luni, 29 octombrie 2012

Ma apuca inspiratia...


Asa, de luni seara...Cititi cu site-ul asta pe spate, daca nu auziti ploaia, si cu cantecul de mai jos... Pentru experienta completa :). http://www.rainymood.com/



Hai ca am intrat in modul meu...

Acel mod cand vad ploaia gandiland gecile de piele...

Oamenii grabindu-se prin oras cu scopurile lor primavere...

Acel clipocit calm al noptii melancolice, pupandu-ma pe ureche...

Respiratul acela calm si fuserit al fetelor gingase, calde din canadienele lor timpurii...

Fetele ce pasesc cu inocenta lor seducatoare, prin calaia atingere cazatoare...

Aceea rutina mult-iubita, aceea rutina mult-uitata, aceea rutina a vietii visatoare,

Unde cad si pic, si pic si cad, iarasi in corzile iubiti-mi ploi....

Doar ca sa treaca din nou si iarasi sa vina,

Si mai gingasa, si mai inocenta, si mai risipitoare, dar si mai iubitoare...

Atinge-ma, ploaie, si gandila-ma iarasi, ca iarasi o sa vii, si iarasi o sa pleci, dar eu raman..

Raman sa te vad si sa te plang in clipocitul tau etern, cu aroganta mea pacatoasa,

Vrand-nevrand sa imi saruti iarasi auzul meu cu al tau ritm etern...


- Versetele arogantei, "Ploaia cea seducatoare" David A. Marin




duminică, 28 octombrie 2012

A picat ceru' cu filmu' asta... QWIEJQWDGQWGUG

Ca un fan mai mare sau mai mic a seriei James Bond, pot sa spun...ce...sa... Doamne, sunt  atatea de zis...Filmul asta a fost...

Stai sa imi inghit emotia si sa ma linistesc.
Asa.

Martin Campbell a facut o treaba geniala cu Casino Royale, da? Povestea a fost bine scrisa, locatiile si ele bine alese, dar nu s-a simtit influenta seriei James Bond pe parcursul intregului film. Starea aceea pe care am avut-o cand ma uitam la fimele cu Sean Connery, Rooger Moore si chiar Pierce Brosnam - mai mult sau mai putin, s-a pierdut intr-un fel sau altul. Cliseele din seria Bond nu au fost atot-prezente. In afara de "Bond.... James Bond.", dialogurile dintre Bond si tipa sedusa, si scenele cu bataie nu a fost... nu a fost totul, intelegeti?

Marc Foster nu a fost regizorul potrivit pentru Bond. Quantum Of Solace - filmul a fost mai artistic, mai nou, cu mai putine scene generice, dar tot au incercat sa forteze un regizor obisnuit cu filme de genul "the Kite Runner" si "Finding Neverland" sa regizeze un film ca....ca JAMES BOND!
James Bond nu a fost niciodata destinat sa fie un film artistic, nici unul fara clisee sau momente generice. Este o serie cu multe filme, din care, trebuie sa recunoastem, unele au fost de umplutura, dar o serie care implica o stare - starea care doar filmele Bond o atinge si i-o inmaneaza spectatorului, o stare care doar 007 o arata, ceva ce restul filmelor cu agenti secreti a incercat sa atinga, dar fara mare success.

Skyfall a atins starea din plin, poate nu chiar de la inceput, dar a atins starea - starea asta, care, chit ca este plina de clisee si momente generice, o tot urmarim in fimele cu Bond.
Filmul nu a fost perfect, cei drept, are multe goluri si probleme, dar mai putine si mai aceptabile ca ultimele doua. Totusi, Sam Mendez a facut o treaba buna si meritul lui este deplin.

Daniel Craig este James Bond-ul timpurilor noastre, a generatiei noastre. Nu este Sean Connery, nici Pierce Brosman, nici Roger Moore, prezinta o personalitate asemanatoare cu ceilalti, dar captureaza 007-le potrivit noua. Nu este Bond-ul lui tata, cei drept, dar este unul captivant si care mereu iti aduce un zambet pe fata dealungul filmului. La cei 44 de ani care ii are, Daniel Craig arata foarte bine si, vizual vorbind, a intrat in corpul personajului in toate filmele din serie in care a jucat. Jocul sau actoricesc nu este cel mai bun, nici unul care sa iti sara in ochi, dar este exact ce trebuie, nici mai mult, nici mai putin, cand vine vorba de Bond... James Bond.
Daniel Craig mai arata si o anumita drama, personalitate si complexitate personajului, putin mai mult decat Pierce Brosnam, si poate chiar putin mai mult decat Sean Connery - cu atat mai mult Roger Moore. Fiecare are opinia mea, dar raceala aceea, combinata cu partea umana, a lui Bond, se vede pe fata lui Craig si s-a vazut in toate filmele. Felul in care poate da replici atat de simple ca asta:
este de admirat. Asa ca, in concluzie, Daniel Craig a fost printre cei mai buni "James' Bonds" de pana acum, daca nu cel mai bun. Din nou, fiecare are dreptul la o opinie, dar raman cu impresia ca a mea este decenta, asa ca o s-o pastrez cu mandrie...                                      

Skyfall  a fost primul film care sa cuprinda cum trebuie excelenta lui Daniel Craig, potentialul lui deplin. L-a trecut pe personaj prin atatea ipostaze incat iti venea sa iti dai palme... Momente in care puteai vedea cum Craig intra, sa transforma - daca doriti, in Bond, si raspundea tuturor intamplarilor rece, dar drama sa umana se putea vedea clar in ochi. Unii pot spune ca 007 este usor de jucat... Da, 007 poate fi usor de jucat, dar James Bond nu este. Poate albul sa fie si negru? Daniel Craig a dat din cap si a facut-o. Fara Sam Mendez asta nu ar fi fost posibil niciodata, asa ca din nou aplauze pentru regizor.

La fel de multe aplauze trebuie date si scriitorilor. Replicile au fost atat de bine scrise incat la fiecare trebuia sa ma plimb in fata si in spate cu scaunul si sa mai beau o gura de Nestea. Singura problema, si aici este Mendez de vina - impreuna cu producerii, sunt scenele cu tipe. In Goldfinger si Thunderball, Sean Connery a schimbat pe putin 3 tipe dealungul filmului, toate aratau genial si jucau atat de gingas incat muscam desktop-ul... Sigur, pe vremea lui Connery femeia nu era atat de feminista si supra-protectiva cand venea vorba de corpul si profesia sa, dar si in primele filme cu Daniel Craig, "fetitele" au jucat relativ bine si erau destule scene care sa starneasca interesul si pe partea seductiva a lui Bond, dar si a fetelor. Acum, in Skyfall, nu spun ca Helen McCrory nu arata cum trebuie , nici ca a jucat prost, ba din contra - a jucat mai bine ca celelalte tipe din seria Craig, dar nu a fost ceea ce trebuie de la capat pana la final. Scenele in care a aparut au fost geniale si QQWYQQIUDWQHDQWIUDH dar au fost prea putine, prea scurte si nu au exploatat-o pana la capat. Adevarata bunaciune, ci anume Berenice Marlohe, a aparut prea putin! Sigur, nu juca chiar atat de bine, dar nici nu trebuia mai mult la o actrita din Bond. Hai sa gandim real pentru o secunda, care dintre barbatii de aici s-au uitat la Pussy Galore sau Fiona Volpe pentru jocul actoricesc? 
Exact.
(( Bine ca am venit la film cu cine trebuia ;) ca altfel chiar nu aveam la ce sa ma uit, pe planul asta cel putin :)) ))
Vorba lui Tudor, dintr-un review de la Harry Potter, vroiam sa o traga putin mai mult de par, sa o pupe mai tare, mda...
Hai sa spunem ca putinele scene ar trebui sa ne satisfaca, dar nu a facut-o pana la capat. A dezvoltata alta parte a lui Bond ce nu am vazut-o pana acum, si trebuie sa aceptam faptul ca Sam Mendez vroia si el sa lase ceva unic in serie. 
In final, dialogul a fost foarte bine scris, si favoritul meu din seria Bond, dupa cateva parti din Goldfinger si Casino Royale. Scena cu barbieritul trece in "Hall of Fame"-ul James Bond, cel putin pentru mine, pe langa scene ca asta:
Povestea a batut Casino Royale, Quantum Of Solace, Thunderball si poate chiar Goldfinger. Este ceva de admirat cat de multe pot face niste scriitori sub alt regizor si echipa de filmare. Este rapida, dar nu este nici trasa de par. Ceva lejer dar plin de intriga. Jos palaria.

Locatile au fost perfecte din orice punct de vedere. Mult mai bune ca in orice film Bond pe care l-am vazut pana acum. Resedinta lui Bond, scenele din Istanbul si din Londra, toate au fost perfecte. Chiar si lucrurile filmate in studio, mai multe sau mai putine, au fost bine filmate si au tinut vizionatorul cu inima-n gat. Au generat o atmosfera mai speciala, diferita cu restul seriei Bond, cel putin cu locatile de la final. Toata lucrurile de la final au fost geniale, si au pastrat cele mai emotionante momente pentru sfarsit. Poate nu a fost cel mai indicat lucru, dar a fost genul de parte unde scapai popcorn-ul si te dadeai in fata si in spate pe scaun, ca Tudor.                                  Filmul, pe la inceput, a avut niste parti filmate relativ prost, fara sa induca interes, mai "meh", asa, dar sunetul a fost bine editat si pozitionat, in asa fel incat s-a recompensat. Mai tarziu, pe la jumatatea filmului, cand au aparut si locatile mai interesante si mai complexe, cameraman-ul si-a intrat in "modul X" si a facut ceva...ceva special. Montajul final putea fi mai bun, dar nimic care sa te supere chiar atat de mult. Nu ai cum sa stii care a fost versiunea pura a lui Sam Mendez, deci aici putem sa dam vina decat pe script doctor si produceri.
Coloana sonora a fost bine aleasa. Chit ca as fi fost fericit sa aud asta
^^^^^^
in anumite scene si momente, Adele a facut o treaba buna pentru acest tip de Bond, Bond-ul asta mai putin generic si mai mult dramatic, mai uman si mai calai, ca nu e nici rece, nici cald... Montajul de la inceput a batut, cred, toate filmele Bond. A fost ceva...pfai. 007 impuscand din bulinutele alea rosii nu se compara cu ce am vazut noi la inceputul filmului.
... Cand vine vorba de melodii, eu sunt mai inveselit de partea asta a lui Bond:
Dar tot a fost potrivit cantecul lui Adele.

Jocul actoricest a lui Judi Dench a fost numai bun pentru M, ca de obicei, si exploatat la maxim de Sam Mendez. Vedem alte laturi ale personajului pe care nu le-am mai vazut, si a adus un zambet foarte mare pe buze.

Javier Bardem...Vai Javier Bardem... A.... A rupt-o. Asta a rupt-o. Prima scena, dialogul lui Bardem cu Craig, protagonist vs. anti-protagonist a fost atat de bine scris... Nu vreau sa spun nimic pentru a nu face spoilere, dar a starnit si rasete profunde, cum a starnit si interes si chiar intriga. Drama anti-protagonistului, in alea 30 de minute in care a aparut, poate chiar mai mult, a fost extrem de bine subliniata si bine jucata. Controversia personajului a fost atinsa foarte bine de Javier, si isi merita locul printre unii dintre cei mai buni "aia rai" din James Bond.

Finalul a fost cel mai epic dintre toate. Nu dau toate, dar pot spune urmatorul lucru: Pentru cineva care a stat si s-a uitat la Goldfinger si Thunderball in weekend ca sa fie pregatit sa faca un review ca-atare, a fost orgasmic. O sa spun doar ca "intoarcerea" aceea de la final a fost orgasmica pentru oricare fan Sean Connery, cel putin in opinia mea. Nu a fost sublima, dar filmul ti-a bagat-o drept in fata. Au mai fost clisee, gen, X-ulescu si Bond pica intr-o prapastie cu monstrii, Bond iese si X-ulescu moare... ehem *the shark pit from Thunderball* ehem... Dar toate au fost satisfacatoare pentru un fan ca mine.

VERDICT:

8, cu indulgenta.

- tipe si scenele cu tipe
+- drama personajului
+ cliseele bine pozitionate
+ locatii
+- montaj
+- filmare



Fragment bonus:
De ce ne uitam,noi barbatii, la filme cu James Bond
In final, barbatii se uita la fimele cu James Bond la fel cum ne uitam la fimele cu super eroi. Stim ca nu vom fi niciodata in punctul respectiv, dar ne uitam la acest model arogant, sexy, plin de bani si faima, cu multe tipe si cu puteri seductive atat de ridicate ca la un punct pe care dorim sa il atingem. Nu vom fi niciodata acolo, dar stim ca este ceva ce toti vrem sa facem. Este un stereotip ce nu este stereotipic. Este James Bond. Sigur, ne uitam si pentru poveste si toate cele, pentru locatii efecte etc etc, dar motivul principal este asta. Ne ducem, in ciuda faptului ca stim ca nu o sa aratam niciodata atat de bine, nici nu o sa avem atatea abilitati, dar credem si fugim spre aceasta tinta. James Bond este un idol, un idol mai elegant si mai sublim, si nici un film nu o sa creeze un idol mai persistent ca acesta.
A da, si tipele bune. Sa nu uitam de ele.


 - Marin.... David Marin.
                     ...acum sa imi invat la Geografia vietii...pfff...


P.S: Sunt la curent cu faptul ca multi dintre voi nu sunteti de acord cu cronica, mai ales cu opinia mea. Multumesc mult pentru critica, criticii sunt criticati si la fel si cei care o fac, este un ciclu al showbiz-ului. In final, eu ma lipesc de opinia mea si stau langa ea, chit ca poate parea negativa in ochii altora. 

joi, 25 octombrie 2012

Articol Non-Literal: Miercurea Muzicala Episodul 5

Why are you here? So far, we are NOT famous. We are, however, awesome.

Multe de spus despre episodul asta nu sunt - si cam asta ar fii o problema principala...   Dar, de dragul de a taia un fir in opt, ca era deja taiat in patru, o sa scriu si articolu' asta... Nu vreau sa las toate fanele uscate....

 Am venit la repetitie cu peruca geniala a vietii eterne si cu masca venetiana, jacheta de piele, aparatu' (camera, nu va ganditi la altele, perversilor si perverselor!.), Cristi a adus un stativ... Am adus si batu' lui Mike Portnoy (NU AM CANTAT CU EL, CHIT CA A FOST ATAAAAAAT DE TEMPTANT!)...atata pregatire pentru a canta, cand noi nu prea mai aveam ce sa cantam.. de ce? Raspunsul e simplu...

 Eu am facut versurile pentru complet alta masura... Forever nu le putea canta din cauza ca erau Punk, si nu Death Metal... Tot Forever a facut alta tema, una mai lunga, care avea nevoie de mai multe batai ca ultimul ritm - tot Forever nu stia cate masuri avea solo-ul, asa ca nici tranzitia la celalalt ritm nu o puteam face cum trebuie...
     
Cristi isi vedea de viata cu "Lil' Adolf's Paintings" - o armonie care tot incearca sa o termine, iar Horia "horiarea" - conjuga basul ala la toate verbele alfabetului metalic.. Recunosc ca am mai incurcat si eu ritmu' pe aici, p'colo, dar in rest.... E restu'.

Ca tobosar, pot face versuri, dar nu pot verifica mereu cat de corecta este masura. Ritmul da; tema, cat timp nu o am inregistrata, nu prea pot face mare lucru.... In ingeniozitatea noastra de "FEROVIARI" nu am putut gasi ceva de comun acord in deplinatate.

In teorie, cantecul e decent, dar suna la fel ca toate operele noastre, care sunt mai mult sau mai putin interesante. Sigur, tema e okay pentru un Death Metal - dar Death Metal-ul nu este exact cel mai complex gen...

Acum vine partea interesanta.... Am filmat cantecul - si ne-am dat seama de greseala vietii, ci anume schimbarea constanta a temei si a ritmului, intr-un cantec de doua minute!

E, dupa ce ne-am dat batuti cu filmatu' si toate astea, am incercat sa mai compunem si noi... Iar lui Forever ii "se rupe Rusu'-n el" cand se muta un buton mai la stanga si ramane blocat pe cling, cu volumul mic... Depresiv, isi lasa chitara la Rockschool, sa o repare George...

Onward we go! Forever, Alex, Mereu, cum vreti sa ii spuneti, gaseste o chitara si incepem sa facem jam session... Un solo eu, un solo dumneata, un solo dumnealui si asa terminam lectia... Stand pe jos, in pozitia sa epica, Forever inchide overdrive-ul... Toata lumea muta. Un moment de tacere mortala.... Eu, sigur, imi continui solo-ul... Dar aud ceva...a...a...aud....aud ceva ce ma lasat cu gura cascata... FOREVER CANTA BLUES! Mai exact, un fel de clona John Lee Hooker - of course, no where close, but still... - SUNA BINE! Mai mult ne-a amagit, pentru ca s-a oprit, si a deschis, desigur, overdrive-ul vietii...

In final, repetitia asta a fost o pregatire pentru ceva ce s-a deteriorat, daca doriti - Old Man's Metal...

Hai ca am gasit un ritm voodoo si o tema care functiona pe ea, dar tot in MI a fost si asta... DE CE MEREU IN MI? Raspunsul la aceasta intrebare este mai complicat decat raspunsul intrebarii existentei... In timpul influentei, in orice caz :)).
Pe scurt, nu am reusit sa facem multe - dar n-am facut nici putine.                                                     Hai sa speram mai multe pe viitor... Si viitorul nu ne injura, ca suntem prieteni buni...

Sa va bata Rock-ul intelepciune,
Tobosarul David A.M.
P.S: Va las cu un Kasabian, asa, de efect...

duminică, 21 octombrie 2012

Mike Portnoy with Billy Sheehan, Tony McAlpine and Derek Sherinian


Pot spune ca a fost genial, si pot sa las totul asa.

 Dar, dupa cum ma stiti, nu o sa tac atat de usor - o sa continui si o sa traduc aceasta orgie a corzilor, ritmurilor si a nebuniei muzicale la propriu. Este o imbinare vrajitoreasca - acest fusion rock modificat cantat de Portnoy, Sheehan, McApline si Sherinian. Fiecare gama bine aleasa, fiecare lovitura bine punctata. Daca John Boham are putere animalica, un haos elaborat si libertate artistica extraordinara; daca Neil Peart are precizie si sunete inovative; daca Ringo Starr are abilitatea supra-umana de a canta fara greseli sub influenta a atator lucruri; daca Thomas Lang poate pastra timpul si sa cante foarte mult timp fara sa oboseasca; atunci Mike Portnoy are abilitatea de a lovi in punctul X, a bate cand trebuie, in secunda respectiva, si cu efectul care trebuie - ca sa nu mai spun de spectacolul de scena care il face ( chit ca, pe acest nivel, il bate Steve Moore aka The Mad Drummer ) este interactiv si bine pus la punct.  Nu este cel mai bun tobosar pe care l-am vazut, dar este unul foarte bun. Bataile agresive dar si imbinarea cu restul instrumentelor este epica. Trebuie sa spun ca respect aceasta formatie, pentru felul in care face orice cover sa para la fel de bun ca si cantecul original, si foarte multe lucruri cantate de ei sunt hipnotizante.

Nu pot spune ca nu gresesc niciodata, nu. Sigur, au intarziat 40 de minute - dar, in final, a meritat. Greseli din punct de vedere muzical, au existat si acestea. Poate a dat pe o coarda gresita, poate a intarziat cu un cinel, poate nu s-a auzit microfonul cand incercam un experiment, dar tot a fost epic - epic deoarece este un gen care nu implica corectia propriu-zisa, ci iubirea pentru ceea ce faci, abilitatea de a te juca cu ceea ce faci, si a suda atatea sabii intr-un singur ciocan care este sub-genul Fusion Rock.

Nu spun ca sunt primii care sa faca asta, dar aceasta echipa duce muzica psihedelica la un nou nivel - un nivel care nu este doar psihedelica, si mai mult. Sigur, poate nu bate Dream Theater, dar tot suna foarte bine. Muzica, in opinia mea, nu este o competitie, ci o cursa spre perfectiune, iar cum perfectiunea nu exista, singurul lucru care ramane este drumul majestic spre aceasta. Respect aceasta formatie, nu spun ca este perfecta, si spun ca este, in tot sensul, o formatie adevarata cu un stil adevarat.

Partea non-literala este ca trebuia sa merg la baie jumatate din concert, dar nu am plecat sa nu imi pierd locul din fata. Andrei a reusit sa ia un bat, PE care o sa il tinem cu schimbul, iar eu m-am ales cu un pumn in cap... Cand sta cineva in fata voastra, dragi metalisti, rockeri, si altii, va rog, nu faceti pumnul/cornitele ( care, cu tot respectul, nu are nici o legatura cu religie ) atat de tare! V-ati gandit vreodata ca poate II DATI CUIVA IN CAP? Mda.  
                                                       
 Tudor, ideea ta republicana, referitoare la faptul ca un artist ar trebui sa aiba grija cu tot ceea ce face, din cauza/deoarece influenteaza multi fani cu fiecare miscare - eu cred ca mai mult ar trebui sa aiba grija fanii, cand ajungi la un punct unde esti gata sa impungi, sa lovesti si sa impingi pentru un amarat de bat - ori esti falit si vrei sa il vinzi, ori ar trebui sa iti pui niste intrebari mai serioase.

Sa va bata Rock-ul intelepciune,                                                                                                             Tobosarul David A.M.

P.S: Daca cineva stie unde sunt filmarile oficiale de la concert, daca se pot gasi pe undeva, as fii interesat sa aflu aceasta informatie de ultima ora.

Miercurea Muzicala episodul 1,2,3 si 4.

-----------------------------------------
Ep.1 
Mă relaxez după o ora jumătate de bătut ritmuri cu 4 oameni ...WTF?
Deci, vin eu, așteptând sa îmi vad cei doi chitariști cu care cant, AND SUDDENLY, 4 PEOPLE WALK IN! Un bass - okay, doua chitari - din care una "nici măcar nu era din formație" - okay, dar trei chitari, frate? Nu spun ca nu cântau bine, nu, cântau FOARTE bine, dar.... dar TREI CHITARI! :)) 

Nici nu mai spun ca doi chitariști vroiau neapărat pe overdrive si una apăsa pe pedala unei tobe(VINTAGE, MIGHT I ADD)
care ședea in mijlocul salii, cu scopul de a fi vânduta mai târziu
...Deci.. stai, sa fiu coerent... M-am trezit cu 4 inși, din care doar 2 trebuiau sa apăra, Rusescu fiind ocupat cu altceva ).. SUDDENLY, A GUITARIST WALKS IN, baga cablu; vine si Matei, ca sa audă si el de la cineva ca, cânta el cel mai bine si sa se îndoape cu „ciupercuțe” după ce transforma Rockschool intr-un stat independent cu droguri legalizate; un basist, si anume Horia; eu care stăteam cu capu’ pe toba mica, sprijinit pe bete, ASTEPTAND ORGANIZARE!

Iron Maiden, respect, dar nu cred ca voi putea sa cant cu trei chitari vreodată ...Poate daca nu sunt mereu pe droguri, cum a fost Matei). What was that about, man?

Amuzant, da, dar tot nebunie :)). So much for a "chillax" band practice...

And so, Andreas
, the quest to add a decent groove to our band continues...


----------------------------------------------
Ep.2
Mda, m-am gandit sa i-au sfatul lui 
Andreas si sa scriu cate un episodul de genul asta in fiecare Miercuri, ziua "muzicala".

In loc de repetitii, am facut ceva mai special... si epic. Am fost la Workshop-ul lui Thomas Lang din Silver Church Club, astazi la 7:00 Miercuri. Omul este genial. Daca Bonzo are putere cruda, Neil Peart are viteza si sunete mai 'extraterestre', Thomas Lang
are tehnica, precizie, carisma si timp... Omul si-a construit proprile cinele! Din pacate, nu am putut filma. Sper sa apare eventual o inregistrare care sa captureze cum trebuie epicness-ul acesti om. Din majoritatea videoclipurilor cu Thomas Lang, nu l-am vazut ca pe o persoana foarte atletica...Gen, vine acest dublu Lang, de doua ori cat Radu, la un set imens de tobe DW. Se aseaza, dupa ce announcer-ul ii spune gresit numele, in ciuda faptului ca PESTE TOT ERA SCRIS LANG LANG LANG!!!!!! si spune buna ziua.... Fara multe cuvinte, ne arata un mic "solo" care l-a inventat in jurul lunii asteia.... I hope the drums were over 18, because they sure had a great time. Felul in care omul asta isi sincroniza picoarele cu mainile era extraterestru! Am avut norocul sa prind un loc exact in fata lui. Nu lovea chiar atat de tare, dar avea tehnica. Tehnica de tehnica. Toata loviturile lui erau calculate, chiar si efectele stateau pe timp. A improvizat la un moment dat, cand, in timpul aplauzelor, eu am inceput sa aplaud pe pe ritm, a aratat spre mine si a dat din cap, ne-a facut semn sa facem toti ce face el, si a inceput sa cante pe ritmul tinut de noi. O sa scriu cateva dintre raspunsurile lui la intrebarile noastre.

"How do you keep separate beats with your legs and hands?" " THAT'S A VERY LONG ANSWER, but you can read about it on the DVD, although..." si ii explica tehnica lui. Practic, facea simple, duble, triplete, paradiddle, 6/6 si tot asa pe pedala dubla... Inca ceva, avea 3 pedale, una langa alta, fiecare lovind in altceva ( la piciorul drept ). Avea un cymbal de picior, care suna genal, double bass-u si un hit-hat de thrash. Dupaia spune cum mai i-a ritmuri facute decat cu mainile, si le transforma pe pedale... and something very mindblowing.... Cum gandeste pe diagonala cand isi inverseaza mainile, in asa fel incat pedala stanga > mana dreapta, pedala dreapta > mana stanga. La piciorul stang, a facut un fel de cymbal-hit-hat, care suna genial. Chinese drum, I believe.
Dupa ce a stat jumatate de ora sa explice asta, a spus:
"If you don't have a girlfriend, it's a perfect thing to practice".

L-am intrebat si eu cateva lucruri mai putin complicate...

"What's your favourite band?"
"I have no favourite band. Thousands. I would sit here all day and forget some of them. I like them all....all the good ones. What's yours?"
"I'm guessing...Led Zeppelin".
"Bonzo power! *metal horns and a short Bonzo solo*. Still, I am a man of great versatility, so I can't stick to one genre or band".

Cineva a intrebat si care este tobosarul care l-a influentat cel mai mult....

"Buddy Rich and Ringo Starr"
"Do you use any influences in your beats?"
Not really...but I still use this *Bonzo raw power beat*.

Sigur, au fost si intrebarii cu raspunsuri mai random, gen...

"How much do you practice per day?"
"Zero hours. At first, around 2-3 hours a day".
"Since when do you play the drums?"
"Two years. I play on the weekends." *laughter* "Nope, I started 20 years ago. I'm 25. Just kiddin', been playing since 5 and I am 45".

"How do you warm-up?"
"Simple. I don't warm up. It's not very social. Imagine staying in the dressing room before the show, everybody is talking and stuff, and you are beating the shit out of some chair or something. Next thing you know, you are on the hallway".

"How do you communicate with the band?"
"Using my mouth. What do you think? I yell as loud as I can and make gestures"

"Do you think it's important to know the other band members' instruments?"
"It's not required, but it can be useful knowing more about music, but not that important".

Hihihi..."What do you think of the drum-bass relation?"
"The drum is very important... The bass, not so much"
*laughter*
"...just kiddin', I play the bass, all instruments are important. If you see me here, doing all this hard stuff and using mobility to entertain you all with these amazing solos, during a song, you are usually like *bang-ba-bang-ba-bang-ba-bang-ba*"

Matei... asta pentru tine.
"What quality do you find most important in a band?"
"Cooperation"
"What do you do when a guitarist WONT cooperate?"
"You slap some sense into him"

"What's the most important quality of a drummer you like, or drummers in general?"
"Mobility...and TIME-KEEPING. Mostly Time-Keeping"
"How about speed?"
"Speed is important in a lot of genres/songs, but you need to keep it. Keep the time, no matter the tricks, the beats or anything you do, you need to keep the time. Feel it".

Thomas Lang, respect. Sper sa il mai vedem la noi in tara.

Uite si un cantec facut de el si formatia sa din prezent, stORK. http://www.youtube.com/watch?v=bKJJchrbdkE&feature=related


-----------------------------------------------------------------------

http://www.youtube.com/watch?v=mpaPBCBjSVc ( Black Keys, Tighten Up )
Ep. 3, 10.10.2012. "Suna okay...Dar suna si mai bine pe un stadion" - Mihai 

Vai de volumu' amplificatoarelor 
si toate tombele mari din lume, e dezastru in sala de repetitii. In jurul orei opt, Miercurea, pe undeva prin Bucuresti - urmariti sunetul si o sa gasiti locatia nedestainuita - se aude un tipat...un urlet, nu, un planset...Stai...NU!...Este...este formatia "nonconformista", cosmarul oricarui cocalar, THE INTERNATIONAL RAILWAYS OF METAL, I.R.M. - supranumita "Caile Ferate Metalista, C.F.M".

In aceasta zi mareata de 10 octombrie, I.R.M. a spart bariera decibelilor si a ajuns intr-o zona a muzicii eterne unde orice tema intra intr-o stare psihedelica a sufletului uman si animal.
Realitatea nu exista cand I.R.M. canta, deoarece... deoarece... sunetul este atat de...atat de...ATAT DE TARE INCAT NU O AUZI!!!!!
Dupa 30 de minute de solo-uri aleatorii si exprimari ofensive si reciproce catre membrii formatiei, "pleonasmaticii" de noi au reusit sa bage o tema.

Dupa ce fiecare creator "al irealitatii" si-a bagat instrumentul in amplificator si a "fortat intrarea in clopotnita" cu niste unde sonore ce "violeaza auditiv", am cantat si noi de cateva ori mareata noastra piesa, "Railway to the Purgatory", derivat de la "Railway to the Imaginarium", care nu a fost o denumire demna de Forever.

In final, a iesit o tema cu o introducere creativa efectuata de un tobosar creativ ce manuieste creativatea intr-un fel cat de creativ se poate pana in limitele creativitatii, adica eu. Multumesc, 
Nina:D!

Introducerea a evoluat si tema... a ramas la acelasi stadiu... pana ce ne-a salvat Mihai.
Intr-un final, ritmul s-a imbinat cu tema si cu corzile basului si au dat naster...a, stai, am uitat de cealalata chitara. Nevermind. Ritmul s-a imbinat cu tema si cu corzile basului... A, DA! si cu cealalta chitara...

Poate putem sa numit haos-ul asta un cantec, daca nu se incurca toata lumea dupa 4 masuri. Horia se panicheaza, eu uit de pauza aia gen "Dead and Gone", de la Black Keys(
http://www.youtube.com/watch?v=on5kklX2fR8);Forever da volumu la maxim si explodeaza chitara ( aici, minutul 1:07http://www.youtube.com/watch?v=fxoxw9Dq6kw scena din “Back To The Future”, cand isi pune chitara in amplificator)...annnnnnnnnnd everything goes to hell.

IPOTETIC VORBIND, AR TREBUI SA SUNE BINE. Practic - o sa mai lucram.

This has been yours truly,
The Drummer.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------

Miercurea Muzicala, Episodul 4. Success? Wait... Almoooooooooooost. 
Sunetul ascutit al corzilor neacordate conduc ritmurile "voodoo" ale mele, 
cu bass-ul insistent si cu tipetele groase ale lui Forever....

Din sala de repetitii se aude un strigat, un tiuit mic, o coarda, un ritm si un urlet strigator la cer - vai, ferioviarii nostrii au reusit sa bage un cantec... oarecum. Prin nebunia amplificatoarelor, atot-neacordatul 
Horia, capul-de-metal Forever, Cristi... mda, Cristi si Time Keeper-ul etern, David - acest grup genial a reusit sa... sa... CANTE CEVA COERENT! saaaaaau...stai un pic... ce e cu volumu' ala? Forever... nu! Ce faci cu chitara! Nu ma lovi! Nuuu! AJUTOR ASFAWEF!#EQFDWEFEWFQWE21E2143T3QFTG32TATGERGTWASHYWAEHUREUAWYWTGAWETWETQ324

Forever a avut un moment de relevatie, si l-a exprimat prin violenta. Inspiratia lui a fost sa dea jos un cinel cu chitara. Un gest respectabil... dar tot a avut o revelatie - cantat....a cantat... ppp..pe....PE CLING! Am cantat....am cantat ceva mai casual! Mai light - insfarsit ceva mai relaxant...
A, stai, Cristi inca e pe overdrive :\.

In final, macar aveam un groove. Doar ca la mine ritmul nu era de groove. Intr-o nebunie psichadelica, poate aceste sunete sunau perfect coerent si solo-ul genial al lui Forever era ( poate ) in aceeasi gama ca restul cantecului - mda, sigur...

Dar am facut progres! In loc de 30 de minute de cearta, bataie si "bagat in prize", am avut 29.9 de minute de cearta, bataie, si "bagat in prize", iar restul a fost cantat, compus




.... si... pai... cearta, bataie si "bagat in prize".

Important este ca suna tare. La final am eu un solo, deci salvez restul feroviarilor ( traducerea interesanta de la The Railwaymen ) - cineva atat de epic ca mine nu poate sa plictiseasca publicul.

La ora aceasta de 00:27 noaptea, cand poate fii tarziu sau devreme, depinde de pucntul tau de vedere si de unde privesti - am ramas prins, totusi necaptivat, de teme si de alte lucruri fara-de-muzica, asa ca pe fundal ma tine treaz legendarul John Lee Hooker 
http://www.youtube.com/watch?v=7rLNpH_6ih0 , dar in acelasi timp ma si adoarme cu http://www.youtube.com/watch?v=pkhOfbTwjro&feature=autoplay&list=AL94UKMTqg-9BKpWeEGAp2-3CoRKs0ZpY0&playnext=22 si cu Highway 13 http://www.youtube.com/watch?v=LlwJRk09I5U&feature=related . Simt ca si cum adorm la volan, iar la tastatura.... close enough. Prin corzi, ritmuri de jazz si memorii "metaliste", ma retrag incet....

Sa va bata Rock-ul intelepciune,

Cu stima,
Tobosarul