miercuri, 24 aprilie 2013

Miercurea Muzicala Episodul 21: Concert pe 28...

De data asta, vorbind ca tobosarul formatiei EVE, postarea va fi mai mult un anunt, facand reclama la cele trei piese pe care le cantam pe 28...


Pentru cei interesati, ne gasiti la clubu' Ageless, in cadru serbarei Rockschool... http://rockschool.ro/ck/content/rock-of-ageless-21-28-Aprilie-2013
Recomandam tuturor sa treaca pe la umila noastra serbare, sa ne auda si colegii si sa ciuleasca o ureche si la masurile noastre, pe care le cantam in speranta in care vom sta pe timp, cu chiu, - cu vai.

Intr-o formatie cu atatia oameni, e greu sa ii satisfaci gusturile oricarui membru, si sa ii bagi pe toti intr-o singura sala, - sa te asiguri ca toti repeta si ca toti pun interes si  cat putem sa punem si o prestanta pe scena... Cred ca, din perspectiva asta, important este sa canti ce iti place si sa nu mori de fiecare data cand zac mai mult de 10 oameni in fata ta, asteptand o coarda si un ritm. Pe langa asta, e important sa iti placa si cu CINE canti, ca astfel o formatie de genul asta poate sa devina mai mult de atat pentru tine ca persoana, si chiar sa te schimbe intr-un fel sau altul.
 Parerea mea e ca oricine ce a cantat cu o formatie pentru mai mult timp a fost schimbat intr-un fel sau altul de colectiv, si chit ca nu suntem mari Rock star-uri, macar putem sa cantam ceva si sa ne bucuram de asta in acelasi timp...

...Ca alte vesti, pe la finalul lunii mai e ziua lui John Bonham... nu vreau sa sparg nimic, dar am cateva planuri pentru aceea data melancolica. Orice om vrea sa isi serbeze ziua persoanelor ce il inspira, dar, in cazul unei persoane cu un stil de viata similar cu al meu, - pe aceste "aniversari" nu se plange sfarsitul individului/individei, ci viata pe care a trait-o.
Cu ocazia zilei de nastere a genialului Bonzo, se sopteste p'aici, p'acolo ca poate anul asta sau anul viitor prindem un nou tur de aniversare Led Zeppelin, unde se vor intalni Robert Plant, Jimmy Page, John Paul Johnes, si, in locul atot-genialului Bonzo, fiul sau Jason Bonham.
Jason asta canta foarte bine, cei drept, are multe trucuri adoptate de la tatal sau si chiar mai pune cateva floricele p'aici, p'acolo...
Chit ca nu intentionez sa vorbesc de familia Bonham in special de pe acum, o sa las un clip cu Jason, cantand in tributul tatalui sau...

Alte vesti, anul asta poate mai auzim niste albume, la care eu am speranta sa fie orgasmice, - mai exact de la Soundgarden, Nine Inch Nails si de la una dintre formatile mele favorite, The Black Keys.
...Ca ascultator al intregii discografii, sper la nimic mai mult decat la epic-ului El Camino si Brother, doua albume de Blues Rock, Blues Rock "Revival", - pe acolo...

Pai, cam asta a fost update-ul meu muzical de saptamana asta, poate ne vedem pe la concert, sau in orice caz, poate pe la alte concerte din sezonul asta...
A, ca o paranteze acolo, - pe langa Depeche Mode, Roger Waters, Rammstein si Bullet for my Valentine, mai avem un concert Joe Cocker, Mike Knopfler si Iron Maiden...
Asa, ca, n-a, hai sa bage toate concertele intr-un sezon, ca n-a, toti avem bani de toate...
Trist ca probabil nu o sa apuc sa ii aud pe acesti extraordinari artisti, macar bine ca avem o vara activa, in care cel putin eu pot sa simt mirosul de tabere, concerte si tot felu' de lucruri, pacatoase sau nu :3... Acum, ca avem si examene la anul, asta e partea cealalta... Carpe Diem!
Si, ca intotdeauna, sa va bata Rock-ul intelepciune!
          - David A. Marin, tobosarul.
                    24.04.2013.

joi, 18 aprilie 2013

Versetele Arogantei 16: "Perspectiva Cui?"


           - David A. Marin, tobosarul

Ceata isi flutura pletele bălaie…
Geamul calm si majestic, calai se aburește…
Frunzele se iau la încăierare…
Iar din salile sumbre ticaie vatra regeste…

Si acolo se sprijina ea, peste geam si aroganta…
Parul sau negru, pielea ei palida si flamboianta….
Ceva noblete perversa, ca un fum  al naturii…
Un intreg stindard al dorintei capitularii.
Zici ca e un in toate drepturile un element,
Pana si vuietului vantului inspira un anume sentiment.

In vestmantul sau incins,
Ii sta ceva gand aprins,
De dupa usa s-aud barzii,
Latrandu-i ca maidanezii.

Caci acesta creatura nedefinibila statea atarnata, - cum ziceam,
Peste tot taramul ce in fata sa se intindea, -  asa povesteam,
Si genunchiul il plecam in fata ei, - va informam,
Oarecum de dragul ca din ea cine-stie-ce iubeam.
Un vers incult dar ironic: Ha…ha…

Exemplific...
Cand urletele de razboi rasuna,
Si cand imperii se rascoala,
Eu si restul dau tarcoala, unde gasesc mai mare banul…
Vedeti voi, unde nu-I profit, nu-I razboi, si viceversa…
Eu si ceilalti plecatori-de-genunchi spargem controversa.

Ne imbratisam natura animala,
Ne uitam idealurile, cele de acreala,
Pai, eu zic ca omul nu e facut din prea-pura aureala.
Patria si poporu’, - pretexte de abureala…

Eu plecam genunchiul pentru a mea viata!
Prin viata inteleg multe…
Oricum nu sunt al naibii cavaler de cruciada…
Sincer, aceste ipocrizii sunt mai mult insulte.

De mi-ai ghicit profesia, iti zambesc in fata,
Nu sunt bun si nici negativist,
Ma lupt pentru "putere", si formele reginei cu dichis…

Daca colegii mei se prăpădesc prostește-lupta,
Fuga mi-o starnesc, ca nu e ca in carti…
In castel o sa fie ea, dintr-un mar se-n infrupta..
Nu mor pentru bizaritati…
Mor pentru natura animala, aia, perversa,
Pe care o accept, si tot asa, viceversa…

Cine sunt?
Ce sunt?
Chiar mai mult… de ce sunt?
Poti lua intrebarea ca un fel de arzator raspuns.
Daca crezi ca-s rima goala, te inseli...
Ca sa iti exemplific, - ignoranta poate fi fatala...
Dar la fel este si natura, precum si forma reginei mele, de doua ori mult prea extraordinara... 

miercuri, 10 aprilie 2013

ESEU: Povestea lui Cutarescu



-         
David A. Marin
Tare mă doare când vad aceasta ura fata de: diversitate culturala, folosirea de limbi străine in conversatile mele cu diverși prieteni, preferarea de a scrie proza in alta limba si avuția altor idoli(prin idoli nu mă refer la chip cioplit, ci la persoane ce mă inspira) decât majoritatea oamenilor.

Se pare ca mulți dintre oamenii pe care ii întâlnesc in viața mea cotidiana uita de principiile liberului arbitru, si nu le pasa deloc de faptul ca trăim intr-o democrație.

In opinia mea, e tare primitiv sa urăști o persoana din cauza motivelor de mai sus, precum si altele in care o sa intram imediat.  O sa îmi argumentez părerea.

Pare-mi-se ca majoritatea societatii romane(si nu numai, problema putând fi aplicata in mai multe tari) gândesc ca; daca tata si mama au fost de Cutare religie, au fost de Cutare părere, au fost de Cutare opinie politica, au avut Cutare idoli si tot asa, -  tot in acest Cutare trebuie sa pic si eu.

Acest lucru este tare fals, si duce in naționalism. Cu patriotismul nu am nimic; dar mi se pare ca peste drapel, imn si toate cele ar trebui sa vina fiecare persoana in sine.

Daca trăim in secolul 19, sau in Romania lui Ceașca; atunci da, nu avem acces la informație, la autori străini, la influente străine, - suntem fortati sa fim subiectii unei singure ideologii sau a mai multor ideologii naționaliste limitate.

Insa, contexul prezentului este diferit.
 
Pentru convenienta textului si pentru a nu mai folosi persoana I, o sa exemplific folosind un personaj fictiv pe nume Cutarescu,cu care eu cred ca pot relata in cea mai mare parte.

Cutarescu citește, studiază, vede filme de diferiți regizori, cânta la un instrument, asculta muzica de multe genuri si tot asa. Cutarescu asta, de cand era mic, a invatat engleza. Acum, in prezent, vorbeste atat romana si engleza ca pe limba materna, si le vede cu drag pe amandoua: cand scrie poezi, foloseste limba patriei; cand vrea sa scrie ceva epic sau SF/Fantasy, foloseste engleza, - caci ii da mai multa flexibilitate(in opinia sa).

Cutarescu asta il citeste pe Creanga, Caragiale, Eminescu, Bacovia si tot asa. Tot Cutarescu ii citeste pe Voltaire si Decartes din Franta; pe Oscar Wilde, Shakespeare si Charles Dickens din Marea Britanie; pe Mark Twain si Edgar Allan Poe din America si tot asa.
 
Lui Cutarescu i se pare ca a citi cartea unui autor in limba in care a scris-o, - cat timp o intelegi si o folosesti tare bine, iti arata exact ce a scris el, si inseamna ca ii arati respect autorului. Pe langa asta, nu se pierde nimic prin traducere. Nu?

E, acestui Cutarescu i se pare mai de seama Oscar Wilde decat Creanga. Ca urmare, il va citi mai mult pe acesta decat pe Creanga.  Chiar este un pacat acest lucru? In final, nu conteaza de unde e, si ce a scris, nu?
Cutarescu are parintii de parere ca Charles Dickens e mai de seama decat Mark Twain. Cutarescu nu este de aceeasi parere, dar se tolereaza si pot vorbi in cotradictoriu fara se se certe sau se se urasca.

De dragul de a exemplifica in eseu, sa zicem ca parintii lui Cutarescu sunt crestini si fratii sai agonistici. Cutarescu incepe sa citeasca diferite invataturi, de la propria sa religie la budism la islamism si chiar mitologia greaca, mitologia nordica si cea babiloneana – de care a aflat din Zadig-ul lui Voltaire.

E, si tot citind asa, Cutarescu are o revelatie. Cutarescu realizeaza ca toate religile astea au ceva in comun: toate iti zic sa fii o persoana buna, sa iubesti, sa traiesti in pace si armonie si tot asa. Astfel, Cutarescu incepe sa tolereze toate celelalte religii si toate celelalte persoane cu pareri diferite de el. Cutarescu incepe sa isi exprime parerea altor persoane, si acestea il ocărăsc pentru ca are un prieten musulman, altul ateu, altul agnostic, altul democrat, altul republican, altul de diferita orientare sexuala si tot asa.

Mergea agale acest Cutarescu, si s-a intalnit cu dragul sau  prieten musulman. A observat ca sărmanul plângea. Când l-a întrebat de ce;  el a răspuns ca s-au luat de el cativa crestini, invocând ca nu are ce căuta in tara asta si ca divinitatea lui e falsa, ca el e un pagan si ca merita ars.

Cutarescu s-a întristat râu, s-a uitat la el, si i-a spus: „Draga Ahmed, nu mai fi supărat, caci acești oameni nu iți merita tristețea. Vezi tu, in final, persoanele se pierd prea mult in partea teologica. In loc sa ne chinuim atâta pe asta, ar trebui sa ne chinuim pe baza fiecărei religii, si cred ca si a ta, cat si a mea, spun, in principiu: ‚Fi bun, fi tolerant, iubeste-ti aproapele si traieste in pace si armonie fata de univers si de persoanele din jurul tau’. Ahmed, pentru tine divinitatea e altcineva decat pentru mine, insa eu sunt de parere ca nu trebuie sa vorbim despre asta, si putem sa fim toti buni si toleranti si sa nu ne certam despre religie, caci nu merita sa cauzam ura: exact opusul celor bune”.   

Ahmed, minunat de cuvintele lui Cutarescu, ii multumi, si, astfel, Cutarescu mai gasi o modalitate de a fi in armonie cu inca o persoana.

Practic, din invatuturile citite, Cutarescu nu simtea nevoie sa isi schimbe religia, nefind sigur care este cea adevarata, dar invata ca nu trebuie sa nu fie prieten cu persoane de alte religie, si ca trebuie sa uite de diferența aceasta si sa le accepte tot ca si pe aproapele lui.

Tot Cutarescu asta invata ca nu este pentru el sa judece, si ca persoane cu alte orientare sexuala nu sunt nici întruchiparea raului, ci pur si simplu trebuie sa le accepte ca ce sunt si cine sunt, - nu le judece, cum nici ele nu il judeca pe el.

Cutarescu gaseste astfel o armonie a tolerantei, a individualismului(cultura si opinia sa de ansamblu  asupra lumii nefind una determinata de cultura româneasca, ci de o diversitatea culturala dedusa din invataturi diferite din multe locații variate).

Pe langa asta, Cutarescu incepe sa isi scrie parerea: ba in engleza, ba in romana, depinde cui ii se adreseaza: avand prieteni de diferite culturi, natiuni, si tot asa.

Dupa toate cele,  Cutarescu realizeaza altceva din toata informatia pe care a gasit-o pana acum si pe care a absorbat-o cu placere: Cultura nu e a tarii tale, ci e a ta. Limba ta „preferata”  este cea ce iti place cel mai mult, si nu trebuie sa fie cea a patriei neaparat. Parerea ta religioasa este a ta, si nu a familiei tale sau cea in care ai fost nascut. Tu esti tu. Nu mai trebuie sa fii o reflectie a celor dinainte ta, ci o persoana ce absorba toata informatia care il intereseaza si isi faureste propria parerea generala asupra universului. 

 Astfel, Cutarescu si-a pus bazele opiniei individualiste. Nu era patriot, nationalist, era pur si simplu o persoana in armonie cu universul: toleranta, iubitoare, la pace, la armonie si cu propria opinie.
Cutarescu acesta era, totusi, ocărit de ignoranti. Era ocarit ca, n-a, era diferit!

E, citindu-l pe Voltaire, vazu scris p’undeva urmatorul lucru: „Nu sunt de acord cu ceea ce ai de zis, dar o sa iti apar dreptul de a spune acest lucru pana la moarte!”. Ca un bun liber arbitru si un aparator al liberații de exprimare libera, Cutarescu isi nota acest citat in lista de înțelepciuni fundamentale.

Tot citind, formandu-si conexiuni, prieteni, si tot asa, Cutarescu si-a articulat parerea in cele doua limbi ale sale, si, astfel, oamenii au inceput sa ii mai dea dreptate.

Cutarescu visa si viseaza la o civilizatie ce sa nu fie bazata pe drapel, nationalism sau patriotism, ci una bazata pe individualism: unde tot ce faci este alegerea ta, nu a altuia, si nu esti o reflectie a nimanui, doar o persoana influentata de ceea ce doreste sa citeasca si sa acumuleze prin diferite moduri. Fiecare are ce religie doreste, ce parere doreste, si tot asa.

Si tot zambind la acest vis tare frumos, Cutarescu il descopera pe filozoful Jacques Fresco, ce spunea urmatorul lucru:
„Daca iei un bebelus francez si  il duci in Germania nazista, va zice ‚Sieg Heil’ si ‚Deuschland Uber Alles’, pentru ca va deveni german. Daca iei acelasi bebelus francez si il duci in America anilor 1800, va zice ‚Yessir, I’m an American and I’m damn proud of it!’, pentru ca va deveni un american. Daca iei acelasi bebelus francez in Amazon, va deveni, la randul sau, un vanator de trib. Oriunde duci bebelusul asta, va lua accentul de acolo, se va purta intr-un fel, si tot asa. Acum, cand vorbesti cu bebelusul  ala, acum crescut deja, oare iti va raspunde el, sau societatea si mediul in care a fost modelat?”

Asta l-a facut pe Cutarescu sa cugete mult, si i-a sporit dorinta la o societate mai libera, unde sa fie format bebelusul acela francez asa incat sa poata alege ce vrea sa fie; sau, si mai bine, sa nu fie nimic: sa fie el insusi, nici o natiune, nimic, sa fie o persoana a proprilor pareri, cultura, opinie, etc etc, format si faurit de informatia libera si diversificata la care ar avea acces de la nastere.

Nu o sa trasez o concluzie la acest eseu de dragul de a va intreba pe voi daca sunteti de parere ca Cutarescu are dreptate. Va intreb acest lucru in loc de a pune o concluzie pe eseu de dragul lui Cutarescu, caci Cutarescu ar vrea ca dumneavoastra sa va spuneti parerea in loc sa va-o impuna scriitorul.
Totusi, va dau si eu  umila mea parere.
Eu unul sunt de acord cu Cutarescu. Sunt de acord cu libertatea aceasta bazata pe individualism si pe distrugerea completa a naționalismului.

miercuri, 3 aprilie 2013

Miercurea Muzicala Episodul 20: The Hang

Okay, hai ca astazi mai sporesc rutina muzicala din fiecare miercuri si facem din articolul asta ceva mai mult...
Prin periferiile internetului nostru preaiubit, m-am ciocnit de ceva tare spectaculos, frumos si magic(pana dai de partea sa teoretica)... Fara nici o alta introducere, va introduc nimic altceva decat... un nou instrument!


Acest instrument, in ciuda denumirilor de pe internet, se numeste "HANG". Nu este un instrument de percutie, in ciuda aparentelor, nici un instrument de tipul xilofon, si nici un alt membranofon. Este un idiofon.
Ce naiba e un idiofon?
Un idiofon este un instrument bazat pe vibratie, si crearea notelor si sunetelor diferite prin lovituri si miscari specifice. Ca urmare, in jurul notei din mijloc, sunt mai multe variatii de note si tonuri ce formeaza un fel de gama. Dezavantajul cu instrumentul asta este faptul ca nu il poti tuna fara un expert, si nici nu ii poti schimba gama sau nota principala. L-ai cumparat in la minor, ramane in la minor, si tot asa.

Tot vazand videoclipuri diferite cu diferiti artisti, ati dedus ca acesta mareata inventie o fi facuta undeva, intr-o fabrica, nu?
Nuuuup. Instrumentul apartine companiei PANArt Hangbau AG. A fost inventat de Felix Rohner si SAbina Scharer in Bern, Elvetia. 
Dupa cate vedeti, poate v-ati facut impresia ca la acest umil instrument "magic" canta doar hippy, si super-hippy, ca in cazul asta, nu?

V-as sugera sa nu mai judecati dupa aparente. Instrumentul nu este produs in masa, fiind creat manual de cei doi ingineri, sau ce o-r fi, si este extrem de greu sa il gasesti. Mereu apar diferite variante, diferite game, niciunul nu sunt ca altul, sunt peste tot diferite tonalitati si isi pierd "acordarea" in timp... 
Cauza asta a determinat efectul ca, mai multe companii respectabile au inceput sa creeze cam acelasi lucru, doar ca in feluri diferite, mai exact cam acelasi instrument, cu diferite variatii mai mari sau mai mici, numit ba Halo, ba Spacedrum, ba SunPan si tot asa.... 
Pentru cine e interesat, uitati-va peste clipul de mai jos, unde apar diferite versiuni ale instrumentului. Pe la minutul 25 este un SunPan, pe la 28 un Innersound, pe la 16 un BellArt, pe la 14 un Halo, si pe la 26, una dintre versiunile mele favorite, - Spacedrum-ul. 

Oamenii astia ori sunt toti hipioti din anii '60, ori chiar nu vor ca nimeni in afara de bogatasi aroganti care se prefac in hippy sa nu le cumpere instrumentele. Pretul variaza de la $500 la $1800. 1800$!!!!!!!!!!

E, toate astea la o parte, mi se pare o idee frumoasa, precum si o reinviere a instrumentelor idiofone. 
Cea mai interesanta interpretare a instrumentului, in opinia mea, este urmatoarea:



Poate, intr-o zi buna, o sa se mai lumineze si pe la noi si mai gasim pe strada oameni care sa fac asta.

Si, ca intotdeauna,
Sa va bata Rock-ul intelepciune!
- David A. Marin, tobosarul