duminică, 20 octombrie 2013

S-a facut un an de cioturi...


Uite ca, anul trecut, astazi, faceam prima postare in acest sanctuar virtual si emotional... De atunci pana astazi, s-au produs schimbari in mine, ca persoana, cum cred ca se produc, cel putin la un nivel mai mult sau mai putin palpabil, in orice individualist...



Chit ca am spus ca o sa incerc sa nu ma implic prea mult si prea personal in el, am vazut ca, in ciuda faptului ca nu am avut cea mai mare audienta posibila, odata ce vezi ca exista oameni acolo ce se delecteaza cu ceea ce scrii, gandesti, canti (in concluzie, cu ceea ce creezi), sentimentul este pur si simplu euforic. Nikola Tesla, om de stiinta sau nu, avea un citat ce se potriveste foarte mult in ceea ce priveste creatia poetica sau artistica : "Nu cred ca este o emotia mai mare decat aceea simtita de inventator cand vede ceva creatie a mintii sale desfasurandu-se in succes... Asemenea emotii fac un om sa uite orice: mancare, somn, prieteni, iubire, tot..." (ORIGINAL: “I do not think there is any thrill that can go through the human heart like that felt by the inventor as he sees some creation of the brain unfolding to success . . . Such emotions make a man forget food, sleep, friends, love, everything.”)


Acelasi sentiment il experimenteaza un artist, cand vede o creatie a sa mergand catre sucess... Cel putin eu o vad in maniera asta. Si de asta o fac, asta si faptul ca pur si simplu iubesc sa fac lucrul respectiv, procesul.

Poate un blog cu o suta - trei sute de cititori nu este exact faima lui Da Vinci, dar inceputul catre a implini un vis/vise existential/existentiale trebuia sa isi gaseasca radacinile undeva, iar eu sunt satisfacut, gandindu-ma, poate intr-un mod putin arogant, ca ceea ce fac acum, pasiunile si iubirile pe care le dezvolt, ma vor ajuta in a atinge ceva mai maret de atat.


Acestea fiind zise, vreau sa multumesc va multumesc voua, cititorilor si "abondatilor" acestor cioturi... Atat pentru faptul ca ma incurajati constant cu simpla cifra ce imi apare in coltul ecranului, palpaind pe briza electronica a monitorului, cat si pentru faptul ca nu faceti parte din turma oilor stereotipizate ce ratacesc in societatea majoritara si-n conceptul de normalitate ("Normalitatea e o iluzie... Ce e normal pentru paianjan este haos pentru musca"). Va multumesc, va multumesc pentru ca luati placere din a va plimba simturile peste "profunzimile" mele, si ca imi tolerati "perversitatea" mea originala pe care o iubesc si o hranesc in adancurile indentitatii mele.


Cum spuneam acum cateva luni: suntem noi, si sunt ei.


Fara alte fragmentari, o sa fac ceva ce nu am mai facut de mult... O scriu o Miercurea Muzicala, articolul jalnic (va rog nu cititi prima postare) cu care am inceput blogul, si l-am dus la ceva mai mult de atat dealungul vremii...


MIERCUREA MUZICALA EPISODUL 23


         EXPERIMENTAL/ AVANT GARDE ROCK



Muzica Avant Garde sau muzica experimentala in general este un subiect foarte delicat si greu de abordat, motivul pentru care si sunt tentat sa il adopt in articolul asta.


Tehnic vorbind, rock-ul experimental este un tip de muzica bazat pe rock ce ... experimenteaza cu elemente de baza ale genului, adesea impingandu-le peste limitele compozitiei clasice,si creand un sunet mult mai controvers, mult mai greu de digerat, si , de ce nu, "mult mai greu de fluierat".

Adesea, muzicienii acestui gen/genuri/concept vor folosi masuri mult mai diversificate, acordajele putand sa fie neobisnuite, cat si armonia in general, stilul , prozodia versurilor , stilul in care canta, etc etc.

De asemenea, datorita faptului ca este greu sa categorizezi artistii genului respectiv, unii critici se pot certa pe apartenenta diferitelor trupe la termenul de Avant Garde...

In concluzie, este un gen pur si simplu greu de explicat... Asa ca de ce sa ma mai afund in termeni si denumiri si fragmentari, cand pot sa pun pur si simplu muzica?

O sa incep cu cel mai cunoscut compozitor Avant Garde, Frank Zappa, si oamenii legati de el si de cariera lui.





Daca ati fost complet repusati de acest sunet genial, luati-va calea altundeva si lasati articolul asta in treaba lui.

Pentru mine, Zappa a fost pur si simplu un individ care a luat niste instrumente, si a realizat ca putea sa isi creeze propria persoana muzicala prin a satisface necesitatea negraita a umanitatii pentru un gen nu neaparat psihedelic, ci pur si simplu CIUDAT. Avant Garde? Pot pune termenul asta pe multi artistii, insa nu pot sa spun eu ce este inaintea timpului sau si ce nu este. Pot totusi sa spun ca in loc de a crea hituri, Zappa a experimentat, a facut lucruri noi, si unele au prins intr-un public relativ larg, surprinzator. Fara a fugi in jurul cozii, pot spune ca a experimentat.

Frank a si compus Rock, Jazz, muzica clasica. Cariera lui muzicala a inceput cu percutia, cantand tobe in diverse trupe de Rhythm And Blues si Blues in timpul adolescentei. Mai tarziu, a adoptat chitara electrica.

De asemenea, tot in timpul anilor adolescentini, si-a manifestat un interes pentru diversi compozitori clasici, etc etc.


Lasand inceputurile la o parte, muzica lui area si o nuanta comica, dupa cum se vede din piesa de mai sus(probabil de aici se gaseste si inceputul "Comedy/Satirical Rock"-ului). Versurile lui Zappa variaza de la perversitatea si absurditate completa la mesaje ironice ceva mai relevante...



Acest personaj, cand nu compunea piese despre libertate si sex anal(gluma trasa de par, scuze adanc...Totusi, Zappa a spus ca nu militeaza sexul neprotejat, si cel mai protejat sex dintre toate, cel mentionat mai in urma...Ha...Ha....Ha...Hahah....), supara tot felul de indivizi precum John Lennon ( http://www.youtube.com/watch?v=K1cx-Q88cxw ) si milita diverse profunzimi... "Muzica e mereu un comentariu pe societate" - Frank Zappa. Ca o intrebare , ca sa leg articolul de comentariul de anivesare: daca muzica experimantala, "ciudata", este si ea un comenatriu pe societate, atunci de ce incercam sa ne insusim mereu iluzia de "normal"? Pentru ca este la indemana sa o facem. Zappa a aceptat faptul ca normalitatea este, daca nu o iluzie, un lucru extrem de plictisitor. Pentru asta, pe langa alte motive, scriu despre el aici

As mai spune, in alt fel...

Daca vrei esenta "psihedeliei" si a muzicii art-rock/exprimentale, trebuie sa incepi sa gandesti precum Frank, cel putin din unele perspective.

... Acepta faptul ca normalitatea e o iluzie, si ca, in final, umanitatea are o doza sanatoasa de nebunie, ciudatenie, necontroversitate ereditara pe care o trebuie acepta si folosi in avantajul sau
Astfel, arta.

Imagineaza-ti ca esti un extraterestru ce nu a mai auzit de conceptul de creatie artistica in viata lui 
nepamanteasca. Acum viziteaza pamantul.

Exact.
O sa te intorci fugind pamantul, sau o sa te lepezi pentru a pica in transa omenirii?

Inapoi la oile noastre... Inca ceva ciudat: Frank nu se droga.



Zappa a cantat cu unii oameni pe care s-ar putea sa ii recunoasteti: Steve Vai, Terry Bozzio, The Mothers... Uitati inca cateva intinderi de timp cu ritm si armonie:
In continuare , o sa ma leg de tobosarul lui Frank Zappa, Terry Bozzio. Pentru ca nu vreau sa ma lungesc pe detalii si detalii, las numai piesele...


Totusi, un lucru particular si interesant despre stilul lui Terry este faptul ca, chit ca este in general in tobosar bun, si poate crea multe lucruri interesante folosind numai un set de cateva bucati, el vede setul de tobe ca pe o insiruire de note... Este inconjurat de foarte multe elemente de percutie pentru ca, pentru el, fiecare toba este, in integritatea ei, un sunet. E si el lunatic...



Captain Beefheart...




Capitanu' asta... Nascut Don Glen Vliet , a cantat Blues, Rock Psychedelic, Free Jazz, Spoken Word, Outsider... Totusi, din nou, e cunoscut pentru cateva elemente.




Era un caracter la fel de dubios ca Zappa. Tinea un control aproape totalitarist asupra instrumentistilor sai, si canta la diverse instrumente de aer. Pe langa asta, mintea MEREU despre viata sa. Cand s-a vazut in pericol de a nu atinge faima, a compus si cateva albume ceva mai comerciale, pentru care a fost ironizat si "desecat" de diversi critci...




Una peste alta, Don Glen Vliet si "Trupa lui magica" au creat cateva piese interesante, unele mai controverse ca altele... Au fost respinsi si de MTV pentru o anumita piesa... Motivul fiind ca era mult prea...- ati ghicit, "CIUDATA"!




Toata astea fiind zise, au influentat urmatorul individ de pe lista, nimeni altul decat...
Tom Waits.






Oh, Tom Waits. Cate sunt de zis aici.

Daniel Durchholz descrie vocea lui Tom Waits "like it was soaked in a vat of bourbon, left hanging in the smokehouse for a few months, and then taken outside and run over with a car."


Waits a fost genul de persoana ce a inceput in muzica fara nici un fel de avantaj. A invat sa cante la pian singur in apartamentul vecinului sau, si si-a incercat norocul in showbiz, cariera sa incepand cu profesia de portar la un club, plin de "stele cazatoare". Influentele sale, incluzand artisti precum Bob Dylan, Lord Buckley, Jack Kerouac, Louis Armstrong, Howlin' Wolf, Charles Bukowski , si mai tarziu Captain Beefheart, au dus la formarea unui stil bazat pe Blues, Jazz, si stereotipul ala, timpul pe jumatate beat din bar cantand simfonii la un pian si spunand chestii complet neadecvate...


In final, toul peste altul, a iesit o masa indiosincratica si experientala. Nu neaparat datorita partii instrumentale, ci datorita persoanei sale, caracterului sau , versurilor descriind de multe ori scene urbane, grotesti si caricaturale, prin vocea sa atipica si imprimata in istorie.




In concluzie, subiectivitatea este peste tot... Si nebunia, nonconformismul, dus putin mai departe, poate sa creeze o amprenta mult mai puternica pe scena showbiz-ului si, respectiv, a societatii, decat mi-as imagina initial. Dar cel mai mult, muzica are o amprenta pe tine, cand o simti, si cand simti ca traieste.


Am scris si am mentionat pe blog-ul asta atatea genuri diferite, atatea miscari artistice muzicale, atatea lucruri... O concluzie personala este faptul ca muzica este un muzeu imens. Daca te uiti la un singur tablou constant, non-stop, pierzi.


Cu astea, va spun noapte buna, si la multi ani blog-ului, din partea tipului care-l scrie.... Ca na...



Sa va bata Rock-ul intelepciune!


- David A. Marin, "Tobosarul".

sâmbătă, 19 octombrie 2013

Versetele Arogantei 24: Aston Martin DB5

        - David A. Marin, "Tobosarul".

Deci sentimentul este oarecum asemanator de fiecare data, cu mici variatii si averse poetice... Motivul principal fiind faptul ca trimit versuri in eter cand sunt calde, tocmai scoase din cuptor, la orele acestea numai adecvate pentru digestia artei... Le las aici, pentru savurat.


...Piesa pe care am gasit-o cu un ranjet, si pe care mi-am potrivit spiritual scrierea:




Pe o creasta lunara, grațioasa,
Pare levitând asupra unei mari tomnatice
Acoperita de fumuri narcotice,
O entitate, - un Aston Martin DB5 din ”60.
Si se face ca, din caroserie
Ca strugurii din vie
Sa săra unde sonore, suculente
Fermentandu-se-n urechi
 Si imprimându-sen eter
Si undele zboară, si plutesc,
Generând o transa, ca un ser,
De la anumite strigate „ploioase”
Si niște zguduieli mieroase.
Un ritm nesfârșit.

Această muzica divina va genera valuri
Haotice, chiar înnebunind de lin,
Ca-l Afroditei suspin,
Peste iarba multor dealuri
Si plaje vii, si plaje moarte..
Când o aud, greierii stârnesc orgii.
Pan’ se va ridica soarele încoace…
Si noaptea va adormi.

Timpul, ca un drog intr-o clepsidra,
Se scurge,
Luna se pierde,
Sub ale mașinii radiofrecvențe…
Trufaș si arogant, răsare
soarele, un coc de pasiune ei ii pare.
Si după ce se schimba sub ale lui
dăruite, efemere buchete,
Ea-n jurul Aston-ului –l găsește.

Unde metalul gri, armonios,
Ca vinul elegant in batranete, cizelat
De vreme sacadat
De grinda detaliat
Se reda in soare
Ca reflecția rubina-n  recea mare
Pe corpul vechi dar natal
Al  Aston Martin-ului pasional,
Legația  tatălui lui atot-carnal.

Blând, arogant, el mângâie pielea volanului,
 Si, umblându-si mana sub portiera
El, fiul, găsește o scrumiera
 Unde-i joint-ul fumat
 De acum 20 de ani...
 Din seara in care el a fost creat...
Acolo, in praful putrezit,
Găsește un bilet închis,
Si înăuntru scrie:
„Scuze, am uitat sa repar bancheta…
E vina mamei tale…
La mulți ani!”
Pe la spate ea-l imbratiseaza, pe jumătate expusa
Îl întreabă ce a găsit micul ei erou
El întoarce capul, zâmbește intepator
Sub scrumiera e ceva, si rostește,
Trăgând o străina, însa familiala
servieta de sub generator:


Moștenirea…”