sâmbătă, 3 ianuarie 2015

Versetele Aroganței: 43. Molotov & 44. Revelion și nemurire

                                                                            - David A. Marin         

An nou și bucurie, demența rămâne. Poeții iubesc petrecerile.

43. Molotov




Nu au înțeles niciodată
...elevi proşti...
Nu au înțeles frumusețea -
- frumusețea opulenței.
Nu au înțeles nici ceilalți,
cu hainele lor roșiatice mari
și sirenele lor mari
și furtunurile mari
Al dracu, tot nu au înțeles
frumusețea
subtilităţii opulenței
atomului
în descompunere
al lemnului școlii
explodând
în flăcările
date de alcoolul
cocktailului meu molotov
pe care îl ascund sub catedră
mereu.


Nu înțeleg, nu întelegeți,
cât mă trageți în casa aia rece
cu gratii reci.
De ce îmi luați lucrurile?
Am Hamlet, Hamlet în servietă...
Vă rog, nu îmi ardeți focul
cu apa aia roșie
că biblioteca, plină de critici bătrâni
și elitiști
- cuțitele ce taie poezia-
biblioteca
arde așa frumos... 


Nu a înțeles nici paznicul
opulenta.
Frumusețea sângelui colegului meu de celulă
pe perete.
Am încercat doar să îi predau,
am diplomă acasă
pe perete.
Și nu a înțeles nici celălalt paznic
Frumusețea sângelui colegului lui
pe camera de supraveghere
Și doar câțiva închiși
au aplaudat lecției mele
- sângelui vostru.

De ce mă căutați?

Nu înțelegeți...
Cu armele voastre mari, stau
și pictez
pereții unei bănci
cu bani arși
Și pe radio mă numiți terorist...
Admit că e, totuși,
oh, oh, e totuși, oh,
văzându-va fețele confuze,
speriate,
e totuși așa de amuzant!


Când o să înțelegeți că eu
eu sunt doar un profesor.
Îmi place frumosul,
Și nu înțelegeți...
elevi naivi...
elevi delicioși de naivi...
privind flăcările cu furtunul
fumegând
și nu cu sufletul. 
Elevi ce urlau când predam Bacovia
Oh, si-
-ce urlau…
...în flăcări de molotov,
apoi,
pe hol.


Molotov, molotov...
ce frumos arzi tu.
Și azi, muzica e mai tare
ca sunetul sirenelor.
Și numele-mi
Ce îmi e scris de anarhiști
Pe ziduri
E mai mare
ca al vostru…
…elevi proști…


44. Revelion și nemurire





Cu niște ore pline-goale dinainte
de ghemul ala, cică soare
copii privesc cerul camerei râzând
- un tavan plin de norișori de fum
și un soare - un bec roşu
afumându-I ei șoldul.

Îmi place aproprierea adânca
atât de ușoară
dinainte de brusca retragere aureliană
rămân totuși romanizat, zâmbind
zâmbindu-I ei dar mai mult mie
știind ca ăștia-I zic "blasfemie".
Dar lasă-i trupele să vina
în a mea dulce cetate
că dau vin și dau plăcere
pentru zâmbetele...
...vai de ele.

Vag ating și sunt atins,
Zâmbind ca și cum adâncul universului
a zis o gluma pe care doar eu o înțeleg
Zâmbind, controlându-mă să n-am control
nici în fantezie, nici in d'asta...
…în amor...
Zâmbind știind că plăcerea-I mai mare
când e mai rea, infernală
așa, pe gustul meu,
limpede-murdară
Știind că-s și eu înger căzut.
Cu aripi mari, frumoase.


Plozii-mi dragi varsă în baie,
câinele-i drogat,
evreul râde-n pat,
Nietzsche e aleatoriu citat,
cineva deschide o sticlă cu dinții
alții dansează, și nu pe muzică
…și eu zâmbesc
sub becul roşu din camera X
înconjurat de tot și de nimic.
Atât de dulce poate fi “nimicul”,
zâmbetu'-i aurelian.
Iubesc inocența
perversității copilăriei.

De ce la mulți ani?
La infinit ani!
Cred în nemurire…
…și-n nemuritori.

Cică adolescenții sunt superficiali…
Dar privind destrăbălarea
Privesc fețele, cuvintele,
Și în acel haos general
Psihedelic, cald,
E mai multă intensitate
Decât în altă voluptate.
Totul e firesc, delicios,
Delicios de firesc…
La mulți ani,
La infinit ani, nemuritorii mei!
Cu voi visez, chiar îndeplinesc.

Al dracu, îmi e așa sete
și e vin peste tot , ca la romani
dar vinul nu-I destul.
Și mă gândesc la…
...Aa-...
-ah, stiți, e vorba aia,
“Când ești în Roma…
Fă ce fac romanii”.
Și, pana mea…
…Eu sunt Cezarul.