joi, 28 mai 2015

Versetele Aroganței: 51. Ursul brun cosmogonic de pe lângă Sinaia

                                                                                   - David A. Marin

"BEAR" with me here, there's surrealism.







În centrul galaxiei se află un urs
brun, încoronat, ce visează în decurs
de infinituri Întregul, cum a fost,
cum este, și cum va fi:
visează de la Naștere, până într-un punct
pe care îl știe doar el.
Ursul ăsta levitează într-o masă de sentimente
de intelecte, de cvintesențe.
în hibernarea lui, visează Totul,
și blana lui pufoasă, lină, mieroasă
ține balansul Universului X.
Ursul ăsta știe tot fără să conceapă noțiunea de a știi.
Orice faceți, nu îl treziți.

Astăzi, un zeu inconștient făcea sex cu o zeiță
și s-au trântit amândoi prin astre, lovind stele,
și vreo 2-3 nebuloase,
până când au lovit peștera ursului.
Cu labele ridicate în substanțele
din jurul sferei sale transcendente,
Ursul a deschis mai întâi un ochi
și pentru prima oara a privit
și inima sa rece din lipsa folosirii
a început să se încălzească.
Când l-a deschis și pe celălalt
și a privit din nou,
a simțit, pentru prima oară.
A simțit teamă. 

Ghearele, crescute imense,
au rupt fluidele mieroase
ce îl țineau captiv în Infinit
Zbătându-se cu planurile realității
Ursul își rupe coada în colțul sferei
și purcede din Timp în Spațiu
Ursul acum, este.

Crește, crește, și înghite o stea
cât privește zeul în ochi
și își arată colții.
Ursul simte, acum, furie.
Blana ii se ridică într-o rază de foc.
Zeul privește confuz, și după
în teroare, cât Ursul rage din nou,
și spre roba sa albă saltă:
Îl prinde în colți și îl trântește într-un Soare.
Mușcă, de 3 ori la viteza luminii, din
omniprezența zeului, acum liber din al lui chin,
Dar zeul prinde inelul lui Saturn în palme și
Îl aruncă în Urs, lovitura trimite animalul într-un
meteorit pe care îl prinde între labe,
 ghemuindu-se în jurul lui
și năvălind în zeu, și după în zeiță,
într-un foc imens, consumator,
sânge multicolor țâșnind într-o lună,
cât rage, rage, rage, de se cutremură
întreaga existența universală.

Zeul cade în genunchi, și zeița cade lată,
Iar Ursul se ridică în două labe, vrând să
vorbească, dar din botul său ieșind doar răgete.
Așa că atinge cu mintea Infinitul și comunică
în unde dureroase, cerebrale, largi și animalice
Întreabă de ce, de ce are atâtea de ce-uri în cap,
Și cine i le-a pus acolo?
Zeul și zeița nu știu nimic.
Nimeni nu știe nimic.
Iar Ursul știe totul.
Țipătul lui crește atât de mare,
Într-o explozie inexplicabil de mare,
Și Ursul începe să înghită sentimente
Și Cunoaștere divină
Devenind din ce în ce mai mare.
Simte, acum, răzbunare.
Simte acum, vanitate.
…și brusc, Ursul…  dispare.
Un vânt prăfos, melancolic
bate lent, copleșit, cosmogonic.

Zeul și zeița plâng îmbrățișați…
Saturnienii se întreabă de câte
ori vor mai trebui să își schimbe inelul.  
*
Acum câteva minute,
m-am dat jos din mașină
să mă ușurez în pădure,
în drum spre casă, de la munte,
și ridicându-mi privirea,
lângă mine, bând dintr-un pârâu,
era un urs.
Și m-a privit, neîndemânatic,
ținând un pește în labe, 
omniscient.
Învăța să meargă în patru labe,
Învăța să fie urs,
știa și el doar totul.
Am simțit și eu teamă
Iar Ursul a simțit fericire.
Am șoptit: de ce?
Iar Ursul a mormăit,
Și s-a întors spre niște pui
blănoși, drăgălași, căprui.
În spatele lor, o ursoaică.  
O undă parca mi-a atins atunci
mintea și sufletul, chicotind:
“Oh, Pământene, taci și fii!”…

“Mor”, cică spun urșii mereu.
Acum mă întreb dacă așa-i.    




Tot materialul de pe acest blog este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.

sâmbătă, 2 mai 2015

Versetele Aroganței: 50. Poezie de testament la 16 ani

                                                       - David A. Marin

Să ne trăim. 





Aștept, la final, 
alungit pe pat,
cu coroana pe cap,
cu toate... ele ce-au
fost și o să fie 
și au fost să fie 
privind cu ochii mari
de pe toate părțile
 și în jurul lor 
prieteni zâmbind
nu știu dacă poate și copii... 

M-ar lua toate de mână 
și m-aș gândi la toate versurile 
 provocate de ele, ei, de noi, de voi,
m-as gândi la tot și la nimic
la discuția aia despre proiectul Venus
din bucătărie, în miros de tărie și orgie,
despre Guevarra & cubaneze 
la ele căzând titireze
la democrație
la cum râdeam și scoteam capul pe 
geam să găsesc aer în fum
la flicărul fermecat al prezervativului
rozaliu de pe noptiera de lângă patul
ăla când am intrat peste ăia atunci
M-aș gândi la spirit 
la țâțe.
privind în jur cu aroganţă finală
cu ultimul meu urlet carismatic
lung şi şoptit...

Și m-as uita la toți
și la mine
și la ele, cum și cine sunt, 
cum și cine erau, 
cu sânii mai fragezi atunci... 
Și când aș auzi alt plânset
aș da încă un zâmbet
înca un zâmbet final
din patul meu regal
și închizând ochii, poate, 
aș vedea un rânjet 
și o scară, astral
spre ce o fi Acolo 
aș vedea o poartă, 
și as auzi, divin și
îngeresc 
vin sfânt, trompete,
tobe și chitări electrice
vicii fără păcat și amor divin
și la poarta aș privi și
s-ar auzi: "Haide, David A. Marin!"
ce e acolo, nu pot povesti, 
dar pot spune că aș întoarce
capul și aripile noi în spate
la ei și la ele, plângând, râzând 
rarefiate
și aș zâmbi...
și după aș privi din nou în fata
urcând ultima treapta
și as zâmbi...

M-ar îngropa a doua zi
și la veghe 
ar vorbi de muzica, sex și fete. ..
și aș zâmbi... 


Tot materialul de pe acest blog este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.