miercuri, 17 iunie 2015

100 de cioturi! Versetele Aroganței: 52. Moș Ene s-a culcat & Poems in English & Pulp

Da, s-au făcut 100 de cioturi, 100 de bucăți de suflet, de portaluri, de mici materializări în cuvânt a diverselor vibrații inefabile pe care le posed în calitate de artist. Firește, multe lucruri nu apar aici - nu postez multă proză, și nici conținut în engleză, întrucât sper să public și eu un mic/mare document de atestare scriitoricească a David A. Marin-ului, într-un viitor măcar relativ apropriat (dacă cumva aveți posibilitatea și dorința de a mă ajuta în această privință, cred că știți unde mă găsiți) Am mai avut discursuri d'astea emoționante în legătura cu motivația mea când vine vorba de scris, și nu vreau să repet ce am mai zis și aici , deci voi adăuga doar faptul că, deși nu scriu în maniera tradițională (oricare/orice ar fi aia) atât de mult, sunt într-un constant process de scriere - arta, fiind reflexivă, făcându-ne pe noi cât o facem și noi pe ea, are meritul ei că există la fel cum un copil are meritul său că există, un merit diferit, pe lângă cel al celor ce i-au dat viață. Deci eu colaborez cu creația mea, și îmi respect creația, cred că poate mai mult(sau cel puțin diferit) de cum mă respect pe mine. Vreau, deci, să mulțumesc Divinității, Universului, creației mele, mie însumi, și celor ce-mi apreciază arta. 

Așadar, după următorul verset al aroganței, o să pun și niște scrieri în engleză - cu sau fără posibilitatea de a ofensa pe cineva. Nu sunt unul dintre adepții gândirii "Patria mea este limba română", consider că patria mea este Pământul, și voi crea în ce limbă simt să creez în momentul respectiv. 

Versetele Aroganței: 52. Moș Ene s-a culcat
                                               - David A. Marin


în aceea noapte,
s-a așezat încet in fata monitorului
Moale pe mașina de scris
In fata butoanelor
substanțelor
maestrul viselor.

Întins pe un tron negru, grizulat
Intr-un costum albastru granulat
Obosit, energic, viu:
Ca un spiriduș ce prinde 2 ore de somn
pe noapte si baga metamfetamina.
Moș Ene.
Simte-l curgând, simte-l pompându-ți în vene
REM dulce și apăsat, vise erotice pompoase
Fantezii și coșmaruri pulsându-ți pe vârfuri de gene.
Moș Ene.

Butonul roșu de pe colțul stâng din dreapta
Răvășește un cearșaf
Salma privește cum Ricardo
îl împușcă pe Armando
De dimineață, îi părăsește pe amândoi
Moș Ene
zice că
oricum erau idioți.
Switch-ul de pe controlalele din josul părții de sus
Unde monitorul pâlpâie sângeriu închis
Curg valuri pe plaja din munți și T
ea își dă jos hainele și-l ia de după gât
se trezește și tipul zâmbește ud.
Moș Ene zice
că trebuie s-o sune și el
cândva, cumva.

Funcționarul spiritual
Nickolas Enne
Pe hârtiile de munca zis „MOȘ ENE”
Domiciliat în districtul Infinit-3 din
Separeul Infinit-18 de pe Calea Prafului De Stele
Are timp liber odată la doua-trei mini-ere
O oră.

La finalul zilei de muncă,
În noaptea respectivă,
X copii văzuseră păianjeni și
Ca urmare au petrecut noaptea
Cu părinții lor capitaliști ce altfel
Nu petrec timp cu ei
X băieți pubertani făcuseră sex cu
Kagney Linn Karter
Si Y politicieni au pierdut mandatul.
13 posibile regimuri comuniste abdicate. 

Masa de vise
pixeli adormiți
curgând, tolăniți…
Brusc, ! ! ! !
Monitorul se închide.
Moș Ene tresare…
Vede ceasul, vede că
…acum e timpul.

Visătorul ce nu doarme niciodată
Ridicându-se acum, în mult-visata dată
Liber, visătorul ce nu doarme niciodată
Fuge pe holurile Clădirii Infinit-14
Clădire de birouri Sleep Incorporated
Liftul e stricat, o ia pe scări, se împiedică
Un sfert de etaj, se ridică aproape plângând,
Pierdut, fără respirație, alergând după un gând
Când ajunge la parter
Se oprește în fața unei uși roz
Respiră adânc și intra
Jazz ușor și mese bombon
Gogoși de smarand și
Cutii cu răvașe budiste…

Pe o canapea, o fată adormită
Nikolas Ene fuge, se impiedică
și cade peste masa unde-i ea
Se trezește, miroase a ceai,
Ene e cu așezat neîndemânatic
Peste fată, pe masă, a vărsat din ceainic.
„Scuze… Am întârziat…”
Ea sub el:
„Unde ai fost?”
El pe ea:
„Am adormit…”
Ea râde.
„De nu ai plecat?”
„Cum să plec? Te-am visat în fiecare noapte.

În fine, cred că pot să spun cu ușurință,
Că-n noaptea aia, s-a … culcat și Mos Ene… 
Mos Ene, Mos Ene…
Vine pe la gene…
Vai de ele…


Închide ochii…
Simți praful de stele?


-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

boom baby boom
                                  - David A. Marin
                                          21.05.2014
                      
I’m smiling from the roof, watching the helicopter above
as the zombies rush to me
I’m smiling, hearing the bombs drop
As I look at the picture of Her hanging on my chain
and as the zombies get closer.

I’m smiling, hearing the blood drip
as the zombies eat Jimmy
because Jimmy was a cunt.

I’m smiling
as I watch
the curse burn
while stealing looks at the picture of Her on my chain
and I’m smiling
as I get up
and I’m smiling
when I rain down Heaven on  the demons
and whether that Heaven stands in my grenades
or in my AK shooting without me looking
or in my smile
-          I think we all know
Since, damn, my teeth shine bright today
Chanting boom, baby, boom
To the sound of the Rock’N’Roll that the boys played in the morning in Vietnam
And smiling
At Her.
Boom baby boom!
Boom baby boom!
Boom baby boom!
And fucking booooom, baby, boom!
And like Frank’s gal Nancy said
“Bang bang”.

One request, my dear reader,
do imagine a splash of blood on that last refrain.
which smells slightly of salt
I wonder why.



Summer
              - David A. Marin
                  around June 2015
  
Now hear me out here
I have seen the dark fabric
in the gasps of the universe
thread lightly and push far
thread lightly , run hectic
Far, far away, far

Now serene,
Wine in hand
Fire in head
I touch the fabric
I talk to it
It acknowledges me
And I take my noble leave
 Like leaves in the summer
Scattered like in autumn
I see the youth of my age
 flying in parks
 frequenting bars
hosting parties
after festivals
and now
I can think of art
meaning
and a girl.
I feel art
meaning
and a girl
I feel serene
in my fortress
in my fort of All.
Watching my garden
from the balcony
 hearing the cats sleep
and fuck.

It's beginning to feel a lot like summer.

__________


Ficțiuni de Pulpă: 1. Taximetrist din Colorado
                         - David A. Marin, prin primăvară, 2015

Sticla asta s-a încălzit de când am început să o privesc atât de intens, și lampa luminează mult prea vag ca să vad tot ce scriu… dar mai luminează vag de pe hol, vine prin vizor o lumină difuză de scară rece de bloc. Cred că am închis după ce am terminat de curățat, oricum nu are cine să intre. Mopul e rezemat de cuier. Pizza asta mă enervează în draci, plină de ketchup, vulgară, ostenativă în exemplul ei de americănism prost, dă-l în draci de capitalism. Nu mai e pic de respect pentru nimic, nici măcar pentru mâncare. Ketchupul, în schimb, arată relativ atractiv, e vibrant, glazurat… roșu…
Mă sună mama pe fix… O las să lase mesaj, nu am nici cel mai mic chef să port altă conversație despre dispecerat și despre taxiul meu șutit de negrii la ieșirea din Colorado. Nu erau negrii, erau albi în toată ziua. Ca ăsta. Sentimentul e foarte dubios, uitându-mă la el, tipul care a adus pizza, încă stând în hol, zici că mă așteaptă să îi aduc bacșișul. Parcă îmi zâmbește, cu șapca lui întoarsă, mustața porno din ’80, uniforma galbenă comericală și converșii mânjiți în balta asta mare și groasă de sânge murdar în care stă. În sticlă, sângele lui devine din ce în ce mai cald. Am terminat prima felie de pizza, e o diavola rece – are gust de cauciuc. Noroc cu sângele, adevărata mea benzină, cu el dau totul pe gât. Mama vorbește în dodii pe fix – cică vine să vadă cum sunt, să vorbească cu psihologul, să verifice dacă am mai făcut prostii, dacă mi-am luat pastilele… În principiu azi a fost ok. Sângele e decent. Mai pe seară mă duc să îl arunc în Denver pe Rich de la Terry’s Pizzahub. Si nu, nu mi-am luat pastilele.

----------------------------------

Tot materialul de pe acest blog este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.

 All material on this blog is protected by copyright laws. Use of any kind without the author's approval is illegal. 

duminică, 14 iunie 2015

Super, COMPLOT, Kryptonite, un "critic" & subiectivitatea percepției.


În artă nu există alb și negru.
David A. Marin

8.53 AM, sâmbătă dimineață, am ajuns și eu din Popești-Leordeni pe la vreo 7.30, după ce am ars-o ca pe Krypton cu Kryptonite Sparks, și m-am trezit într-o dubă cu lumini roșii ambientale și, in loc să mă văd ca star principal într-un film porno cu buget limitat filmat pe film Kodak, m-am trezit într-un mancave glorios plin de Zappa, referințe muzicale, referințe la Sun Tzu și referințe la tot felul de artiști experimentali pe care nu îi auzi destul de des astăzi, și pe care un anume Italian înfumurat nu i-ar agrea, ca ar fi pur si simplu “de căcat”. Îl numim pe acesta, de dragul satirei, "Don Fretless". 





Seara magică. Dar avem prostul obicei de a țipa mai vehement când ne atacă cineva decât când ne farmecă cineva, și, deși ar fi mai estetic sa esteticizez și ficționalizez întreaga ultra-peripeție subsemnată, centrul eseului nu e asta, nu acum.
Vreau să punctez că articolul ăsta nu este un atac personal – e mai mult un rant, așa, de pus la tastatură dimineața, de o caterincă, două. Nici nu cred că îl pot numi un articol „psihologic” – sunt doar niște constatări, un studiu de caz asupra acestui tip. Adevărul e că îmi cam și place să mă cert cu oamenii ăștia, să răspund la caterinca lor ieftină de Dorobanți. E un prilej de a exersa tact, diplomație și tehnica de adaptare la situații – plus, cearta cu tipul ăsta, ce părea să aibă un tact egal cu cel al unui fascist pe acid, îmi dă un prilej pentru a vă vorbi despre niște noțiuni în care cred eu.

Eram și eu la cântare la SUPER, că ne-au zis băieții să cântăm. Și a fost blană.



Înainte să cântăm, în semi-lumina de lângă Question Mark, intr-o masa de tineret delicios, mult prea ușoară și tentantă în a fi romanticizată, m-a luat la mișto-uri tipul ăsta , profesor de chitară, care îmi părea inițial arab, și după am aflat că era Italian. O să mă spovedesc aici: m-au luat niște glume și insulte xenofobe cu tente orientale cât mă certam cu tipu’ pe faptul că evenimentul era nonprofit, ca după să îmi zică Kryptonite, cât mă confesam lor, întins pe undeva pe jos pe lângă biografia lui Zappa, semi-sprijinit în lumina de răsărit din a lor Fortress of Soltitude – mi-au zis că e Italian … și am realizat (din nou) atunci că etnia lui nu are nicio treabă genetică, și că prejudecățile mele bine îngropate au ieșit într-un mod mișelesc la momentul respectiv, într-un exces de nervi – deci arabii sunt tari, italienii sunt tari, și tipul ăsta a fost negativ pentru că este el negativ, nu pentru că este Italian, sau arab, sau ce pana mea o fi.

Acum că am clarificat asta, pot să fac glume rasiale și să mă motivez spunând că au valoare umoristică – tipul părea un fel de sincretism interesant între un muzicant cu diplomă care o arde pe la mese de gangsteri sicilieni și predă chitară, că în Familie nu a putut sa intre, si profesorul din Whiplash, sociopatu’ ala. Îmi mai zisese un prieten care a fost făcut să plângă de profesorul astă – si chiar nu consider ca acest mișto și această ofensă constantă care duce la exploatarea sentimentală a individului-student este o metodă productivă de a învăța pe cineva ceva, de a motiva pe cineva la a fi mai bun. Eu pur și simplu am fost enervat, nu personal, ci ideologic – de fapt, după o leacă de nervi, a venit dușul meu de iubire-de-sine și aroganță spiritual-aristică, purificându-mă de undele negative ale tipului ăsta. Efectul lui a fost unul infim. Nu e nimic special, se crede artist, și critic – un critic-artist, după el, din câte am înțeles – un fel de fascist democrat, cum ar veni. Evident că nu sunt multe șanse să iasă bine – unul creează, altul dă cu toporul în creație, de regulă făra un scop real, pragmatic, ci pur și simplu pentru că asta-i el. Nu vreau să repet ce au spus și alții înaintea mea:



Don Fretless ăsta a arătat spre o blondă de lângă noi, punctând că e urâtă și grasă, și întrebând indivizi aleatorii dacă e urâtă, că să îmi dovedească mie că nu există subiectivitate în frumusețe și în arta, și că fata este clar , pur și obiectiv URÂTĂ, și ai putea să o iei la ture doar după ce ai ieși din pușcărie, cu standardele jos și cu sexul aprins. Un silogism briliant, evident.  Am încercat să îi spun că fata chiar era drăguță în felul ei, și pe cealaltă parte să îi bag un Arghezi, estetica urâtului, dar evident că ce am spus a fugit pe lângă el. Ceea ce mi-a plăcut era că avea clar niște algoritme standard pentru a enerva artiștii ăștia “neînțeleși” ca mine, cum ar fi să mă întrebe câte note există(am răspuns 5, știu, mai am momente când sunt și eu paralel – fiecare cu jalea lui, că altfel nu am cânta în minor), și spunând că are cultura muzicală mai vastă ca mine, băgându-l brusc în conversație pe Bach, și să spună că Tom Waits mai bine rămânea portar (toți ascultătorii lui fiind idioți), după zicând că doar își bătea joc de mine și că nici nu a auzit vreodată o piesă de Tom Waits.   

După el, ce nu ii convine lui, cu un milion de fani, sau cu unul singur, nu e artă – sau e de căcat. Pentru ca el are o diplomă, ce îl certifică și recunoaște LEGAL” să declare ce este bun sau nu, și ce este artă sau nu. Critică constructivă, ce mai. Nu știu ce facultate a absolvit tipul, dar în a 8-a mie mi-a povestit diriga de subiectivitatea percepției în artă și am cam ținut minte, mama ei de Academie, că mai zic și ei chestii cumpătate. 

Dar nu, nu, muzica este, evident, matematică, adică, cum să nu fie?! D’asta cânta Bob Dylan, nu?..., pentru că totul este despre tehnică și știința din spatele muzicii, și spiritul și energia și subiectivitatea sunt noțiuni d’astea de artiști neînțeleși care “o să ajungă să muncească la BRD la 18 ani” – a insistat pe BRD-ul asta de vreo 20 de ori, poate are ceva și cu grupurile financiare franceze, pentru că francezii o-r fi prea avant-garde și snobi pentru realitatea lui. Tipul încerca să mă facă să îl atac și eu mai personal, mai mult ca sigur. E un studiu de caz interesant, cum am zis și mai sus. 

Eu sunt individualist – însă asta nu înseamnă că nu pot baga și eu o tipologizare d’asta Jung-David A. Marin-izată. Vorbim despre asta la final.
Șpilul e următorul. Tehnica și știința din spatele lucrurilor e o necesitate – însă nu e baza. Nu contează cât de complex cânți, sau cât de greșit după normele tehnici, dacă spiritul artistic se simte, și daca creația ta atinge o undă spirituală pe tine și pe indivizi din jur, ești artist. Ce altceva e artă? Pentru mine, arta e a fi cel mai bun la a fi cine ești. Dacă îl luăm pe Chad Smith de la Red Hot Chili Peppers și pe Neil Peart de la RUSH, și îl pui pe Chad să cânte RUSH – poate o să cânte piese corect, însă cine simte muzica și arta trupei RUSH o sa știe că nu e Neil la tobe. Chad nu o să poată deveni Neil. Și nici Neil nu o să poată face lucrurile fix ca piperatul de Chad Smith.

De fapt, permiteți-mi să o duc și la extremă. Dacă iau un pictor de pe stradă și îl pun să picteze Dali, nu o să picteze ca Dali, dar nici Dali nu o să picteze ca el. Și eu refuz să declar că unul este mai bun decât celălalt – pentru că nu poți compara lucruri ca spiritul lor si frumusețea/estetica lor individuală, ca și cum sunt x și x+1. Sunt X și Y, amândouă necunoscute – și frumusețea e că nu le afli cu un calcul, ci prin Sine. Sunt eu mai hipiot, așa. Ha, am zis Sine, uite ce șmecher sunt.  
Prefer să-l ascult pe Tom Waits răgând despre prostituate, și pe Tim Minchin făcând mișto de papalitate cât ține 2-3 note la pian, și pe John Bonham cântând triplete cu atât spirit brut încat pare să se conecteze cu setul la univers(ceea ce probabil și făcea, sau așa simt eu că ar fi făcut), și pe Howlin’Wolf zdrăngănind pentatonice și plângându-se de nevastă-sa, decât sa văd un tip mort pe scenă, cu ochii la chitară, eventual puțin descheiat la cămașă ca să compenseze, cântând simfonii. Manca-ti-as arpegiile.  

Boss, eu îl țin minte pe Tchaikovsky ca pe tipul ală care a băgat tunuri într-o uvertură când ii se făcuse frig lui Napoleon, nu ca un cunoscător aprig muzical, tehnic si bazat. A spus ceva. Tunurile sunt tehnic corecte, oare? Nu dădeau microfonie?
În certuri, de multe ori aș fi vrut să fiu capabil să o bag pe asta și aia e:


Dar lucrurile nu funcționează mereu așa de ușor, că suntem oameni, și uneori scuturile sunt lăsate și se mai ridică și săbiile. Nu cred că sunt doar un hipiot care a văzut și el Dead Poets Society și a văzut cum a rupt manualul de evaluat-de-poezii  Robin Williams, zicând că e o drăcie și că e imposibil să iei vertical-orizontal-diagonala-pana-mea și să evaluezi niște cuvinte din sufletul unui om. Arta vine din suflet mai mult decât din minte sau din virtuozitate – fie vorba de literatură, muzică, film, sau orice altceva. Și cine naibii sunt eu să declar pentru toată omenirea ce este și ce nu este artă? Am auzit și eu de câteva noțiuni interesante și le-am băgat la cap – individualism, identitate artistică, subiectivitate a percepției, proprietățile spirituale ale unei opere artistice. Eu știu că dau din sufletul meu, și că arta mă satisface spiritual – altfel nu aș face-o. Eu nu cred ca Don Fretless, sau alți „certificația vorbit cumva cu Dumnezeul meu, că să afle daca asta este sau nu adevărat.
Nu îl declar idiot – nu îl declar nimic, că asta ar vrea el. Ar vrea la finalul articolului ăsta ars în 10 minute, cu cafeaua diluată pe birou și o caisă, și Tom Waits curgând din stereo, ar vrea să vadă că mi-a intrat pe sub piel, ar vrea să-i confirm asta cumva. Dar nu, nici măcar în cazul tipului ăsta nu pot declara așa ceva.

Zic doar următorul lucru – tehnica, teoria și știința se învață… Sufletul artistic ori îl ai, ori nu îl ai.

Muzica rămâne pentru mine artă – și deși tehnic muzical muzica mea poate fi mai mult sau mai puțin impresionantă, spiritual și artistic este puternic – pentru mine, și pentru alții. I may be a dreamer, but I’m not the only one… … … , boss”!

Buona Fortuna artiștilor. Când mai dați de ucigași d’ăștia amintiți-vă Scopul și trimiteți-i undeva.

Pentru alți factori primitivi obsedați de alb și negru: 



P.S.: Cu toată diplomatța pe care mi-o permit, vreau totuși să spun că sunt sănătos și că îmi … în diploma, cariera, ideologia și în gusturile acestui Don Fretless. Fac asta, însă, personal, nu declar ceva pentru întreaga colectivitate a speciei. Gen. 
                                     

Tot materialul de pe acest blog este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.