-
David A. Marin
Tare mă doare
când vad aceasta ura fata de: diversitate culturala, folosirea de limbi străine
in conversatile mele cu diverși prieteni, preferarea de a scrie proza in alta
limba si avuția altor idoli(prin idoli nu mă refer la chip cioplit, ci la
persoane ce mă inspira) decât majoritatea oamenilor.
Se pare ca mulți
dintre oamenii pe care ii întâlnesc in viața mea cotidiana uita de principiile
liberului arbitru, si nu le pasa deloc de faptul ca trăim intr-o democrație.
In opinia mea, e
tare primitiv sa urăști o persoana din cauza motivelor de mai sus, precum si
altele in care o sa intram imediat. O sa
îmi argumentez părerea.
Pare-mi-se ca
majoritatea societatii romane(si nu numai, problema putând fi aplicata in mai
multe tari) gândesc ca; daca tata si mama au fost de Cutare religie, au fost de
Cutare părere, au fost de Cutare opinie politica, au avut Cutare idoli si tot
asa, - tot in acest Cutare trebuie sa
pic si eu.
Acest lucru este
tare fals, si duce in naționalism. Cu patriotismul nu am nimic; dar mi se pare
ca peste drapel, imn si toate cele ar trebui sa vina fiecare persoana in sine.
Daca trăim in
secolul 19, sau in Romania lui Ceașca; atunci da, nu avem acces la informație,
la autori străini, la influente străine, - suntem fortati sa fim subiectii unei
singure ideologii sau a mai multor ideologii naționaliste limitate.
Insa, contexul
prezentului este diferit.
Pentru
convenienta textului si pentru a nu mai folosi persoana I, o sa exemplific
folosind un personaj fictiv pe nume Cutarescu,cu care eu cred ca pot relata in
cea mai mare parte.
Cutarescu citește,
studiază, vede filme de diferiți regizori, cânta la un instrument, asculta
muzica de multe genuri si tot asa. Cutarescu asta, de cand era mic, a invatat
engleza. Acum, in prezent, vorbeste atat romana si engleza ca pe limba materna,
si le vede cu drag pe amandoua: cand scrie poezi, foloseste limba patriei; cand
vrea sa scrie ceva epic sau SF/Fantasy, foloseste engleza, - caci ii da mai
multa flexibilitate(in opinia sa).
Cutarescu asta il
citeste pe Creanga, Caragiale, Eminescu, Bacovia si tot asa. Tot Cutarescu ii
citeste pe Voltaire si Decartes din Franta; pe Oscar Wilde, Shakespeare si Charles
Dickens din Marea Britanie; pe Mark Twain si Edgar Allan Poe din America si tot
asa.
Lui Cutarescu i
se pare ca a citi cartea unui autor in limba in care a scris-o, - cat timp o
intelegi si o folosesti tare bine, iti arata exact ce a scris el, si inseamna
ca ii arati respect autorului. Pe langa asta, nu se pierde nimic prin
traducere. Nu?
E, acestui
Cutarescu i se pare mai de seama Oscar Wilde decat Creanga. Ca urmare, il va
citi mai mult pe acesta decat pe Creanga.
Chiar este un pacat acest lucru? In final, nu conteaza de unde e, si ce
a scris, nu?
Cutarescu are
parintii de parere ca Charles Dickens e mai de seama decat Mark Twain.
Cutarescu nu este de aceeasi parere, dar se tolereaza si pot vorbi in
cotradictoriu fara se se certe sau se se urasca.
De dragul de a
exemplifica in eseu, sa zicem ca parintii lui Cutarescu sunt crestini si fratii
sai agonistici. Cutarescu incepe sa citeasca diferite invataturi, de la propria
sa religie la budism la islamism si chiar mitologia greaca, mitologia nordica
si cea babiloneana – de care a aflat din Zadig-ul lui Voltaire.
E, si tot citind
asa, Cutarescu are o revelatie. Cutarescu realizeaza ca toate religile astea au
ceva in comun: toate iti zic sa fii o persoana buna, sa iubesti, sa traiesti in
pace si armonie si tot asa. Astfel, Cutarescu incepe sa tolereze toate
celelalte religii si toate celelalte persoane cu pareri diferite de el.
Cutarescu incepe sa isi exprime parerea altor persoane, si acestea il ocărăsc
pentru ca are un prieten musulman, altul ateu, altul agnostic, altul democrat,
altul republican, altul de diferita orientare sexuala si tot asa.
Mergea agale
acest Cutarescu, si s-a intalnit cu dragul sau
prieten musulman. A observat ca sărmanul plângea. Când l-a întrebat de
ce; el a răspuns ca s-au luat de el
cativa crestini, invocând ca nu are ce căuta in tara asta si ca divinitatea lui
e falsa, ca el e un pagan si ca merita ars.
Cutarescu s-a întristat râu, s-a uitat la el,
si i-a spus: „Draga Ahmed, nu mai fi supărat, caci acești oameni nu iți merita
tristețea. Vezi tu, in final, persoanele se pierd prea mult in partea
teologica. In loc sa ne chinuim atâta pe asta, ar trebui sa ne chinuim pe baza fiecărei
religii, si cred ca si a ta, cat si a mea, spun, in principiu: ‚Fi bun, fi
tolerant, iubeste-ti aproapele si traieste in pace si armonie fata de univers
si de persoanele din jurul tau’. Ahmed, pentru tine divinitatea e altcineva
decat pentru mine, insa eu sunt de parere ca nu trebuie sa vorbim despre asta,
si putem sa fim toti buni si toleranti si sa nu ne certam despre religie, caci
nu merita sa cauzam ura: exact opusul celor bune”.
Ahmed, minunat de cuvintele lui Cutarescu,
ii multumi, si, astfel, Cutarescu mai gasi o modalitate de a fi in armonie cu
inca o persoana.
Practic, din invatuturile
citite, Cutarescu nu simtea nevoie sa isi schimbe religia, nefind sigur care
este cea adevarata, dar invata ca nu trebuie sa nu fie prieten cu persoane de
alte religie, si ca trebuie sa uite de diferența aceasta si sa le accepte tot
ca si pe aproapele lui.
Tot Cutarescu
asta invata ca nu este pentru el sa judece, si ca persoane cu alte orientare
sexuala nu sunt nici întruchiparea raului, ci pur si simplu trebuie sa le accepte
ca ce sunt si cine sunt, - nu le judece, cum nici ele nu il judeca pe el.
Cutarescu gaseste
astfel o armonie a tolerantei, a individualismului(cultura si opinia sa de
ansamblu asupra lumii nefind una
determinata de cultura româneasca, ci de o diversitatea culturala dedusa din
invataturi diferite din multe locații variate).
Pe langa asta,
Cutarescu incepe sa isi scrie parerea: ba in engleza, ba in romana, depinde cui
ii se adreseaza: avand prieteni de diferite culturi, natiuni, si tot asa.
Dupa toate
cele, Cutarescu realizeaza altceva din
toata informatia pe care a gasit-o pana acum si pe care a absorbat-o cu
placere: Cultura nu e a tarii tale, ci e a ta. Limba ta „preferata” este cea ce iti place cel mai mult, si nu
trebuie sa fie cea a patriei neaparat. Parerea ta religioasa este a ta, si nu a
familiei tale sau cea in care ai fost nascut. Tu esti tu. Nu mai trebuie sa fii o reflectie a celor dinainte ta, ci o persoana ce absorba toata informatia care
il intereseaza si isi faureste propria parerea generala asupra universului.
Astfel, Cutarescu si-a pus bazele opiniei
individualiste. Nu era patriot, nationalist, era pur si simplu o persoana in
armonie cu universul: toleranta, iubitoare, la pace, la armonie si cu propria
opinie.
Cutarescu acesta
era, totusi, ocărit de ignoranti. Era ocarit ca, n-a, era diferit!
E, citindu-l pe
Voltaire, vazu scris p’undeva urmatorul lucru: „Nu sunt de acord cu ceea ce ai
de zis, dar o sa iti apar dreptul de a spune acest lucru pana la moarte!”. Ca
un bun liber arbitru si un aparator al liberații de exprimare libera, Cutarescu
isi nota acest citat in lista de înțelepciuni fundamentale.
Tot citind,
formandu-si conexiuni, prieteni, si tot asa, Cutarescu si-a articulat parerea
in cele doua limbi ale sale, si, astfel, oamenii au inceput sa ii mai dea
dreptate.
Cutarescu visa si
viseaza la o civilizatie ce sa nu fie bazata pe drapel, nationalism sau
patriotism, ci una bazata pe individualism: unde tot ce faci este alegerea ta,
nu a altuia, si nu esti o reflectie a nimanui, doar o persoana influentata de
ceea ce doreste sa citeasca si sa acumuleze prin diferite moduri. Fiecare are
ce religie doreste, ce parere doreste, si tot asa.
Si tot zambind la
acest vis tare frumos, Cutarescu il descopera pe filozoful Jacques Fresco, ce
spunea urmatorul lucru:
„Daca iei un
bebelus francez si il duci in Germania
nazista, va zice ‚Sieg Heil’ si ‚Deuschland Uber Alles’, pentru ca va deveni
german. Daca iei acelasi bebelus francez si il duci in America anilor 1800, va
zice ‚Yessir, I’m an American and I’m damn proud of it!’, pentru ca va deveni
un american. Daca iei acelasi bebelus francez in Amazon, va deveni, la randul
sau, un vanator de trib. Oriunde duci bebelusul asta, va lua accentul de acolo,
se va purta intr-un fel, si tot asa. Acum, cand vorbesti cu bebelusul ala, acum crescut deja, oare iti va raspunde
el, sau societatea si mediul in care a fost modelat?”
Asta l-a facut pe
Cutarescu sa cugete mult, si i-a sporit dorinta la o societate mai libera, unde
sa fie format bebelusul acela francez asa incat sa poata alege ce vrea sa fie;
sau, si mai bine, sa nu fie nimic: sa fie el insusi, nici o natiune, nimic, sa
fie o persoana a proprilor pareri, cultura, opinie, etc etc, format si faurit
de informatia libera si diversificata la care ar avea acces de la nastere.
Nu o sa trasez o
concluzie la acest eseu de dragul de a va intreba pe voi daca sunteti de parere
ca Cutarescu are dreptate. Va intreb acest lucru in loc de a pune o concluzie
pe eseu de dragul lui Cutarescu, caci Cutarescu ar vrea ca dumneavoastra sa va
spuneti parerea in loc sa va-o impuna scriitorul.
Totusi, va dau si
eu umila mea parere.
Eu unul sunt de
acord cu Cutarescu. Sunt de acord cu libertatea aceasta bazata pe individualism
si pe distrugerea completa a naționalismului.
