-David A. Marin, tobosarul.
Uite ca si in distragerea realitatii am gasit un moment ce ma trage mai mult in fictiunea care pare mult mai reala, sau in realitatea ce pare fictiune, si ma energizeaza sa scriu balada asta mai aprofundata, nu numai versurile ce-mi venisera spontan in cap...
Uite ca si in distragerea realitatii am gasit un moment ce ma trage mai mult in fictiunea care pare mult mai reala, sau in realitatea ce pare fictiune, si ma energizeaza sa scriu balada asta mai aprofundata, nu numai versurile ce-mi venisera spontan in cap...
Asa, ca din rutina, puteti citi piesa pe doua piese complet diferite... Adica, mi se pare normal...
Mesajul ramane acelasi, atmosfera se schimba semnificativ de la coloana... Admit , totusi, ca ideea mi-a venit pe a doua piesa, in ciuda bizaritatii.
"Si spune-mi,draga
Ai privi lumea arzând
Daca ti-as da cel mai bun loc
din sala?”
Asa spunea ironic Ambasadorul Asmodeu,in costumul sau cusut din
flacari,
Facut de ai infernului
tabacari
Si buzele lui zambeau amare
Ale ei, terifiate dar
seducatoare.
Si asa ii servi ei dulce ceaiul,
Astepand pe Lucian sa aduca
paiul
In pestera negra, rosie, in
foc, in frig,
Mitica,
Sub regnul negrului de crai,
Aducand cu el stele „pagane”
in alai.
Recea mana a lui Hades
Mangaia a lui Cerberus fildes.
Pe sub masa, tremurând
Ii arunca capului trei
Un biscuite de pamant.
„Iarasi cu cainele ala
infernal?”
Rosti Persephone,
fluturandu-si parul.
„De ce am luat-o de nevasta…”
Contempla nostalgic zeu’.
De pe scaunul din frunte,
Odin radea si vestea,
Feeric, Hel ii cinsti cu un
pahar,
In timp ce voluptoasa Freya
mied degusta.
De la scaunul opus,
Discreta voce a Ambasadorului
Asmodeu
Ii se infigea lin prin ale ei coapse
si timpane,
Urmata de o excitata rece
sudoare.
Loki arunc-o minge de foc către-ui
Odin camasa de zale,
Dar Ambasadorul serios si
solidificat lătra:
„Fi-ti civilizați! Suntem zei,
nu predicatori!”
Si-zbucnira rasete-n plansete.
Lucian era alb de zapda,
coarnele nu le purta,
Ochii sai erau rubinii dar tot
atragatori
Iar catifeaua tuxedo-ului
mirosea a violete
Furase parfumul de la o
anumita Christina
Ce, in colt, o rochie satina.
Fetiscana Asmodeului era frageda si
curba, era atrasa,
Eleganta si tot speriata,
Ochii ei erau lacuiti de
prezenta apei
Si pielea de pe „suflet” se
granula de la emoție
„Demonule!” se întoarse ea către Lucian,
„Prefer Sir Lucifer”, retorta
el roșiatic,
„A fost favorul reginei”,
continua sadornic.
Lacrimi reci si pufoase ii
luceau rujul de pe buze.
Dar asmodeul ragi si rase.
Aratand spre locul reginei
pacatoase,
Jucand poker cu conducatori si
conducatoare vantoase.
Fata inrosi,
Si, ca prin minune, peisajul fiind
atat de absurd, zambi.
Lucian, fugi la pas sanatos,
salva o succubi de la flirtul penibil al lui Thor.
Iar Ambasadorul ridica o halba
si vorbi intr-un ecou circular, de nimicie gol:
„Ne reunim aici ca sa oprim ce
are sa fie razboiul Ragnarok, pentru fratii nostrii nordici…”
Se facu tacere
La alta masa,sanii superbei Afroditei
cunoscura in final zacere.
„…Si pe langa asta, vreau sa
recit…
Iubirea nu poate fi impura,
Cat timp, daca pleaca,
Lasa o fisura,
Nu poate fi impura”
Arata el spre Shakespeare si
Doamna Bruna,
„Si daca e, atunci e cea mai
dulce minciuna”
Ambasadorul se-nclina, in genunchi, in fata ei,
Fata deveni eterna când in
extaz a spus „DA!”,
Si urlete de fericire izbucniră
in acest nivel,
Asadar, atunci, cea mai sfânta
uniune
Se făcu in „infern”.
Ea se ineca cu asmodeului buze
sedative,
Cum te inceci cu sucul dulce
al unei nectarine,
Si el se ineca cu gustul
atractiv si punctat,
Al unui tort cu lamaie
sacadat.
