Cioturi despre viata, muzica, filme si alea-alea, cu un tobosar.
//Tot materialul de pe acest blog este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.
All material on this blog is protected by copyright laws. Use of any kind without the author's approval is illegal.
In ultimele saptamani vad ca iarasi am esuat sa va satisfac ochii si urechile cu continut de calitate, din mai multe motive. Ceea ce pot sa va spun, ca, in loc de cronica lene, de data asta a fost un mix dintre informatii ce o sa le uit instantaneu la materii precum geografia si stresantele notiuni ale matematicii, dar niciuna dintre acestea nu ar trebui sa ma impiedice sa scriu, stiu asta, dar tot au facut-o. Ca urmare, in zilele ce o sa urmeze asteptativa la pauze mai indelungate, dar tineti minte ca nu o sa ma las din scris.
Miercurea Muzicala a avut un hiatus mai lung, si inca este pe hiatus. MIERCUREA MUZICALA ESTE PE UN HIATUS DE DOUA SAPTAMANI, DAAAAR, O SA AVEM O MICA EDITIE ASTAZI. Miercurea Muzicala - Update 18
Astazi am vrea, in primul rand, sa o introducem ca atare pe Stefania voua. Stefania este noua noastra clapara, pianista, cum vreti sa ii ziceti. Ca urmare, in videoclipurile ce o sa urmeze o sa o vedeti mai mult, si poate o sa o si auziti la vreun concert. Va mai anuntam ca am schimbat versurile in limba materna(NU, FOREVER, NU IN RUSA!), si de acum toate piesele vor fi pe romanesteeeee.
Daca as putea sa mai extind si sa ma lungesc, as mai zice cateva lucruri, dar chiar nu am ce sa spun acum.
DAAAAR, tineti minte lucrul asta: lunile astea vor avea multe concerte, cum ar fi Depeche Mode, Rammstein, Bullet for my Valentine, Roger Waters.... Deci poaaate(:D) o sa fac un mic feature pe fiecare dintre formatile care decid sa mai treaca prin tara noastra umila, anul asta.
Am intentia de a face lucruri similare cu cele pe care le-am facut in trecut si au avut sucess, dar multe dintre lucrurile ce au avut sucess au fost spontane, si eu uit ca asta este motivul principal pentru care au functionat. O fi bine, o fi rau, nu stiu si nu sunt in starea necesara pentru a comenta asta.
Am avut o saptamana cu mult mai putin sens decat au, de obicei, saptamanile unei luni, si lunile unui an, si anii unei vieti. Nu, nu e cine stie ce, dar ma face sa ma gandesc la faptul ca simpla stare de confuzie poate sa sperie o gandire prea logica, asa ca eu nu functionez dupa un sistem exact, mai exact dupa un haos elaborat.
Acum, de exemplu, am descis sa fac o poza aleatorie cu mine asaltat de operele lui Shakespeare, cu cateva lumini ambientale fluturandu-mi flamboiante prin camera, si cu o fata cliseica de ganditor. Why? I don't know why, it's just something I tend to do. Nu stau neaparat sa relatez la eventimentele zilei de astazi, sau ale saptamanii, dar gust bine ironia unor lucruri, complementate de distractii si de alte adictii ce ma ajuta sa ma bucur cat mai mult de prezent. "Carpe Diem!", - va transmit doua cuvinte, de pe fotoliul asta al carui continut nu imi vine in cap, o sticla de bere nealcoolica cu cateva picaturi de Jack ascunse in ea (shhh! :P), niste luminite de pe colturile tavanului si privirea mea uitata in monitor, in niste randuri din sonetele artistului asta, si versurile din Urami Bushi(http://www.youtube.com/watch?v=eV8JlNdcOEs). Tot nu imi revin dupa Kill Bill 2. Tot ce pot sa spun e ca ziua de astazi a luat mai mult decat ar trebui sa ia o zi... sau poate a fost un sentiment iluzoriu. Less and less things keep making sense nowadays. Tot nu inteleg de ce a trebuit sa merg la scoala pentru a sta, umbland pe coridoare ca un leu infometat, avand in vedere cam am pierdut si pretiosul meu timp in care puteam sa il pierd altfel, si nu am avut destule fete pe care sa le abuzez din priviri. Oh well. Cu toate astea spuse, Carpe Diem si noapte buna! Iertati-ma daca continutul nu este de calitatea blog-ului, dar, in final, scrisul este si arta, iar cateva cuvinte cu tendinte jurnalistice nu strica.
Kill Bill 2....
Sunt extrem de multe lucruri de comentat despre filmul asta, si nu stiu de unde sa incep sa mananc prajitura asta gatita de Tarantino... Stiu ca cireasa de pe tort a fost Uma Thurman, si profunzimea filmului, in timp ce aluatul a fost tot ce era nevoie pentru a propaga mesajul si a intensifica experienta audio-vizuala a acestei serii...poate chiar trilogii, in cazul in care primim si un Kill Bill 3. Tarantino a spus, prin 2004, ca, dupa un deceniu, intentioneaza sa faca un Kill Bill 3, cu fiica Vernitei Green. Daca ati vazut Django Unchained, ati observat protagonistul german pe nume King Schultz. E, mormantul in care fusese indesata mireasa fusese mormantul Paulei Schultz, sotia moarta a lui King. Acesta s-a apucat de bountyhunting dupa moartea acesteia, si s-a lasat de medicina. Ah, ce frumos e sa derapanezi referintele lui Tarantino la proprile lui filme.
O sa incep cu aluatul. In primul rand, am avut foarte multa frisca in seria asta, dar mult mai putina in Kill Bill 2. Prin frisca ma refer la violenta bine-facuta si o experienta vizuala foarte satisfacatoare. Nu ma intelegeti gresit, am avut foarte multa si in filmul asta, doar ca in primul a fost mult mai excitant.
Mai sap ceva cu lingura, si ajungem la ciocolata. E, unde tortul a avut mai putina frisca, am avut destula ciocolata, chiar mai multa ca in primul. In primul rand ca jocul actoricesc al lui Uma Thurman a fost miraculos, splendid si fermecator. Scena unde plangea, se rostogolea pe podea, si radea in acelasi timp a m-a lasat cu gura cascata, si am mai luat o inghititura din tort. David Carradine, fiul legendarului actor John Carradine, a facut un joc emotionant. Sunt unele persoanele la care Tarantino se duce pur si simplu, si le spune... "Tii minte cum ai luptat toata viata ta sa ajungi in acest nivel, sa fii faimos, sa fii considerat un actor bun, sa locuiesti la Hollywood, sau cum ai fost nascut in acest loc? Tii minte toate lucrurile prin care ai trecut? E, eu vreau sa uiti...tot. Cand stai pe setul meu, nu esti *numele actorului*, ci esti personajul, si nimic mai mult sau mai putin". Am auzit asta intr-un interviu, si cu putin efort, am transformat-o in paragraful de mai sus. Michael Madsen si, ce mai, aproape toti actorii din acest film, daca nu toti, au facut o treaba extrem de buna. Aplauze, si mai departe.
Pentru un film care are majoritatea plotline-ului in TITLU, este mai imprevizibil decat majoritatea.
Dupa ciocolata, tortul are si cateva substante ce nu le voi mentiona. Prin aceste substante inteleg simplele lucruri ce te induc in atmosfera filmului, apasa butonul mut la realitate, si, macar pentru cateva momente, esti acolo, faci parte din actiune. E o experienta surrealistica, si demna de a fii mentionata cand vine vorba de Tarantino. Aceasta experienta este facuta prin jocul actoricesc, prin poveste, prin replici, prin felul in care filmul este filmat si tot ce tine de el. Coloana sonora a fost geniala, si nici nu as fi vrut mai mult de la acea pudra de ciocolata gentil lasata asupra tortului. Ennio Morricone, Shivaree, Luis Bacalov, Gheorghe Zamfir, Nancy Sinatra... Ca experienta, Kill Bill exceleaza. Kill Bill 2 este, poate, mai putin breaz ca prima parte, dar asta e doar opinia mea. Trebuie totusi sa luati in considerare faptul ca prima parte te-a lasat sa gusti din tort, sa iti faci o idee, dupaia sa lauzi bucatarul, si sa vrei, inevitabil, mai mult. A doua felie nu e mai putin breaza, e pur si simplu foarte buna, dar fara acel sentiment nou. Ca si cum ai auzi o melodie foarte veche dupa mult timp, si simti atatea lucruri. Pare o experienta mai putin excitanta decat prima oara cand ai ascultat piesa, dar e tot foarte buna.
E, aceea substanta pe care Tarantino a bagat-o in tortul lui, in acest caz fiind Kill Bill, nu este nimic ce as putea indentifica la momentul asta. Pot sa o numesc cireasa de pe tort, dar nici un artist nu poate sa imi zica de unde culegem aceste cirese, pe care le punem pe tort. Este un izvor de inspiratie... si nimeni nu vede muntele de unde curge. E acoperit de ceata. Tot ce stiu este ca Tarantino clar a avut destule galeti cand a trecut pe acolo, si cred ca inca trece. Si cand vine de la izvor, dupa cateva guri de apa, face aceste capodopere. In toata maiestria filmului, tot nu o sa il laud mai mult ca pe Pulp Fiction, sau Inglorious Basterds, dar pot sa spun ca cireasa aia de pe tort e foarte, foarte buna, si oricine are posibilitatea de a o gusta, sa o faca.
Este foarte profunda, foarte delicioasa, si plina de mesaje.
Cativa biscuiti, o cana fierbinte de lapte, lumini ambientale... Defapt, nu o sa va mint, astazi nu am nimic de genul acesta pentru a imfrumuseti atmosfera. Tot ce am este o idee despre care tot m-am gandit sa scriu.
Dealungul vremii observ cum regizori precum geniul de Tarantino, Sergio Leone si chiar Scorsese ma introduc constant la muzica buna, pe care o ascult de atatea ori cu nostalgie dupa ce le-am vazut filmele, incat INCERC sa urasc cantecele, dar nu am cum. Pur si simplu nu am cum. Aceste coloane sonore sunt pur si simplu geniale, ca muzica in general, dar si ca orgasm auditiv pus pe jocul actoricesc si pe actiunea filmului. Ai nevoie de un regizor bun, precum si un muzician bun. Ca urmare, aceasta editie din Miercurea Muzicala este si un fel de Miercurea Cinematografica. 2 in 1. Astfel satisfac mai multe tipuri de fani si fane, si nu las nici o fana uda. Huh. A trecut ceva timp de cand am folosit replica asta.
Cand rostesc "Coloana sonora", sau "Soundtrack", primul nume ce imi vine in cap este Ennio Morricone. Daca nu ai auzit niciodata de Ennio Morricone, sa stii ca nici el nu a auzit de tine. Dar tot ar trebui sa stii cine e. Morricone este cel mai mare compozitor de muzica "Western", un subgen de muzica clasica imbinata cu mai multe instrumente ce nu se prea folosesc atat de des, precum chitara. As putea sa vorbesc mult si bine despre Ennio, sa spun ca s-a nascut in 1928, ca este un geniu, si tot felul de N si N de lucruri. Dar o sa ma limitez, si o sa las muzica lui sa vorbeasca... Ennio nu este recunoscut pentru piesele lui muzicale, si pentru filmele lui, ca un regizor. Este o combinatie ciudata, dar arata cat de similara este arta, si cat de multi oameni fac parte dintr-o echipa ce spune o poveste.
O sa pun multe dintre operele lui, pentru ca Ennio merita macar atat. Dupa ce a scris melodii pentru peste 500 de filme si seriale, si dupa ce in jur de 40 dintre filmele unde a aparut muzica sa au fost premiate, Ennio ramane un om genial, si unul dintre regii coloanelor sonore. Cel putin din viziunea unui fan de western-uri.
Nu e prima oara cand imi imaginez ca sunt Tuco, alerg ca un nebun pe strada, fluturandu-mi mainile, cu melodia asta bubuindu-mi in casti. Nu cred ca mi-as putea imagina scena asta cu orice alt cantec, si, in lista mea, este pe locul I ca scena imbinata cu o melodie, since, like, EVEEEEER!
Dupa ce a auzit aceasta melodie, pisica mea s-a transformat intr-o tigroaica infricosatoare cu sange pe coltii ei, ce a inceput sa imi distruga casa. Whoever lights up that marijuana in my room, stop it!
Okay, destul cu Morricone. Dar trebuie sa ma intelegeti, omul asta nu putea sa fie mentionat mai in spate. Trecem mai departe.
Tarantino este cunoscut pentru soundtrack-uri geniale, de la Pulp Fiction la Inglorious Basterds la Django Unchained, mai nou. Aici e mult de dat, mult de spus, dar pot sa pun cateva cantece ce ar trebui sa fie mentionate neaparat, si chiar intreaga coloana sonora a filmelor.
Pulp Fiction a fost o lucrare cinematografica plina de cantece memorabile, si chit ca nu am prea mult de comentat aici, pot sa spun ca simplul fapt ca unii oameni asociaza aceste cantece cu ORICE ALTCEVA este foarte trist si ma intristeaza.
Inglorious Basterds... alta capodopera vizuala-auditiva, cu o coloana sonora EXTREM de potrivita, care instensifica foarte mult actiunea, si ajuta la propagarea mesajelor ale lui Tarantino.
Compusa de Nick Perito
Piesa aceasta este atat de eleganta, incat simt ca un gust arogant de pe varful limbii imi impinge mana spre telecomanda luminilor ambientale, plimbandu-mi mana spre culori si miscandu-mi mana ca si cum as lovi rama unui premiere. Ah, una dintre cele mai romantice piese folosite intr-un film, pe o scena atipica si controversa.
Gonna love Tarantino's movies.
Ohh, Rabbia E Tarantella. This doesn't need any words.
Apropo, ghiciti cine a compus-o?
Ennio. Ennio Morricone.
MORRICONE, MORRICONE, MOOOORRRICONE! MORE MORRICONE!!!
Kill Bill... Kill Bill, daca ati citit micutul comentariu legat la acest film (il gasiti pe blog, cautati prin articolele recente), o sa stiti ca e mult mai profund decat pare. Iar coloana sonora, din nou, nu face altceva decat sa intensifice actiunea si sa ajute la propagarea mesajului. Can't say much else.
"Tulai, o sarit sange peste tot in scena asta, dar stai ca o pus Quentino Tarantino asta sange pe spate! Ma, frate!" nu a fost reactia mea exacta, dar tot pe acolo.
Bang, bang...
Bang, bang...
Ah, ce scena. Ah, ce melodie. Ah, ce atmosfera.
This one doesn't need any words.
Inainte sa trec la Django, o sa pun si o scena din Reservoir Dogs... this, beware, this IS ONE OF THE MOST MESSED UP SCENES I HAVE EVER WITNESSED. But awesome song, anyway.
Okay, recunosc, toate filmele de mai sus cred ca au fost mai bune, dar ar fi fost aproape imposibil sa nu pun Django Unchained. A aparut acum cateva zile la noi, dar coloana sonora de la filmul asta a fost extrem de controversa. Pentru perioada de timp 1850, nu te-ai fi asteptat sa puna atat de multe cantece diferite din epoci diferite. Au pus si rap, si rock, si Morricone (Morricone fiind un gen muzical in sine, se stie....)... Dar a fost facut foarte bine, si recomand oricarei persoane SA VADA FILMUL.
In afara de asta, pofiti cantecele, fara nici o alta introducere.
Yep.
Okay, dupa toate aceasta delectare auditiva, va recomand sa va interesati in legatura cu multele nume de artisti ce apar pe aceste cantece, cu un simplu click pe numele videoclipului puteti sa le vedeti... Luis Bacalov, Edna nu-mai-stiu-cum, Brother Dege, John Legend si multi altii. In orice caz, aceste melodii au fost folosite perfect si intra in hall-of-fame langa Morricone, cel putin pentru mine.
E, acum ca am trecut peste toate filmele astea, ar fi stupid sa nu pun cateva cantece ce au fost folosite in foarte multe filme bune, precum si in ale lui Scorsese. Dar cred ca cea mai folosita piesa intr-un trailer sau intr-un film, din anii 70 pana in prezent... Cred ca stiti deja raspunsul, daca sunteti un cinefil adevarat.
...
Gimme Shelter.
Gimme Shelter... FOARTE MULTE FILME. De la Casino-ul lui Scorsese.. cred ca o fi aparut si prin Goodfellas, mai nou intr-un film foarte bun cu Denzel Washington, ci anume Flight... Acest cantec a fost suprafolosit, dar niciodata nu devine mai prost.
Cine ar putea uita Feeling Alright de Joe Cocker?
Vietnam a fost un razboi dur, plin de omoruri, greu, sadic si pierdut (cel putin din una dintre perspective). Dar a avut cea mai buna coloana sonora.
Hihi.
Si locul intai este primit de... nimeni. Credeti-ma, toate aceste capodopere au fost folosite in filme pentru un singur motiv: fiecare are o atmosfera, intensifica un fel de tip de scena, si toate sunt breze in felul lor. Dar, inainte sa termin, voi lasa o scena foarte frumoasa cu o piesa excelenta de Bowie.
E, eu va las. Delectativa simturile cu aceste capodopere.
...si, dupa o zi in care m-am trezit la 7 sa merg la meditatii in "artele matematicii"; dupa o zi unde am avut si nervi, am si ba(t)ut in jurul cozii cu anumite idei; m-am si deprimat cu unele lucruri; am si abuzat fete din priviri; si, in final, m-am relaxat si m-am satisfacut dintr-un punct de vedere intelectual cu o capodopera de a lui Tarantino, vazuta impreuna cu prietenul meu de baut bere nealcoolica, ci anume Alex.
In aceasta zi, pe la prispa miezului noptii, normal ca am inceput sa scriu cateva lucruri despre film, si alte filme, pentru a satisface cititorii blogului... Nu m-ai tarziu de asta am intrat in camera, mi-am aruncat camasa pe cuier, am tras scaunu' de piele, m-am intins relaxat pe el, am pus luminile ambientale pe albastru, si am pornit Riders of the Storm( http://youtu.be/DKbPUzhWeeI ). Nu mai tarziu de asta am apucat si eu o carte de Hemingway, ca sa pice pe mine si alta a lui Shakespeare, toata asta rezultand in eu cautand disperat un citat.
Dupaia mi-am amintit, desigur, de altele, si am ramas ascultand ploaia melodiei si tacerea de afara, si contempland cu sete(sete fiind traducerea conform "Google Translate"-ului de la "LUST") ganduri jucause si profunde, in nesfarsita nuanta albastra a tavanului. Today... Today was a good day. I liked today. But "expectation is the root of all headache", Shakespeare said. I won't pressure the next morrow to be like today. Poate ca astazi a avut multe coborasuri, si mi-a fost raspuns flegmatic la lucruri serioase de persoane care ar trebui sa ne "invete", si nu mi-a fost aceptata prea bine mentalitatea mea "controversa si revolutionara, care o sa imi dea nervi", am realizat ca nu o sa ma astept la mai mult decat ar trebui de la unii oameni, si nici de la viata de zi-cu-zi. The morrows may not match thy nights, nor the other way around. And in the end, I'm a happy fella...
The Departed... oficial, unul dintre filmele mele favorite. Am mai vazut productii de Scorsese, dar filmul asta a fost pur si simplu genial. Recunosc, plot-ul ( cel putin la inceput ) a fost greu de urmarit, dar dupa ce faci asocierea dintre cele doua planuri diferite, adica intre Billy si Sullivan, totul se leaga frumos. Scorsese este cunoscut pentru folosirea genului biografic pentru a arata adevarata natura a omului, si pentru a face un spectator sa simpatizeze cu oameni pe care normal nu i-ar agreea, si in tot acest proces de manipulare a unui vizionator, Scorsese te lasa cu mai mult adevar decat majoritatea regizorilor. In The Departed, ii foloseste pe genialii Leonardo DiCaprio si Brad Pitt pentru a portretiza doua planuri diferite. Cel al personajului negativ este vazut de restul personajelor si societate ca cel bun, si cel al personajului pozitiv este vazut de restul personajelor si societate ca cel negativ. In final, Scorsese arata ca amandoua personajele ajung in acelasi punct, si conceptile de rau-bun se pierd, ajung doar la o concluzie: Aceasta e natura omului(iar in cursa noastra spre a ne dovedi buni sau pozitivi, putem sa ne schimbam complet, sau sa afectam vietile oamenilor inocenti).Dar oamenii vor incerca constant sa o schimbe, daca e natural sau nu nu o sa va spun, si va las pe voi sa va ganditi la asta.
Foarte elegant.
Sobolanul de la final a fost o atingere orgasmica, un detaliu mic dar totusi atat de semnificativ. Ultima replica a lui Damon si fata lui Wahlberg a fost atat de geniala incat am vomitat de joc actoricesc... Defapt, si Nicholson, Leonardo DiCaprio, Matt Damon, Mark Wahlberg si Martin Sheen au facut tot posibilul in rolurile lor, care au fost scrise atat de bine de William Monaham si Alan Mak.
Trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam la atata de la filmul asta, dar ma satisfacut foarte mult. Recunosc, ma asteptam mai mult de la moartea lui Costello ( eu sunt genul care nu se supara daca mor personajele, cat timp moartea lor e scrisa cum trebuie :)) ), dar a fost admisibil. In opinia mea, filmul asta este o capodopera cinematografica de nota 9... cu indulgenta ;).
Si, de sigur, coloana sonora a fost geniala, chit ca Gimme Shelter a fost cam abuzat...
