Cioturi despre viata, muzica, filme si alea-alea, cu un tobosar.
//Tot materialul de pe acest blog este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.
All material on this blog is protected by copyright laws. Use of any kind without the author's approval is illegal.
- David A. Marin, tobosarul Eram de fata la un ritual, pe undeva prin periferia galaxiei... Fireste, asa, ca de miercuri seara... Si mi-au trecut cateva versuri prin cap... Verset de ezoterism erotic si/sau de erotism ezoteric... alea-alea...
Ca intotdeauna, cititi cu piesa de fundal... pentru experienta completa... mhm.
Ma plimbam pe langa lunile lui Neptun si m-am gandit sa scriu un verset cat timp astept la intrare intr-un Cadillac negru suprarealist. Deeeloc psihedelic.
Ca intotdeauna, cititi cu melodia pe spate pentru experienta completa...
Ca la "Restaurant", ma simt "obligat" sa pun doua piese aici. De dragul erotismului.
Timp si spațiu,
Dați-mi pace.
Caci am avut o „deloc-divina” revelație…
Mi-a venit, in vis de noapte alba, o invitație.
Un fior pervers-amplificat, ce in mine coace.
Eram ceva turmentat,
Acceptabil, pentru ca atot de pasiune-s sacadat,
Si am început sa zbor, eu
Prin tine, spațiu, ca un semi-zeu.
Iar in starea asta singurele lucruri cu sens
Sunt cele orgasmice, fara de inteles.
Eram intr-un Cadillac negru ca bila dintr-un tun
Pe undeva pe langa lunile lui Neptun,
Si am ajuns la un cazinou,
Cand fiorul m-a străpuns din nou.
Deschis-am carismatic geamul
Zâmbind, ca la poarta raiului
„Servus. Eu sunt centrul universului”
Portara a ridicat capul indraznet:
„Oh! Aveți o invitație pentru ora infinit”
Si mi-a arătat cu mana spre un culoar nedefinit
Peste niște metereze de ametist.
Scaunul de piele îmi vibra pe sub picioare,
Când am parcat langa un pasiv soare
Si mi-am așezat sacoul arogant
Intrând pe covorul roșu in neant.
Localul era relativ aglomerat,
Dar ce sa-i faci… E singurul cazinou
de langa lunile lui Neptun.
Am fost asadar intampinat
De un glob de lumina materializat
(Si m-am trezit brusc, cu doua aripi de aur
înaripat)
Ce-i drept, eram surprins, când mi s-a adresat:
„Ah! Ai ajuns!”
Mi-a ghicit gândul si a continuat:
„Nu am timp sa explic.. Dar asta e cazinoul tau. E
un fel de dar… drept… revelație. E interpretabil.”
Cu asta, entitatea a dispărut.
Si printre mese am tot pierdut,
Printre chipuri ratacite-n carti,
Caci voiam sa ma joc.
Hah… Intors-am privirea, si cineva a prins foc.
Am intrebat-o tachinator daca locul e luat.
„Ai grija la aripi, Romeo…” sugestiv mi-a replicat
Ah, trecut-au timpurile de cand am scris o "Miercurea Muzicala" ca atare... Si poate ca scriu articolul asta sambata, dar sunt artist, ziua tine de spirit, nu de calendar... Eh, fara alte introduceri melodramatice, o sa incep cu primul gen de pe lista, "trip-hop".
Trip hop
Trip hop-ul este, in mare, un gen de muzica semi-electronica ce a inceput prin '90 in UK, mai ales in Bristol. A derivat din "post"-acid house, termenul de "trip hop" incepand sa circule prin media pentru a descrie un amalgam orgasmic dintre hip-hop si electronica, acestea fuzandu-se pana cand nu mai le poti recunoaste in rezultat, combinate cu influente de soul, funk si oh, desigur, jazz. De asemenea, se recunoaste si impactul muzicii ambientale, genul devenind foarte experimental in natura.
Fireste ca o sa incep cu prea-cunoscutul duo, pionieri ai genului, Massive Attack.
Massive Attack este o trupa britanica din Bristol, formata de Robert "3D" Del Naja si Grant "Daddy G" Marshall, in 1988. Albumul lor de debut, Blue Lines a fost lansat in 1991, cu single-ul "Unfinished Sympathy", spargand top-urile. In 1998, Mezzanine, al doilea lor album a venit cu prea-faimosul hit de mai sus, "Teardrop", oarecum departandu-se de stilul lor original din Blue Lines, mult mai jazzy, mult mai laid-back, mai putin "exotic". Stilul lor ramane constant pe unele parti, insa variabilele tot oscileaza odata cu fiecare album...
Trupa a colaborat cu diverse personalitati muzicale, de la Madonna la David Bowie.
Daca as asocia trip hop-ul cu un sentiment, nu l-as asocia cu un sentiment. Nu. E un gen mult mai deschis, larg decat ti-ai imagina, fiind foarte extins dintr-o perspectiva artistica - ca urmare, este capabil de a genera diverse stari, in functie de artist si in functie de ascultator.Hmm... ca un drog. In fine, sinteza asta poate fi usor aplicata pe aproape orice gen, dar ati inteles. Totusi... ca individ, asociez o puternica aroganta erotica cu tot ce tine de el. Fantezii sugestive sunt usor provocate de piese cu instrumentalul nu neaparat complicat, dintr-un punct de vedere al tehnicii si teoriei muzicale, ci creativ, plin de imaginatie, si uneori, aparent minimalist, lasand vocea sa ti se destainuie mult mai intim decat in alte cazuri(intiiiiiiiiimmm... mhm.. si provocator, carismatic, in ciuda faptului ca nu este agresiva, ci iese in evidenta prin simplul fapt ca nu incearca sa iasa in evidenta intr-un mod generic). Simplitatea aceasta nu este de prost gust, nu. In ciuda faptului ca genul este legat mult de electronic, are un spirit, are un suflet (vandut sau nu), verosimil si adanc. Percutia nu pare artificiala, mai ales in piese precum cea de mai jos, ce, alaturi de mai multe melodii din genul asta, au mai aparut pe blog, alaturi de Versetele Arogantei, daca nu ma insel.
Björk. Oh, Bjork... Bjork se roteste, invarte, ma face sa contemplez la viata intr-o maniera ceva mai obscura, mai dubioasa... unica, in felul ei de a fi, si , din nou, fireste, desigur, normal - "desfranata".
Tare profund si clipul, unde domnisoarele robotice se manifesta foarte... umm... "inocent". Daca o piesa, impreuna cu videoclipul, ma poate "porni" cat si speria, e asta. Oh, accentul ala nordic, al islandezei Björk Guðmundsdóttir (da, am copiat numele de pe Wikipedia), cu stilul chiar, vorba Wikipediei, "eclectic", fuzand rock alternativ cu jazz, clasica si avant-garde, cu vocea unui inger cazut in tundra, langa un urs polar, incercand sa ii explice semnificatia vietii sarmanului animal..
De aici, o sa fac o aroganta, si o sa vorbesc despre Gorillaz, ce se incadreaza mai mult in hip hop alternativ si rock alternativ decat in trip hop, dar influentele genului mi se par prea evidente si prea puternice pentru a-i marginaliza de dragul terminologiei. De asemenea, vreau sa vorbesc de Gorillaz in articolul asta, nu numai pentru ca sunt orgasmici, ci si pentru ca amprenta altor genuri (electronica, dub si rap incadrat cu bun gust in cadrul lucrarilor) imi lasa o deschidere mai mare spre urmatoarea trupa de pe lista.
Gorillaz sunt mai mult un proiect, al lui Damon Albarn si Jamie Hewlett, decat o trupa propriu-zisa. Proiectul este constituit de muzica grupului, impreuna cu un univers fictiv ce se invarte in jurul unei trupe virtuale formate din niste personaje animate: 2D (vocalist principal, clape, melodica), Murdoc Niccals (bass si drum machine-GRRR DRUM MACHINE EVIL GRRR), Noodle(chitara, clape si voce, ocazional) si Russel Hobbs(tobe si percutie YAAY).
Cele patru personaje animate au colaborat cu diversi la randul lor, printre care Snoop Dog, De La Soul si Little Dragon. Aveam de gand sa spun ca la Gorillaz, mica mea sinteza legata de aroganta vocii in trip hop nu se mai aplica, insa Snoop Dog poate "solfegia" atat de arogant incat uneori zici ca pur si simplu se da la tine, nici macar nu "rap-uieste". De observat:
Deee aici vreau sa trec la urmatoarea trupa de pe lista, ce, la fel ca Gorillaz, iese din trip hop, venind cu elemente de dub, acid jazz, reggae, muzica clasica indiana, mijlocie-orientala si bossa nova - Thievery Corporation. Printr-un fel de tranzitie, trec, astfel, in DOWNTEMPO.
De transa, mhm. De contemplare, de revelatie deloc divina... Da, ca majoritatea trupelor mentionate in Miercurea asta(care de fapt nu e Miercuri deloc), am scris versuri si pe piese de ale lor...
Primul album, The Richest Man in Babylon, este ceva mai apropriat de originile lor de acid jazz si reggae decat The Cosmic Game, ce se inclina spre ceva mai intunecat si psihedelic. In primul album se pot remarca voci ale vocalistilor Emiliana Torrini, Pam Bricker si Loulou, in al doilea Perry Farrell, David Byrne, si Wayne Coyne din The Flaming Lips. Urmatorul lor album, Versions, include remix-uri facute de acestia, cum ar fi piesa de mai jos, orginiala de The Doors. Penultimul lor album, Radio Retaliation a fost nomalizat la Grammy-uri.
Versurile lor oscileaza: engleza, spaniola, franceza, persana , portugheza, romana(oh, vai...) si hindi. Spune mult despre influentele lor.
Asociez direct cu a sta cu picioarele pe birou, cu lichior de ciocolata, cu "filozofeli" eterne si efemere.
Astfel, dar nu in cele din urma, raman cu Electro Swing.
Electro Swing-ul este un gen ce combina house, hip hop, EDM cu loop-uri, sample-uri, linii melodice si stiluri din era swing, jazz si big band, cum ar fi Django Reinhardt, Cab Calloway, Benny Goodman.
Este un contrast puternic intre nou, intre club contemporan si "mirosul de carte" din era swing-big band-jazzistica, un contrast foarte activ, foarte ... viu... foarte electrizant, si deloc generic, ce nu ma insulta cum ma insulta bumti-bumti-ul din cluburile de peste tot, ci pur si simplu imi aduce un zambet pe buze si ma motiveaza sa ... nu stiu, sa ma ridic de pe scaun si sa dansez, ca un incompetent in asta sau nu.. cum o fi...!
Caravan Palace.
Influentele lor vorbesc de la sine... Django Reinhardt. Vitalic. Lionel Hampton... siiiii..umm... DAFT PUNK. A, da, si sunt francezi..."Gypsy jazz", alta denumire pe care o gasesc aruncata pe internetzuri.
Parov Stelar.
Si ca sa termin pe un "groove", desigur, Parov Stelar... si un groove de zile mari... Omu' asta a tot invartit discuri prin cluburi pana cand l-a lovit inspiratia si... s-a intamplat asta.
Cam asta am avut de scris in noaptea asta... Sa va bata... umm... muzica intelepciune!
- David A. Marin, "Tobosarul". P.S.: Cred ca ar cam trebui sa mai opresc psihedelia asta constanta din odaia mea, ce tot rage de cateva ore, sa nu creada familia ca am un bordel improvizat in camera... mai se aude un geamat din boxe, doua... mai cateva note melancolice... mai cu luminile ambientale rosii-violet... hmm... Ma intreb daca in Red Light District auzi si d'astea...
Asa, post-repetitii, obosit si pierdut prin eter, dupa amor colectiv cu instrumentele: fugitiv, culeg versuri sacadate prin fundamentul constiintei mele, de data asta nu proaspete, ci insistente(genul pe care le recit pasiv pe strada, in momentele de "revelatie divina")... ca un diamanat, sau ca un pahar de sampanie nocturn, sau ca amandoua... Mhm. Primul ciot al anului.
Iertati absenta, festivitatile acestea, hectica atmosfera a sarbatorilor, si perversitatile cromatice (pentru care am doar empatie, ca un bun artist desfranat ), in antiteza cu conceptia religioasa asupra acestor momente ale anului - au fost relativ solicitante. Dar sunt aici acum. Nu va fie teama, voua, cititorilor. "Profetul" ritmic s-a intors.
Okay, fara sa va mai tin la taclale, despre cum ati "ridicat infern" de revelion, etc etc, va las in continutul prea-iubit. Ca de obicei, recomand sa cititi cu piesa pe spate(de la o trupa de semi-trip-hop dub acid jazz cu elemente reggae asfqiwuthwqyrwqa).
Ceasu-mi bate juma’ de miez de noapte
Ea e cu un respectabil domn, si eu sunt
momentan intre ale ei versante coapte.
Iți zic, privelnistea e mereu divina.
Trăiesc in diamantul de pe inelul unei
prostituate.
Universul meu privește ale ei pante.
Vin din galaxia Andromeda.
Mi-am găsit aici lăcașul
de aici vad tot
de aici vad tot
Oameni vin si pleacă,
Fantezii vin si raman,
Fantezii vin, sa se renască
si Ele, curtezanele
obosite, cască -
oooh, dragele…
Corpul ei îmi este cerul
Parul ei îmi este vulcanul
Coapsa ei îmi este soarele
Si stau si beau un pahar de vodca
Privind peste EA –DA!
Absorbeam atât de mult din lumea mea
Însa nu din cea din jur
Iar acum, mai absorb din EA
Din Înțelepciunea unei păcătoase,
O entitate in care… cred.
Mă înconjoară
Uneori ca o oglinda, oglinjoară
Atât de palpabila,
Dar atât de neverosimila…
M-am născut un atom
Am devenit de sine conștient
Am devenit un zeu
Si acum locuiesc in diamantul de pe inelul unei
prostituate.
- David A. Marin, "tobosarul"
Poezia a fost scrisa pe "ajutorul spiritual" al urmatorei piese... Si, ca sa fiu arogant, in spiritul colectiei, ma citez singur si "recomand sa o cititi cu melodia pe spate"...
Afară, se lasă
densa, obscură ceață.
Așa ca pășesc înăuntru, si totul devine clar.
Prin vitraliu,
curge lumina rubinie.
Ahhh , DA! - miroase
a nimfomanie!
Jocuri de lumini,
minți „de copii”…
Perechi de buze
rânjind cu mult ruj aprins,
Redând regret
neglijat, stins.
Luminând geci de
piele si paltoane umezite...
Sacouri verzi,
trandafiri si conștiințe adormite…
Rochii mulate pe
suflet si pe pulpă
- Ahhh, DA! - fructul
interzis depulpă!
Pulsuri lente, respirații
grele...
Priviri
cristaline, priviri rele...
Palpabile ca niște
dantele…
Aici, înăuntru-s
gânduri calde, gânduri fierbinți
Afara - vreme rece, vreme frigida.
Universul asta e
ca cristalul swarovski de pe inelul unei dansatoare exotice din anii '20, din
Atlantic City, iarna...! Asta vad! ASTA VAD!
Se vad priviri străpungătoare,
priviri reci
Împreuna cu
atingeri fierbinți,
Peste norii
fumurii…
Din inima casei plăcerii.
Încet, servite-s
paharele de falern.
Si când mastile
sunt puse,
Consecința e o
iluzie,
Si de abia
atunci, devenim noi insine.
Se ridica voalul
ispitei, ca o mântuire…
îi deschid brațele,
îl imbratisez,
Si mă manifest, dansez,
Si exist, mă
destrăbălez.
„Onestia sta doar
in păcat
Altruismul e un
egoism!”
Si cum ziceam, mâini
trăgându-mi-se prin mâneci
Vise concepându-se
in bai
Terminandu-se-n
odai.
Nesfârșita muzica
batand pe spate.
Bate, bate, bate.
Acum, făuresc
amintiri
Pe care sa mi le
amintesc doar pe jumătate.
Sunt învins de
rotunjimi divine,
De plăceri exuberant
de primordiale,
Pervers
intelegandu-se cu profunzimi spațiale.
Un contrast seducator,
satiric.
Imi pierd gandul
prin "papile gustative"- stai, unde eram?
Aproape era să sparg tradiția, cea a inspirației nocturne, dar m-a tras de mâneca eul liric pana când am vărsat haos pe foaie, si s-a manifestat in profunzimi de vers... Versurile au fost scrise, de data asta, pe ceva relativ diferit... Ca in memoria pierduta a zilei de 5 noimebrie, asa zisa "Ziua Anarhiei", ziua lui Guy Fawkes, aceste glazurari orgasmice s-au produs pe crescendo-ul de dupa 11:00, din Uvertura 1812 a lui Tchaikovsky.
Un miros pervers de ars, Îmi gonește pe pervaz. Aud gemete de toba Intr-o orchestra ambulanta Patruzand de după geam. Curios, mă fălesc pe la verandă… Si observ un peisaj romantic, afară… Niște artiștii creează. Vad o sculptura pictata, Parca zici ca e o clădire asediata Formele-i izvorăsc - e o femeie! Ca din flacari, ii iese, luminos, soldul, Rotund, înconjurând focul, Si ca niște arse scânduri-i sare corpul Iar mai sus, doua voluptoase mase remarc, Ca niște explozii, maronii ca un castan… Nuanțele-mi zburda printre ochi! Pe repede înainte, izvoreste femeia asta, Ca din flăcările iadului, un demon orgasmic! Iar intr-un colt, din salopete, niște mascați Fac amor cu câteva instrumente Si urla, si parca rag "sopranele": „Păcatul e simpla falsa existenta a păcatului!” Iar eu, zâmbind din foișor, Melancolic, melodios, rostesc: „Tu, dulce anarhie!” Incet, dansul progresează Si noaptea-mi succede-n terasa. Constant, aud niște răgete – chitarele, Si mici combustii – tobele, Iar pe nocturn, statuia e… divina! Creste, si sunetele cresc in crescendo, Toate simturile placerii-mi vibreaza Caci, jos, peste veranda… Explodează parlamentul. Ma gadila pasiv urletele Si ma hipnotizeaza nuantele, purpuriile Statuia-i terminata, si succed „artificile” Auzul mi-l glazurează tunurile… Iar eu nebuneste dansez, Si zambesc, zambesc: „Oh tu, dulce anarhie!”
Uite ca, anul trecut, astazi, faceam prima postare in acest sanctuar virtual si emotional... De atunci pana astazi, s-au produs schimbari in mine, ca persoana, cum cred ca se produc, cel putin la un nivel mai mult sau mai putin palpabil, in orice individualist...
Chit ca am spus ca o sa incerc sa nu ma implic prea mult si prea personal in el, am vazut ca, in ciuda faptului ca nu am avut cea mai mare audienta posibila, odata ce vezi ca exista oameni acolo ce se delecteaza cu ceea ce scrii, gandesti, canti (in concluzie, cu ceea ce creezi), sentimentul este pur si simplu euforic. Nikola Tesla, om de stiinta sau nu, avea un citat ce se potriveste foarte mult in ceea ce priveste creatia poetica sau artistica : "Nu cred ca este o emotia mai mare decat aceea simtita de inventator cand vede ceva creatie a mintii sale desfasurandu-se in succes... Asemenea emotii fac un om sa uite orice: mancare, somn, prieteni, iubire, tot..." (ORIGINAL: “I do not think there is any thrill that can go through the human heart like that felt by the inventor as he sees some creation of the brain unfolding to success . . . Such emotions make a man forget food, sleep, friends, love, everything.”)
Acelasi sentiment il experimenteaza un artist, cand vede o creatie a sa mergand catre sucess... Cel putin eu o vad in maniera asta. Si de asta o fac, asta si faptul ca pur si simplu iubesc sa fac lucrul respectiv, procesul.
Poate un blog cu o suta - trei sute de cititori nu este exact faima lui Da Vinci, dar inceputul catre a implini un vis/vise existential/existentiale trebuia sa isi gaseasca radacinile undeva, iar eu sunt satisfacut, gandindu-ma, poate intr-un mod putin arogant, ca ceea ce fac acum, pasiunile si iubirile pe care le dezvolt, ma vor ajuta in a atinge ceva mai maret de atat.
Acestea fiind zise, vreau sa multumesc va multumesc voua, cititorilor si "abondatilor" acestor cioturi... Atat pentru faptul ca ma incurajati constant cu simpla cifra ce imi apare in coltul ecranului, palpaind pe briza electronica a monitorului, cat si pentru faptul ca nu faceti parte din turma oilor stereotipizate ce ratacesc in societatea majoritara si-n conceptul de normalitate ("Normalitatea e o iluzie... Ce e normal pentru paianjan este haos pentru musca"). Va multumesc, va multumesc pentru ca luati placere din a va plimba simturile peste "profunzimile" mele, si ca imi tolerati "perversitatea" mea originala pe care o iubesc si o hranesc in adancurile indentitatii mele.
Cum spuneam acum cateva luni: suntem noi, si sunt ei.
Fara alte fragmentari, o sa fac ceva ce nu am mai facut de mult... O scriu o Miercurea Muzicala, articolul jalnic (va rog nu cititi prima postare) cu care am inceput blogul, si l-am dus la ceva mai mult de atat dealungul vremii...
MIERCUREA MUZICALA EPISODUL 23
EXPERIMENTAL/ AVANT GARDE ROCK
Muzica Avant Garde sau muzica experimentala in general este un subiect foarte delicat si greu de abordat, motivul pentru care si sunt tentat sa il adopt in articolul asta.
Tehnic vorbind, rock-ul experimental este un tip de muzica bazat pe rock ce ... experimenteaza cu elemente de baza ale genului, adesea impingandu-le peste limitele compozitiei clasice,si creand un sunet mult mai controvers, mult mai greu de digerat, si , de ce nu, "mult mai greu de fluierat".
Adesea, muzicienii acestui gen/genuri/concept vor folosi masuri mult mai diversificate, acordajele putand sa fie neobisnuite, cat si armonia in general, stilul , prozodia versurilor , stilul in care canta, etc etc.
De asemenea, datorita faptului ca este greu sa categorizezi artistii genului respectiv, unii critici se pot certa pe apartenenta diferitelor trupe la termenul de Avant Garde...
In concluzie, este un gen pur si simplu greu de explicat... Asa ca de ce sa ma mai afund in termeni si denumiri si fragmentari, cand pot sa pun pur si simplu muzica?
O sa incep cu cel mai cunoscut compozitor Avant Garde,Frank Zappa, si oamenii legati de el si de cariera lui.
Daca ati fost complet repusati de acest sunet genial, luati-va calea altundeva si lasati articolul asta in treaba lui.
Pentru mine, Zappa a fost pur si simplu un individ care a luat niste instrumente, si a realizat ca putea sa isi creeze propria persoana muzicala prin a satisface necesitatea negraita a umanitatii pentru un gen nu neaparat psihedelic, ci pur si simplu CIUDAT. Avant Garde? Pot pune termenul asta pe multi artistii, insa nu pot sa spun eu ce este inaintea timpului sau si ce nu este. Pot totusi sa spun ca in loc de a crea hituri, Zappa a experimentat, a facut lucruri noi, si unele au prins intr-un public relativ larg, surprinzator. Fara a fugi in jurul cozii, pot spune ca a experimentat.
Frank a si compus Rock, Jazz, muzica clasica. Cariera lui muzicala a inceput cu percutia, cantand tobe in diverse trupe de Rhythm And Blues si Blues in timpul adolescentei. Mai tarziu, a adoptat chitara electrica.
De asemenea, tot in timpul anilor adolescentini, si-a manifestat un interes pentru diversi compozitori clasici, etc etc.
Lasand inceputurile la o parte, muzica lui area si o nuanta comica, dupa cum se vede din piesa de mai sus(probabil de aici se gaseste si inceputul "Comedy/Satirical Rock"-ului). Versurile lui Zappa variaza de la perversitatea si absurditate completa la mesaje ironice ceva mai relevante...
Acest personaj, cand nu compunea piese despre libertate si sex anal(gluma trasa de par, scuze adanc...Totusi, Zappa a spus ca nu militeaza sexul neprotejat, si cel mai protejat sex dintre toate, cel mentionat mai in urma...Ha...Ha....Ha...Hahah....), supara tot felul de indivizi precum John Lennon ( http://www.youtube.com/watch?v=K1cx-Q88cxw ) si milita diverse profunzimi... "Muzica e mereu un comentariu pe societate" - Frank Zappa. Ca o intrebare , ca sa leg articolul de comentariul de anivesare: daca muzica experimantala, "ciudata", este si ea un comenatriu pe societate, atunci de ce incercam sa ne insusim mereu iluzia de "normal"? Pentru ca este la indemana sa o facem. Zappa a aceptat faptul ca normalitatea este, daca nu o iluzie, un lucru extrem de plictisitor. Pentru asta, pe langa alte motive, scriu despre el aici
As mai spune, in alt fel... Daca vrei esenta "psihedeliei" si a muzicii art-rock/exprimentale, trebuie sa incepi sa gandesti precum Frank, cel putin din unele perspective. ... Acepta faptul ca normalitatea e o iluzie, si ca, in final, umanitatea are o doza sanatoasa de nebunie, ciudatenie, necontroversitate ereditara pe care o trebuie acepta si folosi in avantajul sau
Astfel, arta. Imagineaza-ti ca esti un extraterestru ce nu a mai auzit de conceptul de creatie artistica in viata lui nepamanteasca. Acum viziteaza pamantul. Exact.
O sa te intorci fugind pamantul, sau o sa te lepezi pentru a pica in transa omenirii?
Inapoi la oile noastre... Inca ceva ciudat: Frank nu se droga.
Zappa a cantat cu unii oameni pe care s-ar putea sa ii recunoasteti: Steve Vai, Terry Bozzio, The Mothers... Uitati inca cateva intinderi de timp cu ritm si armonie:
In continuare , o sa ma leg de tobosarul lui Frank Zappa, Terry Bozzio. Pentru ca nu vreau sa ma lungesc pe detalii si detalii, las numai piesele...
Totusi, un lucru particular si interesant despre stilul lui Terry este faptul ca, chit ca este in general in tobosar bun, si poate crea multe lucruri interesante folosind numai un set de cateva bucati, el vede setul de tobe ca pe o insiruire de note... Este inconjurat de foarte multe elemente de percutie pentru ca, pentru el, fiecare toba este, in integritatea ei, un sunet. E si el lunatic...
Captain Beefheart...
Capitanu' asta... Nascut Don Glen Vliet , a cantat Blues, Rock Psychedelic, Free Jazz, Spoken Word, Outsider... Totusi, din nou, e cunoscut pentru cateva elemente.
Era un caracter la fel de dubios ca Zappa. Tinea un control aproape totalitarist asupra instrumentistilor sai, si canta la diverse instrumente de aer. Pe langa asta, mintea MEREU despre viata sa. Cand s-a vazut in pericol de a nu atinge faima, a compus si cateva albume ceva mai comerciale, pentru care a fost ironizat si "desecat" de diversi critci...
Una peste alta, Don Glen Vliet si "Trupa lui magica" au creat cateva piese interesante, unele mai controverse ca altele... Au fost respinsi si de MTV pentru o anumita piesa... Motivul fiind ca era mult prea...- ati ghicit, "CIUDATA"!
Toata astea fiind zise, au influentat urmatorul individ de pe lista, nimeni altul decat... Tom Waits.
Oh, Tom Waits. Cate sunt de zis aici.
Daniel Durchholz descrie vocea lui Tom Waits "like it was soaked in a vat of bourbon, left hanging in the smokehouse for a few months, and then taken outside and run over with a car."
Waits a fost genul de persoana ce a inceput in muzica fara nici un fel de avantaj. A invat sa cante la pian singur in apartamentul vecinului sau, si si-a incercat norocul in showbiz, cariera sa incepand cu profesia de portar la un club, plin de "stele cazatoare". Influentele sale, incluzand artisti precum Bob Dylan, Lord Buckley, Jack Kerouac, Louis Armstrong, Howlin' Wolf, Charles Bukowski , si mai tarziu Captain Beefheart, au dus la formarea unui stil bazat pe Blues, Jazz, si stereotipul ala, timpul pe jumatate beat din bar cantand simfonii la un pian si spunand chestii complet neadecvate...
In final, toul peste altul, a iesit o masa indiosincratica si experientala. Nu neaparat datorita partii instrumentale, ci datorita persoanei sale, caracterului sau , versurilor descriind de multe ori scene urbane, grotesti si caricaturale, prin vocea sa atipica si imprimata in istorie.
In concluzie, subiectivitatea este peste tot... Si nebunia, nonconformismul, dus putin mai departe, poate sa creeze o amprenta mult mai puternica pe scena showbiz-ului si, respectiv, a societatii, decat mi-as imagina initial. Dar cel mai mult, muzica are o amprenta pe tine, cand o simti, si cand simti ca traieste.
Am scris si am mentionat pe blog-ul asta atatea genuri diferite, atatea miscari artistice muzicale, atatea lucruri... O concluzie personala este faptul ca muzica este un muzeu imens. Daca te uiti la un singur tablou constant, non-stop, pierzi.
Cu astea, va spun noapte buna, si la multi ani blog-ului, din partea tipului care-l scrie.... Ca na...
