Miercurea Muzicala Episodul 17

About time you guys got a new edition, right?

All-right, let me start on writing, then.

Cativa biscuiti, o cana fierbinte de lapte, lumini ambientale... Defapt, nu o sa va mint, astazi nu am nimic de genul acesta pentru a imfrumuseti atmosfera. Tot ce am este o idee despre care tot m-am gandit sa scriu. 

Dealungul vremii observ cum regizori precum geniul de Tarantino, Sergio Leone si chiar Scorsese ma introduc constant la muzica buna, pe care o ascult de atatea ori cu nostalgie dupa ce le-am vazut filmele, incat INCERC sa urasc cantecele, dar nu am cum. Pur si simplu nu am cum. Aceste coloane sonore sunt pur si simplu geniale, ca muzica in general, dar si ca orgasm auditiv pus pe jocul actoricesc si pe actiunea filmului. Ai nevoie de un regizor bun, precum si un muzician bun. Ca urmare, aceasta editie din Miercurea Muzicala este si un fel de Miercurea Cinematografica. 2 in 1. Astfel satisfac mai multe tipuri de fani si fane, si nu las nici o fana uda. Huh. A trecut ceva timp de cand am folosit replica asta.

Cand rostesc "Coloana sonora", sau "Soundtrack", primul nume ce imi vine in cap este Ennio Morricone. Daca nu ai auzit niciodata de Ennio Morricone, sa stii ca nici el nu a auzit de tine. Dar tot ar trebui sa stii cine e. Morricone este cel mai mare compozitor de muzica "Western", un subgen de muzica clasica imbinata cu mai multe instrumente ce nu se prea folosesc atat de des, precum chitara. As putea sa vorbesc mult si bine despre Ennio, sa spun ca s-a nascut in 1928, ca este un geniu, si tot felul de N si N de lucruri. Dar o sa ma limitez, si o sa las muzica lui sa vorbeasca... Ennio nu este recunoscut pentru piesele lui muzicale, si pentru filmele lui, ca un regizor. Este o combinatie ciudata, dar arata cat de similara este arta, si cat de multi oameni fac parte dintr-o echipa ce spune o poveste. 

O sa pun multe dintre operele lui, pentru ca Ennio merita macar atat. Dupa ce a scris melodii pentru peste 500 de filme si seriale, si dupa ce in jur de 40 dintre filmele unde a aparut muzica sa au fost premiate, Ennio ramane un om genial, si unul dintre regii coloanelor sonore. Cel putin din viziunea unui fan de western-uri.

Nu e prima oara cand imi imaginez ca sunt Tuco, alerg ca un nebun pe strada, fluturandu-mi mainile, cu melodia asta bubuindu-mi in casti. Nu cred ca mi-as putea imagina scena asta cu orice alt cantec, si, in lista mea, este pe locul I ca scena imbinata cu o melodie, since, like, EVEEEEER!

Dupa ce a auzit aceasta melodie, pisica mea s-a transformat intr-o tigroaica infricosatoare cu sange pe coltii ei, ce a inceput sa imi distruga casa. Whoever lights up that marijuana in my room, stop it!

Okay, destul cu Morricone. Dar trebuie sa ma intelegeti, omul asta nu putea sa fie mentionat mai in spate. Trecem mai departe.

       Tarantino este cunoscut pentru soundtrack-uri geniale, de la Pulp Fiction la Inglorious Basterds la Django Unchained, mai nou. Aici e mult de dat, mult de spus, dar pot sa pun cateva cantece ce ar trebui sa fie mentionate neaparat, si chiar intreaga coloana sonora a filmelor.

Pulp Fiction a fost o lucrare cinematografica plina de cantece memorabile, si chit ca nu am prea mult de comentat aici, pot sa spun ca simplul fapt ca unii oameni asociaza aceste cantece cu ORICE ALTCEVA este foarte trist si ma intristeaza. 

Inglorious Basterds... alta capodopera vizuala-auditiva, cu o coloana sonora EXTREM de potrivita, care instensifica foarte mult actiunea, si ajuta la propagarea mesajelor ale lui Tarantino.

Compusa de Nick Perito

Piesa aceasta este atat de eleganta, incat simt ca un gust arogant de pe varful limbii imi impinge mana spre telecomanda luminilor ambientale, plimbandu-mi mana spre culori si miscandu-mi mana ca si cum as lovi rama unui premiere. Ah, una dintre cele mai romantice piese folosite intr-un film, pe o scena atipica si controversa. 

Gonna love Tarantino's movies.

Ohh, Rabbia E Tarantella. This doesn't need any words.

Apropo, ghiciti cine a compus-o? 

Ennio. Ennio Morricone.

MORRICONE, MORRICONE, MOOOORRRICONE! MORE MORRICONE!!!

Kill Bill... Kill Bill, daca ati citit micutul comentariu legat la acest film (il gasiti pe blog, cautati prin articolele recente), o sa stiti ca e mult mai profund decat pare. Iar coloana sonora, din nou, nu face altceva decat sa intensifice actiunea si sa ajute la propagarea mesajului. Can't say much else.

"Tulai, o sarit sange peste tot in scena asta, dar stai ca o pus Quentino Tarantino asta sange pe spate! Ma, frate!" nu a fost reactia mea exacta, dar tot pe acolo.

Bang, bang...

Bang, bang...

Ah, ce scena. Ah, ce melodie. Ah, ce atmosfera.

This one doesn't need any words.

Inainte sa trec la Django, o sa pun si o scena din Reservoir Dogs... this, beware, this IS ONE OF THE MOST MESSED UP SCENES I HAVE EVER WITNESSED. But awesome song, anyway.

Okay, recunosc, toate filmele de mai sus cred ca au fost mai bune, dar ar fi fost aproape imposibil sa nu pun Django Unchained. A aparut acum cateva zile la noi, dar coloana sonora de la filmul asta a fost extrem de controversa. Pentru perioada de timp 1850, nu te-ai fi asteptat sa puna atat de multe cantece diferite din epoci diferite. Au pus si rap, si rock, si Morricone (Morricone fiind un gen muzical in sine, se stie....)... Dar a fost facut foarte bine, si recomand oricarei persoane SA VADA FILMUL.

In afara de asta, pofiti cantecele, fara nici o alta introducere.

Yep.

Okay, dupa toate aceasta delectare auditiva, va recomand sa va interesati in legatura cu multele nume de artisti ce apar pe aceste cantece, cu un simplu click pe numele videoclipului puteti sa le vedeti... Luis Bacalov, Edna nu-mai-stiu-cum, Brother Dege, John Legend si multi altii. In orice caz, aceste melodii au fost folosite perfect si intra in hall-of-fame langa Morricone, cel putin pentru mine.

E, acum ca am trecut peste toate filmele astea, ar fi stupid sa nu pun cateva cantece ce au fost folosite in foarte multe filme bune, precum si in ale lui Scorsese. Dar cred ca cea mai folosita piesa intr-un trailer sau intr-un film, din anii 70 pana in prezent... Cred ca stiti deja raspunsul, daca sunteti un cinefil adevarat.

...

Gimme Shelter.

Gimme Shelter... FOARTE MULTE FILME. De la Casino-ul lui Scorsese.. cred ca o fi aparut si prin Goodfellas, mai nou intr-un film foarte bun cu Denzel Washington, ci anume Flight... Acest cantec a fost suprafolosit, dar niciodata nu devine mai prost.

Cine ar putea uita Feeling Alright de Joe Cocker?

Vietnam a fost un razboi dur, plin de omoruri, greu, sadic si pierdut (cel putin din una dintre perspective). Dar a avut cea mai buna coloana sonora.

Hihi.

 Si locul intai este primit de... nimeni. Credeti-ma, toate aceste capodopere au fost folosite in filme pentru un singur motiv: fiecare are o atmosfera, intensifica un fel de tip de scena, si toate sunt breze in felul lor. Dar, inainte sa termin, voi lasa o scena foarte frumoasa cu o piesa excelenta de Bowie.

E, eu va las. Delectativa simturile cu aceste capodopere.

Sa va bata Rock-ul intelepciune!

 - David A. Marin, Tobosarul.

30.01.2013.

The morrow may not match thy night...

...si, dupa o zi in care m-am trezit la 7 sa merg la meditatii in "artele matematicii"; dupa o zi unde am avut si nervi, am si ba(t)ut in jurul cozii cu anumite idei; m-am si deprimat cu unele lucruri; am si abuzat fete din priviri; si, in final, m-am relaxat si m-am satisfacut dintr-un punct de vedere intelectual cu o capodopera de a lui Tarantino, vazuta impreuna cu prietenul meu de baut bere nealcoolica, ci anume Alex.

In aceasta zi, pe la prispa miezului noptii, normal ca am inceput sa scriu cateva lucruri despre film, si alte filme, pentru a satisface cititorii blogului... Nu m-ai tarziu de asta am intrat in camera, mi-am aruncat camasa pe cuier, am tras scaunu' de piele, m-am intins relaxat pe el, am pus luminile ambientale pe albastru, si am pornit Riders of the Storm( http://youtu.be/DKbPUzhWeeI ). Nu mai tarziu de asta am apucat si eu o carte de Hemingway, ca sa pice pe mine si alta a lui Shakespeare, toata asta rezultand in eu cautand disperat un citat.

Dupaia mi-am amintit, desigur, de altele, si am ramas ascultand ploaia melodiei si tacerea de afara, si contempland cu sete(sete fiind traducerea conform "Google Translate"-ului de la "LUST") ganduri jucause si profunde, in nesfarsita nuanta albastra a tavanului.  Today... Today was a good day. I liked today. But "expectation is the root of all headache", Shakespeare said. I won't pressure the next morrow to be like today. Poate ca astazi a avut multe coborasuri, si mi-a fost raspuns flegmatic la lucruri serioase de persoane care ar trebui sa ne "invete", si nu mi-a fost aceptata prea bine mentalitatea mea "controversa si revolutionara, care o sa imi dea nervi", am realizat ca nu o sa ma astept la mai mult decat ar trebui de la unii oameni, si nici de la viata de zi-cu-zi. The morrows may not match thy nights, nor the other way around. And in the end, I'm a happy fella...

Old, short and profound comments about movies: The Departed

The Departed... oficial, unul dintre filmele mele favorite. Am mai vazut productii de Scorsese, dar filmul asta a fost pur si simplu genial. Recunosc, plot-ul ( cel putin la inceput ) a fost greu de urmarit, dar dupa ce faci asocierea dintre cele doua planuri diferite, adica intre Billy si Sullivan, totul se leaga frumos. Scorsese este cunoscut pentru folosirea genului biografic pentru a arata adevarata natura a omului, si pentru a face un spectator sa simpatizeze cu oameni pe care normal nu i-ar agreea, si in tot acest proces de manipulare a unui vizionator, Scorsese te lasa cu mai mult adevar decat majoritatea regizorilor. In The Departed, ii foloseste pe genialii Leonardo DiCaprio si Brad Pitt pentru a portretiza doua planuri diferite. Cel al personajului negativ este vazut de restul personajelor si societate ca cel bun, si cel al personajului pozitiv este vazut de restul personajelor si societate ca cel negativ. In final, Scorsese arata ca amandoua personajele ajung in acelasi punct, si conceptile de rau-bun se pierd, ajung doar la o concluzie: Aceasta e natura omului(iar in cursa noastra spre a ne dovedi buni sau pozitivi, putem sa ne schimbam complet, sau sa afectam vietile oamenilor inocenti).Dar oamenii vor incerca constant sa o schimbe, daca e natural sau nu nu o sa va spun, si va las pe voi sa va ganditi la asta. 
Foarte elegant.

Sobolanul de la final a fost o atingere orgasmica, un detaliu mic dar totusi atat de semnificativ. Ultima replica a lui Damon si fata lui Wahlberg a fost atat de geniala incat am vomitat de joc actoricesc... Defapt, si Nicholson, Leonardo DiCaprio, Matt Damon, Mark Wahlberg si Martin Sheen au facut tot posibilul in rolurile lor, care au fost scrise atat de bine de William Monaham si Alan Mak.

Trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam la atata de la filmul asta, dar ma satisfacut foarte mult. Recunosc, ma asteptam mai mult de la moartea lui Costello ( eu sunt genul care nu se supara daca mor personajele, cat timp moartea lor e scrisa cum trebuie :)) ), dar a fost admisibil. In opinia mea, filmul asta este o capodopera cinematografica de nota 9... cu indulgenta ;).

Si, de sigur, coloana sonora a fost geniala, chit ca Gimme Shelter a fost cam abuzat... 

Short and profound comments about movies #2: Kill Bill

Sunt unele filme, care, dupa ce le-ai vazut, stai acolo cu ochii bulbucati, uitandu-te ca un prost la distributie si ascultand ultimele corzi ale melodiei de final... Unele filme care dealungul intregii actiuni te fac sa crezi ca nu au chiar atat de multa dreptate sau atat de multa substanta... Dar odata ce filmul se epuizeaza, si ajunge pe la final, te loveste gen FOARTE TARE ( si Alex urla "N-ati-o p'asta! Mintea mea explodeaza!). 

Filmul asta a fost o experienta audio-vizuala geniala, cu o coloana sonora atat de emotionanta incat nu mai puteam si ma dadeam in fata si in spate pe scaun.

A fost filmat foarte bine, si greu, si chit ca a fost impotriva legilor gravitatiei si fizicii, tot a fost extrem de satisfacator vizual si auditiv. S-a cam exagerat cu omorurile. Se observa progresul regiziorului dealungul vietii lui. Cu atat era mai tanar, punea si mai mult sange in povestile sale. Dar in final, realizezi ca totul a fost un plan pentru a trimite un mesaj profund si subtil mintii, servit dealungul unui timp indelungat. Iti da exact cat iti trebuie dealungul actiunii, si la final vine desertul. Alt mic detaliu pe care il putem observa in filmele lui Tarantino este aceea secventa cand sangele sare pe zapada, sau pe o floare alba, ca in Django Unchained. Chestia asta simbolizeaza felul in care umanitatea corupe inocenta pura pe care incet, incet, majoritatea dintre noi o pierd. Si, de multe ori, sangele ala pe alb sare din personajele negative mai putin importante, sau uneori personajele mai mult sau mai putin negative, acest lucru simbolizand faptul ca oricine poate pica in coruptie. Alta drama portretizata de Quentin.

In mersul nostru nesfarsit pentru razbunare, cauzat de natura noastra omeneasca, nu gasim nimic decat tristete, si cum spunea la final si fierarul ala, "Nu te pierde in padure cand cauti lupul". Toate detalile extrem de mici, si replicile ca cea de mai de sus, au facut din acest "masacru" o capodopera profunda. Tragedia Miresei cand realizeaza ca cele mai apropriate persoane ale ei sunt si cele pe care vrea in disperare sa la ucida, si felul in care se leaga spiritual atat de mult de O-Ren Ishii la final, si "razbunarea aceea ce trebuie servita rece" devine fierbinte... My mind was having orgasms.

Filmul asta este ca un fel de prajitura. Iei o inghititura din prima felie, simti gustul, si iti cam faci o idee despre ce contine. Cu atat mananci mai mult, gustul devine si mai clar, si, in final, vrei mai mult. Dar cel mai important este ca cu cat inghiti mai mult din prajitura, cunosti mai bine bucatarul.

Brava, Tarantino! Brava!
Kill Bill. Kill Bill. But what will it accomplish? 

Short and profound comments about movies #1: Django Unchained

Multi oameni au spus ca filmul asta a fost un film fără pic de substanța, și care a fost mult prea violent, fără un anume scop.

Asta e o aroganta completa. Tarantino și-a dovedit din nou ingeniozitatea, transportându-ma in atmosfera aceea specifica din 1850, dar a făcut-o diferit. Coloana sonora, îmbrăcămintea, si unele elemente mai putin comune prin secolul 19, toate astea au fost integrate in acea perioada foarte bine, chiar intr-un mod orgasmic. Tarantino a si ironizat multe lucruri, ceea ce me gusta.

Quentin a descris si parti macabre ale perioadei pre-războiul-civil, dar ne-a dat si destule scene ironice si geniale, in sadismul acela genial, cu substanta, a lui Tarantino. Chit ca nu este cea mai buna opera a acestuia, filmul a fost foarte"caterinca" si bine scris. Tarantino a stors jocul actoricesc din Christopher Waltz, Leonardo DiCaprio, Samuel L. Jackson, Jamie Foxx si restul personajelor mai putin importante.

In final, filmul m-a transpus prin toate starile necesare unui film... A starnit destula adrenalina, s-a jucat bine cu emotile spectatorului si, dupa restul lucrurilor spuse, a avut acel gust specific de film de Tarantino. Nu a fost genial, dar a fost un film bun ce merita putina aparare. Violenta lui Tarantino are scop,
pentru numele lu' Eastwood!
...Daca nu avea, nu veneam acasa din oras, pe la un 1.... (acum fiind 3) si nu ma apucam de scris statusul asta... Dar nu aveam ce face, la cat de geniala a fost coloana sonora... Nu puteam sa o postez asa, singuratica, fara cateva cuvinte. Tot caut cantecu' principal, si asta e cel mai apropriat... dupa "His name was Django". Brava, Tarantino! Brava! Keep giving us the gift of awesome movies, but remember, every once and then we like something more... deep. Not that this movie wasn't deep. It was deep in awesomeness.

Miercurea Cinematografica: Roman-Carte-Poveste-Film-Serial…

INAINTE SA INTRU IN ARTICOL...
PENTRU CEI CE AU VENIT PENTRU MIERCUREA MUZICALA... STIU CA E AL DOILEA EPISOD PIERDUT IN SAPTAMANILE ASTEA, DAR... Daca nu am ce spune, de ce sa vorbesc? Credeti-ma, cand o sa am continut de calitate, o sa il pun. Mi-am format o idee a episodului urmator, dar nu o sa il scriu acum, fuserit. Poate fac o "Joia Muzicala" sau il aman pe saptamana viitoare. Sunt sigur ca cititorii mei ma inteleg.

Okay, am tot avut de a-face cu mai multe persoane care se tot cearta pe tema CARTE VS. FILM/SERIAL.  Totul e acceptabil pana la un punct unde devine stresant, si aici intervin eu.

Vroiam sa scriu acest mic fragment după ce citeam seria A Song of Ice and Fire, dar având in vedere circumstanțele, o sa o fac acum.  ASOIAF este o serie scrisa de George R.R. Martin; ce a citat pe cineva in unul dintre interviurile sale, spunând ca “singurul lucru demn de a fi scris despre este inima omului”.

De aici a spus ca i-au izvorât toate ideile. Intr-o noapte alba, beat si plin de regret, din senin l-a străpuns aceea scena pe care a scris-o prima oara, unde Robb si restul Stark-ilor găsesc lupii abandonați in pădure, si toți primește cate unu. Jon, bastardul, găsește unul alb cu ochii roși, iar pe acesta îl ia pentru el. Intr-un fel sau altul, de la scena asta a început o serie care are… Si nu glumesc deloc, BEAR WITH ME HERE, OVER 7000 UK PAPERBACK PAGES!

George R.R. Martin spunea ca încearcă sa nu se atașeze de personajele sale. Fiecare capitol face parte dintr-o serie, un ciclu, daca vrei. Acest ciclu are cate un capitol văzut din viziunea unui personaj principal diferit. Ideea e ca majoritatea personajelor de care te-ai atașa mor foarte mult… Deci in final cititorul este străfulgerat cu manie, ura si tot felul de emoții.

 R.R. nu se joaca, R.R. nu încearcă sa faca simpatii pentru personaje…De fapt, face simpatii pentru personaje, doar ca sa le taie foarte repede si dur, ca cititorul sa fie si mai manipulabil. Personajele principale pot muri foarte repede, si foarte mult, altele devin principale si tot așa. George e crud, si pe măsura ce seria evoluează,  un cititor o sa realizeze ca devine si el din ce in ce mai crud, si ca sentimentele sale au fost manipulate de ingeniozitatea abstracta si uimitoare a lui R.R. Martin. A, da, si de giganticul număr de scene de sex animalic si intriga romantica, violenta, si strategica.

 Nu o sa spun mai mult despre cartile din serie, deoarece nu vreau sa fac vreun spoiler. Vreau sa îmi cuvântez idea legata de film si carte.

In opinia mea, si un film/serial sau o carte, aceasta fiind un „ciot” sau un roman, toate spun o POVESTE. Diferența este ca… fiecare poveste este spusa diferit.

Un film folosește audio-vizualul pentru a se juca cu sentimentele unui spectator, a-l trece prin multe emoții, si a-l lasa cu ceva după ce a văzut filmul. Acest film poate fi făcut după o carte, dar in general filmele foarte bune sunt scrise individual. In orice caz, un film bun se joaca cu sentimentele mele, mă manipulează, si îmi trimite SUBSTANTA. Pulp Fiction, Inglorious Basterds, The Godfather, Road to Perdition, Once Upon A Time in America, The Good The Bad And The Ugly, Goodfellas, Casino… toate aceste filme, chit ca cele ale lui Tarantino au fost violente peste măsura, m-au lăsat cu ceva după ce le-am văzut. 

Dealungul filmelor lui Tarantino(il dau pe el ca exemplu, având in vedere ca e regizorul meu favorit)… Deci, dealungul filmelor lui Tarantino, au trecut prin mine N si N de sentimente si emoții. Am simțit ironie, am simțit simpatie, empatie, ura, fericire, adrenalina si tot felul de lucruri care le-as putea lista  pentru ore intregi. Dar cea mai importanta este substanța. Prin substanța mă refer la lucrul pe care îl păstrez după ce am văzut filmul. La finalul de la Pulp Fiction, inca îmi aduc aminte replica aceea… Nu o sa spun tot Ezekiel 25:17, ca durează prea mult, dar citez ultima replica “But I'm tryin, Ringo. I'm tryin' real hard to be the shepherd”

Dupa ce a spus asta, a inceput melodia “Surf Rider”, si-au bagat pistoalele in pantaloni si au plecat naibii, si filmul a mers pe negru… Dupa chestia asta am stiut ce vreau sa fac in viata. Am stiu meseria mea de vis, si visul meu. Sa pot sa fac asta. Ceea ce a facut Tarantino aici a fost la fel de buna ca o carte, credeti-ma.

E, in concluzie, un film si un serial si o carte, toate spun povesti, in felul lor. Toate te trec prin anumite emotii si se joaca cu sentimentele persoanei ce le experimenteaza, si, cu noroc, poate ca, in final, te lasa cu o stare, o emotie, un sentiment si un lucru pe care tu sa il dai mai departe. Un fel de revelatie.  

Pulp Fiction, Once Upon A Time in America, The Good The Bad And the Ugly... filmele astea m-au facut sa gandesc dupa ce le-am vazut. Am stat, am meditat si am zambit, dupa ce ultima lina de la credits a disparut in zori. Ideea e ca unele filme, ca acestea, te impresioneaza atat de mult, incat, la final, cand incepe distributia, nu te misti de pe scaun. Stai si te uiti la ecran si simti cum ochii-ti sunt lacrimogeni, si cum sufletul tau bate ritmic. Acelasi sentiment il am si la un film excelent, si la o carte excelenta, si cam aici vreau sa ajung cu articolul.

Un serial este un roman din industria cinematografiei. Un film este o poveste, un ciot… O carte este o nuvela, un ciot, un roman, mai multe lucruri. Toate, in final, toate astea spun ceva si iti transmit un mesaj. 

Si nu conteaza ce film sau serial e, ce carte o fi, sau daca e făcut dupa o carte, contează sa fie bine-făcut.

Si o sa pun aici, o scena foarte draga mie, si anume o scena din seria mea de romane preferate, A Song of Ice and Fire. 

Dupa carte s-a facut si un serial, si e la fel de bun. Dar, din nou, dupa aceasta serie am ramas cu multe lucruri, printre care un citat foarte drag mie… “Never forget what you are. The rest of the world will not. Wear it like armor, and it can never be used to hurt you”. Uitați si scena făcuta in serial: http://www.youtube.com/watch?v=-ASZsMRzqhs

Primul videoclip este o scena din ecranizarea (serial) a cartilor ASOIAF. Al doilea link este scena de final din filmul "Pulp Fiction", iar ultimul este o scena geniala din "Once Upon A Time In America".

                       

Si, macar acum, va transmit... "Be the shepherd".

Aqua Vitae

Ce pot spune, ma inspira ploaia... Asa ca din nou, mai scriu inca un verset. Pentru experienta completa cititi cu cantecul de mai sus si rainymood pe spate: http://www.rainymood.com/

Era normal sa fiu strapuns de inspiratie pe vremea asta :P... 

Fara alta introducere, "Aqua Vitae", a 7-a poezie din Versetele Arogantei!

Parca ma ispitea ploaia cand am intrat in camera, si se auzeau micii stropi ciocnindu-se de geam. Ma ispitea ploaia, sa deschid calculatorul si sa pun Miles Davis, B.B. King, John Lee Hooker pe spate, sa deschid pe jumatate geamul si sa beau la lumina monitorului o cana de ceai, si, pana mea, nu era tot pachetul daca nu scriam si un verset, pai nu?

7. Aqua Vitae, din "Versetele Arogantei".

                      - David A. Marin, "tobosarul".

     

Pic perfect cu vremea de afara,
Ploaia ce gadila incet pamantul, 
Norii rad cu lacrimi peste treburile noastre trecatoare...
Nu, nu pot spune nici ca-i inocenta, 
Se e mai pune problema de iubitoare...?

E un fel de ticait, o picatura chinezeasca...
...dar destul sa te treazeasca.

Aroganta sa e un verset al vietii...
Un ritm progresiv, proportional cu al eternitatii...
Aud sunetele entitatii...
Eu si ploaie avem un lucru in comun,
Amandoi tinem ritmul, mai ales dupa ajun.

Uneori ma simt singur in salbaticie...
Sunt salvat de a arogantei simpatie, fata de mine...
Sunt salvat de a cuvintelor empatie.
Sunt salvat de a ploii darnicie...

Iti cinstesc paharul, ti-l ridic in fata!
Doar ca sa il spargi inca odata...
Cioburile se prefac in apa...
...in ploaie.
In Aqua Vitae...

Conceptii sunt pierdute in peisajul incetosat, 
Fulgilor li s-au dat cateva urlete de final,
Dar ei s-au topit in pace, imbatati in versuri.
Sunt calcati de pacatoasa ploaie... 
Gheata se topeste, curge ca o exotica dansatoare.

Noaptea-i visatoare, 
Corzile-s atinse de stropii de ploaie...
Sunt intr-o stare de ebrietate, de ce?
Din ceruri curge aqua vitae...
Vrand-nevrand ma arzi cu frig...

...Un ritm indrumator...
...Un sarut seducator

Suntem pierduti in ganduri si grabiti prin treburi... 
Momentele-s pierdute... 
Pana cand stropii se astern....
Si cu fiecare gura din vitae, 
Rostesc din nou, gandindu-ma la ploaie...
 C-A-R-P-E-D-I-E-M, sunt visator...