Multe de spus despre episodul asta nu sunt - si cam asta ar fii o problema principala... Dar, de dragul de a taia un fir in opt, ca era deja taiat in patru, o sa scriu si articolu' asta... Nu vreau sa las toate fanele uscate....
Am venit la repetitie cu peruca geniala a vietii eterne si cu masca venetiana, jacheta de piele, aparatu' (camera, nu va ganditi la altele, perversilor si perverselor!.), Cristi a adus un stativ... Am adus si batu' lui Mike Portnoy (NU AM CANTAT CU EL, CHIT CA A FOST ATAAAAAAT DE TEMPTANT!)...atata pregatire pentru a canta, cand noi nu prea mai aveam ce sa cantam.. de ce? Raspunsul e simplu...
Eu am facut versurile pentru complet alta masura... Forever nu le putea canta din cauza ca erau Punk, si nu Death Metal... Tot Forever a facut alta tema, una mai lunga, care avea nevoie de mai multe batai ca ultimul ritm - tot Forever nu stia cate masuri avea solo-ul, asa ca nici tranzitia la celalalt ritm nu o puteam face cum trebuie...
Cristi isi vedea de viata cu "Lil' Adolf's Paintings" - o armonie care tot incearca sa o termine, iar Horia "horiarea" - conjuga basul ala la toate verbele alfabetului metalic.. Recunosc ca am mai incurcat si eu ritmu' pe aici, p'colo, dar in rest.... E restu'.
Ca tobosar, pot face versuri, dar nu pot verifica mereu cat de corecta este masura. Ritmul da; tema, cat timp nu o am inregistrata, nu prea pot face mare lucru.... In ingeniozitatea noastra de "FEROVIARI" nu am putut gasi ceva de comun acord in deplinatate.
In teorie, cantecul e decent, dar suna la fel ca toate operele noastre, care sunt mai mult sau mai putin interesante. Sigur, tema e okay pentru un Death Metal - dar Death Metal-ul nu este exact cel mai complex gen...
Acum vine partea interesanta.... Am filmat cantecul - si ne-am dat seama de greseala vietii, ci anume schimbarea constanta a temei si a ritmului, intr-un cantec de doua minute!
E, dupa ce ne-am dat batuti cu filmatu' si toate astea, am incercat sa mai compunem si noi... Iar lui Forever ii "se rupe Rusu'-n el" cand se muta un buton mai la stanga si ramane blocat pe cling, cu volumul mic... Depresiv, isi lasa chitara la Rockschool, sa o repare George...
Onward we go! Forever, Alex, Mereu, cum vreti sa ii spuneti, gaseste o chitara si incepem sa facem jam session... Un solo eu, un solo dumneata, un solo dumnealui si asa terminam lectia... Stand pe jos, in pozitia sa epica, Forever inchide overdrive-ul... Toata lumea muta. Un moment de tacere mortala.... Eu, sigur, imi continui solo-ul... Dar aud ceva...a...a...aud....aud ceva ce ma lasat cu gura cascata... FOREVER CANTA BLUES! Mai exact, un fel de clona John Lee Hooker - of course, no where close, but still... - SUNA BINE! Mai mult ne-a amagit, pentru ca s-a oprit, si a deschis, desigur, overdrive-ul vietii...
In final, repetitia asta a fost o pregatire pentru ceva ce s-a deteriorat, daca doriti - Old Man's Metal...
Hai ca am gasit un ritm voodoo si o tema care functiona pe ea, dar tot in MI a fost si asta... DE CE MEREU IN MI? Raspunsul la aceasta intrebare este mai complicat decat raspunsul intrebarii existentei... In timpul influentei, in orice caz :)).
Pe scurt, nu am reusit sa facem multe - dar n-am facut nici putine. Hai sa speram mai multe pe viitor... Si viitorul nu ne injura, ca suntem prieteni buni...
Sa va bata Rock-ul intelepciune,
Tobosarul David A.M.
P.S: Va las cu un Kasabian, asa, de efect...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu