Suprarealist II
- David A. Marin
Al doilea verset
suprarealist,
Îl scriu ca pe un
mesaj idealist…
Sparge a
spațiului bariera….
Timpul se revărsa
ca o petroliera…
Mi-am închiriat
pe Venus o garsoniera….
A picat un asteroid
in fata mea, feric si arogant…
M-am inaltat,
pierdut, pe un versant.
Un urs tipa
„căutam portar!”
Si stand pe
fotoliu,
Cu ochii
ațintiți, grăbiți, prin luminiș…
-Consuma
„Prezentul”-, cam asta scria pe un afiș…
Pielea de pe
mâner se transforma in gheata…
Planeta, de sus,
părea vegheata…
Am lasat
gandurile pe Terra…
Si am varsat
profunzimea pe stratosfera…
Corpul inca
lucid, retinele inca umbrind,
Mintea mea este
sedusa de un vis cursiv…
Si inima mea e
speriata de un adevăr agresiv.
In final, acel
narcotic al unui gand frumos…
Se imbina cu
adevarul aparent neprietenos…
Din pierzania
unei deșertăciuni intelectuale,
Vine profunzimea,
ca un milion de mici animale.
Intors pe
fotoliu, inelul lui Saturn facandu-se intr-un ceai nocturn…
Atingerea laptoasa
a unei stea, cam somnambula…
Preschimbându-se
in tastatura…
E a unui gând
căzătura…
A iubirii
dictatura….
Timpul nu-l poți
prinde in mana…
Realitatea nu
pune frâna!
Si din vers am
pierdut mai mult de o măsura…
Ceasul indica 12 fix si sta asa,-putin piezis...
Ma asteapta o secunda, sa pun frau la tastatura...
O privire fugitiva, si-a a trecut o zi,ca dintr-o mie...
Ma asteapta o secunda, sa pun frau la tastatura...
O privire fugitiva, si-a a trecut o zi,ca dintr-o mie...
Dar macar am grait o poezie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu