sâmbătă, 19 octombrie 2013

Versetele Arogantei 24: Aston Martin DB5

        - David A. Marin, "Tobosarul".

Deci sentimentul este oarecum asemanator de fiecare data, cu mici variatii si averse poetice... Motivul principal fiind faptul ca trimit versuri in eter cand sunt calde, tocmai scoase din cuptor, la orele acestea numai adecvate pentru digestia artei... Le las aici, pentru savurat.


...Piesa pe care am gasit-o cu un ranjet, si pe care mi-am potrivit spiritual scrierea:




Pe o creasta lunara, grațioasa,
Pare levitând asupra unei mari tomnatice
Acoperita de fumuri narcotice,
O entitate, - un Aston Martin DB5 din ”60.
Si se face ca, din caroserie
Ca strugurii din vie
Sa săra unde sonore, suculente
Fermentandu-se-n urechi
 Si imprimându-sen eter
Si undele zboară, si plutesc,
Generând o transa, ca un ser,
De la anumite strigate „ploioase”
Si niște zguduieli mieroase.
Un ritm nesfârșit.

Această muzica divina va genera valuri
Haotice, chiar înnebunind de lin,
Ca-l Afroditei suspin,
Peste iarba multor dealuri
Si plaje vii, si plaje moarte..
Când o aud, greierii stârnesc orgii.
Pan’ se va ridica soarele încoace…
Si noaptea va adormi.

Timpul, ca un drog intr-o clepsidra,
Se scurge,
Luna se pierde,
Sub ale mașinii radiofrecvențe…
Trufaș si arogant, răsare
soarele, un coc de pasiune ei ii pare.
Si după ce se schimba sub ale lui
dăruite, efemere buchete,
Ea-n jurul Aston-ului –l găsește.

Unde metalul gri, armonios,
Ca vinul elegant in batranete, cizelat
De vreme sacadat
De grinda detaliat
Se reda in soare
Ca reflecția rubina-n  recea mare
Pe corpul vechi dar natal
Al  Aston Martin-ului pasional,
Legația  tatălui lui atot-carnal.

Blând, arogant, el mângâie pielea volanului,
 Si, umblându-si mana sub portiera
El, fiul, găsește o scrumiera
 Unde-i joint-ul fumat
 De acum 20 de ani...
 Din seara in care el a fost creat...
Acolo, in praful putrezit,
Găsește un bilet închis,
Si înăuntru scrie:
„Scuze, am uitat sa repar bancheta…
E vina mamei tale…
La mulți ani!”
Pe la spate ea-l imbratiseaza, pe jumătate expusa
Îl întreabă ce a găsit micul ei erou
El întoarce capul, zâmbește intepator
Sub scrumiera e ceva, si rostește,
Trăgând o străina, însa familiala
servieta de sub generator:


Moștenirea…” 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu