Ficțiuni de Pulpă: Stația 27-32A

de David A. Marin

( Începusem acum ceva timp o serie numită „PULP", dar deși Bukowski e unul dintre poeții mei preferați, am zis că Tarantino nu s-ar supăra dacă aș numi seria „Ficțiuni de Pulpă". Has a nice flow to it.  )

*

Stația 27-32A nu avea camere, și asta îl enerva destul de mult pe Diego Ullr, profesor la Colegiul Intelectual X-3 și membru al partidului Neo-Liberal. Mergea cu trenul subacvatic 3 stații, îi plăcea să se uite pe geamuri, la oceanul de afară, înainte să schimbe. Când ajungea pe peronul care ducea spre 27-32A, trenurile deveneau diametral mai puțin futuriste. Parcă cu o săptămână înainte văzuse cum a curs un strop de apă înăuntru. Sunt și marcate de diverși anarhiști, antiguvernanții și tot felul de eroi declarați de sine colorând schema orașului cu simbolistică antică în semn de repulsie față de globaliștii de la “putere”(orice ar însemna asta acum) – doar de ar înțelege și băieții ăștia că vina e a globalismului aici la fel cum a fost vina socialismului în comunism.

În fine, proiectorul cervical îi armonizează vaga fredonare din gât, creându-și mici piese cât așteaptă metroul. Adică cam fluieră. Metroul arată bătrânesc, vechi. E pustiu. Totul de pe peronul ăsta aduce aminte de Înainte, și stația 27-32A, unde merge, este și mai veche. Fusese o fostă stație Metrorax înainte de Ape. În contrast cu bătrânețea peronului, în loc de perete, după șine, stă un mare zid de ceva sticlă – după zid, se vede marea, și peștișorii parcă la un pas de a năvăli peste anexa subacvatică a Metropolei. Diego vede trenul, luminile sale reflectându-se în sticlă, neliniștind o balenă care începea să apare subtil după colțul zidului. Mereu întârzie 27 ăsta. Îl enervează profund.  

Urăște stația 27-32A. Nu are camere video, într-o lume unde apartamentele de 2 camere din suburbie se deschid cu comandă vocală. Este inacceptabil. Și mai mult îl enervează starea călduță pe care i-o dă mica călătorie cu 27-ele. Este clar mai puțin eficient, și posibil periculos – și totuși, vechitura îl face să se simtă legat de ce era înainte. De oricine s-ar fi marcat aici cu primitivismele alea care erau grafitti-urile de pe vremea moșului. Sensibilitatea excesivă a stării provocate îi afecta funcționarea cvintrațională, profund și adânc individualistă, futuristă. Îl enerva. Îl lovea la orgoliu – un loc unde partidele Metropolei nu au putut să umble, deși Neo-Democrația a încercat.

Stația 27-32A nu are camere video, și săptămâna trecută un incompetent de anarhist i-a furat pălăria. Lipsa de supraveghere video ii se pare penibilă, îl enervează oricum…  Și plus, era o pălărie făcută de pălărierul din regiune, a trebuit să îi lectureze copii despre Harald Bluetooth ca să o primească. De altfel, a făcut-o din plăcere, Harald îi place și copii sunt simpatici, iar pălărierul îi e prieten. Nu l-a deranjat niciodată lipsa banului din tranzacțiile astea – unchiul său, precum mulți alții, au făcut parte din grupurile de oameni ce au contribuit la desființarea cursului valutar. Lipsa unei valori economice nu anula valoarea pălăriei -  dar nu despre asta e vorba. Pălăria îi plăcea, dar se putea lipsi de ea. Anarhistul și simpla lui acțiune – aceea de a promulga furtul într-o societate unde nimic nu costă bani pentru a te împotrivi noțiunilor ei – ii se părea vulgar, ofensiv, enervant. Nu e o revoltă creativă. Îl făcea nervos. Era foarte nervos acum, în tren, aproape de a se da jos la 27-32A, al dracului de stație, stația asta veche, bătrânească și fără camere video.

Iese din tren. Ușile se închid în spatele lui. 27-32A e o stație destul de mare, nu foarte luminoasă și reminiscentă a perioadei socialiste. Fredonează un cântec vechi de război, pe măsura locului.

Praise the lord and pass the ammunition

Ezită, din ceva motiv, să plece foarte repede.

Praise the Lord and swing into position
Can't afford to be a politician
Praise the Lord, we're all between perdition
And the deep blue sea

Simte o vibrație la urechea stângă, ce crește…

Praise the Lord and pass the ammunition

And we'll all stay free

…și crește, și crește… în unde agresive electromagnetice, vulgare, atonale. Îi crește pulsul în anticipație vagă pentru ceva.

Atunci îl vede uitându-se la el – un tip chel, mic, bine făcut, extremist de dreapta, antiguvern și anti Neo-Liberal, anti Metropolă – lucruri total irelevante, pretexte, căci se oprește din a-l vedea și îl privește – un băiat cu care se luase-n în gură cândva pe timpul Ghidării Educaționale, ceea ce era numit înainte „liceu”. Se culcase și cu soră-sa la un moment dat, parcă. De mai multe momente date, parcă. Suspină.  

Cât gheara de fier specifică fasciștilor ăstora venea spre el, și în ecou era răgetul băiatului, Diego se gândea că pe vremea Ghidării băiatul nu era ras chel și nu purta nici gheara asta care la momentul prezentului îi trece milimetric pe lângă obraz cât timpul este încetinit cu XYX, o substanță din „vitaminele” lui, ce acționează instinctiv.

După, brusc, acțiunea o ia repede. Îl ochește în burtă, Diego saltă panicat, panicat și nervos, nervos, foarte nervos în stânga, și apucă unul dintre scaunele proaste de pe peron. Blochează pumnul cu plasticul de pe spătar. Scaunul e fărâmat în două, Diego profită de distragere și se împinge, în furie deplină, cu toată forța, direct în tip. Ură. Tipul se prinde de Diego. Diego îi înfinge un pix în mână, prin palmă. Din ghiozdan îi sar foi de tratat neo-liberale, din geaca spânului sare alt teanc de foi.

Tipul țipă, rupând creionul din carne. Diego îl lovește cu o jumătate de scaun. “Spânul” se destabilizează și cade de pe peron pe șine. Diego îl privește, respiră, se întreabă ce ar fi etic să facă acu---- o lumină gălbuie se aproprie extrem de repede din dreapta șinelor. Tipul se zbate, încearcă, pentru o secundă, să se prindă de peron, să se tragă sus. Mâna îi alunecă pe o foaie.

De data asta, trenul 27 ajunge la timp.

Diego nu a făcut contact vizual cu el înainte. Vedea dar nu privea. Șinele s-au glazurat puțin, o pată de sânge era pe el și cealaltă a ieșit prin sistemul de tuburi. Afară, după zidul de sticlă, o balena era roșie...

Era speriat. Nervii au dispărut. Era speriat. Probabil că echipajul e deja pe drum… Se putea opri, se putea rezolva, nu trebuia să se termine așa neapărat… Deși era în apărare, guvernul Neo-Democrat are o toleranță legală foarte mică când vine vorba de violență fizică… Ce, de ce…

… Dar sentimentul se potolește cât Diego simte o foarte vagă stare călduță, veche, străină… Și se gândește:

…

Stația 27-32A, stația asta enervantă, veche, bătrânească… Stația 27-32A nu are camere video.

Pe jos, era o foaie, ieșită din haina fostului său coleg de Ghidare… Ceva nazist, probabil. Diego privește, și 

vede un desen cu sora lui.