Versetele Aroganței: 57. Spovedania

David A. Marin

Am tot auzit zilele astea de lemn, spații mici, și Dumnezeu... Și mi-a venit să scriu asta.
În orice caz, după mine, nu cred că știe cineva fix ce preferă Dumnezeu, deși poate că înainte de mall-uri sub nume de lăcașe, Dumnezeu ar prefera Omul, iar inainte de lemn, Copacii. Natură, alea-alea. Hipiot răzvrătit.

(Pictură: Ego et Rex Meus, 1888, de John Gilbert)

Ghepardul privește iezuitul

Iezuitul privește prin ghepard

Știe iezuitul, ce face ghepardul

Ghepardul știe că nu-i greșit

Dar văzut-ai tocmai așa

Confesiunea catolică

Mare rit traumatic
Când nu-i adogmatic.

Să-ți faci vină pe ce nu-i greșit

Simte cum frige camera spovedaniei

De râsete luciferice compătimitoare.

\\

Un băiat târât de părinți

În zisa casa a lui Iisus

Să se sperie de cântecele de cor

Și de vocea groasă în ecou

Și să se pună în genunchi

Așa-i zisa spovedanie

Și să zică nimic, nimic, nimicuri

Căci, părinte, nu o zic cu rea-intenție

Dar dacă vrei adevărul

Pregătește-te la mici tridente zburătoare

Să-mi saltă din a mea gură

Și să îți străpungă galbena aură

Cu șocuri mici electrice feline

Și să nu mai stau eu în genunchi

Să stai tu…

Sub a mea mare umbră.

Al Pacino ca diavol – VANIATEA e păcatul meu preferat

Dar eu zic că modestia și umilința e păcat mai mare

Și mai păcat e când voi ziceți că-i respect.

Ascultă-mă, căci eu vorbesc cu zeii.

Și mie universul îmi e prieten.

Si eu până și cu Dumnezeu înjur,

Fi-ți-ar furia să-ți fie,

Eu sunt libertin până în străfunduri.

Uneori mă văd culcându-mă în

dimensiuni paralele

cu unele dintre vrăjitoarele pe care le-ați ars

de-a-lungul secolelor.

Mă gândesc că aveau sex-appeal de dădeau pe afară

și pseudo-pietatea voastră și traumele parentale

nu vă lăsau să vă apropiați de ele

așa că le-ați ars pe rug.

Ascultă-mă aici, părinte, căci eu sunt

Păcătos, dar păcatele pentru mine

Nu-s doar alea din a voastră carte neagră.

Și ascultă-mă, părinte, căci eu sunt păcătos

că n-am citit Coranul dar știu cât-de-cât ce-i prin biblie…

Ascultă-mă, părinte, căci eu vorbesc cu Dumnezeu

Și râd cu el și înjurăm, căci îmi e prieten

Și vorbesc cu Freya când mă gândesc la fete

Și le dezbrac și îmbrac și dezbrac în capul meu

și e total O.K., și Freya îmi zâmbește

Și sacrul meu nu-i sacrul tău.

Ascultă-mă, părinte,

Dă-mi a mea pace.

Dă statului a lui pace.

Dă copiilor a lor pace.

Ascultă-mă, părinte,

Căci noi am tot ascultat.

Când o să îngenuncheze biserica

Să-și spună păcatele nouă?

Oare mâine, oare poimâine,

Înainte sau după ce “preafericitul”

Își parchează merțanul în Mântuirea Neamului?

Înainte sau după ce vă șerpuiți în treburile statului

și în a noastră educație?

Catolicii au avut cruciadele, dar măcar

cardinalul Wolsey a ridicat și școli

și acum Francis vorbește de ce-i

actual și relevant

dar e ok, că voi vă rugați vara pentru ploi

și faceți amendament la constituție

ca să definiți căsnicia ca o uniune

între femeie și bărbat

de parcă căsătoria vă aparține vouă

și e a voastră proprietate

și e doar din Biblie

de parcă căsătorie nu aveau și

romanii

și nordicii

și grecii

și egiptenii…

Ascultă-mă, părinte,

Căci noi am tot ascultat.

Când o să îngenuncheze biserica

Să-și spună păcatele nouă?
Vezi umbrele de pe pereții catedralei
Vezi lacrimile istoriei
Vezi păcatele
Și simte-mi, părinte, furia,
Simte-mi tridentele și simte
Cum soarele ce intră prin vitraliu
Este lacrimă lui Ra
căci Soarele însăși îl blochezi
Când ridici fortăreți ale opulenței
Și predici umilința...
De ce nu folosiți sutana
să predicați pacea și iubirea
toleranța, egalitatea și omenirea
nu să dați sânge ca spada
în suflet, minte, viață?

Ascultă-mă, părinte,

Căci noi am tot ascultat...

Când o să îngenuncheze biserica...

...Să-și spună păcatele nouă?