Proleokult: 2. Worker's Lullaby

The hum of a train a few miles past
A high note, a longing howl
as he sleeps near the railroad tracks
That's the worker's lullaby.

The apprentice raises the hammer
He lets it rise, higher and higher,
The blade glows in the torchlight
From the looming ceiling
towards the heat of the anvil.
That's the worker's lullaby.

Smoking through the battlefield
Red flag swings, caught in her hilt
She puffs one out and shoots them down
Paris is burning
The year is eighteen seventy one
That's the worker's lullaby.

Then there's you reading these words
Just like them all, tired of lords
And while one might lack the swords
Through the screens, the books, the chants,
You work, you pay, you worry
For the day, your folk, your love,
You watch, you read, you worry
For your comrades, for man's glory.
If these words thou feels,
Then comrade,
Yours I sing
The worker's lullaby!

All ye workers,

Put your weary heads down to rest

Come morning, back in struggle

Wave the flag and break the slumber!

Proletokult: 1. Roșu și negru

Nu pentru nație,

Ci pentru populație,

Nu pentru tricolor,

Ci pentru om!

Roșu, culoarea adâncimii ființei,

Sângele din venele omului,

Negru, negru se face noroiul din palmele sale

Sânge din bătăturile de la corzile chitării

Cât omul cântă pentru om

Arta!

...să-l trezească din mizerul somn,

Roșu și negru zboară steagul nostru

Nu pentru nație,

Ci pentru populație

Nu pentru tricolor

Ci pentru om!

De la Spartacus la Spartacieni

De la al sclavului vis, la comuna din Paris

De la plebea feudală la ceata proletară!

Împreună violonistul și șantieristul

Împreună, artist și oier,

Împreună, profesor și tâmplar,

Teist, ateu, negru, galben, alb

O societate fără de boier.

Căci boierul face războaie,

Dar țăranul e ăla care moare,

Indiferent de limbă și pământul de sub picioare.

Lasă scepticii să râdă,

cât copilul, în mina de diamante, 

stă să plângă.

Lasă scepticii să râdă, 

Istoria circulă și fară ei

cât timp tânărul se luptă. 

Dar daca roșul zboară în continuare pe drapel

Prin călăuza științei va veni o zi

când în fabrici va trudi doar mașina

astăzi, omul îi e sclav, mâine, ea îi va fi unealtă

dar cum să fie mașina unealta omului, când omul

e unealta altui om? și când mașina nu e a celui ce o folosește,

cum să fie acela liber?  

Cum, cum să fie armonie, când aurul e doar într-o singură grădină?

Până și o pasăre riscă gloanțe când zboară peste granițe.

Și deci cum să fie armonie, când singurul ce circulă liber, fără hârtii,

... e capitalul?

Scrierile care vor urma în această colecție nu pretind să fie mai mult decât ceea ce sunt - spre deosebire de ideologia din multe 'opere' de astazi, cu ale lor haur și diamante, resemnare și acceptare a cărților care ți-au fost date - opere ce se consideră elevate prin lipsa lor de părere și ferocitate. Pentru mine, arta e vulgară, umană, stradală, aparține la fel de mult celui ce cântă cu chitara la metrou cât și dirijorului de operă. La fel ca politica - locul ei este prin excelență în stratul comun. În discuțiile brutale de la colțul străzii după liceu, între muncitori pe bănci în parc, la masă seara cu famila. Și arta-i partizană. Uneori mai puțin vizibil. Alteori mai pe față. Aici, vocea poetică e total pe față. Cam ca mine.