Nu pentru nație,
Ci pentru populație,
Nu pentru
tricolor,
Ci pentru om!
Roșu, culoarea
adâncimii ființei,
Sângele din
venele omului,
Negru, negru se
face noroiul din palmele sale
Sânge din
bătăturile de la corzile chitării
Cât omul cântă
pentru om
Arta!
...să-l trezească
din mizerul somn,
Roșu și negru
zboară steagul nostru
Nu pentru nație,
Ci pentru
populație
Nu pentru
tricolor
Ci pentru om!
De la Spartacus
la Spartacieni
De la al sclavului
vis, la comuna din Paris
De la plebea feudală
la ceata proletară!
Împreună violonistul și șantieristul
Împreună, artist
și oier,
Împreună,
profesor și tâmplar,
Teist, ateu,
negru, galben, alb
O societate fără de
boier.
Căci boierul face
războaie,
Dar țăranul e ăla
care moare,
Indiferent de
limbă și pământul de sub picioare.
Lasă scepticii să râdă,
cât copilul, în mina de diamante,
stă să plângă.
Lasă scepticii să râdă,
Istoria circulă și fară ei
cât timp tânărul se luptă.
Dar daca roșul
zboară în continuare pe drapel
Prin călăuza
științei va veni o zi
când în fabrici
va trudi doar mașina
astăzi, omul îi e
sclav, mâine, ea îi va fi unealtă
dar cum să fie
mașina unealta omului, când omul
e unealta altui
om? și când mașina nu e a celui ce o folosește,
cum să fie acela
liber?
Cum, cum să fie
armonie, când aurul e doar într-o singură grădină?
Până și o pasăre riscă gloanțe când zboară peste granițe.
Și deci cum să fie
armonie, când singurul ce circulă liber, fără hârtii,
... e capitalul?
Scrierile care vor urma în această colecție nu pretind să fie mai mult decât ceea ce sunt - spre deosebire de ideologia din multe 'opere' de astazi, cu ale lor haur și diamante, resemnare și acceptare a cărților care ți-au fost date - opere ce se consideră elevate prin lipsa lor de părere și ferocitate. Pentru mine, arta e vulgară, umană, stradală, aparține la fel de mult celui ce cântă cu chitara la metrou cât și dirijorului de operă. La fel ca politica - locul ei este prin excelență în stratul comun. În discuțiile brutale de la colțul străzii după liceu, între muncitori pe bănci în parc, la masă seara cu famila. Și arta-i partizană. Uneori mai puțin vizibil. Alteori mai pe față. Aici, vocea poetică e total pe față. Cam ca mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu