Cioturi despre viata, muzica, filme si alea-alea, cu un tobosar.
//Tot materialul de pe acest blog este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.
All material on this blog is protected by copyright laws. Use of any kind without the author's approval is illegal.
Asa, post-repetitii, obosit si pierdut prin eter, dupa amor colectiv cu instrumentele: fugitiv, culeg versuri sacadate prin fundamentul constiintei mele, de data asta nu proaspete, ci insistente(genul pe care le recit pasiv pe strada, in momentele de "revelatie divina")... ca un diamanat, sau ca un pahar de sampanie nocturn, sau ca amandoua... Mhm. Primul ciot al anului.
Iertati absenta, festivitatile acestea, hectica atmosfera a sarbatorilor, si perversitatile cromatice (pentru care am doar empatie, ca un bun artist desfranat ), in antiteza cu conceptia religioasa asupra acestor momente ale anului - au fost relativ solicitante. Dar sunt aici acum. Nu va fie teama, voua, cititorilor. "Profetul" ritmic s-a intors.
Okay, fara sa va mai tin la taclale, despre cum ati "ridicat infern" de revelion, etc etc, va las in continutul prea-iubit. Ca de obicei, recomand sa cititi cu piesa pe spate(de la o trupa de semi-trip-hop dub acid jazz cu elemente reggae asfqiwuthwqyrwqa).
Ceasu-mi bate juma’ de miez de noapte
Ea e cu un respectabil domn, si eu sunt
momentan intre ale ei versante coapte.
Iți zic, privelnistea e mereu divina.
Trăiesc in diamantul de pe inelul unei
prostituate.
Universul meu privește ale ei pante.
Vin din galaxia Andromeda.
Mi-am găsit aici lăcașul
de aici vad tot
de aici vad tot
Oameni vin si pleacă,
Fantezii vin si raman,
Fantezii vin, sa se renască
si Ele, curtezanele
obosite, cască -
oooh, dragele…
Corpul ei îmi este cerul
Parul ei îmi este vulcanul
Coapsa ei îmi este soarele
Si stau si beau un pahar de vodca
Privind peste EA –DA!
Absorbeam atât de mult din lumea mea
Însa nu din cea din jur
Iar acum, mai absorb din EA
Din Înțelepciunea unei păcătoase,
O entitate in care… cred.
Mă înconjoară
Uneori ca o oglinda, oglinjoară
Atât de palpabila,
Dar atât de neverosimila…
M-am născut un atom
Am devenit de sine conștient
Am devenit un zeu
Si acum locuiesc in diamantul de pe inelul unei
prostituate.
- David A. Marin, "tobosarul"
Poezia a fost scrisa pe "ajutorul spiritual" al urmatorei piese... Si, ca sa fiu arogant, in spiritul colectiei, ma citez singur si "recomand sa o cititi cu melodia pe spate"...
Afară, se lasă
densa, obscură ceață.
Așa ca pășesc înăuntru, si totul devine clar.
Prin vitraliu,
curge lumina rubinie.
Ahhh , DA! - miroase
a nimfomanie!
Jocuri de lumini,
minți „de copii”…
Perechi de buze
rânjind cu mult ruj aprins,
Redând regret
neglijat, stins.
Luminând geci de
piele si paltoane umezite...
Sacouri verzi,
trandafiri si conștiințe adormite…
Rochii mulate pe
suflet si pe pulpă
- Ahhh, DA! - fructul
interzis depulpă!
Pulsuri lente, respirații
grele...
Priviri
cristaline, priviri rele...
Palpabile ca niște
dantele…
Aici, înăuntru-s
gânduri calde, gânduri fierbinți
Afara - vreme rece, vreme frigida.
Universul asta e
ca cristalul swarovski de pe inelul unei dansatoare exotice din anii '20, din
Atlantic City, iarna...! Asta vad! ASTA VAD!
Se vad priviri străpungătoare,
priviri reci
Împreuna cu
atingeri fierbinți,
Peste norii
fumurii…
Din inima casei plăcerii.
Încet, servite-s
paharele de falern.
Si când mastile
sunt puse,
Consecința e o
iluzie,
Si de abia
atunci, devenim noi insine.
Se ridica voalul
ispitei, ca o mântuire…
îi deschid brațele,
îl imbratisez,
Si mă manifest, dansez,
Si exist, mă
destrăbălez.
„Onestia sta doar
in păcat
Altruismul e un
egoism!”
Si cum ziceam, mâini
trăgându-mi-se prin mâneci
Vise concepându-se
in bai
Terminandu-se-n
odai.
Nesfârșita muzica
batand pe spate.
Bate, bate, bate.
Acum, făuresc
amintiri
Pe care sa mi le
amintesc doar pe jumătate.
Sunt învins de
rotunjimi divine,
De plăceri exuberant
de primordiale,
Pervers
intelegandu-se cu profunzimi spațiale.
Un contrast seducator,
satiric.
Imi pierd gandul
prin "papile gustative"- stai, unde eram?
Aproape era să sparg tradiția, cea a inspirației nocturne, dar m-a tras de mâneca eul liric pana când am vărsat haos pe foaie, si s-a manifestat in profunzimi de vers... Versurile au fost scrise, de data asta, pe ceva relativ diferit... Ca in memoria pierduta a zilei de 5 noimebrie, asa zisa "Ziua Anarhiei", ziua lui Guy Fawkes, aceste glazurari orgasmice s-au produs pe crescendo-ul de dupa 11:00, din Uvertura 1812 a lui Tchaikovsky.
Un miros pervers de ars, Îmi gonește pe pervaz. Aud gemete de toba Intr-o orchestra ambulanta Patruzand de după geam. Curios, mă fălesc pe la verandă… Si observ un peisaj romantic, afară… Niște artiștii creează. Vad o sculptura pictata, Parca zici ca e o clădire asediata Formele-i izvorăsc - e o femeie! Ca din flacari, ii iese, luminos, soldul, Rotund, înconjurând focul, Si ca niște arse scânduri-i sare corpul Iar mai sus, doua voluptoase mase remarc, Ca niște explozii, maronii ca un castan… Nuanțele-mi zburda printre ochi! Pe repede înainte, izvoreste femeia asta, Ca din flăcările iadului, un demon orgasmic! Iar intr-un colt, din salopete, niște mascați Fac amor cu câteva instrumente Si urla, si parca rag "sopranele": „Păcatul e simpla falsa existenta a păcatului!” Iar eu, zâmbind din foișor, Melancolic, melodios, rostesc: „Tu, dulce anarhie!” Incet, dansul progresează Si noaptea-mi succede-n terasa. Constant, aud niște răgete – chitarele, Si mici combustii – tobele, Iar pe nocturn, statuia e… divina! Creste, si sunetele cresc in crescendo, Toate simturile placerii-mi vibreaza Caci, jos, peste veranda… Explodează parlamentul. Ma gadila pasiv urletele Si ma hipnotizeaza nuantele, purpuriile Statuia-i terminata, si succed „artificile” Auzul mi-l glazurează tunurile… Iar eu nebuneste dansez, Si zambesc, zambesc: „Oh tu, dulce anarhie!”
Uite ca, anul trecut, astazi, faceam prima postare in acest sanctuar virtual si emotional... De atunci pana astazi, s-au produs schimbari in mine, ca persoana, cum cred ca se produc, cel putin la un nivel mai mult sau mai putin palpabil, in orice individualist...
Chit ca am spus ca o sa incerc sa nu ma implic prea mult si prea personal in el, am vazut ca, in ciuda faptului ca nu am avut cea mai mare audienta posibila, odata ce vezi ca exista oameni acolo ce se delecteaza cu ceea ce scrii, gandesti, canti (in concluzie, cu ceea ce creezi), sentimentul este pur si simplu euforic. Nikola Tesla, om de stiinta sau nu, avea un citat ce se potriveste foarte mult in ceea ce priveste creatia poetica sau artistica : "Nu cred ca este o emotia mai mare decat aceea simtita de inventator cand vede ceva creatie a mintii sale desfasurandu-se in succes... Asemenea emotii fac un om sa uite orice: mancare, somn, prieteni, iubire, tot..." (ORIGINAL: “I do not think there is any thrill that can go through the human heart like that felt by the inventor as he sees some creation of the brain unfolding to success . . . Such emotions make a man forget food, sleep, friends, love, everything.”)
Acelasi sentiment il experimenteaza un artist, cand vede o creatie a sa mergand catre sucess... Cel putin eu o vad in maniera asta. Si de asta o fac, asta si faptul ca pur si simplu iubesc sa fac lucrul respectiv, procesul.
Poate un blog cu o suta - trei sute de cititori nu este exact faima lui Da Vinci, dar inceputul catre a implini un vis/vise existential/existentiale trebuia sa isi gaseasca radacinile undeva, iar eu sunt satisfacut, gandindu-ma, poate intr-un mod putin arogant, ca ceea ce fac acum, pasiunile si iubirile pe care le dezvolt, ma vor ajuta in a atinge ceva mai maret de atat.
Acestea fiind zise, vreau sa multumesc va multumesc voua, cititorilor si "abondatilor" acestor cioturi... Atat pentru faptul ca ma incurajati constant cu simpla cifra ce imi apare in coltul ecranului, palpaind pe briza electronica a monitorului, cat si pentru faptul ca nu faceti parte din turma oilor stereotipizate ce ratacesc in societatea majoritara si-n conceptul de normalitate ("Normalitatea e o iluzie... Ce e normal pentru paianjan este haos pentru musca"). Va multumesc, va multumesc pentru ca luati placere din a va plimba simturile peste "profunzimile" mele, si ca imi tolerati "perversitatea" mea originala pe care o iubesc si o hranesc in adancurile indentitatii mele.
Cum spuneam acum cateva luni: suntem noi, si sunt ei.
Fara alte fragmentari, o sa fac ceva ce nu am mai facut de mult... O scriu o Miercurea Muzicala, articolul jalnic (va rog nu cititi prima postare) cu care am inceput blogul, si l-am dus la ceva mai mult de atat dealungul vremii...
MIERCUREA MUZICALA EPISODUL 23
EXPERIMENTAL/ AVANT GARDE ROCK
Muzica Avant Garde sau muzica experimentala in general este un subiect foarte delicat si greu de abordat, motivul pentru care si sunt tentat sa il adopt in articolul asta.
Tehnic vorbind, rock-ul experimental este un tip de muzica bazat pe rock ce ... experimenteaza cu elemente de baza ale genului, adesea impingandu-le peste limitele compozitiei clasice,si creand un sunet mult mai controvers, mult mai greu de digerat, si , de ce nu, "mult mai greu de fluierat".
Adesea, muzicienii acestui gen/genuri/concept vor folosi masuri mult mai diversificate, acordajele putand sa fie neobisnuite, cat si armonia in general, stilul , prozodia versurilor , stilul in care canta, etc etc.
De asemenea, datorita faptului ca este greu sa categorizezi artistii genului respectiv, unii critici se pot certa pe apartenenta diferitelor trupe la termenul de Avant Garde...
In concluzie, este un gen pur si simplu greu de explicat... Asa ca de ce sa ma mai afund in termeni si denumiri si fragmentari, cand pot sa pun pur si simplu muzica?
O sa incep cu cel mai cunoscut compozitor Avant Garde,Frank Zappa, si oamenii legati de el si de cariera lui.
Daca ati fost complet repusati de acest sunet genial, luati-va calea altundeva si lasati articolul asta in treaba lui.
Pentru mine, Zappa a fost pur si simplu un individ care a luat niste instrumente, si a realizat ca putea sa isi creeze propria persoana muzicala prin a satisface necesitatea negraita a umanitatii pentru un gen nu neaparat psihedelic, ci pur si simplu CIUDAT. Avant Garde? Pot pune termenul asta pe multi artistii, insa nu pot sa spun eu ce este inaintea timpului sau si ce nu este. Pot totusi sa spun ca in loc de a crea hituri, Zappa a experimentat, a facut lucruri noi, si unele au prins intr-un public relativ larg, surprinzator. Fara a fugi in jurul cozii, pot spune ca a experimentat.
Frank a si compus Rock, Jazz, muzica clasica. Cariera lui muzicala a inceput cu percutia, cantand tobe in diverse trupe de Rhythm And Blues si Blues in timpul adolescentei. Mai tarziu, a adoptat chitara electrica.
De asemenea, tot in timpul anilor adolescentini, si-a manifestat un interes pentru diversi compozitori clasici, etc etc.
Lasand inceputurile la o parte, muzica lui area si o nuanta comica, dupa cum se vede din piesa de mai sus(probabil de aici se gaseste si inceputul "Comedy/Satirical Rock"-ului). Versurile lui Zappa variaza de la perversitatea si absurditate completa la mesaje ironice ceva mai relevante...
Acest personaj, cand nu compunea piese despre libertate si sex anal(gluma trasa de par, scuze adanc...Totusi, Zappa a spus ca nu militeaza sexul neprotejat, si cel mai protejat sex dintre toate, cel mentionat mai in urma...Ha...Ha....Ha...Hahah....), supara tot felul de indivizi precum John Lennon ( http://www.youtube.com/watch?v=K1cx-Q88cxw ) si milita diverse profunzimi... "Muzica e mereu un comentariu pe societate" - Frank Zappa. Ca o intrebare , ca sa leg articolul de comentariul de anivesare: daca muzica experimantala, "ciudata", este si ea un comenatriu pe societate, atunci de ce incercam sa ne insusim mereu iluzia de "normal"? Pentru ca este la indemana sa o facem. Zappa a aceptat faptul ca normalitatea este, daca nu o iluzie, un lucru extrem de plictisitor. Pentru asta, pe langa alte motive, scriu despre el aici
As mai spune, in alt fel... Daca vrei esenta "psihedeliei" si a muzicii art-rock/exprimentale, trebuie sa incepi sa gandesti precum Frank, cel putin din unele perspective. ... Acepta faptul ca normalitatea e o iluzie, si ca, in final, umanitatea are o doza sanatoasa de nebunie, ciudatenie, necontroversitate ereditara pe care o trebuie acepta si folosi in avantajul sau
Astfel, arta. Imagineaza-ti ca esti un extraterestru ce nu a mai auzit de conceptul de creatie artistica in viata lui nepamanteasca. Acum viziteaza pamantul. Exact.
O sa te intorci fugind pamantul, sau o sa te lepezi pentru a pica in transa omenirii?
Inapoi la oile noastre... Inca ceva ciudat: Frank nu se droga.
Zappa a cantat cu unii oameni pe care s-ar putea sa ii recunoasteti: Steve Vai, Terry Bozzio, The Mothers... Uitati inca cateva intinderi de timp cu ritm si armonie:
In continuare , o sa ma leg de tobosarul lui Frank Zappa, Terry Bozzio. Pentru ca nu vreau sa ma lungesc pe detalii si detalii, las numai piesele...
Totusi, un lucru particular si interesant despre stilul lui Terry este faptul ca, chit ca este in general in tobosar bun, si poate crea multe lucruri interesante folosind numai un set de cateva bucati, el vede setul de tobe ca pe o insiruire de note... Este inconjurat de foarte multe elemente de percutie pentru ca, pentru el, fiecare toba este, in integritatea ei, un sunet. E si el lunatic...
Captain Beefheart...
Capitanu' asta... Nascut Don Glen Vliet , a cantat Blues, Rock Psychedelic, Free Jazz, Spoken Word, Outsider... Totusi, din nou, e cunoscut pentru cateva elemente.
Era un caracter la fel de dubios ca Zappa. Tinea un control aproape totalitarist asupra instrumentistilor sai, si canta la diverse instrumente de aer. Pe langa asta, mintea MEREU despre viata sa. Cand s-a vazut in pericol de a nu atinge faima, a compus si cateva albume ceva mai comerciale, pentru care a fost ironizat si "desecat" de diversi critci...
Una peste alta, Don Glen Vliet si "Trupa lui magica" au creat cateva piese interesante, unele mai controverse ca altele... Au fost respinsi si de MTV pentru o anumita piesa... Motivul fiind ca era mult prea...- ati ghicit, "CIUDATA"!
Toata astea fiind zise, au influentat urmatorul individ de pe lista, nimeni altul decat... Tom Waits.
Oh, Tom Waits. Cate sunt de zis aici.
Daniel Durchholz descrie vocea lui Tom Waits "like it was soaked in a vat of bourbon, left hanging in the smokehouse for a few months, and then taken outside and run over with a car."
Waits a fost genul de persoana ce a inceput in muzica fara nici un fel de avantaj. A invat sa cante la pian singur in apartamentul vecinului sau, si si-a incercat norocul in showbiz, cariera sa incepand cu profesia de portar la un club, plin de "stele cazatoare". Influentele sale, incluzand artisti precum Bob Dylan, Lord Buckley, Jack Kerouac, Louis Armstrong, Howlin' Wolf, Charles Bukowski , si mai tarziu Captain Beefheart, au dus la formarea unui stil bazat pe Blues, Jazz, si stereotipul ala, timpul pe jumatate beat din bar cantand simfonii la un pian si spunand chestii complet neadecvate...
In final, toul peste altul, a iesit o masa indiosincratica si experientala. Nu neaparat datorita partii instrumentale, ci datorita persoanei sale, caracterului sau , versurilor descriind de multe ori scene urbane, grotesti si caricaturale, prin vocea sa atipica si imprimata in istorie.
In concluzie, subiectivitatea este peste tot... Si nebunia, nonconformismul, dus putin mai departe, poate sa creeze o amprenta mult mai puternica pe scena showbiz-ului si, respectiv, a societatii, decat mi-as imagina initial. Dar cel mai mult, muzica are o amprenta pe tine, cand o simti, si cand simti ca traieste.
Am scris si am mentionat pe blog-ul asta atatea genuri diferite, atatea miscari artistice muzicale, atatea lucruri... O concluzie personala este faptul ca muzica este un muzeu imens. Daca te uiti la un singur tablou constant, non-stop, pierzi.
Cu astea, va spun noapte buna, si la multi ani blog-ului, din partea tipului care-l scrie.... Ca na...
- David A. Marin, "Tobosarul".
Deci sentimentul este oarecum asemanator de fiecare data, cu mici variatii si averse poetice... Motivul principal fiind faptul ca trimit versuri in eter cand sunt calde, tocmai scoase din cuptor, la orele acestea numai adecvate pentru digestia artei... Le las aici, pentru savurat.
...Piesa pe care am gasit-o cu un ranjet, si pe care mi-am potrivit spiritual scrierea:
De obicei incep cu un mesaj inspirat, de introducere... Dar acum iau ragaz. Nu de alta, dar las si eul sa pluteasca in neant, il trag mai tarziu de maneca din nou... Momentan, se relaxeaza in eter... Doar dupa doza de inspiratie nocturna, desigur.
Ca de obicei, cititi cu piesa pe spate...
Colindând pe valuri seci, Repetându-se in veci… Calatorul pustiu si obosit, Sub cerul colorat in gri… Printre brize, date-n chin, P-un ocean, d-un incolor însorit… Brusc, simte c-un gând i-a fost șterpelit, Dar emoția prelinge, nu l-a părăsit… Căuta, si căuta ce i-a dat asta de simțit… Caci sursa, pentru un moment, a pălit… Iar frica l-a împietrit… Însa acel lucru a găsit. Si ii dădea mult de iubit…
Temptatie, temptatie, Sau o fi dragoste? Obsesie, obsesie… Simte un fior seducător, Si vrea sa fie mai bun… … La a fi rău…
Constant si etern, Asa contempleaza, Poate chiar viseaza… Cu o mana pe falern, Si alta pe cârmă, Ca sa nu adoarmă La lovitura apei pe corabie Precum un puls de vrabie…
Fanteziile ii fura mințile, Sau i le câștiga înapoi? Mereu, p’punte, merge printre oi… (Însa, da, niciodată-n turma…) Si se învârte, nesufleteste, ca un butoi… Uneori, austru, la babord privește… Însa, depar’,peste bord, eul ii plutește…
Calatorul obosit, Cu ochii roșii, însetați… Sclipind involuntar in soare, Afara e fierbinte, dar sudoarea-i rece… Ca un strigoi pare… Si se rotește, Se rotește… Si dorește… Oh, si ce mai dorește…!
Uite, calatorul saltă! Are fiori pe piele, deodată! Prin ochean, o insula s’vestește… Si el simțe riscul fugar, cavalareste… Si-si simte spiritul înapoi acasă! Si inainte cârmuiește, Si inainte zâmbește… Rade si chicotește… Mateloților le urla „Vâslește!” Si de insula se indragosteste...
Dar!... Ajuns la coasta, iluzia dispare… Se trezește, si putin moare… Insula nu este. „Doar Fata Morgana…” Calatorul îngâna… Si întoarce de cârma… Pe lentila de ochean reda o lacrima, Si suspina roșu, far-de cratima…
...Calatorul pustiu si obosit... Ia o gura de falern... Si corabia intoarce in eter...
- David A. Marin, tobosarul Eul meu liric, in noaptea asta, a fost relativ bine-dispus. Dupa cateva pahare spirituale, l-a trasnit inspiratia nocturna, asa ca, pentru a-l cinsti, m-am gandit sa le impartasesc chiar acum... Ca de regula, cititi versurile cu piesa pe spate, pentru experienta completa...
Sub întunericul dens s’instelelat Intins p’verzuia pajiste de iarba, relaxat Cerul coborându-ti pe piept apăsat, Atât de zdrobitor incat vezi o stea Făcând dragoste lan’ o gaura Si atat de zdrobitor incat vezi Ca nu e Luceafărul. Ci doar Neptun, lăcrimând împrejurul…
Acum, zgârie rana deschisa, Vezi sângele curgând, Mânjește-l, fluxul se retrage! E mai roșu ca cel mai scump rubin. Cel mai departe de orice chin… Zâmbește-i, caci sie, Mai bine sa -ti modulezi propria cicatrice!
Curge emoția unui gând puternic, Departe, depar’ de smernic. Prinzându-ti neuronii si udând sinapsele, Ca visu’ erotic a’ unui fugarnic…
Tensiunea iti prinde marginile, goleste casele… Tensiunea, aproape ca niste maini întruchipata, iti inconjuara capul… Tensiunea, ca-un tsunami, răcnind peste tine, iți uda parul… Simti forta, ceva fizica, aruncandu-te pe spate Simte nefragmentat valul Aducandu-ti, in armura, calul, Si imparte apa mai ceva ca Moise! Si treci, si TRECI! printre zidurile acvatice Printre algele narcotice… Imbratisat de fanteziile orgasmice… Uitandu-te numai in fata. Unde iti sta tortul pe masa.
Din momentul aceasta, mult dupa apus, Tot ce face o drăgăstoasa succubus In ochii mei, va fi arta.
Toate atingerile ei, ca din intamplare,
Toate "jocurile mentale",
Toate miscarile "sacrilegiale"...
Si am trecut de la a doua la intai, Caci figura s-a prăpădit pe panta… Pe panta cerului, ce pare artifical, Sovaind, ca o opera de arta, superficial...
Sunt un om, si sunt adevărat, Si nu sunt nici biblic curat! Sunt un om, si sunt gri, Nu sunt rau, nu sunt nici bine, Nu pentru tine… Caci eu vad ceva ce tu vezi altceva. Oare e irelevant? Totuși, pana si un înger întunecat, Va salva un catelus de la înecat. Si pana si un preot îndurerat, Va apăsa pe trăgaci in momentul culminant!
Si poate urli ca nu am dreptate in a mea filozofie… Dar dai unui om capabil o sticla de alcool Si un cer plin cu stele Si daca e in el un aer izbânditor, Va deveni propriul ganditor, Pentru prezent si pentru toate momentele din viitor. Poate chiar va spune ca: "Noaptea e obscen de neagra Incat poetul minte ca e instelata. Insa, cat de negru o-i vedea eu acum cerul, Universul tot va straluci ca pastelul."
