Versetele Arogantei: 21. Ambasadorul Asmodeu

                -David A. Marin, tobosarul.
Uite ca si in distragerea realitatii am gasit un moment ce ma trage mai mult in fictiunea care pare mult mai reala, sau in realitatea ce pare fictiune, si ma energizeaza sa scriu balada asta mai aprofundata, nu numai versurile ce-mi venisera spontan in cap...

Asa, ca din rutina, puteti citi piesa pe doua piese complet diferite... Adica, mi se pare normal...

Mesajul ramane acelasi, atmosfera se schimba semnificativ de la coloana... Admit , totusi, ca ideea mi-a venit pe a doua piesa, in ciuda bizaritatii.

"Si spune-mi,draga

Ai privi lumea arzând

Daca ti-as da cel mai bun loc din sala?”

Asa spunea ironic  Ambasadorul Asmodeu,in costumul sau cusut din flacari,

Facut de ai infernului tabacari

Si buzele lui zambeau amare

Ale ei, terifiate dar seducatoare.

Si asa ii servi ei dulce ceaiul,

Astepand pe Lucian sa aduca paiul

In pestera negra, rosie, in foc, in frig,

Mitica,

Sub  regnul negrului de crai,

Aducand cu el stele „pagane” in alai.

Recea mana  a lui Hades

Mangaia a lui Cerberus fildes.

Pe sub masa, tremurând

Ii arunca capului trei

Un biscuite de pamant.

„Iarasi cu cainele ala infernal?”

Rosti Persephone, fluturandu-si parul.

„De ce am luat-o de nevasta…”

Contempla nostalgic zeu’.

De pe scaunul din frunte,

Odin radea si vestea,

Feeric, Hel ii cinsti cu un pahar,

In timp ce voluptoasa Freya mied degusta.

De la scaunul opus,

Discreta voce a Ambasadorului Asmodeu

Ii se infigea lin prin ale ei coapse si timpane,

Urmata de o excitata rece sudoare.

Loki arunc-o minge de foc către-ui  Odin camasa de zale,

Dar Ambasadorul serios si solidificat lătra:

„Fi-ti civilizați! Suntem zei, nu predicatori!”

Si-zbucnira rasete-n plansete.

Lucian era alb de zapda, coarnele nu le purta,

Ochii sai erau rubinii dar tot atragatori

Iar catifeaua tuxedo-ului mirosea a violete

Furase parfumul de la o anumita Christina

Ce, in colt, o rochie satina.

Fetiscana Asmodeului era frageda si curba, era atrasa,

Eleganta si tot speriata,

Ochii ei erau lacuiti de prezenta apei

Si pielea de pe „suflet” se granula de la emoție

„Demonule!”  se întoarse ea către Lucian,

„Prefer Sir Lucifer”, retorta el roșiatic,

„A fost favorul reginei”, continua sadornic.

Lacrimi reci si pufoase ii luceau rujul de pe buze.

Dar asmodeul  ragi si rase.

Aratand spre locul reginei pacatoase,

Jucand poker cu conducatori si conducatoare vantoase. 

Fata inrosi,

Si, ca prin minune, peisajul fiind atat de absurd, zambi.

Lucian, fugi la pas sanatos, salva o succubi de la flirtul penibil al lui Thor.

Iar Ambasadorul ridica o halba si vorbi intr-un ecou circular, de nimicie gol:

„Ne reunim aici ca sa oprim ce are sa fie razboiul Ragnarok, pentru fratii nostrii nordici…”

Se facu tacere

La alta masa,sanii superbei Afroditei cunoscura in final zacere. 

„…Si pe langa asta, vreau sa recit…

Iubirea nu poate fi impura,

Cat timp, daca pleaca,

Lasa o fisura,

Nu poate fi impura”

Arata el spre Shakespeare si Doamna Bruna,

„Si daca e, atunci e cea mai dulce minciuna”

Ambasadorul  se-nclina, in genunchi, in fata ei,

Fata deveni eterna când in extaz a spus „DA!”,

Si urlete de fericire izbucniră in acest nivel,

Asadar, atunci, cea mai sfânta uniune

Se făcu in „infern”.

Ea se ineca cu asmodeului buze sedative,

Cum te inceci cu sucul dulce al unei nectarine,

Si el se ineca cu gustul atractiv si punctat,

Al unui tort cu lamaie sacadat. 

"Short and profound comments about movies": The Prestige

 Comentariu realizat de David A. Marin, tobosarul.

Da, acest film m-a impresionat, dar totuși o sa încerc sa fiu cat de obiectiv pot… si probabil voi esua. Din acest fapt in sine poate, unii dintre voi, o sa notați ca e un film bun.

Un lucru ce poate acest comentariu are in comun cu filmul este ca are posibilitatea de a va face curiosi si a va convinge ca ori este un film mai bun decat ati crezut initial, ori merita vazut daca nu l-ati vazut. Totusi, filmul starneste sentimentul de curiozitate MULT, MULT, MULT mai bine.

Christopher Nolan, Jonathan Nolan si Christopher Priest, scriitorul carti pe care filmul se bazeaza, fac o treaba geniala in a crea o opera. Totuși, aici voi vorbi despre partea filmului, nu a cârtii, pe care nu am citit-o.

Intr-adevăr, este o opera cinematografica. Felul in care este scrisa, cat si montajul si ambiguitatea putin mai mare decât in general(când vine vorba de filme de acest gen) determina suspansul si elementul principal ce te face sa te uiți la film fara sa te miști de la început pana la capăt.

La început, crezi ca este necesar sa nu uiți si sa iei in considere fiecare detaliu, auzind ca filmul este greu si necesita atenție(ceea ce este adevărat), iar când lucrurile se leagă si tu ești pe cale sa te relaxezi mai mult, apare plot-twist-urile iminente de la final ce schimba totul.

Faptul ca scenele nu sunt in ordine, facandu-se tranziția diferitelor momente ale povestii de-lungul duratei filmului, este unul dintre factorii principali al efectului de suspans si atmosfera – foarte, foarte important.

Pe langa partea aceasta relativ tehnica ce tine de talentul si iscusința de a scrie, a regiza si alte lucruri ce țin de film, avem povestea si filozofia iminenta.

Pentru ca nu am intenția sa scriu un comentariu pe toata acțiunea, pentru indivizi ce au văzut filmul; nu pot sa analizez totul in parte.  Asta face cel ce a vazut filmul, s-a gandit ceva la el, si si-a facut propria idee. Daca vreți cronici pentru întreaga acțiune, rareori fac asta, si sunt alții care poate le fac mai bine decât mine.

Ceea ce pot sa spun este ca, pe langa fluiditatea sa, nici “nec plus ultra”, dar foarte slefuita, este faptul ca arata o morala, in orice caz. In primul rand,personajele evoluează(chit ca, da, intr-un fel inedit si ciudat), normal, altfel nu poate reiese mesajul de final la fel de bine. Vorbește de sacrificiu, risc, consecința, si daca merita sa facem unele lucruri doar pentru a atinge o victorie, chit ca este interioara sau exterioara. Vorbeste de gelozie. Vorbeste de repercursiunile imense a unui lucru ce, pur si simplu, a „iesit din mana”. Cum o competiție prietenoasa devine o rivalitate, si tot așa. Vorbește de obsesie, sau, mai exact, de extrema obsesiei, o extrema a unei extreme, ca urmare, filmul fiind extrem de perturbator. Vorbește, de asemenea, si de drama persoanelor pe care le(sau ei) afectam(sau le afectează) in aceasta cursa a noastră(sau a lor).

De asemenea, mai subliniază ca știința dusa la un punct poate părea magie. Intr-un fel sau altul, este, aici putând fi dusa o alta discuție pe diferențele si similaritatile dintre SF si Fantasy.

Este un film ce vorbește de foarte multe lucruri, insa se poate lua o morala pentru fiecare individ in parte(asta daca individual il intelege), ca urmare verdictul meu este de un 9 din 10, chit ca nu sunt intitulat sa il dau. 

Da, da, desigur, este un verdict simbolic, as merge inainte sa ii dau un 10, dar altfel nu as mai avea credibilitate ca si „critic”… Chit ca, nu ma consider critic. Iau filmele ce imi plac si spun de ce mi-au placut. Insa nu spun de ce nu mi-au placut unele filme.  Faptul ca imi este greu sa fiu obiectiv in aceste mici „cronici” ma diferențiază pe mine de un critic. As putea sa insir ca "are elemente comerciale", este o corcitura intre ceva profund si ceva comercial...Insa, in adevar, este o fiertura foarte buna intre anumite elemente comerciale si profunzimea lui persoanala, relevanta pentru audienta daca stiu cum sa guste filmul.

Sunt sigur ca daca as avea o experienta diferita in domeniu as putea sa adaug si sa punctez multe esecuri ale filmului, dar imi este greu in situatia unde sunt. In general, pentru toate filmele pe care chiar le plac.

Mi-ar fi usor si convenient sa deschid o pagina de internet si sa caut defectele acestui film, critici mai negative pe care sa le copiez, dar nu o sa fac asta.

Intr-un fel sau altul, acest review este o reclama la film. Realizez lucrul acesta. Insa mi se pare un lucru onorabil sa imi exprim cateva opinii despre un film pe care il vad drag, si cu ocazia asta sa trag un cititor in a-l vedea sau in a-l vedea diferit.

Totusi, o sa zic un lucru. Metafora este mister. Sunt in spatele filmului, probabil, metafore mult mai mari decat simpla povestea familiara pe care o ai dupa ce l-ai vazut. Si acele metafore spun mult mai mult, si te fac sa gandesti la ceva mult mai mare. Simpla posibilitate de a gasi in tine o metafora imensa pentru actiunea filmului, relevanta in viata ta, spune ca este unul de excepție. In interpretarea mea, desigur. Incurajez pe oricine sa aiba o interpretare diferita asupra oricarei piese de arta.

Watch closely. Not so you might understand, but so you might find a whole new meaning in yourself. Same for every work of art, a little "commercialized" or not.

A, da, si are, cum am zis, o distributie gustoasa, partea de actorie fiind delicioasa, in orice caz… la fel de delicioasa ca Scarlett Johansson.

P.S.: Da, coloana sonora este foarte potrivita pentru genul asta. Am gasit un clip pe vastele "internetzuri" cu piesa principala data putin pe slow-motion... Rezultatul a fost terifiant. 

Versetele Arogantei: 20. Restaurant

Versetul a fost scris pe multiple piese, si simt nevoia, macar asa, subtila, de a le pune pe amandoua aici... Ca sa fie mai interactiv, cititi-l pe oricare dintre ele...

Eterna desconcentrare a vieții care-mi ești,

Anunța-mă daca ai inteles, tu, cel ce citești,

Caci eu sunt relativ deconcentrat, vezi tu, creatura ce gândești,

Sper ca poți spune ca poți rosti ca ai in tine abilitatea sa iubești,

Am lungit-o pentru mastura.

Printre versuri am mai dat o tura.

Ding!

Ti-as da directile către locul unde salasluiesc,

Însa rotativul sistem al instrucției nu te invata mai presus de un simplu compas,

Caci societatea e un zid si cărămizile sunt ținute la depărtare de astrocompas.

Caci când una scăpa…

Si daca știe pe unde sa meargă…

Atunci celelalte vor urma…

Si zidul se va darama.

Iti induce clar ca a gândi cu adevărat e periculos, cu o voce de bas.

In orice caz…

Ding!

Draga eterna deconcentrare a vieții care-mi esti,

Carlin spunea ca

Batranii merg la biserica sa se pregătească pentru examenul final,

Mulțumesc,

Caci nădăjduiesc ca pentru mine e mai mult,

Eventual cu ceva tumult,

Intr-un fel pozitiv,

Deci fara tumult negativ.

Caci as putea sa stau in soare,

Sa impusc sau sa subjug o dresoare,

Si sa mă inund in faima,

Când voi elibera o leoaica.

Uneori, gândul imi surâde.

O fi doar de la ale minților cascade.

Ding!

Ceasul ma întreabă ce visez.

Visez sa pot mereu visa,

Si visele sa nu ramana doar agata.

Uneori, visez ca omenirea sa se trezească!

Si coruptia perena sa putrezeasca.

Un nebun pe nume Charles Mason,

E mai inteligent pentru ca recunoaste ca e prost?

Sau pentru ca realizeaza ca a recunoaste ca este destept

L-ar face si mai dement?

Viata e o masa de prafuri si stele...

Apa.

Aer.

Copaci.

…Animale.

Unele mai si gandesc.

Poate ca, intr-un final, pe sine se gasesc...

Ding!

A sunat a 3-a oara clopotul…

Eu am numarul 4 întrutotul…

Ma duc sa imi iau portia…

Imi serveste inspiratia…

Restaurantul unei galaxii indepartate..

Ca asa sunt, defapt, toate…

Am insirat si eu retete,

Poate vrea leoaica, pe dresoare nu o servim,

Pentru „oi” nu gatim…

Ding!

Urmează-ti calea spre masă …

Pentru unii o sa aiba otravă.

Dar si cel intunecat tacâm

Iti poate da cel mai luminat gust.

Suntem noi, si sunt ei. Nu exista calea de mijloc(poate doar un substitut instabil).

(Blog-ul nu se mai muta)

...Obisnuiam sa fiu timid si introvertit cand eram mai mic(nu ca nu as mai avea parti de genul asta. E o diferenta intre a fi introvertit si a fi relativ mai inchis cand situatia nu iti cere sa fii deschis), dar crescand si inca crescand intr-o zona plina de persoane artistice si relativ importante, sau doar persoanele din viata de zi cu zi, am invatat ca daca asculti lucrurile potrivite si vorbesti cand momentul e potrivit(cum spunea Hemingway: "I learn a lot from listening. Most people never listen), oamenii o sa ma vada mai mult decat un adolescent normal, stereotipic, si, ca urmare, o sa ma trateze diferit, eu castigand un avantaj prin faptul ca ies in evidenta, nu sunt ca ceilalti, - acesta fiind printre primii pasi in a deveni cineva in viata mea, inca din perioada tineretii in care ma aflu. A iesi in evidenta, - a fi placut, - oamenii sa vrea si sa astepta cu nerabdare sa te vada, - a spune lucrul potrivit, - sigur, toate aceste lucruri au nevoie de un nivel de inteligenta, o bucatica de cultura, si iscusinta unui orator. In linia de munca pe care vreau sa o urmez, acest lucru este imperativ. Cum ar spunea americanul, "peoples skill". 

Si dupaia mai vine pe mine cineva, spunandu-mi ca, citez, "in lumea asta ****** in care traim o sa spuna ca doar 'faci pe desteptul', si prietenii tai o sa iti ia apararea". 

Aici nu vorbim de adolescenti ignoranti din clasa a 8-a, din liceu' unde ma aflu. 

Aici vorbim de persoane adevarate.

Sau… Intradevar, e greu sa definesti “persoane adevarate”, daaar…. Vorbim de persoane din cariera si lumea pe care vrei sa o urmezi. Cum spunea Zuckerberg, “Nu poti sa iti faci 50 de milioane de prieteni fara cativa inamici”. Dar, in final, e mai bine sa fi cunoscut de multi si urat de o portiune decat irelevant la amandoua partile.

Lasa-I sa rada.

O sa ajunga cu un job pe care il urasc, nu o sa faca nimic cu viata lor, si o sa moara nefericiti si cu nimic ce sa lase in urma.

Poate nu o sa reusesc sa fac ceva atat de maret, insa voi trai incercand sa o fac.

Aroganta e un lucru pozitiv sau necesar atat timp cat destule persoane inteligente pot sa iti confirme dreptul de a o avea, si , chiar si asa, aroganta, - in ciuda opiniei religioase si altor ideologii mai inchise, se poate doza.

Si, cu tot respectul(chit ca nu am prea mult respect pentru “ei”, - prin “ei” referindu-ma la categoria legata de ignoranta, ce are putea fi reprezentata prin “adolescentii ignoranti de a 8-a”, plus, cum ar spune Don Corleone: “Respect is earned, not given. These people did nothing to win my respect”), din unele perspective, si stim toti de ce perspective vorbim.

In ciuda oricarui lucru pe care ei o s ail spuna, viata este o notiune ce o sa separe persoanele diferite de “turma de oi”. Si, din noi, toti stim unde “ei” se incadreaza.

Daca esti de partea “oilor”, “adolecentilor stereotipici”(atat cu varsta fizica de 14-15 ani cat si 30… Unii raman adolescent stereotipici si la sfarsitul vietii), atunci nu incerca sa fi prieten si cu ceilalti, categoriile mai superioare din “perspectivele” la care ma refer.

Nu poti fi pozitiv atat cu “ei” cat si cu “noi”. Poti sa te preface ca le esti prieten, cum o persoana inteligenta si insetata ar putea face… Doar ca sa ii dai peste cap mai tarziu in viata. Timpul o sa treaca. Decenii ,chiar. Dar lucrurile ce nu au fost iertate sunt tinute minte de persoanele de genul asta, si, la momentul potrivit, o sa loveasca. Nu fizic, ci psihic.

...Iar satisfacatia pe care o ai vazandu-le fetele cand realizeaza ca nu, nu "faci pe desteptul", si, spre deosebire  de ei, chiar esti destept, satisfactia vazand ca , undeva, in adancul lor, realizeaza asta, este un lucru negativ ce te balanseaza pe scara gri ce este personalitatea mea si a “noastra”.

Cine a vazut peste metafora intelege ce vreau sa spun.

Eu cred ca persoanele sunt gri.. Nu exista personajul pozitiv perfect, nici cel complet negativ. Nici un satanist nu poate face mereu rau, va avea o scapare involuntara in care va face bine, - pentru ca natura omului il face balansat…

Inca din inceputul vietii alegi ce persoana vrei sa fi… Una buna, una rea. Nu vei putea fi extrema niciodata, indifferent de natura ei. Insa vei putea sa te incline spre o parte sau alta. Una intelectuala, una ignoranta, si tot asa…

In principiu, concluzia e simpla.

Suntem noi, si sunt ei. Nu exista calea de mijloc.

Fa-ti alegerea sa urmeaza-ti calea.

Us and them.

Versetele Arogantei: 19. Fugarul

         -  David A. Marin, "tobosarul".

Scuzati-mi inactivitatea...
Am o explicatie...
Plus "starea de vara", incet incet, intrand in mine.

With no further a-due...
Read it with the song playing, for the sake of the full experience.

Conturand pe geam, scuipandu-mi pe birou…

Un fulger zgomotos, albastru, si taios…

Penita surazand la auzul unui gand…

O miscare.

Iar personajul ce in realitate e altcineva…

Moare.

Dupa o mica scurzatura de sudoare…

Si un zambet cu amploare.

De pe o fila, iese sau se stinge viata…

Eu ma pierd cu prindoare…

Sau, conturandu-mi-se in fata, scuipandu-mi pe birou…

O viziune. O relatare.

Pentru unii, o viata e suficient…

Insa eu, eu scap…

Sunt un fugar.

O imagine pe monitor.

Un buton. O intriga.

Sau…

O fila miscata dintr-o carte…

O scena de sex, o absolutizare.

Un personaj.

Uneori, sunt eu.

Sau...
O bataie. Mergand in univers.
In spatele unui set, lovind unde fara stres.

Nu e ceva inocent…

O adictie, cu mine adiacent…

Cum poti castiga un joc…

Cand eu controlez regulile?

In alta lume…

Sunt nimeni.

Sau cineva.

In lumea asta…

Sunt altcineva.

Oricum, o persoana pe care o plac…

In alta lume, poti fi orice,

Cu mai multe,

Totul in acelasi timp.

Ucigas.

"Curtezana" la bordel.

Canteretul de la curte, curtand-o pe fica reginei…

Respectivul ce apasa tragaciul…

Cel ce curata Pamantul.

Salvarea.

Sau moartea.

Sau gri.

Totul se invarte…

Cercuri mici, plapande…

Nu spun ca realul e complicat…

Insa fictivul pare mai adevarat.

E un paradox ca ceea ce nu exista fizic…

Are un efect imens, profund si metafizic…

Nimeni nu spune ca nu traiesc realul..

Insa fara alte vieti…

Viata asta de aici e fragila…

Altfel, e ca un arici.

Iar lumea asta, neagra sau alba,

Rotindu-se constant…

Un minuscul punct, in mana ta, si a universului savant…

E multa prea mica.

Adeseori trista.

Asa ca ma intorc…

Peste birou sare un fulger.

Tunetul rasuna…

Insa sunt plecat.

In fila.

In monitor.
In sunet. 
In "amplificator".

„Hello.

It’s fine.

We've been expecting you.

Sir… M’lord… Your Grace… What will it be today?”

"Vinerea Muzicala" - John Henry "Bonzo" Bonham!

In doar cateva minute, o sa sara ceasu' la fix, 00, si o sa fie ziua lui Bonzo.

Poate unii se intreaba de ce aleg sa serbez aceasta zi, sa scriu despre aceasta persoana atat de inflacarat si sa ii atribui postarea.
Motivul pentru care fac asta este faptul ca, in opinia mea, John Bonham este unul dintre cei mai buni tobosari din lume, o legenda, - un om care a luat ritmul si a spart bariera timpului si a masurii, - genul de tobosar rar pe care il poti asculta "ca pe o melodie", nu doar de dragul spectacolului.

Dar, in ciuda faptului ca Bonham a inventat ritmuri, a revolutionat anumite tripletele, a indraznit sa foloseasca ritmuri dure si grele in Blues, si a fost primul care sa violeze cu adevarat setul ala de tobe, sa il loveasca atat cu finete si indemnare cat si cu putere cruda, - este cunoscut cel mai bine ca tobosarul din Led Zeppelin. Nu spun ca inaintea lui Bonzo nu au fost alti "zei", ca Buddy Rich sau Gene Krupa, dar astazi vorbim de legenda asta mai pe indelete...

Nici un membru al Zeppelin-ului nostru iubit nu a fost mai mare sau mai mic ca altul... Toti au fost instrumentalisti geniali,  revolutionari, maiestrii ai instrumentului lor(sau a vocii, daca vine vorba de Robert Plant... dar chiar si Plant putea sa cante niste riff-uri de Blues orgasmice la muzicuta aia).

Insa, din nou, in cateva minute este ziua lui Bonzo, si despre el voi vorbi.

John s-a nascut pe 31 mai, in '48, printr-o zona relativ putin cunoscuta a Angliei. Prima sa experienta de percutionist a fost la varsta de 5 ani, faurindu-si un set din felurite cutii de metal, materiale de prin casa si tot asa, - incercand constant sa isi imite idolii sai, Max Roach, Gene Krupa si magnificul Buddy Rich.
Bonzo nu a luat niciodata lectii propriu-zise de tobe, insa adesea primea sfaturi de alti alti tobosari de prin zona. intre 1962 si '63,  Bonham a inceput sa cante cu primele sale trupe, Blue Star Trio, Gerry Levene & the Avengers si poate altii pe care istoria relativ recenta nu i-a tinut minte.

Bonzo a mers la un liceu cu un prestigiu foarte mic, putin cunoscut, asa , "de periferie". Directorul i-a scris in raportul sau de studii ca "Ori va ajunge un munictor, ori un milionar". Cred ca toti stim care-i adevaru' de aici.

Nu dupa mult timp, dupa ce a terminat liceul, Bonham a inceput sa bata-n toba constant, ca un full-time job. Prima sa conexiune cu ceea ce avea sa fie Led Zeppelin a fost o formatie-n care a intrat disperat pentru niste bani, numita Crawling King Snakes, unde vocalistul era nimeni altul decat un tanar Robert Plant.

Dupa declinul trupei The Yardbirds, reunind  multi oameni faimosi, Jimmy Page a intrat in contact cu Plant, si, incet incet, s-a structurat Led Zeppelin.

As putea continua, insirand viata lui Bonham, persoane cu care a cantat, de la Keith Moon la Ringo Starr la Screaming Lord Sutch, la un film Apple Corps in care a aparut, dar motivul principal pentru care toti il stim este ca.... Pff, omu' asta stia cum sa bata-n setul ala!

Bonham era un tobosar care canta atat din pura pasiune cat si din vasta lui imaginatie, - inventand ritm dupa ritm, lovind peste tot in set, cantand lucruri simple dar atat de repede incat pareau complicate, - de exemplu geniala tripleta Bonham, mereu lovind exact cu intensitatea necesara, stiind mereu unde sa dea si ce sunet sa produca, si niciodata nepierzand timpul.
Bonzo era un maiestru al timpului, dar si un animal pe set, se juca cu sunetele si creea o melodie generala pe care o poti asculta in casti, mergand pe spate, ca ceva cantec orgasmic pe care l-ai asculta de obicei.

Dar din nou, cum spunea tobosaru' Tony Williams, "Anybody can just sit down at a drumset and beat it, but to play with others, to make music for others to enjoy and listen to, - that's something else, - it's a completely different world". John Bonham a colaborat cu Robert Plant, Jimmy Page si John Paul Jones intr-un fel nemaivazut, fiind probabil una dintre cele mai extraordinare grupari muzicale din istorie.

Sunetul acela nou, venind exact dupa noile atributii muzicale adaugate de formatii in Rock, precum The Beatles, The Yardbirds, The Animals si tot asa, avea alt simtamant. Avea o vibratie noua, si exact asta vroiau oamenii.

Presenta lui Bonham a fost esenta percutionista a revolutiei Rock-ului si nasterea Metal-ului in '70.
Bonham putea sa cante Blues inedit, cu ritmuri dure la care nimeni nu se astepta...

Iubirea sa pentru muzica si stilul lui de viata se imbina perfect cu ceilalti membrii, - colaborarea lor a fost una la care toti instrumentistii ar trebui sa se uite si spre care ar trebui sa se incline.

In ciuda geniului lui Bonham, stilul sau de viata, - l-a si definit cat i-a si scurtat viata.

Bonham beea. Mult. Era alcoolic. Asta-i clar. Insa, pe langa faptul ca era un alcoolic si din cand in cand mai fuma ceva, - toate lucrurile astea veneau in contrast cu cat de mult isi iubea sotia sa, Pat Phillips, - un ex-groupie, si fiul sau, Jason Bonham.

Jason povesteste intr-un interviu... (minutu' 2:30)

Da, John Bonham, Oliver Reed, Peter Sellers si Ringo Starr au impartit o celula intr-o noapte din Monte Carlo, pentru ca s-au batut intr-un restaurant chinezesc dupa ce au baut intr-un pub englezesc.

...Stilul lui Bonzo de viata era unul rau pentru sanatatea sa, sigur, alcool mult, petreceri consecutive una dupa alta, relativ multa iarba, curse de masini... Mda, nu era destul ca beea in timp ce viola tobele, avand berea langa pedala, mai participa si in curse de formula sau de diverse motociclete si tot asa. Daca nu ma insel,  in solo-ul sau din The Song Remains the Same, el era inauntru' cabinei de pilot.

Dar, in contrast, cum ziceam, Bonham isi iubea familia. Nu era genul care sa isi insele sotia, chit ca ea ii fusese la randul sau o fideala "groupie", si petrecea adesea timp cu ei...
 ...Insa, alcoolul i-a fost sfarsitul, pe 25 septembrie 1980... The Song didn't remain the same without Bonham, I'm afraid.

Ah, si uite, este fix.
LA MULTI ANI JOHN HENRY "BONZO" BONHAM! May your song live on.

Eh, chit ca sunt destule lucruri negative in legatura cu persoana lui Bonham, eu o sa il cinstesc mereu, iar astazi, o sa ma astez la setul meu, o sa imi deschid o bere rece si o sa o pun langa pedala, o sa imi iau 5a-urile si o sa ma chinui, incercand cu greu sa cant ritmurile sale, sau, daca nu inventate de el, popularizate...

N-a, aici am o incercare, un tribut, - cum vreti sa il numiti.... Nevrednic de Bonzo, in orice caz...
http://www.youtube.com/watch?v=9gYmTQUb5_c


                           

- David A. Marin, "Tobosarul", 31.05.2013

SA VA BATA ROCK-UL INTELEPCIUNE!

Bonham, lay it! 

Play me out!

Question everything

-       David A. Marin

Din nou, contextul ultimelor zile m-au convins sa scriu asta...

Oamenii ar trebui sa invete sa se intrebe in legatura cu totul. Îndoiți-va de tot.

    ...Nu spune ca ai dreptate cand defapt stii ca greșești, doar de dragul de a spune ca cel de langa tine greșește.

Întreba-te de orice, îndoiește-te si tot asa. Religie. Filozofie. Știința. Tot.

Nu tot ce e printat este adevărat... Pentru a nu mai fii o rotita din sistem, ce da dreptate la tot din motivele ignorantei si a fricii, trebuie sa gândești, si ca sa gândești cu adevărat trebuie sa te îndoiești si sa te întrebi mereu.

 Este in natura omului sa fie curios si sa se întrebe, sa se îndoiască. Nu merge împotriva naturii tale. Ce fel de zeu ti-ar da o minte si ti-ar spune sa nu o folosești? Daca nu poți contra-argumenta ceva, crede in lucrul ala.... Pana când si daca găsești un contra-argument sau un mod de a dovedi ca acel lucru e greșit... Atunci crezi in ceea ce ai dovedit mai nou.

Si, pentru numele vieții si a existentei, fa-ti propria opinie!  Nu trebuie sa ai aceeași părere, religie sau gândire ca familia ta , sau societatea ta, sau oricine altcineva. Făurește-ti propria opinie. Religie. Gândire. Filozofie. Tot.

Nu fii o rotita din sistem... avem destule. Este timpul sa se spargă mașinăria, încet încet, ca deja a început sa putrezească.

De fapt, uitate la ce am scris acum. Gândește-te daca am dreptate sau nu. Îndoiește-te. Prin ce mă contra-argumentezi? Poți contra-argumenta si scrierea/opinia/gândirea pe care vrei sa mi-o dai ca argument?

Întrebați-va de orice, îndoiți-va de orice, nu fiți îndoctrinați.

Poate auziți vag prin minte ecourile spuselor lui popa X sau a parintilor cand i-ati intrebat ceva paradox sau o intrebare mai delicata „Nu trebuie sa ne indoim de Dumnezeu….” „Nu avem cum sa stim, este mai presus de gandul nostru”…. Argumentul meu aici este, de ce ne-a fost dat aceasta minte pentru a nu o folosi in ceva scopuri? Doar ca sa fie un mare joc, sa fie unul mai vrednic pentru ca reuseste asta? Deci doar sa fim o specie, din care unii sa fie destinati sa mearga intr-un loc si altii in celalalt?

Dar hai sa o luam altfel. Inca de la inceputul vremii, omul primitiv desena diferite lucruri pe peretii pesterilor. Desena un soare. O luna. O eruptie vulcanica. Si, natural, se inchina la ea.

De ce?

Pentru ca nu o putea explica. A atribuit aceste mistere ale vietii, inclusiv fiind moartea si viata in sine, unei divinitati.

Conceptele diviniatii si ideile bunatatii, iubiri si pasiunii au existat inca de cand primul specimen homo a umblat planeta. Sau primul om, depinde de teoria in care credeti.

Ceea ce  incerc sa spun este ca, daca alta planeta ar avea o specie similara cu noi, extraterestrii, si ar incepe intr-un mod similar cu noi, atunci in acelasi fel ar aparea religia, caci si ei ar atribui aceleasi lucruri unei diviniatii… Este SF, dar se intampla.

De exemplu, daca noi gasim ceva rasa primitiva, humanoida, pe vreo planeta aleatorie, si iesim in fata lor cu o nava spatiala, ei vor incepe sa se roage la nava respectiva, - pentru ca nu o vor putea explica.

Poate asta ni s-a intamplat si noua. Poate chestile desenate pe peretii pesterilor erau extratereștrii… dar aici devine ipotetic si aleatoriu, iar noi vorbim de lucruri concrete.

Ideea este ca aparitia religiei in istorie este un produs al ratiunii. Omul vroia sa explica unele lucruri si tot asa, plus ca ii era frica de moarte, cum ne este si acum, si vroia sa stie ca mai exista alta sansa.

Dar a aparut o persoana mai vicleana si inteligenta… A aparut samanul.

Acest saman a  inceput sa se foloseasca de anumite trucuri ca sa faureasca cateva concepte mai concrete religioase, si prin astea sa castige putere.

Samanul, manipuland omul prin religie, - creand jertfa si tot asa, castiga putere.

Cam asa functioneaza si in prezent, numai ca in loc de putere, avem mai mult profit.

Atat religia, cat si nationalismul, patriotismul sau orice altceva sunt pretexte. Adevarata cauza este puterea si profitul. „Daca ai scoate profitul din razboi, aceste nu ar mai exista” – Jacques Fresco.

Practic, X, papa sau episcop, are sau a avut in istorie, terenuri, proprietati, putere in stat, lux… Toate lucrurile acestea fiind deduse din naivitatea poporului.

Un motiv pentru care Anglia s-a ridicat istoric asa de bine este faptul ca a distrus relatia cu papalitatea. Aceasta ii spunea sa atace religia X, sa faca asta, sa nu faca asta, sa mearga la razboi cu aia…. Pana la un punct cand, papa Cutare, a vrut sa ii conduca viata intima a lui Henry Al 4-lea, si sa nu ii dea voie sa divorteze.

Henry asta era o persoana relativ negativa, din natura. Decapita șotiile pe care nu le placea si tot asa, insa faptul ca a rupt contractul cu papa, a desființat manastirile si si-a luat terenurile inapoi, astfel infiintand biserica Anglicana, a luptat împotriva puterii infinite a bisericii, folosite pentru scopuri negative.

Nu e vina parintilor vostrii, nici a umilului preot… Au fost crescuti asa, si nu s-au indoit si nici nu s-au intrebat. Poate de frica. Poate pentru ca le aducea ceva. Poate pentru ca vroiau o a doua sansa.

Asta nu inseamna ca trebuie si voi sa faceti la fel.

Dar, in fine, puteti crede in ce vreti. Insa, daca nu imi puteti dovedi rational sau sa contra-argumentati contradictile din cartile religoase, atunci nu mi le aruncati in fata.

Pastrati-va aceasta opinie pentru voi, si cat timp nu o puteti dovedi, este strict a voastra.

Si eu cred in divinitate, insa avand in vedere ca nu pot dovedi nu ma duc pe strada, urland la alte religii si spunandu-le de ce gresesc. In schimb, daca o persoana spune ca are o religie si nu-stiu-ce, si eu fac o gluma sau incerc sa arat ironia din ceva in care crede, si nu poate lua gluma respectiva, - atunci, ma rog, e alegerea ei, negativa sau nu…

Insa, daca persoana respectiva nu vrea sa cunoasca si alte religii, gandiri si filozofii ca sa poata vedea de ce  unele lucruri sunt false, si cum sa poata sa isi formeze propria opinie,  motivul fiind frica sau ignoranta, sau faptul ca este complicat si complex(si intradevar, aceste conversatii pot aduce ceva dureri de cap), atunci  nu vreau sa imi arunce opinia in fata.

E okay sa poti sa spui ca ai o opinie/religie/gandire filozofica cand ai citit/vazut/auzit si lucruri din „alte tabere”.

Recent, am avut o discutie cu respectabila persoana, o profa. Cand am ajuns la un punct unde nu mai putea sa imi raspunda, am fost "exilat", nemaiavând dreptul sa vorbesc. Uita-ti aici conversatia si contextul, si indoiti-va de el, la fel ca de orice altceva:

Ora trecuta, din ceva motiv, a venit un suplinitor cam de vreo 23 de ani… După câteva conversații fara un anumit climax am ajuns la ceva contra-argument… La care, in cele din urma, nu a mai dat răspuns.

Normal, astăzi, profesoara ne-a întrebat ce i-am făcut si de ce s-a supărat...

Dialogul a funcționat cam așa:

EU: „Simplu, doamna, l-am contra-argumentat pana nu a mai avut ce sa zică si a început sa se invarta in jurul cozii"

EA: "De ce? Ce i-ai zis?"

EU:"Pai subiectul a ajuns la faptul ca Cutare individul de religie musulmana si homosexualii ard in iad. Ceva ce dvs., indirect, ne-ați adresat. Sigur, fara aceste cuvinte, dar cam același lucru"

EA :"Ce ați vorbit mai exact?"

EU:"Pai el ne-a întrebat ce am face daca am fi Dumnezeu pentru o zi, si eu am spus ca as elimina cea mai mare cauza de conflict: religia. Religia a cauzat războaie, omoruri, intoleranta, judecata nedreapta si autoritate in fata oamenilor ce ar trebui sa aiba propria parere. M-as arata odata si as oprii acest primitivism. Cred ca religia este un produs al ratiunii, cel putin aparitia ea istorica. Voltaire obisnuia sa spuna ca "Credinta este abilitatea de a crede impotriva ratiunii", si faptul ca "orice om ce gandeste e ateu". Conform crestinismului, pe undeva e si adevarul...

...Citatul lui Voltaire semnifica ca, inca de pe vremea cand omul era primitiv si desena pe peretii pesterilor, desena un soare, o luna, focul, un vulcan ce erupea si se inchina la aceste lucruri.

De ce? Pentru ca nu le putea explica altfel.

Le insusea caracteristici paranormale, divinie, supranaturale

Pe langa asta, moartea. Moartea, cel mai mare mister pe atunci si poate chiar si acum. Frica. Lipsa de putere. Tot felul de lucruri negative. Omul incerca sa scape de aceasta frica, zicand ca e ceva dupa ea... Eu cred in acest lucru din motivele mele, insa cred ca aparitia conceptului de zeu ce ajuta pe cel bun sau care face ceva de genul asta si a vietii de dincolo predateaza crestinismul.

Alt lucru ce predateaza crestinismul este bunatatea. Dragostea. Casatoria, chiar.

Homosexualii si orice alti oameni ar trebui sa se casatoreasca. Biserica nu ar mai trebui sa aiba putere in stat. E primitiv. E samanul ce conduce tribul.

In final, alta cauza de conflict din partea religiei este intoleranta.

Conform tuturor religiilor, toti ne-am intalni in iad.

Ca daca eu nu sunt musulman, ard.

(in ochii musulmanului)

Daca el nu e crestin, arde in ochii crestinului

Si tot asa, la toate religile.

Ce argument aveti dumneavoastra, prin legile ratiunii, sa imi dovediti ca invatatura dvs crestina este superioara altuia sau tot asa?

Ea: "NU EXISTA NICI O INVATATURA SUPERIOARA CRESTINISMULUI SI SUNTEM SUPERIORI ALTORA DIN PUNCT DE VEDERE SPIRITUAL, AM SI DOVADA DAR PREFER SA NU O ARAT PENTRU A NU FI OFENSIVA>

Deja eram putin inflacarat : "Asa, dumeavostra mi-ati dovedit punctul de vedere. Ați dat intr-o religie. Ati aratat lipsa de calmitate. Si ati aratat o contradictie in biblie. "Tot omul e egal", spune p'undeva. Si acum noi suntem superiori altora? Ia uite ce frumos. Avem valoare, nu?"

EA:  "GATA, ESTI PAGAN, NU MAI AI VOIE SA VORBESTI LA ORA MEA. ESTI AROGANT".

EU: "Asa, mi-ati dovedit parerea. Contra-argumentul e primit cu blocarea dreptului de a vorbi. Doamna, am terminat"

        ...Va las pe voi sa va structurati parerea de aici. Pentru numele existentei, din nou, intrebati-va si voi, si ganditi.... Foarte putini oameni mai gandesc cu adevarat in prezent, adevarul fiind spus.

Din nou, cine imi da macar un strop de dreptatate, vedeti ganditori, Jacques Fresco, chiar si George Carlin, - ca n-a, cum spune Oscar Wilde, "daca vrei sa spui oamenilor adevarul, fa-i sa rada, altfel o sa te omoare". 

          "The Great Electron", "The Greatest Talk of Jacques Fresco" si tot asa... Daca nu va documentati si din alta parte, nu va puteti dovedi parerea. Ati putea argumenta opinia este esential. Si daca nu poti sa o faci, adopta pararea celui ce ti-a dovedit-o gresita.

Asta a fost opinia mea... 

Sa va bata Rock-ul intelepciune!

       Tobosarul David A. Marin, 00:42, 22.05.2013

P.S.: Este adevărat ca am exagerat putin la răspunsul dumneaei, dar era o infirmitate de limbaj si exprimare.