Cioturi despre viata, muzica, filme si alea-alea, cu un tobosar.
//Tot materialul de pe acest blog este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.
All material on this blog is protected by copyright laws. Use of any kind without the author's approval is illegal.
- David A. Marin, "tobosarul"
Poezia a fost scrisa pe "ajutorul spiritual" al urmatorei piese... Si, ca sa fiu arogant, in spiritul colectiei, ma citez singur si "recomand sa o cititi cu melodia pe spate"...
Afară, se lasă
densa, obscură ceață.
Așa ca pășesc înăuntru, si totul devine clar.
Prin vitraliu,
curge lumina rubinie.
Ahhh , DA! - miroase
a nimfomanie!
Jocuri de lumini,
minți „de copii”…
Perechi de buze
rânjind cu mult ruj aprins,
Redând regret
neglijat, stins.
Luminând geci de
piele si paltoane umezite...
Sacouri verzi,
trandafiri si conștiințe adormite…
Rochii mulate pe
suflet si pe pulpă
- Ahhh, DA! - fructul
interzis depulpă!
Pulsuri lente, respirații
grele...
Priviri
cristaline, priviri rele...
Palpabile ca niște
dantele…
Aici, înăuntru-s
gânduri calde, gânduri fierbinți
Afara - vreme rece, vreme frigida.
Universul asta e
ca cristalul swarovski de pe inelul unei dansatoare exotice din anii '20, din
Atlantic City, iarna...! Asta vad! ASTA VAD!
Se vad priviri străpungătoare,
priviri reci
Împreuna cu
atingeri fierbinți,
Peste norii
fumurii…
Din inima casei plăcerii.
Încet, servite-s
paharele de falern.
Si când mastile
sunt puse,
Consecința e o
iluzie,
Si de abia
atunci, devenim noi insine.
Se ridica voalul
ispitei, ca o mântuire…
îi deschid brațele,
îl imbratisez,
Si mă manifest, dansez,
Si exist, mă
destrăbălez.
„Onestia sta doar
in păcat
Altruismul e un
egoism!”
Si cum ziceam, mâini
trăgându-mi-se prin mâneci
Vise concepându-se
in bai
Terminandu-se-n
odai.
Nesfârșita muzica
batand pe spate.
Bate, bate, bate.
Acum, făuresc
amintiri
Pe care sa mi le
amintesc doar pe jumătate.
Sunt învins de
rotunjimi divine,
De plăceri exuberant
de primordiale,
Pervers
intelegandu-se cu profunzimi spațiale.
Un contrast seducator,
satiric.
Imi pierd gandul
prin "papile gustative"- stai, unde eram?
Aproape era să sparg tradiția, cea a inspirației nocturne, dar m-a tras de mâneca eul liric pana când am vărsat haos pe foaie, si s-a manifestat in profunzimi de vers... Versurile au fost scrise, de data asta, pe ceva relativ diferit... Ca in memoria pierduta a zilei de 5 noimebrie, asa zisa "Ziua Anarhiei", ziua lui Guy Fawkes, aceste glazurari orgasmice s-au produs pe crescendo-ul de dupa 11:00, din Uvertura 1812 a lui Tchaikovsky.
Un miros pervers de ars, Îmi gonește pe pervaz. Aud gemete de toba Intr-o orchestra ambulanta Patruzand de după geam. Curios, mă fălesc pe la verandă… Si observ un peisaj romantic, afară… Niște artiștii creează. Vad o sculptura pictata, Parca zici ca e o clădire asediata Formele-i izvorăsc - e o femeie! Ca din flacari, ii iese, luminos, soldul, Rotund, înconjurând focul, Si ca niște arse scânduri-i sare corpul Iar mai sus, doua voluptoase mase remarc, Ca niște explozii, maronii ca un castan… Nuanțele-mi zburda printre ochi! Pe repede înainte, izvoreste femeia asta, Ca din flăcările iadului, un demon orgasmic! Iar intr-un colt, din salopete, niște mascați Fac amor cu câteva instrumente Si urla, si parca rag "sopranele": „Păcatul e simpla falsa existenta a păcatului!” Iar eu, zâmbind din foișor, Melancolic, melodios, rostesc: „Tu, dulce anarhie!” Incet, dansul progresează Si noaptea-mi succede-n terasa. Constant, aud niște răgete – chitarele, Si mici combustii – tobele, Iar pe nocturn, statuia e… divina! Creste, si sunetele cresc in crescendo, Toate simturile placerii-mi vibreaza Caci, jos, peste veranda… Explodează parlamentul. Ma gadila pasiv urletele Si ma hipnotizeaza nuantele, purpuriile Statuia-i terminata, si succed „artificile” Auzul mi-l glazurează tunurile… Iar eu nebuneste dansez, Si zambesc, zambesc: „Oh tu, dulce anarhie!”
Uite ca, anul trecut, astazi, faceam prima postare in acest sanctuar virtual si emotional... De atunci pana astazi, s-au produs schimbari in mine, ca persoana, cum cred ca se produc, cel putin la un nivel mai mult sau mai putin palpabil, in orice individualist...
Chit ca am spus ca o sa incerc sa nu ma implic prea mult si prea personal in el, am vazut ca, in ciuda faptului ca nu am avut cea mai mare audienta posibila, odata ce vezi ca exista oameni acolo ce se delecteaza cu ceea ce scrii, gandesti, canti (in concluzie, cu ceea ce creezi), sentimentul este pur si simplu euforic. Nikola Tesla, om de stiinta sau nu, avea un citat ce se potriveste foarte mult in ceea ce priveste creatia poetica sau artistica : "Nu cred ca este o emotia mai mare decat aceea simtita de inventator cand vede ceva creatie a mintii sale desfasurandu-se in succes... Asemenea emotii fac un om sa uite orice: mancare, somn, prieteni, iubire, tot..." (ORIGINAL: “I do not think there is any thrill that can go through the human heart like that felt by the inventor as he sees some creation of the brain unfolding to success . . . Such emotions make a man forget food, sleep, friends, love, everything.”)
Acelasi sentiment il experimenteaza un artist, cand vede o creatie a sa mergand catre sucess... Cel putin eu o vad in maniera asta. Si de asta o fac, asta si faptul ca pur si simplu iubesc sa fac lucrul respectiv, procesul.
Poate un blog cu o suta - trei sute de cititori nu este exact faima lui Da Vinci, dar inceputul catre a implini un vis/vise existential/existentiale trebuia sa isi gaseasca radacinile undeva, iar eu sunt satisfacut, gandindu-ma, poate intr-un mod putin arogant, ca ceea ce fac acum, pasiunile si iubirile pe care le dezvolt, ma vor ajuta in a atinge ceva mai maret de atat.
Acestea fiind zise, vreau sa multumesc va multumesc voua, cititorilor si "abondatilor" acestor cioturi... Atat pentru faptul ca ma incurajati constant cu simpla cifra ce imi apare in coltul ecranului, palpaind pe briza electronica a monitorului, cat si pentru faptul ca nu faceti parte din turma oilor stereotipizate ce ratacesc in societatea majoritara si-n conceptul de normalitate ("Normalitatea e o iluzie... Ce e normal pentru paianjan este haos pentru musca"). Va multumesc, va multumesc pentru ca luati placere din a va plimba simturile peste "profunzimile" mele, si ca imi tolerati "perversitatea" mea originala pe care o iubesc si o hranesc in adancurile indentitatii mele.
Cum spuneam acum cateva luni: suntem noi, si sunt ei.
Fara alte fragmentari, o sa fac ceva ce nu am mai facut de mult... O scriu o Miercurea Muzicala, articolul jalnic (va rog nu cititi prima postare) cu care am inceput blogul, si l-am dus la ceva mai mult de atat dealungul vremii...
MIERCUREA MUZICALA EPISODUL 23
EXPERIMENTAL/ AVANT GARDE ROCK
Muzica Avant Garde sau muzica experimentala in general este un subiect foarte delicat si greu de abordat, motivul pentru care si sunt tentat sa il adopt in articolul asta.
Tehnic vorbind, rock-ul experimental este un tip de muzica bazat pe rock ce ... experimenteaza cu elemente de baza ale genului, adesea impingandu-le peste limitele compozitiei clasice,si creand un sunet mult mai controvers, mult mai greu de digerat, si , de ce nu, "mult mai greu de fluierat".
Adesea, muzicienii acestui gen/genuri/concept vor folosi masuri mult mai diversificate, acordajele putand sa fie neobisnuite, cat si armonia in general, stilul , prozodia versurilor , stilul in care canta, etc etc.
De asemenea, datorita faptului ca este greu sa categorizezi artistii genului respectiv, unii critici se pot certa pe apartenenta diferitelor trupe la termenul de Avant Garde...
In concluzie, este un gen pur si simplu greu de explicat... Asa ca de ce sa ma mai afund in termeni si denumiri si fragmentari, cand pot sa pun pur si simplu muzica?
O sa incep cu cel mai cunoscut compozitor Avant Garde,Frank Zappa, si oamenii legati de el si de cariera lui.
Daca ati fost complet repusati de acest sunet genial, luati-va calea altundeva si lasati articolul asta in treaba lui.
Pentru mine, Zappa a fost pur si simplu un individ care a luat niste instrumente, si a realizat ca putea sa isi creeze propria persoana muzicala prin a satisface necesitatea negraita a umanitatii pentru un gen nu neaparat psihedelic, ci pur si simplu CIUDAT. Avant Garde? Pot pune termenul asta pe multi artistii, insa nu pot sa spun eu ce este inaintea timpului sau si ce nu este. Pot totusi sa spun ca in loc de a crea hituri, Zappa a experimentat, a facut lucruri noi, si unele au prins intr-un public relativ larg, surprinzator. Fara a fugi in jurul cozii, pot spune ca a experimentat.
Frank a si compus Rock, Jazz, muzica clasica. Cariera lui muzicala a inceput cu percutia, cantand tobe in diverse trupe de Rhythm And Blues si Blues in timpul adolescentei. Mai tarziu, a adoptat chitara electrica.
De asemenea, tot in timpul anilor adolescentini, si-a manifestat un interes pentru diversi compozitori clasici, etc etc.
Lasand inceputurile la o parte, muzica lui area si o nuanta comica, dupa cum se vede din piesa de mai sus(probabil de aici se gaseste si inceputul "Comedy/Satirical Rock"-ului). Versurile lui Zappa variaza de la perversitatea si absurditate completa la mesaje ironice ceva mai relevante...
Acest personaj, cand nu compunea piese despre libertate si sex anal(gluma trasa de par, scuze adanc...Totusi, Zappa a spus ca nu militeaza sexul neprotejat, si cel mai protejat sex dintre toate, cel mentionat mai in urma...Ha...Ha....Ha...Hahah....), supara tot felul de indivizi precum John Lennon ( http://www.youtube.com/watch?v=K1cx-Q88cxw ) si milita diverse profunzimi... "Muzica e mereu un comentariu pe societate" - Frank Zappa. Ca o intrebare , ca sa leg articolul de comentariul de anivesare: daca muzica experimantala, "ciudata", este si ea un comenatriu pe societate, atunci de ce incercam sa ne insusim mereu iluzia de "normal"? Pentru ca este la indemana sa o facem. Zappa a aceptat faptul ca normalitatea este, daca nu o iluzie, un lucru extrem de plictisitor. Pentru asta, pe langa alte motive, scriu despre el aici
As mai spune, in alt fel... Daca vrei esenta "psihedeliei" si a muzicii art-rock/exprimentale, trebuie sa incepi sa gandesti precum Frank, cel putin din unele perspective. ... Acepta faptul ca normalitatea e o iluzie, si ca, in final, umanitatea are o doza sanatoasa de nebunie, ciudatenie, necontroversitate ereditara pe care o trebuie acepta si folosi in avantajul sau
Astfel, arta. Imagineaza-ti ca esti un extraterestru ce nu a mai auzit de conceptul de creatie artistica in viata lui nepamanteasca. Acum viziteaza pamantul. Exact.
O sa te intorci fugind pamantul, sau o sa te lepezi pentru a pica in transa omenirii?
Inapoi la oile noastre... Inca ceva ciudat: Frank nu se droga.
Zappa a cantat cu unii oameni pe care s-ar putea sa ii recunoasteti: Steve Vai, Terry Bozzio, The Mothers... Uitati inca cateva intinderi de timp cu ritm si armonie:
In continuare , o sa ma leg de tobosarul lui Frank Zappa, Terry Bozzio. Pentru ca nu vreau sa ma lungesc pe detalii si detalii, las numai piesele...
Totusi, un lucru particular si interesant despre stilul lui Terry este faptul ca, chit ca este in general in tobosar bun, si poate crea multe lucruri interesante folosind numai un set de cateva bucati, el vede setul de tobe ca pe o insiruire de note... Este inconjurat de foarte multe elemente de percutie pentru ca, pentru el, fiecare toba este, in integritatea ei, un sunet. E si el lunatic...
Captain Beefheart...
Capitanu' asta... Nascut Don Glen Vliet , a cantat Blues, Rock Psychedelic, Free Jazz, Spoken Word, Outsider... Totusi, din nou, e cunoscut pentru cateva elemente.
Era un caracter la fel de dubios ca Zappa. Tinea un control aproape totalitarist asupra instrumentistilor sai, si canta la diverse instrumente de aer. Pe langa asta, mintea MEREU despre viata sa. Cand s-a vazut in pericol de a nu atinge faima, a compus si cateva albume ceva mai comerciale, pentru care a fost ironizat si "desecat" de diversi critci...
Una peste alta, Don Glen Vliet si "Trupa lui magica" au creat cateva piese interesante, unele mai controverse ca altele... Au fost respinsi si de MTV pentru o anumita piesa... Motivul fiind ca era mult prea...- ati ghicit, "CIUDATA"!
Toata astea fiind zise, au influentat urmatorul individ de pe lista, nimeni altul decat... Tom Waits.
Oh, Tom Waits. Cate sunt de zis aici.
Daniel Durchholz descrie vocea lui Tom Waits "like it was soaked in a vat of bourbon, left hanging in the smokehouse for a few months, and then taken outside and run over with a car."
Waits a fost genul de persoana ce a inceput in muzica fara nici un fel de avantaj. A invat sa cante la pian singur in apartamentul vecinului sau, si si-a incercat norocul in showbiz, cariera sa incepand cu profesia de portar la un club, plin de "stele cazatoare". Influentele sale, incluzand artisti precum Bob Dylan, Lord Buckley, Jack Kerouac, Louis Armstrong, Howlin' Wolf, Charles Bukowski , si mai tarziu Captain Beefheart, au dus la formarea unui stil bazat pe Blues, Jazz, si stereotipul ala, timpul pe jumatate beat din bar cantand simfonii la un pian si spunand chestii complet neadecvate...
In final, toul peste altul, a iesit o masa indiosincratica si experientala. Nu neaparat datorita partii instrumentale, ci datorita persoanei sale, caracterului sau , versurilor descriind de multe ori scene urbane, grotesti si caricaturale, prin vocea sa atipica si imprimata in istorie.
In concluzie, subiectivitatea este peste tot... Si nebunia, nonconformismul, dus putin mai departe, poate sa creeze o amprenta mult mai puternica pe scena showbiz-ului si, respectiv, a societatii, decat mi-as imagina initial. Dar cel mai mult, muzica are o amprenta pe tine, cand o simti, si cand simti ca traieste.
Am scris si am mentionat pe blog-ul asta atatea genuri diferite, atatea miscari artistice muzicale, atatea lucruri... O concluzie personala este faptul ca muzica este un muzeu imens. Daca te uiti la un singur tablou constant, non-stop, pierzi.
Cu astea, va spun noapte buna, si la multi ani blog-ului, din partea tipului care-l scrie.... Ca na...
- David A. Marin, "Tobosarul".
Deci sentimentul este oarecum asemanator de fiecare data, cu mici variatii si averse poetice... Motivul principal fiind faptul ca trimit versuri in eter cand sunt calde, tocmai scoase din cuptor, la orele acestea numai adecvate pentru digestia artei... Le las aici, pentru savurat.
...Piesa pe care am gasit-o cu un ranjet, si pe care mi-am potrivit spiritual scrierea:
De obicei incep cu un mesaj inspirat, de introducere... Dar acum iau ragaz. Nu de alta, dar las si eul sa pluteasca in neant, il trag mai tarziu de maneca din nou... Momentan, se relaxeaza in eter... Doar dupa doza de inspiratie nocturna, desigur.
Ca de obicei, cititi cu piesa pe spate...
Colindând pe valuri seci, Repetându-se in veci… Calatorul pustiu si obosit, Sub cerul colorat in gri… Printre brize, date-n chin, P-un ocean, d-un incolor însorit… Brusc, simte c-un gând i-a fost șterpelit, Dar emoția prelinge, nu l-a părăsit… Căuta, si căuta ce i-a dat asta de simțit… Caci sursa, pentru un moment, a pălit… Iar frica l-a împietrit… Însa acel lucru a găsit. Si ii dădea mult de iubit…
Temptatie, temptatie, Sau o fi dragoste? Obsesie, obsesie… Simte un fior seducător, Si vrea sa fie mai bun… … La a fi rău…
Constant si etern, Asa contempleaza, Poate chiar viseaza… Cu o mana pe falern, Si alta pe cârmă, Ca sa nu adoarmă La lovitura apei pe corabie Precum un puls de vrabie…
Fanteziile ii fura mințile, Sau i le câștiga înapoi? Mereu, p’punte, merge printre oi… (Însa, da, niciodată-n turma…) Si se învârte, nesufleteste, ca un butoi… Uneori, austru, la babord privește… Însa, depar’,peste bord, eul ii plutește…
Calatorul obosit, Cu ochii roșii, însetați… Sclipind involuntar in soare, Afara e fierbinte, dar sudoarea-i rece… Ca un strigoi pare… Si se rotește, Se rotește… Si dorește… Oh, si ce mai dorește…!
Uite, calatorul saltă! Are fiori pe piele, deodată! Prin ochean, o insula s’vestește… Si el simțe riscul fugar, cavalareste… Si-si simte spiritul înapoi acasă! Si inainte cârmuiește, Si inainte zâmbește… Rade si chicotește… Mateloților le urla „Vâslește!” Si de insula se indragosteste...
Dar!... Ajuns la coasta, iluzia dispare… Se trezește, si putin moare… Insula nu este. „Doar Fata Morgana…” Calatorul îngâna… Si întoarce de cârma… Pe lentila de ochean reda o lacrima, Si suspina roșu, far-de cratima…
...Calatorul pustiu si obosit... Ia o gura de falern... Si corabia intoarce in eter...
- David A. Marin, tobosarul Eul meu liric, in noaptea asta, a fost relativ bine-dispus. Dupa cateva pahare spirituale, l-a trasnit inspiratia nocturna, asa ca, pentru a-l cinsti, m-am gandit sa le impartasesc chiar acum... Ca de regula, cititi versurile cu piesa pe spate, pentru experienta completa...
Sub întunericul dens s’instelelat Intins p’verzuia pajiste de iarba, relaxat Cerul coborându-ti pe piept apăsat, Atât de zdrobitor incat vezi o stea Făcând dragoste lan’ o gaura Si atat de zdrobitor incat vezi Ca nu e Luceafărul. Ci doar Neptun, lăcrimând împrejurul…
Acum, zgârie rana deschisa, Vezi sângele curgând, Mânjește-l, fluxul se retrage! E mai roșu ca cel mai scump rubin. Cel mai departe de orice chin… Zâmbește-i, caci sie, Mai bine sa -ti modulezi propria cicatrice!
Curge emoția unui gând puternic, Departe, depar’ de smernic. Prinzându-ti neuronii si udând sinapsele, Ca visu’ erotic a’ unui fugarnic…
Tensiunea iti prinde marginile, goleste casele… Tensiunea, aproape ca niste maini întruchipata, iti inconjuara capul… Tensiunea, ca-un tsunami, răcnind peste tine, iți uda parul… Simti forta, ceva fizica, aruncandu-te pe spate Simte nefragmentat valul Aducandu-ti, in armura, calul, Si imparte apa mai ceva ca Moise! Si treci, si TRECI! printre zidurile acvatice Printre algele narcotice… Imbratisat de fanteziile orgasmice… Uitandu-te numai in fata. Unde iti sta tortul pe masa.
Din momentul aceasta, mult dupa apus, Tot ce face o drăgăstoasa succubus In ochii mei, va fi arta.
Toate atingerile ei, ca din intamplare,
Toate "jocurile mentale",
Toate miscarile "sacrilegiale"...
Si am trecut de la a doua la intai, Caci figura s-a prăpădit pe panta… Pe panta cerului, ce pare artifical, Sovaind, ca o opera de arta, superficial...
Sunt un om, si sunt adevărat, Si nu sunt nici biblic curat! Sunt un om, si sunt gri, Nu sunt rau, nu sunt nici bine, Nu pentru tine… Caci eu vad ceva ce tu vezi altceva. Oare e irelevant? Totuși, pana si un înger întunecat, Va salva un catelus de la înecat. Si pana si un preot îndurerat, Va apăsa pe trăgaci in momentul culminant!
Si poate urli ca nu am dreptate in a mea filozofie… Dar dai unui om capabil o sticla de alcool Si un cer plin cu stele Si daca e in el un aer izbânditor, Va deveni propriul ganditor, Pentru prezent si pentru toate momentele din viitor. Poate chiar va spune ca: "Noaptea e obscen de neagra Incat poetul minte ca e instelata. Insa, cat de negru o-i vedea eu acum cerul, Universul tot va straluci ca pastelul."
-David A. Marin, tobosarul. Uite ca si in distragerea realitatii am gasit un moment ce ma trage mai mult in fictiunea care pare mult mai reala, sau in realitatea ce pare fictiune, si ma energizeaza sa scriu balada asta mai aprofundata, nu numai versurile ce-mi venisera spontan in cap...
Asa, ca din rutina, puteti citi piesa pe doua piese complet diferite... Adica, mi se pare normal...
Mesajul ramane acelasi, atmosfera se schimba semnificativ de la coloana... Admit , totusi, ca ideea mi-a venit pe a doua piesa, in ciuda bizaritatii.
"Si spune-mi,draga
Ai privi lumea arzând
Daca ti-as da cel mai bun loc
din sala?”
Asa spunea ironic Ambasadorul Asmodeu,in costumul sau cusut din
flacari,
Facut de ai infernului
tabacari
Si buzele lui zambeau amare
Ale ei, terifiate dar
seducatoare.
Si asa ii servi ei dulce ceaiul,
Astepand pe Lucian sa aduca
paiul
In pestera negra, rosie, in
foc, in frig,
Mitica,
Sub regnul negrului de crai,
Aducand cu el stele „pagane”
in alai.
Recea mana a lui Hades
Mangaia a lui Cerberus fildes.
Pe sub masa, tremurând
Ii arunca capului trei
Un biscuite de pamant.
„Iarasi cu cainele ala
infernal?”
Rosti Persephone,
fluturandu-si parul.
„De ce am luat-o de nevasta…”
Contempla nostalgic zeu’.
De pe scaunul din frunte,
Odin radea si vestea,
Feeric, Hel ii cinsti cu un
pahar,
In timp ce voluptoasa Freya
mied degusta.
De la scaunul opus,
Discreta voce a Ambasadorului
Asmodeu
Ii se infigea lin prin ale ei coapse
si timpane,
Urmata de o excitata rece
sudoare.
Loki arunc-o minge de foc către-ui
Odin camasa de zale,
Dar Ambasadorul serios si
solidificat lătra:
„Fi-ti civilizați! Suntem zei,
nu predicatori!”
Si-zbucnira rasete-n plansete.
Lucian era alb de zapda,
coarnele nu le purta,
Ochii sai erau rubinii dar tot
atragatori
Iar catifeaua tuxedo-ului
mirosea a violete
Furase parfumul de la o
anumita Christina
Ce, in colt, o rochie satina.
Fetiscana Asmodeului era frageda si
curba, era atrasa,
Eleganta si tot speriata,
Ochii ei erau lacuiti de
prezenta apei
Si pielea de pe „suflet” se
granula de la emoție
„Demonule!” se întoarse ea către Lucian,
„Prefer Sir Lucifer”, retorta
el roșiatic,
„A fost favorul reginei”,
continua sadornic.
Lacrimi reci si pufoase ii
luceau rujul de pe buze.
Dar asmodeul ragi si rase.
Aratand spre locul reginei
pacatoase,
Jucand poker cu conducatori si
conducatoare vantoase.
Fata inrosi,
Si, ca prin minune, peisajul fiind
atat de absurd, zambi.
Lucian, fugi la pas sanatos,
salva o succubi de la flirtul penibil al lui Thor.
Iar Ambasadorul ridica o halba
si vorbi intr-un ecou circular, de nimicie gol:
„Ne reunim aici ca sa oprim ce
are sa fie razboiul Ragnarok, pentru fratii nostrii nordici…”
Se facu tacere
La alta masa,sanii superbei Afroditei
cunoscura in final zacere.
Da, acest film
m-a impresionat, dar totuși o sa încerc sa fiu cat de obiectiv pot… si probabil
voi esua. Din acest fapt in sine poate, unii dintre voi, o sa notați ca e un
film bun. Un lucru ce poate acest comentariu are in comun cu filmul este ca are posibilitatea de a va face curiosi si a va convinge ca ori este un film mai bun decat ati crezut initial, ori merita vazut daca nu l-ati vazut. Totusi, filmul starneste sentimentul de curiozitate MULT, MULT, MULT mai bine.
Christopher Nolan,
Jonathan Nolan si Christopher Priest, scriitorul carti pe care filmul se
bazeaza, fac o treaba geniala in a crea o opera. Totuși, aici voi vorbi despre
partea filmului, nu a cârtii, pe care nu am citit-o.
Intr-adevăr, este
o opera cinematografica. Felul in care este scrisa, cat si montajul si
ambiguitatea putin mai mare decât in general(când vine vorba de filme de acest
gen) determina suspansul si elementul principal ce te face sa te uiți la film
fara sa te miști de la început pana la capăt.
La început, crezi
ca este necesar sa nu uiți si sa iei in considere fiecare detaliu, auzind ca
filmul este greu si necesita atenție(ceea ce este adevărat), iar când lucrurile
se leagă si tu ești pe cale sa te relaxezi mai mult, apare plot-twist-urile
iminente de la final ce schimba totul.
Faptul ca scenele
nu sunt in ordine, facandu-se tranziția diferitelor momente ale povestii de-lungul
duratei filmului, este unul dintre factorii principali al efectului de suspans
si atmosfera – foarte, foarte important.
Pe langa partea
aceasta relativ tehnica ce tine de talentul si iscusința de a scrie, a regiza
si alte lucruri ce țin de film, avem povestea si filozofia iminenta.
Pentru ca nu am intenția
sa scriu un comentariu pe toata acțiunea, pentru indivizi ce au văzut filmul;
nu pot sa analizez totul in parte. Asta
face cel ce a vazut filmul, s-a gandit ceva la el, si si-a facut propria idee.
Daca vreți cronici pentru întreaga acțiune, rareori fac asta, si sunt alții
care poate le fac mai bine decât mine.
Ceea ce pot sa
spun este ca, pe langa fluiditatea sa, nici “nec plus ultra”, dar foarte
slefuita, este faptul ca arata o morala, in orice caz. In primul rand,personajele
evoluează(chit ca, da, intr-un fel inedit si ciudat), normal, altfel nu poate
reiese mesajul de final la fel de bine. Vorbește de sacrificiu, risc, consecința,
si daca merita sa facem unele lucruri doar pentru a atinge o victorie, chit ca
este interioara sau exterioara. Vorbeste de gelozie. Vorbeste de
repercursiunile imense a unui lucru ce, pur si simplu, a „iesit din mana”. Cum
o competiție prietenoasa devine o rivalitate, si tot așa. Vorbește de obsesie,
sau, mai exact, de extrema obsesiei, o extrema a unei extreme, ca urmare,
filmul fiind extrem de perturbator. Vorbește, de asemenea, si de drama
persoanelor pe care le(sau ei) afectam(sau le afectează) in aceasta cursa a
noastră(sau a lor).
De asemenea, mai
subliniază ca știința dusa la un punct poate părea magie. Intr-un fel sau
altul, este, aici putând fi dusa o alta discuție pe diferențele si similaritatile
dintre SF si Fantasy.
Este un film ce vorbește
de foarte multe lucruri, insa se poate lua o morala pentru fiecare individ in
parte(asta daca individual il intelege), ca urmare verdictul meu este de un 9
din 10, chit ca nu sunt intitulat sa il dau.
Da, da, desigur, este un verdict
simbolic, as merge inainte sa ii dau un 10, dar altfel nu as mai avea
credibilitate ca si „critic”… Chit ca, nu ma consider critic. Iau filmele
ce imi plac si spun de ce mi-au placut. Insa nu spun de ce nu mi-au placut unele
filme. Faptul ca imi este greu sa fiu
obiectiv in aceste mici „cronici” ma diferențiază pe mine de un critic. As putea sa insir ca "are elemente comerciale", este o corcitura intre ceva profund si ceva comercial...Insa, in adevar, este o fiertura foarte buna intre anumite elemente comerciale si profunzimea lui persoanala, relevanta pentru audienta daca stiu cum sa guste filmul.
Sunt sigur ca
daca as avea o experienta diferita in domeniu as putea sa adaug si sa punctez
multe esecuri ale filmului, dar imi este greu in situatia unde sunt. In
general, pentru toate filmele pe care chiar le plac.
Mi-ar fi usor si
convenient sa deschid o pagina de internet si sa caut defectele acestui film,
critici mai negative pe care sa le copiez, dar nu o sa fac asta.
Intr-un fel sau altul, acest review este o reclama la film. Realizez lucrul acesta. Insa mi se pare un lucru onorabil sa imi exprim cateva opinii despre un film pe care il vad drag, si cu ocazia asta sa trag un cititor in a-l vedea sau in a-l vedea diferit.
Totusi, o sa zic
un lucru. Metafora este mister. Sunt in spatele filmului, probabil, metafore
mult mai mari decat simpla povestea familiara pe care o ai dupa ce l-ai vazut.
Si acele metafore spun mult mai mult, si te fac sa gandesti la ceva mult mai
mare. Simpla posibilitate de a gasi in tine o metafora imensa pentru actiunea
filmului, relevanta in viata ta, spune ca este unul de excepție. In interpretarea mea, desigur. Incurajez pe oricine sa aiba o interpretare diferita asupra oricarei piese de arta.
Watch closely. Not so you might understand, but so you might find a whole new meaning in yourself. Same for every work of art, a little "commercialized" or not.
A, da, si are, cum am zis, o distributie gustoasa,
partea de actorie fiind delicioasa, in orice caz… la fel de delicioasa ca Scarlett
Johansson.
P.S.: Da, coloana sonora este foarte potrivita pentru genul asta. Am gasit un clip pe vastele "internetzuri" cu piesa principala data putin pe slow-motion... Rezultatul a fost terifiant.
Versetul a fost scris pe multiple piese, si simt nevoia, macar asa, subtila, de a le pune pe amandoua aici... Ca sa fie mai interactiv, cititi-l pe oricare dintre ele...
Eterna
desconcentrare a vieții care-mi ești,
Anunța-mă
daca ai inteles, tu, cel ce citești,
Caci
eu sunt relativ deconcentrat, vezi tu, creatura ce gândești,
Sper
ca poți spune ca poți rosti ca ai in tine abilitatea sa iubești,
Am
lungit-o pentru mastura.
Printre
versuri am mai dat o tura.
Ding!
Ti-as
da directile către locul unde salasluiesc,
Însa
rotativul sistem al instrucției nu te invata mai presus de un simplu compas,
Caci
societatea e un zid si cărămizile sunt ținute la depărtare de astrocompas.
Caci
când una scăpa…
Si
daca știe pe unde sa meargă…
Atunci
celelalte vor urma…
Si
zidul se va darama.
Iti
induce clar ca a gândi cu adevărat e periculos, cu o voce de bas.
In
orice caz…
Ding!
Draga
eterna deconcentrare a vieții care-mi esti,
Carlin
spunea ca
Batranii
merg la biserica sa se pregătească pentru examenul final,
Mulțumesc,
Caci
nădăjduiesc ca pentru mine e mai mult,
Eventual
cu ceva tumult,
Intr-un
fel pozitiv,
Deci
fara tumult negativ.
Caci
as putea sa stau in soare,
Sa
impusc sau sa subjug o dresoare,
Si
sa mă inund in faima,
Când
voi elibera o leoaica.
Uneori,
gândul imi surâde.
O
fi doar de la ale minților cascade.
Ding!
Ceasul
ma întreabă ce visez.
Visez
sa pot mereu visa,
Si
visele sa nu ramana doar agata.
Uneori,
visez ca omenirea sa se trezească!
Si
coruptia perena sa putrezeasca.
Un
nebun pe nume Charles Mason,
E
mai inteligent pentru ca recunoaste ca e prost?
Sau
pentru ca realizeaza ca a recunoaste ca este destept
(Blog-ul nu se mai muta) ...Obisnuiam sa fiu timid
si introvertit cand eram mai mic(nu ca nu as mai avea parti de genul asta. E o diferenta intre a fi introvertit si a fi relativ mai inchis cand situatia nu iti cere sa fii deschis), dar crescand si inca crescand intr-o zona plina de persoane
artistice si relativ importante, sau doar persoanele din viata de zi cu zi, am
invatat ca daca asculti lucrurile potrivite si vorbesti cand momentul e
potrivit(cum spunea Hemingway: "I learn a lot from listening. Most people
never listen), oamenii o sa ma vada mai mult decat un adolescent normal,
stereotipic, si, ca urmare, o sa ma trateze diferit, eu castigand un avantaj
prin faptul ca ies in evidenta, nu sunt ca ceilalti, - acesta fiind printre
primii pasi in a deveni cineva in viata mea, inca din perioada tineretii in
care ma aflu. A iesi in evidenta, - a fi placut, - oamenii sa vrea si sa
astepta cu nerabdare sa te vada, - a spune lucrul potrivit, - sigur, toate
aceste lucruri au nevoie de un nivel de inteligenta, o bucatica de cultura, si
iscusinta unui orator. In linia de munca pe care vreau sa o urmez, acest lucru
este imperativ. Cum ar spunea americanul, "peoples skill".
Si dupaia mai vine pe
mine cineva, spunandu-mi ca, citez, "in lumea asta ****** in care traim o
sa spuna ca doar 'faci pe desteptul', si prietenii tai o sa iti ia
apararea".
Aici nu vorbim de
adolescenti ignoranti din clasa a 8-a, din liceu' unde ma aflu.
Aici vorbim de persoane
adevarate.
Sau… Intradevar, e greu
sa definesti “persoane adevarate”, daaar…. Vorbim de persoane din cariera si
lumea pe care vrei sa o urmezi. Cum spunea Zuckerberg, “Nu poti sa iti faci 50
de milioane de prieteni fara cativa inamici”. Dar, in final, e mai bine sa fi
cunoscut de multi si urat de o portiune decat irelevant la amandoua partile.
Lasa-I sa rada.
O sa ajunga cu un job pe
care il urasc, nu o sa faca nimic cu viata lor, si o sa moara nefericiti si cu
nimic ce sa lase in urma.
Poate nu o sa reusesc sa
fac ceva atat de maret, insa voi trai incercand sa o fac.
Aroganta e un lucru
pozitiv sau necesar atat timp cat destule persoane inteligente pot sa iti
confirme dreptul de a o avea, si , chiar si asa, aroganta, - in ciuda opiniei
religioase si altor ideologii mai inchise, se poate doza.
Si, cu tot respectul(chit
ca nu am prea mult respect pentru “ei”, - prin “ei” referindu-ma la categoria
legata de ignoranta, ce are putea fi reprezentata prin “adolescentii ignoranti
de a 8-a”, plus, cum ar spune Don Corleone: “Respect is earned, not given.
These people did nothing to win my respect”), din unele perspective, si stim
toti de ce perspective vorbim.
In ciuda oricarui lucru
pe care ei o s ail spuna, viata este o notiune ce o sa separe persoanele
diferite de “turma de oi”. Si, din noi, toti stim unde “ei” se incadreaza.
Daca esti de partea
“oilor”, “adolecentilor stereotipici”(atat cu varsta fizica de 14-15 ani cat si
30… Unii raman adolescent stereotipici si la sfarsitul vietii), atunci nu
incerca sa fi prieten si cu ceilalti, categoriile mai superioare din
“perspectivele” la care ma refer.
Nu poti fi pozitiv atat
cu “ei” cat si cu “noi”. Poti sa te preface ca le esti prieten, cum o persoana
inteligenta si insetata ar putea face… Doar ca sa ii dai peste cap mai tarziu
in viata. Timpul o sa treaca. Decenii ,chiar. Dar lucrurile ce nu au fost
iertate sunt tinute minte de persoanele de genul asta, si, la momentul
potrivit, o sa loveasca. Nu fizic, ci psihic.
...Iar satisfacatia pe
care o ai vazandu-le fetele cand realizeaza ca nu, nu "faci pe
desteptul", si, spre deosebire de
ei, chiar esti destept, satisfactia vazand ca , undeva, in adancul lor,
realizeaza asta, este un lucru negativ ce te balanseaza pe scara gri ce este
personalitatea mea si a “noastra”.
Cine a vazut peste
metafora intelege ce vreau sa spun.
Eu cred ca persoanele
sunt gri.. Nu exista personajul pozitiv perfect, nici cel complet negativ. Nici
un satanist nu poate face mereu rau, va avea o scapare involuntara in care va
face bine, - pentru ca natura omului il face balansat…
Inca din inceputul vietii
alegi ce persoana vrei sa fi… Una buna, una rea. Nu vei putea fi extrema
niciodata, indifferent de natura ei. Insa vei putea sa te incline spre o parte
sau alta. Una intelectuala, una ignoranta, si tot asa…
In principiu, concluzia e
simpla.
Suntem noi, si sunt ei.
Nu exista calea de mijloc.
