Versetele Arogantei 9: Paradox de Valentines

De 14 februarie mi se parea normal...

"Versetele Arogantei": 9. Paradox de Valentines….

                            - David A. Marin, "Tobosarul".

Ma avant in ispita vietii ce n-a sosit…

Ca un raset de ironie cioplit…

De urlete vestit,

Peste cer si vietati, o picatura de ajutor…

Si din maini tastatura imi bate un verset necrutator.

Supra-solictat de tot, agitatie si aroganta; toate gandurile…

Toate gandurile fugitive…

Toate gandurile, cu visele fac dragoste pe masa!

Rad si plang, urlu si lovesc…

Intunericul si lumina pastoresc…

Viata, n-o sa razi de mine…

Radem impreuna, de tot ce se intampla-n tine!

Hihi…  rasaritul a apus!

Vad ca luna a iesit de sub soare, ca o aroganta inlocuitoare…

M-am uitat afara, am vazut ca s-a luminat de noapte.

Cand tot ce exista pica, si cand apusul rasare…

Tot ce are sens e ascuns sub intunericul plin de frisoane.

Azi e o zi ce si-a pierdut scopul,

Iubirea s-a uitat cu timpul.

Adevarul e pe dos,

Minciuna plange de singuratate…

Valentine’s e o miscare, un stil, o mica plimbare…

Iubito, nu mai sta sub lumina Zilei!

Nu vezi, draga, cum iti face curte Noaptea?

Iti canta balade si iti trimite incaptusate raze…

In nebunia sa se joaca cu plapandul tau suflet…

De inger este slaba, si norii cei ce-o joaca.

Se atinge gentil praful pe cer…

Norii se saruta-n carusel…

Si peste noi pica esente….

Mesajele sunt evidente…

Am o stare gri,
Ma lasat poezia asta cu un gust amar...
Niste pixeli uitati de lume,
Blurati de inocenta...