sâmbătă, 19 octombrie 2013

Versetele Arogantei 24: Aston Martin DB5

        - David A. Marin, "Tobosarul".

Deci sentimentul este oarecum asemanator de fiecare data, cu mici variatii si averse poetice... Motivul principal fiind faptul ca trimit versuri in eter cand sunt calde, tocmai scoase din cuptor, la orele acestea numai adecvate pentru digestia artei... Le las aici, pentru savurat.


...Piesa pe care am gasit-o cu un ranjet, si pe care mi-am potrivit spiritual scrierea:




Pe o creasta lunara, grațioasa,
Pare levitând asupra unei mari tomnatice
Acoperita de fumuri narcotice,
O entitate, - un Aston Martin DB5 din ”60.
Si se face ca, din caroserie
Ca strugurii din vie
Sa săra unde sonore, suculente
Fermentandu-se-n urechi
 Si imprimându-sen eter
Si undele zboară, si plutesc,
Generând o transa, ca un ser,
De la anumite strigate „ploioase”
Si niște zguduieli mieroase.
Un ritm nesfârșit.

Această muzica divina va genera valuri
Haotice, chiar înnebunind de lin,
Ca-l Afroditei suspin,
Peste iarba multor dealuri
Si plaje vii, si plaje moarte..
Când o aud, greierii stârnesc orgii.
Pan’ se va ridica soarele încoace…
Si noaptea va adormi.

Timpul, ca un drog intr-o clepsidra,
Se scurge,
Luna se pierde,
Sub ale mașinii radiofrecvențe…
Trufaș si arogant, răsare
soarele, un coc de pasiune ei ii pare.
Si după ce se schimba sub ale lui
dăruite, efemere buchete,
Ea-n jurul Aston-ului –l găsește.

Unde metalul gri, armonios,
Ca vinul elegant in batranete, cizelat
De vreme sacadat
De grinda detaliat
Se reda in soare
Ca reflecția rubina-n  recea mare
Pe corpul vechi dar natal
Al  Aston Martin-ului pasional,
Legația  tatălui lui atot-carnal.

Blând, arogant, el mângâie pielea volanului,
 Si, umblându-si mana sub portiera
El, fiul, găsește o scrumiera
 Unde-i joint-ul fumat
 De acum 20 de ani...
 Din seara in care el a fost creat...
Acolo, in praful putrezit,
Găsește un bilet închis,
Si înăuntru scrie:
„Scuze, am uitat sa repar bancheta…
E vina mamei tale…
La mulți ani!”
Pe la spate ea-l imbratiseaza, pe jumătate expusa
Îl întreabă ce a găsit micul ei erou
El întoarce capul, zâmbește intepator
Sub scrumiera e ceva, si rostește,
Trăgând o străina, însa familiala
servieta de sub generator:


Moștenirea…” 

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Versetele Arogantei: 23. Calatorul obosit

                      - David A. Marin
De obicei incep cu un mesaj inspirat, de introducere... Dar acum iau ragaz. Nu de alta, dar las si eul sa pluteasca in neant, il trag mai tarziu de maneca din nou... Momentan, se relaxeaza in eter... Doar dupa doza de inspiratie nocturna, desigur. 

Ca de obicei, cititi cu piesa pe spate...



Colindând pe valuri seci,
Repetându-se in veci…
Calatorul pustiu si obosit,
Sub cerul colorat in gri…
Printre brize, date-n chin,
P-un ocean, d-un incolor însorit…
Brusc, simte c-un gând i-a fost șterpelit,
Dar emoția prelinge, nu l-a părăsit…
Căuta, si căuta ce i-a dat asta de simțit…
Caci sursa, pentru un moment, a pălit…
Iar frica l-a împietrit…
Însa acel lucru a găsit.
Si ii dădea mult de iubit…



Temptatie, temptatie,
Sau o fi dragoste?
Obsesie, obsesie…
Simte un fior seducător,
Si vrea sa fie mai bun…
… La a fi rău…



Constant si etern,
Asa contempleaza,
Poate chiar viseaza…
Cu o mana pe falern,
Si alta pe cârmă,
Ca sa nu adoarmă
La lovitura apei pe corabie
Precum un puls de vrabie…



Fanteziile ii fura mințile,
Sau i le câștiga înapoi?
Mereu, p’punte, merge printre oi…
(Însa, da, niciodată-n turma…)
Si se învârte, nesufleteste, ca un butoi…
Uneori, austru, la babord privește…
Însa, depar’,peste bord, eul ii plutește…


Calatorul obosit,
Cu ochii roșii, însetați…
Sclipind involuntar in soare,
Afara e fierbinte, dar sudoarea-i rece…
Ca un strigoi pare…
Si se rotește,
Se rotește…
Si dorește…
Oh, si ce mai dorește…!


Uite, calatorul saltă!
Are fiori pe piele, deodată!
Prin ochean, o insula s’vestește…
Si el simțe riscul fugar, cavalareste…
Si-si simte spiritul înapoi acasă!
Si inainte cârmuiește,
Si inainte zâmbește…
Rade si chicotește…
Mateloților le urla „Vâslește!”
Si de insula se indragosteste...



Dar!...
Ajuns la coasta, iluzia dispare…
Se trezește, si putin moare…
Insula nu este.
„Doar Fata Morgana…”
Calatorul îngâna…
Si întoarce de cârma…
Pe lentila de ochean reda o lacrima,
Si suspina roșu, far-de cratima…

...Calatorul pustiu si obosit...
Ia o gura de falern... 
Si corabia intoarce in eter... 

luni, 9 septembrie 2013

Verstele Arogantei: 22. Cer plin de stele


    - David A. Marin, tobosarul
Eul meu liric, in noaptea asta, a fost relativ bine-dispus. Dupa cateva pahare spirituale, l-a trasnit inspiratia nocturna, asa ca, pentru a-l cinsti, m-am gandit sa le impartasesc chiar acum... 

Ca de regula, cititi versurile cu piesa pe spate, pentru experienta completa... 




Sub întunericul dens s’instelelat
Intins p’verzuia pajiste de iarba, relaxat
Cerul coborându-ti pe piept apăsat,
Atât de zdrobitor incat vezi o stea
Făcând dragoste lan’ o gaura
Si atat de zdrobitor incat vezi
Ca nu e Luceafărul.
Ci doar Neptun, lăcrimând împrejurul…

Acum, zgârie rana deschisa,
Vezi sângele curgând,
Mânjește-l, fluxul se retrage!
E mai roșu ca cel mai scump rubin.
Cel mai departe de orice chin…
Zâmbește-i, caci sie,
Mai bine sa -ti modulezi propria cicatrice!

Curge emoția unui gând puternic,
Departe, depar’ de smernic.
Prinzându-ti neuronii si udând sinapsele,
Ca visu’ erotic a’ unui fugarnic…

Tensiunea iti prinde marginile, goleste casele…
Tensiunea, aproape ca niste maini întruchipata, iti inconjuara capul…
Tensiunea, ca-un tsunami, răcnind peste tine, iți uda parul…
Simti forta, ceva fizica, aruncandu-te pe spate

Simte nefragmentat valul
Aducandu-ti, in armura, calul,
Si imparte apa mai ceva ca Moise!
Si treci, si TRECI! printre zidurile acvatice

Printre algele narcotice…
Imbratisat de fanteziile orgasmice…

Uitandu-te numai in fata. 
Unde iti sta tortul pe masa.


Din momentul aceasta, mult dupa apus,
Tot ce face o drăgăstoasa succubus
In ochii mei, va fi arta.

Toate atingerile ei, ca din intamplare,
Toate "jocurile mentale", 
Toate miscarile "sacrilegiale"...

Si am trecut de la a doua la intai,
Caci figura s-a prăpădit pe panta…
Pe panta cerului, ce pare artifical,
Sovaind, ca o opera de arta, superficial...


Sunt un om, si sunt adevărat,
Si nu sunt nici biblic curat!
Sunt un om, si sunt gri,
Nu sunt rau, nu sunt nici bine,
Nu pentru tine…
Caci eu vad ceva ce tu vezi altceva.
Oare e irelevant?
Totuși, pana si un înger întunecat,
Va salva un catelus de la înecat.
Si pana si un preot îndurerat,
Va apăsa pe trăgaci in momentul culminant!


Si poate urli ca nu am dreptate in a mea filozofie…
Dar dai unui om capabil o sticla de alcool
Si un cer plin cu stele
Si daca e in el un aer izbânditor,
Va deveni propriul ganditor,
Pentru prezent si pentru toate momentele din viitor.

Poate chiar va spune ca:
"Noaptea e obscen de neagra
Incat poetul minte ca e instelata.
Insa, cat de negru o-i vedea eu acum cerul,
Universul tot va straluci ca pastelul." 
Si va adormi, sub stele, 
Poate momentan nevazandu-le pe ele...

luni, 26 august 2013

Versetele Arogantei: 21. Ambasadorul Asmodeu

                -David A. Marin, tobosarul.
Uite ca si in distragerea realitatii am gasit un moment ce ma trage mai mult in fictiunea care pare mult mai reala, sau in realitatea ce pare fictiune, si ma energizeaza sa scriu balada asta mai aprofundata, nu numai versurile ce-mi venisera spontan in cap...
Asa, ca din rutina, puteti citi piesa pe doua piese complet diferite... Adica, mi se pare normal...


Mesajul ramane acelasi, atmosfera se schimba semnificativ de la coloana... Admit , totusi, ca ideea mi-a venit pe a doua piesa, in ciuda bizaritatii.

"Si spune-mi,draga
Ai privi lumea arzând
Daca ti-as da cel mai bun loc din sala?”
Asa spunea ironic  Ambasadorul Asmodeu,in costumul sau cusut din flacari,
Facut de ai infernului tabacari
Si buzele lui zambeau amare
Ale ei, terifiate dar seducatoare.
Si asa ii servi ei dulce ceaiul,
Astepand pe Lucian sa aduca paiul
In pestera negra, rosie, in foc, in frig,
Mitica,
Sub  regnul negrului de crai,
Aducand cu el stele „pagane” in alai.

Recea mana  a lui Hades
Mangaia a lui Cerberus fildes.
Pe sub masa, tremurând
Ii arunca capului trei
Un biscuite de pamant.
„Iarasi cu cainele ala infernal?”
Rosti Persephone, fluturandu-si parul.
„De ce am luat-o de nevasta…”
Contempla nostalgic zeu’.

De pe scaunul din frunte,
Odin radea si vestea,
Feeric, Hel ii cinsti cu un pahar,
In timp ce voluptoasa Freya mied degusta.

De la scaunul opus,
Discreta voce a Ambasadorului Asmodeu
Ii se infigea lin prin ale ei coapse si timpane,
Urmata de o excitata rece sudoare.

Loki arunc-o minge de foc către-ui  Odin camasa de zale,
Dar Ambasadorul serios si solidificat lătra:
„Fi-ti civilizați! Suntem zei, nu predicatori!”
Si-zbucnira rasete-n plansete.

Lucian era alb de zapda, coarnele nu le purta,
Ochii sai erau rubinii dar tot atragatori
Iar catifeaua tuxedo-ului mirosea a violete
Furase parfumul de la o anumita Christina
Ce, in colt, o rochie satina.

Fetiscana Asmodeului era frageda si curba, era atrasa,
Eleganta si tot speriata,
Ochii ei erau lacuiti de prezenta apei
Si pielea de pe „suflet” se granula de la emoție
„Demonule!”  se întoarse ea către Lucian,
„Prefer Sir Lucifer”, retorta el roșiatic,
„A fost favorul reginei”, continua sadornic.
Lacrimi reci si pufoase ii luceau rujul de pe buze.
Dar asmodeul  ragi si rase.
Aratand spre locul reginei pacatoase,
Jucand poker cu conducatori si conducatoare vantoase. 
Fata inrosi,
Si, ca prin minune, peisajul fiind atat de absurd, zambi.

Lucian, fugi la pas sanatos, salva o succubi de la flirtul penibil al lui Thor.
Iar Ambasadorul ridica o halba si vorbi intr-un ecou circular, de nimicie gol:
„Ne reunim aici ca sa oprim ce are sa fie razboiul Ragnarok, pentru fratii nostrii nordici…”
Se facu tacere
La alta masa,sanii superbei Afroditei cunoscura in final zacere. 
„…Si pe langa asta, vreau sa recit…
Iubirea nu poate fi impura,
Cat timp, daca pleaca,
Lasa o fisura,
Nu poate fi impura”
Arata el spre Shakespeare si Doamna Bruna,
„Si daca e, atunci e cea mai dulce minciuna”
Ambasadorul  se-nclina, in genunchi, in fata ei,
Fata deveni eterna când in extaz a spus „DA!”,
Si urlete de fericire izbucniră in acest nivel,
Asadar, atunci, cea mai sfânta uniune
Se făcu in „infern”.

Ea se ineca cu asmodeului buze sedative,
Cum te inceci cu sucul dulce al unei nectarine,
Si el se ineca cu gustul atractiv si punctat,
Al unui tort cu lamaie sacadat. 

duminică, 28 iulie 2013

"Short and profound comments about movies": The Prestige

 Comentariu realizat de David A. Marin, tobosarul.

Da, acest film m-a impresionat, dar totuși o sa încerc sa fiu cat de obiectiv pot… si probabil voi esua. Din acest fapt in sine poate, unii dintre voi, o sa notați ca e un film bun.

Un lucru ce poate acest comentariu are in comun cu filmul este ca are posibilitatea de a va face curiosi si a va convinge ca ori este un film mai bun decat ati crezut initial, ori merita vazut daca nu l-ati vazut. Totusi, filmul starneste sentimentul de curiozitate MULT, MULT, MULT mai bine.

Christopher Nolan, Jonathan Nolan si Christopher Priest, scriitorul carti pe care filmul se bazeaza, fac o treaba geniala in a crea o opera. Totuși, aici voi vorbi despre partea filmului, nu a cârtii, pe care nu am citit-o.
Intr-adevăr, este o opera cinematografica. Felul in care este scrisa, cat si montajul si ambiguitatea putin mai mare decât in general(când vine vorba de filme de acest gen) determina suspansul si elementul principal ce te face sa te uiți la film fara sa te miști de la început pana la capăt.

La început, crezi ca este necesar sa nu uiți si sa iei in considere fiecare detaliu, auzind ca filmul este greu si necesita atenție(ceea ce este adevărat), iar când lucrurile se leagă si tu ești pe cale sa te relaxezi mai mult, apare plot-twist-urile iminente de la final ce schimba totul.

Faptul ca scenele nu sunt in ordine, facandu-se tranziția diferitelor momente ale povestii de-lungul duratei filmului, este unul dintre factorii principali al efectului de suspans si atmosfera – foarte, foarte important.
Pe langa partea aceasta relativ tehnica ce tine de talentul si iscusința de a scrie, a regiza si alte lucruri ce țin de film, avem povestea si filozofia iminenta.

Pentru ca nu am intenția sa scriu un comentariu pe toata acțiunea, pentru indivizi ce au văzut filmul; nu pot sa analizez totul in parte.  Asta face cel ce a vazut filmul, s-a gandit ceva la el, si si-a facut propria idee. Daca vreți cronici pentru întreaga acțiune, rareori fac asta, si sunt alții care poate le fac mai bine decât mine.

Ceea ce pot sa spun este ca, pe langa fluiditatea sa, nici “nec plus ultra”, dar foarte slefuita, este faptul ca arata o morala, in orice caz. In primul rand,personajele evoluează(chit ca, da, intr-un fel inedit si ciudat), normal, altfel nu poate reiese mesajul de final la fel de bine. Vorbește de sacrificiu, risc, consecința, si daca merita sa facem unele lucruri doar pentru a atinge o victorie, chit ca este interioara sau exterioara. Vorbeste de gelozie. Vorbeste de repercursiunile imense a unui lucru ce, pur si simplu, a „iesit din mana”. Cum o competiție prietenoasa devine o rivalitate, si tot așa. Vorbește de obsesie, sau, mai exact, de extrema obsesiei, o extrema a unei extreme, ca urmare, filmul fiind extrem de perturbator. Vorbește, de asemenea, si de drama persoanelor pe care le(sau ei) afectam(sau le afectează) in aceasta cursa a noastră(sau a lor).

De asemenea, mai subliniază ca știința dusa la un punct poate părea magie. Intr-un fel sau altul, este, aici putând fi dusa o alta discuție pe diferențele si similaritatile dintre SF si Fantasy.
Este un film ce vorbește de foarte multe lucruri, insa se poate lua o morala pentru fiecare individ in parte(asta daca individual il intelege), ca urmare verdictul meu este de un 9 din 10, chit ca nu sunt intitulat sa il dau. 

Da, da, desigur, este un verdict simbolic, as merge inainte sa ii dau un 10, dar altfel nu as mai avea credibilitate ca si „critic”… Chit ca, nu ma consider critic. Iau filmele ce imi plac si spun de ce mi-au placut. Insa nu spun de ce nu mi-au placut unele filme.  Faptul ca imi este greu sa fiu obiectiv in aceste mici „cronici” ma diferențiază pe mine de un critic. As putea sa insir ca "are elemente comerciale", este o corcitura intre ceva profund si ceva comercial...Insa, in adevar, este o fiertura foarte buna intre anumite elemente comerciale si profunzimea lui persoanala, relevanta pentru audienta daca stiu cum sa guste filmul.

Sunt sigur ca daca as avea o experienta diferita in domeniu as putea sa adaug si sa punctez multe esecuri ale filmului, dar imi este greu in situatia unde sunt. In general, pentru toate filmele pe care chiar le plac.
Mi-ar fi usor si convenient sa deschid o pagina de internet si sa caut defectele acestui film, critici mai negative pe care sa le copiez, dar nu o sa fac asta.

Intr-un fel sau altul, acest review este o reclama la film. Realizez lucrul acesta. Insa mi se pare un lucru onorabil sa imi exprim cateva opinii despre un film pe care il vad drag, si cu ocazia asta sa trag un cititor in a-l vedea sau in a-l vedea diferit.

Totusi, o sa zic un lucru. Metafora este mister. Sunt in spatele filmului, probabil, metafore mult mai mari decat simpla povestea familiara pe care o ai dupa ce l-ai vazut. Si acele metafore spun mult mai mult, si te fac sa gandesti la ceva mult mai mare. Simpla posibilitate de a gasi in tine o metafora imensa pentru actiunea filmului, relevanta in viata ta, spune ca este unul de excepție. In interpretarea mea, desigur. Incurajez pe oricine sa aiba o interpretare diferita asupra oricarei piese de arta.

Watch closely. Not so you might understand, but so you might find a whole new meaning in yourself. Same for every work of art, a little "commercialized" or not.

A, da, si are, cum am zis, o distributie gustoasa, partea de actorie fiind delicioasa, in orice caz… la fel de delicioasa ca Scarlett Johansson.



P.S.: Da, coloana sonora este foarte potrivita pentru genul asta. Am gasit un clip pe vastele "internetzuri" cu piesa principala data putin pe slow-motion... Rezultatul a fost terifiant. 

duminică, 7 iulie 2013

Versetele Arogantei: 20. Restaurant

Versetul a fost scris pe multiple piese, si simt nevoia, macar asa, subtila, de a le pune pe amandoua aici... Ca sa fie mai interactiv, cititi-l pe oricare dintre ele...











Eterna desconcentrare a vieții care-mi ești,
Anunța-mă daca ai inteles, tu, cel ce citești,
Caci eu sunt relativ deconcentrat, vezi tu, creatura ce gândești,
Sper ca poți spune ca poți rosti ca ai in tine abilitatea sa iubești,
Am lungit-o pentru mastura.
Printre versuri am mai dat o tura.
Ding!

Ti-as da directile către locul unde salasluiesc,
Însa rotativul sistem al instrucției nu te invata mai presus de un simplu compas,
Caci societatea e un zid si cărămizile sunt ținute la depărtare de astrocompas.
Caci când una scăpa…
Si daca știe pe unde sa meargă…
Atunci celelalte vor urma…
Si zidul se va darama.
Iti induce clar ca a gândi cu adevărat e periculos, cu o voce de bas.
In orice caz…
Ding!

Draga eterna deconcentrare a vieții care-mi esti,
Carlin spunea ca
Batranii merg la biserica sa se pregătească pentru examenul final,
Mulțumesc,
Caci nădăjduiesc ca pentru mine e mai mult,
Eventual cu ceva tumult,
Intr-un fel pozitiv,
Deci fara tumult negativ.

Caci as putea sa stau in soare,
Sa impusc sau sa subjug o dresoare,
Si sa mă inund in faima,
Când voi elibera o leoaica.
Uneori, gândul imi surâde.
O fi doar de la ale minților cascade.
Ding!

Ceasul ma întreabă ce visez.
Visez sa pot mereu visa,
Si visele sa nu ramana doar agata.
Uneori, visez ca omenirea sa se trezească!
Si coruptia perena sa putrezeasca.

Un nebun pe nume Charles Mason,
E mai inteligent pentru ca recunoaste ca e prost?
Sau pentru ca realizeaza ca a recunoaste ca este destept
L-ar face si mai dement?

Viata e o masa de prafuri si stele...
Apa.
Aer.
Copaci.
…Animale.
Unele mai si gandesc.
Poate ca, intr-un final, pe sine se gasesc...

Ding!
A sunat a 3-a oara clopotul…
Eu am numarul 4 întrutotul…
Ma duc sa imi iau portia…
Imi serveste inspiratia…
Restaurantul unei galaxii indepartate..
Ca asa sunt, defapt, toate…

Am insirat si eu retete,
Poate vrea leoaica, pe dresoare nu o servim,
Pentru „oi” nu gatim…

Ding!
Urmează-ti calea spre masă …
Pentru unii o sa aiba otravă.
Dar si cel intunecat tacâm
Iti poate da cel mai luminat gust.

miercuri, 26 iunie 2013

Suntem noi, si sunt ei. Nu exista calea de mijloc(poate doar un substitut instabil).

(Blog-ul nu se mai muta)

...Obisnuiam sa fiu timid si introvertit cand eram mai mic(nu ca nu as mai avea parti de genul asta. E o diferenta intre a fi introvertit si a fi relativ mai inchis cand situatia nu iti cere sa fii deschis), dar crescand si inca crescand intr-o zona plina de persoane artistice si relativ importante, sau doar persoanele din viata de zi cu zi, am invatat ca daca asculti lucrurile potrivite si vorbesti cand momentul e potrivit(cum spunea Hemingway: "I learn a lot from listening. Most people never listen), oamenii o sa ma vada mai mult decat un adolescent normal, stereotipic, si, ca urmare, o sa ma trateze diferit, eu castigand un avantaj prin faptul ca ies in evidenta, nu sunt ca ceilalti, - acesta fiind printre primii pasi in a deveni cineva in viata mea, inca din perioada tineretii in care ma aflu. A iesi in evidenta, - a fi placut, - oamenii sa vrea si sa astepta cu nerabdare sa te vada, - a spune lucrul potrivit, - sigur, toate aceste lucruri au nevoie de un nivel de inteligenta, o bucatica de cultura, si iscusinta unui orator. In linia de munca pe care vreau sa o urmez, acest lucru este imperativ. Cum ar spunea americanul, "peoples skill". 


Si dupaia mai vine pe mine cineva, spunandu-mi ca, citez, "in lumea asta ****** in care traim o sa spuna ca doar 'faci pe desteptul', si prietenii tai o sa iti ia apararea". 
Aici nu vorbim de adolescenti ignoranti din clasa a 8-a, din liceu' unde ma aflu. 
Aici vorbim de persoane adevarate.

Sau… Intradevar, e greu sa definesti “persoane adevarate”, daaar…. Vorbim de persoane din cariera si lumea pe care vrei sa o urmezi. Cum spunea Zuckerberg, “Nu poti sa iti faci 50 de milioane de prieteni fara cativa inamici”. Dar, in final, e mai bine sa fi cunoscut de multi si urat de o portiune decat irelevant la amandoua partile.

Lasa-I sa rada.

O sa ajunga cu un job pe care il urasc, nu o sa faca nimic cu viata lor, si o sa moara nefericiti si cu nimic ce sa lase in urma.

Poate nu o sa reusesc sa fac ceva atat de maret, insa voi trai incercand sa o fac.
Aroganta e un lucru pozitiv sau necesar atat timp cat destule persoane inteligente pot sa iti confirme dreptul de a o avea, si , chiar si asa, aroganta, - in ciuda opiniei religioase si altor ideologii mai inchise, se poate doza.

Si, cu tot respectul(chit ca nu am prea mult respect pentru “ei”, - prin “ei” referindu-ma la categoria legata de ignoranta, ce are putea fi reprezentata prin “adolescentii ignoranti de a 8-a”, plus, cum ar spune Don Corleone: “Respect is earned, not given. These people did nothing to win my respect”), din unele perspective, si stim toti de ce perspective vorbim.

In ciuda oricarui lucru pe care ei o s ail spuna, viata este o notiune ce o sa separe persoanele diferite de “turma de oi”. Si, din noi, toti stim unde “ei” se incadreaza.
Daca esti de partea “oilor”, “adolecentilor stereotipici”(atat cu varsta fizica de 14-15 ani cat si 30… Unii raman adolescent stereotipici si la sfarsitul vietii), atunci nu incerca sa fi prieten si cu ceilalti, categoriile mai superioare din “perspectivele” la care ma refer.

Nu poti fi pozitiv atat cu “ei” cat si cu “noi”. Poti sa te preface ca le esti prieten, cum o persoana inteligenta si insetata ar putea face… Doar ca sa ii dai peste cap mai tarziu in viata. Timpul o sa treaca. Decenii ,chiar. Dar lucrurile ce nu au fost iertate sunt tinute minte de persoanele de genul asta, si, la momentul potrivit, o sa loveasca. Nu fizic, ci psihic.

...Iar satisfacatia pe care o ai vazandu-le fetele cand realizeaza ca nu, nu "faci pe desteptul", si, spre deosebire  de ei, chiar esti destept, satisfactia vazand ca , undeva, in adancul lor, realizeaza asta, este un lucru negativ ce te balanseaza pe scara gri ce este personalitatea mea si a “noastra”.

Cine a vazut peste metafora intelege ce vreau sa spun.

Eu cred ca persoanele sunt gri.. Nu exista personajul pozitiv perfect, nici cel complet negativ. Nici un satanist nu poate face mereu rau, va avea o scapare involuntara in care va face bine, - pentru ca natura omului il face balansat…

Inca din inceputul vietii alegi ce persoana vrei sa fi… Una buna, una rea. Nu vei putea fi extrema niciodata, indifferent de natura ei. Insa vei putea sa te incline spre o parte sau alta. Una intelectuala, una ignoranta, si tot asa…

In principiu, concluzia e simpla.

Suntem noi, si sunt ei. Nu exista calea de mijloc.

Fa-ti alegerea sa urmeaza-ti calea.

Us and them.