luni, 26 august 2013

Versetele Arogantei: 21. Ambasadorul Asmodeu

                -David A. Marin, tobosarul.
Uite ca si in distragerea realitatii am gasit un moment ce ma trage mai mult in fictiunea care pare mult mai reala, sau in realitatea ce pare fictiune, si ma energizeaza sa scriu balada asta mai aprofundata, nu numai versurile ce-mi venisera spontan in cap...
Asa, ca din rutina, puteti citi piesa pe doua piese complet diferite... Adica, mi se pare normal...


Mesajul ramane acelasi, atmosfera se schimba semnificativ de la coloana... Admit , totusi, ca ideea mi-a venit pe a doua piesa, in ciuda bizaritatii.

"Si spune-mi,draga
Ai privi lumea arzând
Daca ti-as da cel mai bun loc din sala?”
Asa spunea ironic  Ambasadorul Asmodeu,in costumul sau cusut din flacari,
Facut de ai infernului tabacari
Si buzele lui zambeau amare
Ale ei, terifiate dar seducatoare.
Si asa ii servi ei dulce ceaiul,
Astepand pe Lucian sa aduca paiul
In pestera negra, rosie, in foc, in frig,
Mitica,
Sub  regnul negrului de crai,
Aducand cu el stele „pagane” in alai.

Recea mana  a lui Hades
Mangaia a lui Cerberus fildes.
Pe sub masa, tremurând
Ii arunca capului trei
Un biscuite de pamant.
„Iarasi cu cainele ala infernal?”
Rosti Persephone, fluturandu-si parul.
„De ce am luat-o de nevasta…”
Contempla nostalgic zeu’.

De pe scaunul din frunte,
Odin radea si vestea,
Feeric, Hel ii cinsti cu un pahar,
In timp ce voluptoasa Freya mied degusta.

De la scaunul opus,
Discreta voce a Ambasadorului Asmodeu
Ii se infigea lin prin ale ei coapse si timpane,
Urmata de o excitata rece sudoare.

Loki arunc-o minge de foc către-ui  Odin camasa de zale,
Dar Ambasadorul serios si solidificat lătra:
„Fi-ti civilizați! Suntem zei, nu predicatori!”
Si-zbucnira rasete-n plansete.

Lucian era alb de zapda, coarnele nu le purta,
Ochii sai erau rubinii dar tot atragatori
Iar catifeaua tuxedo-ului mirosea a violete
Furase parfumul de la o anumita Christina
Ce, in colt, o rochie satina.

Fetiscana Asmodeului era frageda si curba, era atrasa,
Eleganta si tot speriata,
Ochii ei erau lacuiti de prezenta apei
Si pielea de pe „suflet” se granula de la emoție
„Demonule!”  se întoarse ea către Lucian,
„Prefer Sir Lucifer”, retorta el roșiatic,
„A fost favorul reginei”, continua sadornic.
Lacrimi reci si pufoase ii luceau rujul de pe buze.
Dar asmodeul  ragi si rase.
Aratand spre locul reginei pacatoase,
Jucand poker cu conducatori si conducatoare vantoase. 
Fata inrosi,
Si, ca prin minune, peisajul fiind atat de absurd, zambi.

Lucian, fugi la pas sanatos, salva o succubi de la flirtul penibil al lui Thor.
Iar Ambasadorul ridica o halba si vorbi intr-un ecou circular, de nimicie gol:
„Ne reunim aici ca sa oprim ce are sa fie razboiul Ragnarok, pentru fratii nostrii nordici…”
Se facu tacere
La alta masa,sanii superbei Afroditei cunoscura in final zacere. 
„…Si pe langa asta, vreau sa recit…
Iubirea nu poate fi impura,
Cat timp, daca pleaca,
Lasa o fisura,
Nu poate fi impura”
Arata el spre Shakespeare si Doamna Bruna,
„Si daca e, atunci e cea mai dulce minciuna”
Ambasadorul  se-nclina, in genunchi, in fata ei,
Fata deveni eterna când in extaz a spus „DA!”,
Si urlete de fericire izbucniră in acest nivel,
Asadar, atunci, cea mai sfânta uniune
Se făcu in „infern”.

Ea se ineca cu asmodeului buze sedative,
Cum te inceci cu sucul dulce al unei nectarine,
Si el se ineca cu gustul atractiv si punctat,
Al unui tort cu lamaie sacadat.