miercuri, 27 februarie 2013

Miercurea Muzicala Episodul 19

Pai daca tot e Miercurea Muzicala, si editia asta va fi oarecum grabita...si intarziata...
Ma gandesc ca cel mai bine imi fac reclama la ultimul meu solo de tobe... N-ati!


Pe langa asta, avem deja in jur de patru piese in album... Deci formatia EVE va fi, pe la finele anului, gata de un concert mai serios, asta daca se tin toti membri...
In orice caz, trecem peste, hai sa vorbim despre eventimentele ce se intampla in 2013, ca, na, asa v-am promis ultima oara!
In martie o sa avem un nou album de la David Bowie.... Singura mea frica este ca va fi album lui de "luat la revedere", dar tot a ramas acelasi Bowie controvers, pe care il iubim cu totii. Acelasi Bowie insultat de John Lennon ca se imbraca prea "stralucitor" si prea "de prost gust". La aceasta insulta, Bowie a raspuns cu simpla melodie:

Observati versurile, in splendoarea lor perversa...
"She turns me on, don't get me wrong,
But John, I'm only dancing"
- get it?
In orice caz, daca primim un tur de la David ar fi genial, dar in principiu o sa avem doar noul album, intitulat "The Next Day", ce are sa apara pe 8 martie.
Aici sunt doua dintre piesele geniale care apar, unde putem vedea faptul ca Bowie s-a maturizat, cel putin spiritual, dar a ramas acelasi geniu controvers cu o sexualitate foarte ciudata, ce a atras mii de fane cat si fani, atat muzical cat si din alte puncte de vedere :)).





Da!
Okay, tot anul asta o sa avem un nou album de la Depeche Mode. Apare pe 26 martie si se ve numi "Delta Machine". Ceea ce e foarte caterinca aici e ca probabil o sa putem sa il vedem si noi, live, in mai, cand trec si prin umila noastra tara...
Pana acum a aparut piesa asta, care deja e un clasic.


Prin iunie-iulie o sa mai avem concerte Rammstein si Bullet for my Valentine, nu sunt cine stie ce metalist, deci nu prea am ce sa zic. Totusi pun o piesa de la Rammstein...


Okaaay, si acum, partea cea mai importanta si cea mai incitanta pentru fanii ca mine...
ROGER MOTHERF*CKIN' WATERS! IN ROMANIA, PE 28 AUGUST!
O sa cante "The Wall", singur, fara Mason sau Gilmour... Acum, hai sa nu ne certam in legatura cu CINE canta sau cum a fost el nesimtit acum 30 de ani, ceea ce putem sa spunem este urmatorul lucru: Multe celebritati ajunsi in culmile profunzimii, ca Syd Barret(We'll see you on the dark side of the moon, my friend), Nick Mason, David Gilmour si Roger Waters au facut multe greseli la viata lor, si nu suntem intitulati in a-i judeca.
Cine vrea sa vada tot concertul inaine sa fie cantat...


Efectiv e un videoclip cu toti membrii, in afara de cel ce ne-a parasit, ci anume Barret, cantand The Wall, dupa 30 de ani...
Nici nu eram nascut atunci, dar tot pare ca si cum ar fi trecut foarte mult timp, de cand am auzit prima coarda  si primul ritm de la Pink Floyd, in vara anului asta. E ciudat cum anumite lucruri te pot schimba intr-o persoana complet diferita in mai putin de un an....


In orice caz, va las cu piesa asta, si cine vrea sa ma caute, o sa fiu p'acolo, prin gazonul A de la Roger Waters...
Sa va bata Rock-ul intelepciune!
 - David A. Marin,
tobosarul.


P.S.: Pfaaai, arata articolu' asta... cateva bucatele de text si cu multe instrumente...
Miercurea Muzicala! Let the music speak when there's no time to write...


sâmbătă, 23 februarie 2013

N-ati! aici!
"Versetele Arogantei": 11. Telecomanda
- David A. Marin




Unde e telecomanda de la realitate, vreau sa o dau mai incet...
Vreau sa ma vars in aroganta, sa ma scald de speranta...
Jind sa fumez viata si sa fiu un adevar subtil, scufundat in univers…

In dulap sunt doua lucruri:
Un revolver de argint
Si un vis uitat de clint…
Nu e visul unei nopti de vara…
Nici nu stiu daca e iarna.

Pe strada manjita de ploaie
Pica din uitare:
Un trandafir vested ce rasare
Dar uneori si raza unei stele moare
Libertatea nu e o inchisoare.
E ritmul vocii unei privighetoare…

E un gand imens,
Ca umbra lui Saturn,
O sete, un tipat dens…
Am realizat ceva nocturn….
Nu pun decat intrebari,
Nu spun decat negari…
Versurile nu mai au nici rima.
Ma doare sa scriu ca uneori ard vocale, alteori vorbesc doar in consoane….
Totul pana cand gasesti telecomanda.

sâmbătă, 16 februarie 2013


Versetele Arogantei: 10. "Jurnalul scriitorului"
                    - David A. Marin, tobosarul.

Ca de obicei, pentru experienta completa, cititi cu melodia pe spate...


Iesind din fiara de metal, te vad mirosind Bucurestiul noaptea…
Am vazut, intins pe masa, cum ai tras spre trandifirii plictisiti din curte…
Oare intri dedicat, sa iti gasesti cartea?
Sau stai melancolic sa meditezi aparte?

Peste geam iti vad umbrele frantuzesti,
Cum pisica e cazuta-ntro stare molesita…
Cum chiar si iarba-I pricopsita…

Geaca ta de piele saruta intunericul….
Sunetele lor orgasmice se transpun,
Ca scartiitul ce il face..
Cand poarta casei se inchide.
 …Si un val de vant urla ispite…

In ochii tai se vede ca esti plin,
Iar eu, omule, sunt infometat si versatil.
Ai intrat in casa, ai lasat umbra micului Paris…

Visele tale iti rasar din chip…
Iti zic eu, nu esti un arhetip.
Idiotule, lasa monitorul!
Cum pe usa ai intrat, te-ai pierdut cu privirea in tavan…

Stai, ce faci? Vi spre mine?
Da, vino si scrie!
Povestea ta cea pacatoasa imi apartine!
Povesteste-mi pe unde-ai umblat…
Umple-mi alta pagina cu alt pacat…
Spune-mi ce regreti, si de ce esti mandru…
Spune-mi pe cine mai iubesti tandru…

M-am nascut copac…
Dar crengile ca dintr-un versant mi-au picat…
La hartie am involuat,
De la fiinta la doar un omoplat.
Te-ai asezat la masa, nu te-ai culcat!
Acum, deschide-mi firele si zi-mi ce s-a intamplat!

Ah, ai pus Pink Floyd pe spate…
Deja stiu ca-ti place.
Coperta mea de piele e inocenta si invidiata…
Dar cel ce imi deschide paginile va zambi si va plange-n Cervantes…
Eu sunt cea mai simpla arma,
Si totusi fara tine nu exist.

Vino, scriitorule, si scrie-mi pe noul alineat…
Caci cu fiecare litera m-ai lasat exaltat…
E tragic, caci dupa ce toate paginile mi le-ai terminat…
Eu raman scris, dar necompletat…
Te rog nu mai tremura! 
(Scrisul tre' sa fie descifrabil, arogantule!)
Si totusi, fara tine eu nu sunt…

Sunt jurnalul scriitorului cel pacatos…
Ce vine la ciocnirea apusului de rasarit,
De vise atins….

miercuri, 13 februarie 2013

Versetele Arogantei 9: Paradox de Valentines

De 14 februarie mi se parea normal...


"Versetele Arogantei": 9. Paradox de Valentines….

                            - David A. Marin, "Tobosarul".
Ma avant in ispita vietii ce n-a sosit…
Ca un raset de ironie cioplit…
De urlete vestit,
Peste cer si vietati, o picatura de ajutor…
Si din maini tastatura imi bate un verset necrutator.

Supra-solictat de tot, agitatie si aroganta; toate gandurile…
Toate gandurile fugitive…
Toate gandurile, cu visele fac dragoste pe masa!

Rad si plang, urlu si lovesc…
Intunericul si lumina pastoresc…
Viata, n-o sa razi de mine…
Radem impreuna, de tot ce se intampla-n tine!

Hihi…  rasaritul a apus!
Vad ca luna a iesit de sub soare, ca o aroganta inlocuitoare…
M-am uitat afara, am vazut ca s-a luminat de noapte.
Cand tot ce exista pica, si cand apusul rasare…
Tot ce are sens e ascuns sub intunericul plin de frisoane.

Azi e o zi ce si-a pierdut scopul,
Iubirea s-a uitat cu timpul.
Adevarul e pe dos,
Minciuna plange de singuratate…
Valentine’s e o miscare, un stil, o mica plimbare…

Iubito, nu mai sta sub lumina Zilei!
Nu vezi, draga, cum iti face curte Noaptea?
Iti canta balade si iti trimite incaptusate raze…
In nebunia sa se joaca cu plapandul tau suflet…
De inger este slaba, si norii cei ce-o joaca.

Se atinge gentil praful pe cer…
Norii se saruta-n carusel…
Si peste noi pica esente….
Mesajele sunt evidente…

Am o stare gri,
Ma lasat poezia asta cu un gust amar...
Niste pixeli uitati de lume,
Blurati de inocenta...




ANUNT + Mirecurea Muzicala Update 18 + VERSET

Dragi cititori...

In ultimele saptamani vad ca iarasi am esuat sa va satisfac ochii si urechile cu continut de calitate, din mai multe motive. Ceea ce pot sa va spun, ca, in loc de cronica lene, de data asta a fost un mix dintre informatii ce o sa le uit instantaneu la materii precum geografia si stresantele notiuni ale matematicii, dar niciuna dintre acestea nu ar trebui sa ma impiedice sa scriu, stiu asta, dar tot au facut-o. Ca urmare, in zilele ce o sa urmeze asteptativa la pauze mai indelungate, dar tineti minte ca  nu o sa ma las din scris.
Miercurea Muzicala a avut un hiatus mai lung, si inca este pe hiatus.
MIERCUREA MUZICALA ESTE PE UN HIATUS DE DOUA SAPTAMANI, DAAAAR, O SA AVEM O MICA EDITIE ASTAZI.

Miercurea Muzicala - Update 18

Astazi am vrea, in primul rand, sa o introducem ca atare pe Stefania voua. Stefania este noua noastra clapara, pianista, cum vreti sa ii ziceti. Ca urmare, in videoclipurile ce o sa urmeze o sa o vedeti mai mult, si poate o sa o si auziti la vreun concert. Va mai anuntam ca am schimbat versurile in limba materna(NU, FOREVER, NU IN RUSA!), si de acum toate piesele vor fi pe romanesteeeee.
Daca as putea sa mai extind si sa ma lungesc, as mai zice cateva lucruri, dar chiar nu am ce sa spun acum.
DAAAAR, tineti minte lucrul asta: lunile astea vor avea multe concerte, cum ar fi Depeche Mode, Rammstein, Bullet for my Valentine, Roger Waters.... Deci poaaate(:D) o sa fac un mic feature pe fiecare dintre formatile care decid sa mai treaca prin tara noastra umila, anul asta.

Daca tot e Valentine's...

luni, 4 februarie 2013

Versetele Arogantei: Frigul uscat


Al 8-lea verset:"Frigul uscat"
                    de David A. Marin, tobosarul. 
                    04.02.2013

Ca intotdeauna, cititi, daca doriti, cu o melodie predestinata pe spate ;)


Taramurile frigide, imputinate…
Universul se extinde,
Si noi ne indepartam de toate.
Diamantul nebunesc, straluceste cu absurditate…
Este frigul gol, neindesat…
Uscat…
Umeazala respiratiei imi flutura aburul neinteresat…
Iar pe spate, orga unui pian uitat, imi canta nota lunga…
Iar ritmul ma introduce intr-o transa, fara rima.

Merg pe strada, ascult muzica din filme…
Privirea-mi infipta in pamant,
Oamenii se uita la mine cu sfiala…
Pe toti ii vad fara vreo calitate pasionala.
Incerc sa arat ca de rest nu-mi pasa,
Ca arat o superioritate, dar uneori e faurita acasa…
Cu priviri seducatoare sunt ispitit de viata,
Sugereaza inocenta aroganta…
Dar stiu ca e un paradox, si stiu ca sunt cuvinte goale:
Ultima linie, e fuserita sus…

Unii traiesc in casa Soarelui Ridicat…
Altii intr-un galben submarin , de doctrina predicat…
Eu unul migrez ca un arrogant nomad.
Sunt inconjurat de frig, si sunt la poalele unui versant.
Nu e tacerea dinaintea furtunii…
Nu e nici furtuna dinaintea tacerii…
Nu e nici panica dinaintea unei explozii...
Ci e visul dinainea somnului.
Uscaciunea de dupa zapada…

Emotiile ma depasesc, uite ca clachez…
Toba bate ritmul, vocea-mi canta versurile…
Lasa sa curga tema, caci mi-am uitat ideea…
Lasa ceaiul sa fie varsat, caci lemnul e pictat...

As urla, "deschide ochii. Trezestete la viata. Dar defineste!
 Ce simti, de ce, cum, si cat e ceasul?"
 Dar trupele aliate au invadat orasul.
Si eu, eu scriu o poezie, ca doar a rasarit apusul. 







sâmbătă, 2 februarie 2013

Another example of elaborated chaos

Am intentia de a face lucruri similare cu cele pe care le-am facut in trecut si au avut sucess, dar multe dintre lucrurile ce au avut sucess au fost spontane, si eu uit ca asta este motivul principal pentru care au functionat. O fi bine, o fi rau, nu stiu si nu sunt in starea necesara pentru a comenta asta.

Am avut o saptamana cu mult mai putin sens decat au, de obicei, saptamanile unei luni, si lunile unui an, si anii unei vieti. Nu, nu e cine stie ce, dar ma face sa ma gandesc la faptul ca simpla stare de confuzie poate sa sperie o gandire prea logica, asa ca eu nu functionez dupa un sistem exact, mai exact dupa un haos elaborat.

Acum, de exemplu, am descis sa fac o poza aleatorie cu mine asaltat de operele lui Shakespeare, cu cateva lumini ambientale fluturandu-mi flamboiante prin camera, si cu o fata cliseica de ganditor. Why? I don't know why, it's just something I tend to do. Nu stau neaparat sa relatez la eventimentele zilei de astazi, sau ale saptamanii, dar gust bine ironia unor lucruri, complementate de distractii si de alte adictii ce ma ajuta sa ma bucur cat mai mult de prezent. "Carpe Diem!", - va transmit doua cuvinte, de pe fotoliul asta al carui continut nu imi vine in cap, o sticla de bere nealcoolica cu cateva picaturi de Jack ascunse in ea (shhh! :P), niste luminite de pe colturile tavanului si privirea mea uitata in monitor, in niste randuri din sonetele artistului asta, si versurile din Urami Bushi(http://www.youtube.com/watch?v=eV8JlNdcOEs). Tot nu imi revin dupa Kill Bill 2. Tot ce pot sa spun e ca ziua de astazi a luat mai mult decat ar trebui sa ia o zi... sau poate a fost un sentiment iluzoriu. Less and less things keep making sense nowadays. Tot nu inteleg de ce a trebuit sa merg la scoala pentru a sta, umbland pe coridoare ca un leu infometat, avand in vedere cam am pierdut si pretiosul meu timp in care puteam sa il pierd altfel, si nu am avut destule fete pe care sa le abuzez din priviri. Oh well.
Cu toate astea spuse, Carpe Diem si noapte buna!

Iertati-ma daca continutul nu este de calitatea blog-ului, dar, in final, scrisul este si arta, iar cateva cuvinte cu tendinte jurnalistice nu strica.

Short and profound comments about movies #3: Kill Bill 2


Kill Bill 2....
Sunt extrem de multe lucruri de comentat despre filmul asta, si nu stiu de unde sa incep sa mananc prajitura asta gatita de Tarantino... Stiu ca cireasa de pe tort a fost Uma Thurman, si profunzimea filmului, in timp ce aluatul a fost tot ce era nevoie pentru a propaga mesajul si a intensifica experienta audio-vizuala a acestei serii...poate chiar trilogii, in cazul in care primim si un Kill Bill 3. Tarantino a spus, prin 2004, ca, dupa un deceniu, intentioneaza sa faca un Kill Bill 3, cu fiica Vernitei Green. Daca ati vazut Django Unchained, ati observat protagonistul german pe nume King Schultz. E, mormantul in care fusese indesata mireasa fusese mormantul Paulei Schultz, sotia moarta a lui King. Acesta s-a apucat de bountyhunting dupa moartea acesteia, si s-a lasat de medicina. Ah, ce frumos e sa derapanezi referintele lui Tarantino la proprile lui filme.

O sa incep cu aluatul. In primul rand, am avut foarte multa frisca in seria asta, dar mult mai putina in Kill Bill 2. Prin frisca ma refer la violenta bine-facuta si o experienta vizuala foarte satisfacatoare. Nu ma intelegeti gresit, am avut foarte multa si in filmul asta, doar ca in primul a fost mult mai excitant.

Mai sap ceva cu lingura, si ajungem la ciocolata. E, unde tortul a avut mai putina frisca, am avut destula ciocolata, chiar mai multa ca in primul. In primul rand ca jocul actoricesc al lui Uma Thurman a fost miraculos, splendid si fermecator. Scena unde plangea, se rostogolea pe podea, si radea in acelasi timp a m-a lasat cu gura cascata, si am mai luat o inghititura din tort. David Carradine, fiul legendarului actor John Carradine, a facut un joc emotionant. Sunt unele persoanele la care Tarantino se duce pur si simplu, si le spune... "Tii minte cum ai luptat toata viata ta sa ajungi in acest nivel, sa fii faimos, sa fii considerat un actor bun, sa locuiesti la Hollywood, sau cum ai fost nascut in acest loc? Tii minte toate lucrurile prin care ai trecut? E, eu vreau sa uiti...tot. Cand stai pe setul meu, nu esti *numele actorului*, ci esti personajul, si nimic mai mult sau mai putin". Am auzit asta intr-un interviu, si cu putin efort, am transformat-o in paragraful de mai sus. Michael Madsen si, ce mai, aproape toti actorii din acest film, daca nu toti, au facut o treaba extrem de buna. Aplauze, si mai departe.
Pentru un film care are majoritatea plotline-ului in TITLU, este mai imprevizibil decat majoritatea.

Dupa ciocolata, tortul are si cateva substante ce nu le voi mentiona. Prin aceste substante inteleg simplele lucruri ce te induc in atmosfera filmului, apasa butonul mut la realitate, si, macar pentru cateva momente, esti acolo, faci parte din actiune. E o experienta surrealistica, si demna de a fii mentionata cand vine vorba de Tarantino. Aceasta experienta este facuta prin jocul actoricesc, prin poveste, prin replici, prin felul in care filmul este filmat si tot ce tine de el. Coloana sonora a fost geniala, si nici nu as fi vrut mai mult de la acea pudra de ciocolata gentil lasata asupra tortului. Ennio Morricone, Shivaree, Luis Bacalov, Gheorghe Zamfir, Nancy Sinatra... Ca experienta, Kill Bill exceleaza. Kill Bill 2 este, poate, mai putin breaz ca prima parte, dar asta e doar opinia mea. Trebuie totusi sa luati in considerare faptul ca prima parte te-a lasat sa gusti din tort, sa iti faci o idee, dupaia sa lauzi bucatarul, si sa vrei, inevitabil, mai mult. A doua felie nu e mai putin breaza, e pur si simplu foarte buna, dar fara acel sentiment nou. Ca si cum ai auzi o melodie foarte veche dupa mult timp, si simti atatea lucruri. Pare o experienta mai putin excitanta decat prima oara cand ai ascultat piesa, dar e tot foarte buna.

E, aceea substanta pe care Tarantino a bagat-o in tortul lui, in acest caz fiind Kill Bill, nu este nimic ce as putea indentifica la momentul asta. Pot sa o numesc cireasa de pe tort, dar nici un artist nu poate sa imi zica de unde culegem aceste cirese, pe care le punem pe tort. Este un izvor de inspiratie... si nimeni nu vede muntele de unde curge. E acoperit de ceata. Tot ce stiu este ca Tarantino clar a avut destule galeti cand a trecut pe acolo, si cred ca inca trece. Si cand vine de la izvor, dupa cateva guri de apa, face aceste capodopere. In toata maiestria filmului, tot nu o sa il laud mai mult ca pe Pulp Fiction, sau Inglorious Basterds, dar pot sa spun ca cireasa aia de pe tort e foarte, foarte buna, si oricine are posibilitatea de a o gusta, sa o faca.
Este foarte profunda, foarte delicioasa, si plina de mesaje.

              - David. A Marin, tobosarul.
                                *Sigla profunzimii*