duminică, 15 octombrie 2017

duhnește - poem

în mijlocul orașului a murit un gigant 
cadavrul duhnește pe străzi de București 
duhnește cu putredul miros de ignoranță
și Dâmbovița-i lapte, lapte ce s-a stricat
și nu mai curge miere, căci au omorât albinele 
cine a străpuns gigantul și de ce dansati pe el? 
nu simțiți mirosul aprins al zilelor de ieri,
al nopților de azi, arse în cuptor, 
nu vă e rușine să jeliți castele înainte de popor? 
nu vă e rușine să nu vă gândiți la om? 
de ce dai zăpadă din curte peste gard la altul? 
nu simți duhoarea și sângele, sudoarea
nu simți sângele ce curge prin canale 
nu simți lacrimile gigantului ce ne inundă casele? 
tu te-ai trezit si spui că vezi, si tu spui, si tu, si tu 
nimeni nu e iluminat daca nu iluminează pe altul 
nimeni nu e nobil daca se închide singur in turn
cat alții pier drept carne, tristă carne de tun. 

miercuri, 11 octombrie 2017

din octombrie - poem

umblă prin haitele de oameni furioși

prin frumoasele și roșii haite ce strigă

umblă printre palatele deschise

se calcă in picioare cu servitoarele emancipate

fugind printre coridoare, oare, oare,

o sa o mai vadă sub acest soare?

umblă prin ale gloriei haite si haitele prin el

zgomotul melodic , haosul blând al

hoardei supărate de roșii aprinși

se cântă șlagărele poporului și

se ridică în aer bonetele

atât se bucură de tot, însă ei privesc spre orizont

și el tot fuge, printre ciocane și zale,

după ea, aproape, aproape,

în piciorul stâng glonțul il doare

doctorii aleargă pe străduțe

în piciorul drept mai sare

revoluția îi strigă pe ambii tare

o statuie cade, de marmură și mare

va zdrobi asfaltul alb

el urlă, ea se-ntoarce

o fi prins-o de mânecă oare?