vineri, 10 aprilie 2015

Versetele Aroganței: 49. Ultima bodegă

- David A. Marin



La masa din spate era El,
un individ înalt, plin, cu
ochi negri maţi și mânuși verzi
cu o bere caldă-n mână, cu
costumul negru-n picațele, cu
buzele întredeschise așteptând
pe toată lumea, și pe nimeni, cu
mâna stângă după cap,
rezemat pe ultimul dulap.

Iar pe scenă, două fete
îsi lingeau sânii încet
și un saxofonist cânta
pe Coltrane
cât un circar mânca
fulgi de nea, cu
nasul îi manca.
Patronul, o scoțiancă-naltă,
Draguțică, cu buza puțin julită,
doua-trei becuri cam albastre, cu
neoane argintii.
Pe alocuri, soiuri și soiuri, cu
haine rupte, cu
zâmbete pierdute, cu
banii de pâine prinși de dantela verde
a uneia dintre fetele de pe scenă, cea cu
parul verde.
Unul, tinerel și blond, în geacă de piele,
Cu neoanele reflectându-se în ochelarii săi de
soare, căci "pentru el soarele nu apune niciodată",
Scria o poezie la o mașină de scris comunistă
O poezie despre un tip dintr-o bodegă… 

La masa din spate era El, cu
un zâmbet și o lacrimă discretă, cu
un trandafir vibrând tutun în sacou, cu
mâna pe sticla pe jumăte goală, cu
telefonul închis de două zile, cu
un bilet de avion rupt...
(poate de plecare, 
poate de întoarcere, 
oricum, care-i diferența?), cu
ochii pe cele doua fete, cu...
5 milioane de dolari in banca, și cu
...înca unul pus în nota de plată.

Zâmbind.


Tot materialul de pe acest blog este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.