sâmbătă, 2 mai 2015

Versetele Aroganței: 50. Poezie de testament la 16 ani

                                                       - David A. Marin

Să ne trăim. 





Aștept, la final, 
alungit pe pat,
cu coroana pe cap,
cu toate... ele ce-au
fost și o să fie 
și au fost să fie 
privind cu ochii mari
de pe toate părțile
 și în jurul lor 
prieteni zâmbind
nu știu dacă poate și copii... 

M-ar lua toate de mână 
și m-aș gândi la toate versurile 
 provocate de ele, ei, de noi, de voi,
m-as gândi la tot și la nimic
la discuția aia despre proiectul Venus
din bucătărie, în miros de tărie și orgie,
despre Guevarra & cubaneze 
la ele căzând titireze
la democrație
la cum râdeam și scoteam capul pe 
geam să găsesc aer în fum
la flicărul fermecat al prezervativului
rozaliu de pe noptiera de lângă patul
ăla când am intrat peste ăia atunci
M-aș gândi la spirit 
la țâțe.
privind în jur cu aroganţă finală
cu ultimul meu urlet carismatic
lung şi şoptit...

Și m-as uita la toți
și la mine
și la ele, cum și cine sunt, 
cum și cine erau, 
cu sânii mai fragezi atunci... 
Și când aș auzi alt plânset
aș da încă un zâmbet
înca un zâmbet final
din patul meu regal
și închizând ochii, poate, 
aș vedea un rânjet 
și o scară, astral
spre ce o fi Acolo 
aș vedea o poartă, 
și as auzi, divin și
îngeresc 
vin sfânt, trompete,
tobe și chitări electrice
vicii fără păcat și amor divin
și la poarta aș privi și
s-ar auzi: "Haide, David A. Marin!"
ce e acolo, nu pot povesti, 
dar pot spune că aș întoarce
capul și aripile noi în spate
la ei și la ele, plângând, râzând 
rarefiate
și aș zâmbi...
și după aș privi din nou în fata
urcând ultima treapta
și as zâmbi...

M-ar îngropa a doua zi
și la veghe 
ar vorbi de muzica, sex și fete. ..
și aș zâmbi... 


Tot materialul de pe acest blog este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu