Aproape era să sparg tradiția, cea a inspirației nocturne, dar m-a tras de mâneca eul liric pana când am vărsat haos pe foaie, si s-a manifestat in profunzimi de vers... Versurile au fost scrise, de data asta, pe ceva relativ diferit... Ca in memoria pierduta a zilei de 5 noimebrie, asa zisa "Ziua Anarhiei", ziua lui Guy Fawkes, aceste glazurari orgasmice s-au produs pe crescendo-ul de dupa 11:00, din Uvertura 1812 a lui Tchaikovsky.
Un miros pervers de ars,
Îmi gonește pe pervaz.
Aud gemete de toba
Intr-o orchestra ambulanta
Patruzand de după geam.
Curios, mă fălesc pe la verandă…
Si observ un peisaj romantic, afară…
Niște artiștii creează.
Vad o sculptura pictata,
Parca zici ca e o clădire asediata
Formele-i izvorăsc - e o femeie!
Ca din flacari, ii iese, luminos, soldul,
Rotund, înconjurând focul,
Si ca niște arse scânduri-i sare corpul
Iar mai sus, doua voluptoase mase remarc,
Ca niște explozii, maronii ca un castan…
Nuanțele-mi zburda printre ochi!
Pe repede înainte, izvoreste femeia asta,
Ca din flăcările iadului, un demon orgasmic!
Iar intr-un colt, din salopete, niște mascați
Fac amor cu câteva instrumente
Si urla, si parca rag "sopranele":
„Păcatul e simpla falsa existenta a păcatului!”
Iar eu, zâmbind din foișor,
Melancolic, melodios, rostesc:
„Tu, dulce anarhie!”
Incet, dansul progresează
Si noaptea-mi succede-n terasa.
Constant, aud niște răgete – chitarele,
Si mici combustii – tobele,
Iar pe nocturn, statuia e… divina!
Creste, si sunetele cresc in crescendo,
Toate simturile placerii-mi vibreaza
Caci, jos, peste veranda…
Explodează parlamentul.
Ma gadila pasiv urletele
Si ma hipnotizeaza nuantele, purpuriile
Statuia-i terminata, si succed „artificile”
Auzul mi-l glazurează tunurile…
Iar eu nebuneste dansez,
Si zambesc, zambesc:
„Oh tu, dulce anarhie!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu