joi, 13 februarie 2014

Versetele Arogantei 28: Casino

                  - David A. Marin

Ma plimbam pe langa lunile lui Neptun si m-am gandit sa scriu un verset cat timp astept la intrare intr-un Cadillac negru suprarealist. Deeeloc psihedelic.

Ca intotdeauna, cititi cu melodia pe spate pentru experienta completa...



Ca la "Restaurant", ma simt "obligat" sa pun doua piese aici. De dragul erotismului.
                 


Timp si spațiu,
Dați-mi pace.
Caci am avut o „deloc-divina” revelație…
Mi-a venit, in vis de noapte alba, o invitație.
Un fior pervers-amplificat, ce in mine coace.

Eram ceva turmentat,
Acceptabil, pentru ca atot de pasiune-s sacadat,
Si am început sa zbor, eu
Prin tine, spațiu, ca un semi-zeu.
Iar in starea asta singurele lucruri cu sens
Sunt cele orgasmice, fara de inteles.

Eram intr-un Cadillac negru ca bila dintr-un tun
Pe undeva pe langa lunile lui Neptun,
Si am ajuns la un cazinou,
Cand fiorul m-a străpuns din nou.

Deschis-am carismatic geamul
Zâmbind, ca la poarta raiului
„Servus. Eu sunt centrul universului”
Portara a ridicat capul indraznet:
„Oh! Aveți o invitație pentru ora infinit”
Si mi-a arătat cu mana spre un culoar nedefinit
Peste niște metereze de ametist.
Scaunul de piele îmi vibra  pe sub picioare,
Când am parcat langa un pasiv soare
Si mi-am așezat sacoul arogant
Intrând pe covorul roșu in neant.

Localul era relativ aglomerat,
Dar ce sa-i faci… E singurul cazinou
de langa lunile lui Neptun.
Am fost asadar intampinat
De un glob de lumina materializat
(Si m-am trezit brusc, cu doua aripi de aur înaripat)
Ce-i drept, eram surprins, când mi s-a adresat:
„Ah! Ai ajuns!”
Mi-a ghicit gândul si a continuat:
„Nu am timp sa explic.. Dar asta e cazinoul tau. E un fel de dar… drept… revelație. E interpretabil.”

Cu asta, entitatea a dispărut.
Si printre mese am tot pierdut,
Printre chipuri ratacite-n carti,
Caci voiam sa ma joc.

Hah… Intors-am privirea, si cineva a prins foc.
Am intrebat-o tachinator daca locul e luat.
„Ai grija la aripi, Romeo…”  sugestiv mi-a replicat
Mhm… la masa ei, ce a devenit a mea, m-am asezat.
Si am jucat o mana…
Mi-a zis sa impart eu.
Si nu dupa mult timp,
Zambete printre inimi negre
Si se musca de buza printre trefle.

Am continuat sa abuzez,
Am continuat sa împart,
Maini pierdute ale ei
A trebuit sa-mi împing jetoanele, ca sa o vad
Si atunci mi-a tras mana pe piciorul ei
Am urcat-o pe sub dantela rochiei
Si am ranjit.
Si am jucat o mana. Doua.
„Invitație pe ora infinit”. 
Am rămas singuri in cazinou.
Lumina lunii Triton îmi glazura buzele muscate

„Aaaaaahhhh”, am auzit-o tremurând…
„Vreau…v…ahhh”, am auzit-o visând.
„Vreau!” – am auzit-o implorând.
„VREAU!” – am auzit-o urlând.

Dragii mei, timp si spațiu..
Nu mai chicotiți, perverșilor! Hah…

Cum ziceam… am avut o …umm... revelație.



2 comentarii: