Versetele Arogantei 30: Dragonii

- David A. Marin, tobosarul. 

S-au facut 30 de versete de la primele versuri trantite intr-o seara de luni ploioasa, acum un an si cateva luni. Si... da... Dragoni.

Imi incolacesc ghearele si peste alta piesa, ce tocmai a iesit din cuptor, precum rimele astea salbatice... Chhhhh.

Cititi cu melodia pe fundal, ca de regulă.

“Chhhh”
“Mmmaarghhh”
Răgetele cuprind infinitul.


Peste aurora boreală,
Doua zeităţi
Sub forma de dragon,
Fac amor.
In nesfarsire reală...
Cu caldură nucleară,
Pe langa oceanul Arctic.


Vikingii, prin-ale cerulului lumini,
De jos privesc în teroare
Asupra cozilor imense
Din bolta purpură,
Lovind tandru înfinitul.

Curg intre cele doua bestii
In haos sineztezic
Ranjete draconice parfumate in sânge si solzi
Gemete parfumate in ragete si vibratii
Si ochi uriasi de gheata
Ce se topesc
Cand cei doi dragoni se mușcă față-n față...
Si cu propriul sânge se desfată.


Si dragonul scântei mici sopteste
In urechea dragonitei...
Flăcări izbucnesc din fiorii ei orgasmic
luminând oceanul arctic
Peste aripile lui. 

In sclipici de extaz cromatic.
Si ea tremură, insa aerul frige...
Si intreg pământul vibreaza.
In timp ce însăsi materia savurează
dragonii ce dansează.


Si cel mai tandru suspin
Peste vikingi
E a infernului sonor chin
Dar ce le pasa lor,
Celor doua bestii din bolta?
Gemand si scuipand flăcări,
In timp ce fac amor divin
Printre ale cerului lumini...
Prin aurora boreală
In sălbatică nesfârșire reală...


Si vikingii urla, "ce inseamna asta?"
"Nimic", ranjesc dragonii, si zboara-n barlog.
Fâlfâind pe mormane de diamante,
Scoțând gemete agasante.