vineri, 26 septembrie 2014

Versetele Aroganței 35: Dobitoc

                             - David A. Marin

Cowboy, romantism & existentialism. 

      
Am fost făcut
Nu leu,
Să rag și să domnesc,
Nu Phoenix,
Să mor și să mă reîncarnez,
Nici pasăre, cerul să-l înghit,
Dragonii îmi sunt frați,
Suntem la fel de încârcenaţi,
Dar niciodată încarceraţi. 
Am fost făcut cu patru labe,
Dar nu liber peste câmpurile verii
Nici peste munții iernii
Am fost făcut
Cal.

Era soare rece-cald,
Si lumina-n tavernă
Raze frigide, crude si
parvenite
Când McGut m-a cumpărat.
De mânz p'ăsta l-am cărat,
De mânz l-am dus in lung si lat.
De mânz mi-a dat sângele
Unde mă lovea cu bocancul   
McGut era un om politic,
Simplu si critic,
In deserturi așteptam
Cat el încasa
Caci eu sunt doar un dobitoc
Sunt doar proprietatea lui McGut.
Așa spun toți, si eu nu pot spune,
Deci așa este,
Caci ei spun că omul e suprem.

McGut era un om bănos,
Plătea mereu dar niciodată
Cu banii falși, ca de cascadă
McGut era politician, filozof
foarte liberar…
Avea 10 sclavi negri
Mai albi ca sufletul lui”
I-am auzit șoptind
Cat mureau de hipotermie
Mă uitam la ei, empatizând
Cu viziunea mea ecvină
Degerând ca marfă proastă.

McGut era si romantic,
Făcea amor in fiecare noapte,
Negresa ţipa și în zori plângea
Asum că era foarte bun...
Știu si eu cum e, oricum,
Cal fiind, sunt obișnuit
Să fiu de nebuni călărit.
Pardon, eu nu știu nimic…
Sunt doar un dobitoc nesuferit.
Si in zori, trebuie să alerg,
Că altfel nu sunt marfă bună...

McGut era în tavernă,
In McGutter County,
Kilometrul 25,
- afaceri cu linia ferată –
Așteptam, legat de-un stâlp,
Docil si necuvântător
Sunt doar un dobitoc,
Sunt doar un dobitoc!

Doar un dobitoc,
Am nechezat brusc , involuntar,
Auzisem vag, primordial
Niște sunete familiare
Acele cunoscute bestii de metal
As fi nechezat sau ceva, dar
Eu sunt doar un dobitoc…
Ce as putea sa fac?

Si un țipăt rar, de politican,
McGut murea in fața mea
Si eu nechezam
Daca eram om, poate râdeam.

Yankeul cu arma fermecată
I-a dezbrăcat pe McGut
Și i-a luat hârtiile verzi   
A sărit pe șeaua mea
Si m-a pornit in zare
Pe bot imi curgea sânge
Pentru prima oara, nu al meu
Si străinul de pe spate râdea
curgeau bani din cărarea mea
Si deșertul auriu
Deveni roșu-verzui
Eram speriat
Eram furat
„Quickly, my boy!”, urla
„They’re coming!”, urla.
Dar ucigasul m-a mângâiat.
Dobitoc fiind, am ascultat.
In apus am cărat ăst om,
La o răscruce am jefuit un tren,
Si as fi plans daca as fi putut,
Caci nu stiam ce se întâmplă.
Ucigasul, insa, avea un drum,
Nu primeam ghionti la întâmplare,
Ci fugeam mereu cu disperare.
Am vazut, cu ochii mei negrii si paraleli,
Cum ucigasul a scalpat
Cum a ucis si furat
Cum sângele curgea pe gri,
Pe galben
Dar cu mâinile mânjite,
In fiecare noapte,
 ucigașul mă mângâia.

In ziua cea-mai-scurtă,
Cand sângele curgea pe alb,
Am ajuns cu ucigasul acasă la McGut.
Si văzui, legat de-un stâlp, cum acesta
 fură o duduie
Nancy McGut.

Crezui ca o răpise,
Dar femeia plângea
Si nu de jale.
As fi zâmbit,dar nu pot, caci sunt cal
Mă durea spatele
dar am purtat ucigașul si a lui femeie
Pana in luna lor de miere. 
Oh, am privit cum se imperecheau
in pădure, noaptea, langa focul mic
Imi era frig, dar tăceam
Din colturi priveam,
Nu deranjam,
Sunt doar un dobitoc.

I-am purtat mai ceva ca un cal de licitatie,
I-am dus in Nord si Sud,
A fost razboi si haos mare,
Si mi-am pierdut coada
Si mi-am tocit copita
Dar nu ma plângeam
Si nici nu muream. 
Am fost împușcat, si gloanțele
Din mine au picat
Am fost muscat de lupi
Dar nu muream.
Caci in fiecare noapte,
Ucigasul si Nancy imi zambeau si ma hraneau.
Si plângeam ca nu puteam sa zâmbesc
Si plângeam ca nu puteam sa plâng
Si plângeam ca nu puteam sa vorbesc
Doar sa le spun cum, cat imbatranesc
Am ajuns sa ii iubesc.
Dar am fost făcut dobitoc…
Dobitoc…
 
Prin granița cu Mexicul,
In ziua, pe un munte,
Cat ucigasul sărută femeia,
Si eu ma linisteam pe margine,
Din văzduh au saltat oamenii cu pălării,
Au ridicat o foaie,
Și parcă toate razele au căzut pe ea,
Și cât ucigașul căuta pistolul,
Au spus ceva ce nu înțelegeam...
Femeia tipă, si ucigașul plângea
Si eu priveam...
Dar sunt doar un cal, mi-am zis...
Sunt doar un dobitoc...
Sunt doar un dobitoc…
Cât degetul unui bărbat cu pălărie
Se juca peste trăgaci,
Am nechezat, am tras frâul
Am auzit împușcături
Toate in mine
Am năvălit in bărbații cu pălărie
PRĂPASTIE
Am căzut in neant
Cât mă gândeam,
Cât mă gândeam,
Cât mă gândeam cum stăpânul m-a mângâiat.
Cât mă gândeam la zâmbetele celor doi
Iertare, Stăpâne, si iertare, Stăpâno
Că nu vă mai pot purta...
Trăiți si pentru mine…
Oricum, sunt doar un dobitoc…
Doar un dobitoc…


Și am lovit pământul. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu