Versetele Aroganței: 41. Filozoful

         -  David A. Marin

Filozoful se plimba beat pe ulițele goale

Când din vid a văzut-o

Stând cu altul.

…

Filozoful se plimbă beat pe ulițele goale

…spărgând cutiile poștale.

…

Filozoful se plimbă beat pe ulițele goale

Spre aerodom.

În drum, cred că moare.

Filozoful privește flăcările trabucului său

Și vede cum scânteile sunt diferite

Și lacrimile uscate de săptămâni

pe colțurile străzilor

sunt ale altcuiva.

Filozoful ajunge la aerodom,

Că de abia și-a luat examenul,

Și face cu ochiul unei instructoare

Cât atinge aripile unui avion ruginit

De prin război…

Pare pașnic.

Îl trage spre pistă

Și întinde banii ei instructoarei.

Pista se golește

Și filozoful

Cu mâinile goale

Și totuși mereu pline

Decolează.

Noaptea își toarnă

un shot peste ceruri

Și eșarfa îi zburda peste gat

Cât îi schimbă viteza

Și vede prost căci cabina e în aburi

Nu, nu e cald înăuntru,

E doar mai frig afară…

Aproape la fel de rece

ca-n el.

Și norii îl îmbrățișează

cât virează cerurile

Și filozoful zboară.

De jos, controlul îi spune să vina înapoi

„E furtună”

De jos, controlul îi spune să aterizeze.

Filozoful însa privește nivelul de benzina

Și ascultă Zeppelin cu ploaia în surdina

Cât trage maneta

Spre ocean.

(E filozof, caci pilot sigur nu e…

Mi-a zis avionul.)

Valurile de sub el

Parcă îi zâmbesc

și îi fac semn

să o ia înainte.

Filozoful aude fulgerele

Vede tunetele

Filozoful simte norii

Avionul îi este carapacea

Și el nucleu

Și ca un dragon

Năvălește peste valurile oceanului

Și secundele sunt minute

Minutele sunt ore

“ATENTIE, SUNTETI FORȚAT SĂs…a..a…”

Transmisia se întrerupe

Cât intră pe apele neutre

Și nu are acte, și nu are gânduri

Și nu are haine, și nici lacrimi.

Doar o eșarfă, o geacă de piele

O presiune a agoniei și o cabină depresurizată

Într-un avion.

Parcă-l aplaudă zeii

Căci furtuna-i luminează calea

Fulgerele lovesc  țigla

Și vântul izbește aripile

Și filozoful zboară

Repede

Repede

Prea repede…

Vede tunetele,

Simte norii…

Vede tunetele…

Gustă ploaia…

Și gustă sângele

Și sticla spartă

Din noua gaură a cabinei…

Și avionul zboară mai puțin

Și eșarfa îl sugrumă…

Noaptea se rărește

Și oceanul se rărește

Și vede nisip rece

Cam ca pulsul său

și mișcă vag maneta

Cât e împins în scaun

Și mișcă vag maneta

Spre un mal străin, pustiu

„CONFIRM LANDING, FOREIGN VEHICL-„

Nu mai există confirmări

În lumea de apoi.

…

Filozoful privește o epavă

Cică acolo a fost el

Filozoful privește răsăritul

De pe o plajă

Și privește niște valuri

Colorând rugina de pe un avion.

Și fumează o țigară, lângă o dâră de benzină

Obosit, cam plin de sânge, suflă și suspină.

Privește un avion… Biletul de dus înapoi.

Și zâmbind, scoate ultima țigară din pachet

și aruncă pachetul… pachetul ei

Lângă avion.

Și stinge țigara în dâra de benzină.

Flăcărilor zâmbește.

Cât își așează rămășițele eșarfei.
"Ce frumos arde epava", se gandeste.

…

Pe autostrada din spate,

Se aude gazul de eșapament

Al unei decapotabile colorate

Trei hipioți si doua hipioate

Se uita curioase

La barbatul ravasit, intins pe plaja

Langa o epava in flacari.

Deloc rusinoase,

Șovăie totuși, râzând și fluierând,

Filozoful întoarce capul

Și, puțin speriată, zâmbind, o fata îl întreabă

„Need a ride?”