Da, s-au făcut 100 de cioturi, 100 de bucăți de suflet, de portaluri, de mici materializări în cuvânt a diverselor vibrații inefabile pe care le posed în calitate de artist. Firește, multe lucruri nu apar aici - nu postez multă proză, și nici conținut în engleză, întrucât sper să public și eu un mic/mare document de atestare scriitoricească a David A. Marin-ului, într-un viitor măcar relativ apropriat (dacă cumva aveți posibilitatea și dorința de a mă ajuta în această privință, cred că știți unde mă găsiți) Am mai avut discursuri d'astea emoționante în legătura cu motivația mea când vine vorba de scris, și nu vreau să repet ce am mai zis și aici , deci voi adăuga doar faptul că, deși nu scriu în maniera tradițională (oricare/orice ar fi aia) atât de mult, sunt într-un constant process de scriere - arta, fiind reflexivă, făcându-ne pe noi cât o facem și noi pe ea, are meritul ei că există la fel cum un copil are meritul său că există, un merit diferit, pe lângă cel al celor ce i-au dat viață. Deci eu colaborez cu creația mea, și îmi respect creația, cred că poate mai mult(sau cel puțin diferit) de cum mă respect pe mine. Vreau, deci, să mulțumesc Divinității, Universului, creației mele, mie însumi, și celor ce-mi apreciază arta.
Așadar, după următorul verset al aroganței, o să pun și niște scrieri în engleză - cu sau fără posibilitatea de a ofensa pe cineva. Nu sunt unul dintre adepții gândirii "Patria mea este limba română", consider că patria mea este Pământul, și voi crea în ce limbă simt să creez în momentul respectiv.
Versetele Aroganței: 52. Moș Ene s-a culcat
- David A. Marin
în aceea noapte,
s-a așezat încet in
fata monitorului
Moale pe mașina
de scris
In fata
butoanelor
substanțelor
maestrul viselor.
Întins pe un tron
negru, grizulat
Intr-un costum albastru
granulat
Obosit, energic,
viu:
Ca un spiriduș ce
prinde 2 ore de somn
pe noapte si baga
metamfetamina.
Moș Ene.
Simte-l curgând,
simte-l pompându-ți în vene
REM dulce și apăsat,
vise erotice pompoase
Fantezii și
coșmaruri pulsându-ți pe vârfuri de gene.
Moș Ene.
Butonul roșu de
pe colțul stâng din dreapta
Răvășește un
cearșaf
Salma privește
cum Ricardo
îl împușcă pe
Armando
De dimineață, îi
părăsește pe amândoi
Moș Ene
zice că
oricum erau idioți.
Switch-ul de pe
controlalele din josul părții de sus
Unde monitorul
pâlpâie sângeriu închis
Curg valuri pe
plaja din munți și T
ea își dă jos
hainele și-l ia de după gât
se trezește și
tipul zâmbește ud.
Moș Ene zice
că trebuie s-o
sune și el
cândva, cumva.
Funcționarul
spiritual
Nickolas Enne
Pe hârtiile de
munca zis „MOȘ ENE”
Domiciliat în districtul
Infinit-3 din
Separeul Infinit-18
de pe Calea Prafului De Stele
Are timp liber
odată la doua-trei mini-ere
O oră.
La finalul zilei
de muncă,
În noaptea
respectivă,
X copii văzuseră
păianjeni și
Ca urmare au
petrecut noaptea
Cu părinții lor capitaliști
ce altfel
Nu petrec timp cu
ei
X băieți
pubertani făcuseră sex cu
Kagney Linn
Karter
Si Y politicieni
au pierdut mandatul.
13 posibile
regimuri comuniste abdicate.
Masa de vise
pixeli adormiți
curgând, tolăniți…
Brusc, ! ! ! !
Monitorul se închide.
Moș Ene tresare…
Vede ceasul, vede
că
…acum e timpul.
Visătorul ce nu
doarme niciodată
Ridicându-se
acum, în mult-visata dată
Liber, visătorul
ce nu doarme niciodată
Fuge pe holurile
Clădirii Infinit-14
Clădire de
birouri Sleep Incorporated
Liftul e stricat,
o ia pe scări, se împiedică
Un sfert de etaj,
se ridică aproape plângând,
Pierdut, fără
respirație, alergând după un gând
Când ajunge la
parter
Se oprește în fața
unei uși roz
Respiră adânc și
intra
Jazz ușor și mese
bombon
Gogoși de smarand
și
Cutii cu răvașe
budiste…
Pe o canapea, o
fată adormită
Nikolas Ene fuge,
se impiedică
și cade peste
masa unde-i ea
Se trezește,
miroase a ceai,
Ene e cu așezat
neîndemânatic
Peste fată, pe
masă, a vărsat din ceainic.
„Scuze… Am întârziat…”
Ea sub el:
„Unde ai fost?”
El pe ea:
„Am adormit…”
Ea râde.
„De nu ai
plecat?”
„Cum să plec?
Te-am visat în fiecare noapte.”
În fine, cred că pot să spun cu ușurință,
Că-n noaptea aia, s-a … culcat și Mos Ene…
Mos Ene, Mos Ene…
Vine pe la gene…
Vai de ele…
Închide ochii…
Simți praful de stele?
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
boom baby boom
- David A. Marin
21.05.2014
I’m smiling from the roof, watching the helicopter above
as the zombies rush to me
I’m smiling, hearing the bombs drop
As I look at the picture of Her hanging on my chain
and as the zombies get closer.
I’m smiling, hearing the blood drip
as the zombies eat Jimmy
because Jimmy was a cunt.
I’m smiling
as I watch
the curse burn
while stealing looks at the picture of Her on my chain
and I’m smiling
as I get up
and I’m smiling
when I rain down Heaven on
the demons
and whether that Heaven stands in my grenades
or in my AK shooting without me looking
or in my smile
-
I think we all know
Since, damn, my teeth shine bright today
Chanting boom, baby, boom
To the sound of the Rock’N’Roll that the boys played in the
morning in Vietnam
And smiling
At Her.
Boom baby boom!
Boom baby boom!
Boom baby boom!
And fucking booooom, baby, boom!
And like Frank’s gal Nancy said
“Bang bang”.
One request, my dear reader,
do imagine a splash of blood on that last refrain.
which smells slightly of salt
I wonder why.
Summer
- David A. Marin
around June 2015
Now hear me out here
I have seen the dark fabric
in the gasps of the universe
thread lightly and push far
thread lightly , run hectic
Far, far away, far
Now serene,
Wine in hand
Fire in head
I touch the fabric
I talk to it
It acknowledges me
And I take my noble leave
Like leaves in the
summer
Scattered like in autumn
I see the youth of my age
flying in parks
frequenting bars
hosting parties
after festivals
and now
I can think of art
meaning
and a girl.
I feel art
meaning
and a girl
I feel serene
in my fortress
in my fort of All.
Watching my garden
from the balcony
hearing the cats
sleep
and fuck.
It's beginning to feel a lot like summer.
__________
Ficțiuni de Pulpă: 1. Taximetrist din Colorado
- David A. Marin, prin primăvară, 2015
Sticla asta s-a încălzit de când am început să o privesc atât de intens, și lampa luminează mult prea vag ca să vad tot ce scriu… dar mai luminează vag de pe hol, vine prin vizor o lumină difuză de scară rece de bloc. Cred că am închis după ce am terminat de curățat, oricum nu are cine să intre. Mopul e rezemat de cuier. Pizza asta mă enervează în draci, plină de ketchup, vulgară, ostenativă în exemplul ei de americănism prost, dă-l în draci de capitalism. Nu mai e pic de respect pentru nimic, nici măcar pentru mâncare. Ketchupul, în schimb, arată relativ atractiv, e vibrant, glazurat… roșu… - David A. Marin, prin primăvară, 2015
Mă sună mama pe fix… O las să lase mesaj, nu am nici cel mai mic chef să port altă conversație despre dispecerat și despre taxiul meu șutit de negrii la ieșirea din Colorado. Nu erau negrii, erau albi în toată ziua. Ca ăsta. Sentimentul e foarte dubios, uitându-mă la el, tipul care a adus pizza, încă stând în hol, zici că mă așteaptă să îi aduc bacșișul. Parcă îmi zâmbește, cu șapca lui întoarsă, mustața porno din ’80, uniforma galbenă comericală și converșii mânjiți în balta asta mare și groasă de sânge murdar în care stă. În sticlă, sângele lui devine din ce în ce mai cald. Am terminat prima felie de pizza, e o diavola rece – are gust de cauciuc. Noroc cu sângele, adevărata mea benzină, cu el dau totul pe gât. Mama vorbește în dodii pe fix – cică vine să vadă cum sunt, să vorbească cu psihologul, să verifice dacă am mai făcut prostii, dacă mi-am luat pastilele… În principiu azi a fost ok. Sângele e decent. Mai pe seară mă duc să îl arunc în Denver pe Rich de la Terry’s Pizzahub. Si nu, nu mi-am luat pastilele.
----------------------------------
All material on this blog is protected by copyright laws. Use of any kind without the author's approval is illegal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu