ESEU: Povestea lui Cutarescu

-          David A. Marin

Tare mă doare când vad aceasta ura fata de: diversitate culturala, folosirea de limbi străine in conversatile mele cu diverși prieteni, preferarea de a scrie proza in alta limba si avuția altor idoli(prin idoli nu mă refer la chip cioplit, ci la persoane ce mă inspira) decât majoritatea oamenilor.

Se pare ca mulți dintre oamenii pe care ii întâlnesc in viața mea cotidiana uita de principiile liberului arbitru, si nu le pasa deloc de faptul ca trăim intr-o democrație.

In opinia mea, e tare primitiv sa urăști o persoana din cauza motivelor de mai sus, precum si altele in care o sa intram imediat.  O sa îmi argumentez părerea.

Pare-mi-se ca majoritatea societatii romane(si nu numai, problema putând fi aplicata in mai multe tari) gândesc ca; daca tata si mama au fost de Cutare religie, au fost de Cutare părere, au fost de Cutare opinie politica, au avut Cutare idoli si tot asa, -  tot in acest Cutare trebuie sa pic si eu.

Acest lucru este tare fals, si duce in naționalism. Cu patriotismul nu am nimic; dar mi se pare ca peste drapel, imn si toate cele ar trebui sa vina fiecare persoana in sine.

Daca trăim in secolul 19, sau in Romania lui Ceașca; atunci da, nu avem acces la informație, la autori străini, la influente străine, - suntem fortati sa fim subiectii unei singure ideologii sau a mai multor ideologii naționaliste limitate.

Insa, contexul prezentului este diferit.

 

Pentru convenienta textului si pentru a nu mai folosi persoana I, o sa exemplific folosind un personaj fictiv pe nume Cutarescu,cu care eu cred ca pot relata in cea mai mare parte.

Cutarescu citește, studiază, vede filme de diferiți regizori, cânta la un instrument, asculta muzica de multe genuri si tot asa. Cutarescu asta, de cand era mic, a invatat engleza. Acum, in prezent, vorbeste atat romana si engleza ca pe limba materna, si le vede cu drag pe amandoua: cand scrie poezi, foloseste limba patriei; cand vrea sa scrie ceva epic sau SF/Fantasy, foloseste engleza, - caci ii da mai multa flexibilitate(in opinia sa).

Cutarescu asta il citeste pe Creanga, Caragiale, Eminescu, Bacovia si tot asa. Tot Cutarescu ii citeste pe Voltaire si Decartes din Franta; pe Oscar Wilde, Shakespeare si Charles Dickens din Marea Britanie; pe Mark Twain si Edgar Allan Poe din America si tot asa.

 

Lui Cutarescu i se pare ca a citi cartea unui autor in limba in care a scris-o, - cat timp o intelegi si o folosesti tare bine, iti arata exact ce a scris el, si inseamna ca ii arati respect autorului. Pe langa asta, nu se pierde nimic prin traducere. Nu?

E, acestui Cutarescu i se pare mai de seama Oscar Wilde decat Creanga. Ca urmare, il va citi mai mult pe acesta decat pe Creanga.  Chiar este un pacat acest lucru? In final, nu conteaza de unde e, si ce a scris, nu?

Cutarescu are parintii de parere ca Charles Dickens e mai de seama decat Mark Twain. Cutarescu nu este de aceeasi parere, dar se tolereaza si pot vorbi in cotradictoriu fara se se certe sau se se urasca.

De dragul de a exemplifica in eseu, sa zicem ca parintii lui Cutarescu sunt crestini si fratii sai agonistici. Cutarescu incepe sa citeasca diferite invataturi, de la propria sa religie la budism la islamism si chiar mitologia greaca, mitologia nordica si cea babiloneana – de care a aflat din Zadig-ul lui Voltaire.

E, si tot citind asa, Cutarescu are o revelatie. Cutarescu realizeaza ca toate religile astea au ceva in comun: toate iti zic sa fii o persoana buna, sa iubesti, sa traiesti in pace si armonie si tot asa. Astfel, Cutarescu incepe sa tolereze toate celelalte religii si toate celelalte persoane cu pareri diferite de el. Cutarescu incepe sa isi exprime parerea altor persoane, si acestea il ocărăsc pentru ca are un prieten musulman, altul ateu, altul agnostic, altul democrat, altul republican, altul de diferita orientare sexuala si tot asa.

Mergea agale acest Cutarescu, si s-a intalnit cu dragul sau  prieten musulman. A observat ca sărmanul plângea. Când l-a întrebat de ce;  el a răspuns ca s-au luat de el cativa crestini, invocând ca nu are ce căuta in tara asta si ca divinitatea lui e falsa, ca el e un pagan si ca merita ars.

Cutarescu s-a întristat râu, s-a uitat la el, si i-a spus: „Draga Ahmed, nu mai fi supărat, caci acești oameni nu iți merita tristețea. Vezi tu, in final, persoanele se pierd prea mult in partea teologica. In loc sa ne chinuim atâta pe asta, ar trebui sa ne chinuim pe baza fiecărei religii, si cred ca si a ta, cat si a mea, spun, in principiu: ‚Fi bun, fi tolerant, iubeste-ti aproapele si traieste in pace si armonie fata de univers si de persoanele din jurul tau’. Ahmed, pentru tine divinitatea e altcineva decat pentru mine, insa eu sunt de parere ca nu trebuie sa vorbim despre asta, si putem sa fim toti buni si toleranti si sa nu ne certam despre religie, caci nu merita sa cauzam ura: exact opusul celor bune”.   

Ahmed, minunat de cuvintele lui Cutarescu, ii multumi, si, astfel, Cutarescu mai gasi o modalitate de a fi in armonie cu inca o persoana.

Practic, din invatuturile citite, Cutarescu nu simtea nevoie sa isi schimbe religia, nefind sigur care este cea adevarata, dar invata ca nu trebuie sa nu fie prieten cu persoane de alte religie, si ca trebuie sa uite de diferența aceasta si sa le accepte tot ca si pe aproapele lui.

Tot Cutarescu asta invata ca nu este pentru el sa judece, si ca persoane cu alte orientare sexuala nu sunt nici întruchiparea raului, ci pur si simplu trebuie sa le accepte ca ce sunt si cine sunt, - nu le judece, cum nici ele nu il judeca pe el.

Cutarescu gaseste astfel o armonie a tolerantei, a individualismului(cultura si opinia sa de ansamblu  asupra lumii nefind una determinata de cultura româneasca, ci de o diversitatea culturala dedusa din invataturi diferite din multe locații variate).

Pe langa asta, Cutarescu incepe sa isi scrie parerea: ba in engleza, ba in romana, depinde cui ii se adreseaza: avand prieteni de diferite culturi, natiuni, si tot asa.

Dupa toate cele,  Cutarescu realizeaza altceva din toata informatia pe care a gasit-o pana acum si pe care a absorbat-o cu placere: Cultura nu e a tarii tale, ci e a ta. Limba ta „preferata”  este cea ce iti place cel mai mult, si nu trebuie sa fie cea a patriei neaparat. Parerea ta religioasa este a ta, si nu a familiei tale sau cea in care ai fost nascut. Tu esti tu. Nu mai trebuie sa fii o reflectie a celor dinainte ta, ci o persoana ce absorba toata informatia care il intereseaza si isi faureste propria parerea generala asupra universului. 

 Astfel, Cutarescu si-a pus bazele opiniei individualiste. Nu era patriot, nationalist, era pur si simplu o persoana in armonie cu universul: toleranta, iubitoare, la pace, la armonie si cu propria opinie.

Cutarescu acesta era, totusi, ocărit de ignoranti. Era ocarit ca, n-a, era diferit!

E, citindu-l pe Voltaire, vazu scris p’undeva urmatorul lucru: „Nu sunt de acord cu ceea ce ai de zis, dar o sa iti apar dreptul de a spune acest lucru pana la moarte!”. Ca un bun liber arbitru si un aparator al liberații de exprimare libera, Cutarescu isi nota acest citat in lista de înțelepciuni fundamentale.

Tot citind, formandu-si conexiuni, prieteni, si tot asa, Cutarescu si-a articulat parerea in cele doua limbi ale sale, si, astfel, oamenii au inceput sa ii mai dea dreptate.

Cutarescu visa si viseaza la o civilizatie ce sa nu fie bazata pe drapel, nationalism sau patriotism, ci una bazata pe individualism: unde tot ce faci este alegerea ta, nu a altuia, si nu esti o reflectie a nimanui, doar o persoana influentata de ceea ce doreste sa citeasca si sa acumuleze prin diferite moduri. Fiecare are ce religie doreste, ce parere doreste, si tot asa.

Si tot zambind la acest vis tare frumos, Cutarescu il descopera pe filozoful Jacques Fresco, ce spunea urmatorul lucru:

„Daca iei un bebelus francez si  il duci in Germania nazista, va zice ‚Sieg Heil’ si ‚Deuschland Uber Alles’, pentru ca va deveni german. Daca iei acelasi bebelus francez si il duci in America anilor 1800, va zice ‚Yessir, I’m an American and I’m damn proud of it!’, pentru ca va deveni un american. Daca iei acelasi bebelus francez in Amazon, va deveni, la randul sau, un vanator de trib. Oriunde duci bebelusul asta, va lua accentul de acolo, se va purta intr-un fel, si tot asa. Acum, cand vorbesti cu bebelusul  ala, acum crescut deja, oare iti va raspunde el, sau societatea si mediul in care a fost modelat?”

Asta l-a facut pe Cutarescu sa cugete mult, si i-a sporit dorinta la o societate mai libera, unde sa fie format bebelusul acela francez asa incat sa poata alege ce vrea sa fie; sau, si mai bine, sa nu fie nimic: sa fie el insusi, nici o natiune, nimic, sa fie o persoana a proprilor pareri, cultura, opinie, etc etc, format si faurit de informatia libera si diversificata la care ar avea acces de la nastere.

Nu o sa trasez o concluzie la acest eseu de dragul de a va intreba pe voi daca sunteti de parere ca Cutarescu are dreptate. Va intreb acest lucru in loc de a pune o concluzie pe eseu de dragul lui Cutarescu, caci Cutarescu ar vrea ca dumneavoastra sa va spuneti parerea in loc sa va-o impuna scriitorul.

Totusi, va dau si eu  umila mea parere.

Eu unul sunt de acord cu Cutarescu. Sunt de acord cu libertatea aceasta bazata pe individualism si pe distrugerea completa a naționalismului.