O fi timpul pilit?

Astazi chiar am avut inspiratie, ma refer cu adevarat. Am iesit afara dimineata - adica pe la 1 dupamiaza, m-am asezat pe un scaun, mi-am luat pixu' si am inceput sa scriu, asa, in frig, cu pisca la picior... Buna dimineata.

           din "Versetele Arogantei", David A. Marin.

Când afara-i frig,

Zăpada-i pe drum,

Toamna e pilita,

Si clepsidra-i obosita…

Timpul se oprește-n loc,

Dar ceasurile mișca…

Ca un val uitat de ticăit.

Eu cunosc problema,

Iluzia aceasta,

Timpul n-are legătura…

Anotimpurile-s in deriva…

Daca tatăl isi vede mandrele uitate-n loc,

Adică toamna cea pilita,

Iarna îndrăgostita,

Vara păcătoasa,

Si primăvara cea ispitita...

Mă gândesc ca atunci tatăl se oprește,

Isi pune o palinca,

Iată-l ca se incalzeste…

Dar daca lumea-i rece,

Nu este normal ca totul se oprește?

Atunci de ce naiba bat ceasurile?

E alt paradox înscris in pagina…

Nu înseamnă nimic, e visul parasit al unui om ispitit…

Iluzie sau nu, ceasurile ticăie si Timpu’-i relaxat…

Ale lui mandre-s pilite,

Iarna nu mai e fata mare,

Anotimpurile-s sub cortine…

Clepsidra-i sus, in cer,

Drogata-n gânduri…

Iar eu scriu,

Iar timpul sta si bea, bea, bea…

Oare-mi merita atenția?

Probabil nu, dar oare eu o merit?

Ceva-i cu certitudine, asta e iluzia,

Dar mă lăsa sa trag concluzia…