Ma gandeam ca a trecut mult timp de la ultimul verset, asa ca m-am decis sa va fauresc de pe scanul meu pufos alt mesaj indoctrinat, cu luminile rosiatice si Blues-ul gandilandu-ne pe spate...
Stiu ca nu are legatura, dar cantecul pe care-l atasez nu are nici un fel de vers, nu s-au folosit cuvinte, dar totusi s-au spus atatea lucruri. M-am gandit ca spatiul e gol pentru a fi implut de cei cel vad, asa ca am scris ceva care sa se potriveasca pe spate, si in general, in infinitul spatiu-timp.
Perfecțiunea nu exista,
Dar pefectionistii veghează-n vântul prăfos...
Vedeți voi, drumu'-i mare si stufos,
Un drum perfect, - un paradox.
O cale fara de sfârșit, dar cu un început infinit.
Daca-mi cobor privirea-n sus, vad un perete,
De o-i ieși din casa, e cerul oare limita?
Nu sunt gânduri cantate de o poezie pătimita,
E doar alta atot-visatoare carte de versete.
Eu tai din nou firul in patru,
Capatana-mi e un amfiteatru...
Dintr-o parte vad un gand de iatagan,
Inabusit de formele unui Șarpe in cardigan...
Un lucru va transmit in cel mai laic mod posibil,
Drumul spre perfecțiune este, intradevar, sensibil,
Dar pentru toti aroganții ce urăsc sistemul, e admisibil.
In drumul spre perfecțiune cunoști lumea ca zăpada din lopata...
Si acesta este, din fericire, alt gând de pușca psihopata...
Eu va cer sa mergeți pe un drum către ceva ce nu exista,
Sa gândiți ca o camera obscura ( imperfectul, este, intradevar - perfect...)
Adică, duc la extrema o zicala, "drumul e ala ce contează",
E ceva fugitiv, spiritual, gustativ, olfactiv, unde-i naiba rima...
Perfecțiunea nu exista, dar drumul da - si garantez ca are forme...
Calea asta-i seducătoare…
Nu are apogeu, si de aceea va zic gara...
Va spun strada, va spun numărul, va spun si casa...
Nu, nu va dau biletul - l-ați cumpărat când ați citit acest verset...
Așa ca plecați...
E acolo un tren cu vreo trei vagoane,
Trei imagini(din care una-i metafora...)
Alegeți unul si plecați, caci drumul spre perfecțiune-i profitor.
Nu luați nici roșia sau albastra pastila...
Luați doar cana cu apa, si faurii-va propria doctrina...
Nu va gândiți, creați-o repede, ca si cum ați lua o aspirina...
Dar pefectionistii veghează-n vântul prăfos...
Vedeți voi, drumu'-i mare si stufos,
Un drum perfect, - un paradox.
O cale fara de sfârșit, dar cu un început infinit.
Daca-mi cobor privirea-n sus, vad un perete,
De o-i ieși din casa, e cerul oare limita?
Nu sunt gânduri cantate de o poezie pătimita,
E doar alta atot-visatoare carte de versete.
Eu tai din nou firul in patru,
Capatana-mi e un amfiteatru...
Dintr-o parte vad un gand de iatagan,
Inabusit de formele unui Șarpe in cardigan...
Un lucru va transmit in cel mai laic mod posibil,
Drumul spre perfecțiune este, intradevar, sensibil,
Dar pentru toti aroganții ce urăsc sistemul, e admisibil.
In drumul spre perfecțiune cunoști lumea ca zăpada din lopata...
Si acesta este, din fericire, alt gând de pușca psihopata...
Eu va cer sa mergeți pe un drum către ceva ce nu exista,
Sa gândiți ca o camera obscura ( imperfectul, este, intradevar - perfect...)
Adică, duc la extrema o zicala, "drumul e ala ce contează",
E ceva fugitiv, spiritual, gustativ, olfactiv, unde-i naiba rima...
Perfecțiunea nu exista, dar drumul da - si garantez ca are forme...
Calea asta-i seducătoare…
Nu are apogeu, si de aceea va zic gara...
Va spun strada, va spun numărul, va spun si casa...
Nu, nu va dau biletul - l-ați cumpărat când ați citit acest verset...
Așa ca plecați...
E acolo un tren cu vreo trei vagoane,
Trei imagini(din care una-i metafora...)
Alegeți unul si plecați, caci drumul spre perfecțiune-i profitor.
Nu luați nici roșia sau albastra pastila...
Luați doar cana cu apa, si faurii-va propria doctrina...
Nu va gândiți, creați-o repede, ca si cum ați lua o aspirina...
"Drumul imperfect", din "Versetele Arogantei" - David A. Marin, tobosarul.
Ca intotdeauna, sa va bata Rock-ul intelepciune... si versetele la fel!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu