Versetele Arogantei: 12. "Gri"

                    - David A. Marin

Blues-ul bate peste a dragostei carcasa…

Parca orice coarda te trage acasă…

Ma amăgesc sub clar de luna,

Viata sta, agata de-o capsuna…

Încerc sa găsesc un sentiment,

Sa conjug din nimic un verset…

Caut universului un compliment….

Al naibii, am stricat măsura!

Zici ca a explodat trăsura…

Versurile nu mai au sens,

Rima curge ca si cum am vărsat una...

Iar ploapele imi merg in contrasens…

Inchid ochii si zambesc,

Seductie sa pescuiesc….

Un gand profund sa gasesc…

Dar totul a devenit gri…

Din gura ei ies numai aburi…

Nu poti descrie nimicul…

Nu poti plange aroganta…

E ca si cum ai saruta insolanta….

E ca si cum ai face dragoste cu ignoranta…

Dar dupa toate, ai un gust amar de aroganta.

La inceput, ceaiul il servesti cu ea…

Pe la mijloc ti-l pui singur…

In final huruie doar ceainicul…

Caci isi pune singur plicul…