Versetele Arogantei: 13."Amplificator".
De David A. Marin, tobosarul.
Ca in totdeauna, cititi in masura cu melodia pentru experienta completa...
Pașii mă scufunda in asfalt…
Simt ca clădirile prind viața…
Cutreier privirea-n sus,
Cerul norii parca-I fumează…
Simt ca o stea a apus...
Iar ploaia e lacrima ce urmează…
Acum, pasind, fac parte din univers…
Un soare s-a aprins prea repede…
O galaxie intra senzual in alta…
Unde sunt?
E sărbătoare-n Calea Lactee…
Iar dintr-o gaura neagra bat alizee…
Mi-am deschis ochii la lume,
Sunt bolnav cu industrialism…
69 de cuvinte, sunt scrise cu dichis…
Pe la coltu’ străzii s-a prăbușit inelul lui Saturn…
Versul asta e mai lung, clar e unul cult…
Nici nu-s singur, caci de pe Marte au aterizat versante…
M-a străpuns o raza de luna…
Umbrele apar doar la lumina,
Dar sunt creaturi de întuneric…
Iar fermoarul gecii plânge rugina….
"M-am trezit!",
Universul mi-a vestit…
Stelele fug spre casa...
Mă împiedicasem peste amplificatorul vieții,
Ce-o o fi nu știu.
Cititorule, daca stii sa nu ma lasi in pustiu!
Cititorule, daca stii sa nu ma lasi in pustiu!
Sculându-mă la mijlocul drumului,
Văzând alții mergând prin aventura omului…
Din caști îmi curge un riff…
Dar de fapt e un gând…
Din caști îmi curge un ritm…
Dar de fapt pica un simtamant…
Armonia e un plânset…
Basul e un urlet…
Iar toba e gardianul timpului…
Am pierdut rima.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu