miercuri, 20 martie 2013

Versetele Arogantei 14


Suprarealist II
- David A. Marin

Al doilea verset suprarealist,
Îl scriu ca pe un mesaj idealist…

Sparge a spațiului bariera….
Timpul se revărsa ca o petroliera…
Mi-am închiriat pe Venus o garsoniera….
A picat un asteroid in fata mea, feric si arogant…
M-am inaltat, pierdut, pe un versant.
Un urs tipa „căutam portar!”

Si stand pe fotoliu,
Cu ochii ațintiți, grăbiți, prin luminiș…
-Consuma „Prezentul”-, cam asta scria pe un afiș…

Pielea de pe mâner se transforma in gheata…
Planeta, de sus, părea vegheata…
Am lasat gandurile pe Terra…
Si am varsat profunzimea pe stratosfera…

Corpul inca lucid, retinele inca umbrind,
Mintea mea este sedusa de un vis cursiv…
Si inima mea e speriata de un adevăr agresiv.

In final, acel narcotic al unui gand frumos…
Se imbina cu adevarul aparent neprietenos…

Din pierzania unei deșertăciuni intelectuale,
Vine profunzimea, ca un milion de mici animale.

Intors pe fotoliu, inelul lui Saturn facandu-se intr-un ceai nocturn…
Atingerea laptoasa a unei stea, cam somnambula…
Preschimbându-se in tastatura…
E a unui gând căzătura…
A iubirii dictatura….
Timpul nu-l poți prinde in mana…
Realitatea nu pune frâna!
Si din vers am pierdut mai mult de o măsura…


Ceasul indica 12 fix si sta asa,-putin piezis...
Ma asteapta o secunda, sa pun frau la tastatura...
O privire fugitiva, si-a a trecut o zi,ca dintr-o mie...
Dar macar am grait o poezie!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu